Regăsire

    

      În fiecare zi, aș vrea să te-ntâlnesc,
      În fiecare clipă, aș vrea să te iubesc.
     
      O lumânare-n sine, mai pură ca iubirea,
      E-o stare fără trepte, mai sus ca fericirea.

      Tânjesc după o faptă, în care să mă-ntorc,
      Simt cum fără tine, să mai trăiesc nu pot.

      Mă adun, urc iar, mă nărui cu tot lăuntrul meu,
      Aș vrea s-ajung mai repede, până  la Dumnezeu.

      Am întâlnit un șarpe, ce strălucea splendid,
      În pielea lui azi zace, un suflet chinuit.
     

Regăsire ( Ernesto Cortazar - Secret feelings )

           

Secret Garden - La Bellezza della Natura

Costache Ioanid - De ce nu vii ?

“ De ce nu vii de pe cărări străine
Să-mi cazi la piept ca un copil iertat ?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
Ca Isaac am fost pe rug urcat.

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire ?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând ?…

De ce nu vii cât încă sunt aproape ?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem ?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
Și Harul Meu, în ceasul tău suprem ?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
Să colindăm alături ceru-ntreg ?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
Cu mâna Mea cunună să-ți aleg !

De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,
Cât încă pot Mântuitor să-ți fiu ?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu !

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire ?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând ? ”

   

Trandafirul cel pretențios

     

     Am citit ceva interesant despre o floare mai puțin pretențioasa ca trandafirul, despre iris (stânjenel ) și mi-a plăcut...
     Acum am să vă fac o destăinuire despre trandafirul puțin mai pretențios....
     A fost odată ca niciodată, fiindcă așa încep toate poveștile, un trandafir cochet și vanitos care, văzând că toți se opreau în fața lui pentru a-l preaslăvi, fiind o floare frumoasă, el nu mai acorda atenție celorlalte flori refuzând chiar să le mai vorbească. Pană acum se trezea stropit cu roua lor și era tare mândru. Într-o zi , o albină se așezase pe frunza unui copac apropiat și văzându-l atât de plin de el, l-a întrebat: " De ce te porți așa de mândru cu celelalte flori din grădină ? Știu că ești cea mai frumoasă floare; dar nu ești și cea mai dulce, ce te face să te ții așa de mândru ? "
     Trandafirul a ascultat întrebarea fără să se miște și se făcu imediat că nu pricepe..de fapt cine era această albină ca să-i ceară lui socoteală ? El se simțea regele florilor și unui cap încoronat nu i se vorbește astfel. La rândul ei, albina, văzând că este ignorată, nu insista prea mult și zbura spre o altă floare, mai drăguță. În altă zi trecu pe acolo și un fluture care a fost ignorat tot ca și albina.
     Dar apoi într-o zi se întâmplă ceva puțin mai ciudat. Stăpâna grădinii intră înarmată cu o foarfecă și cum ei i se păru că trandafirul este cea mai frumoasă floare,  îl tăie doar pe el, îl duse în casă și-l puse într-o vază. Așa după cum se știe, la puțină vreme petalele începură să se ofilească și să cadă una câte una.
     Frumusețea lui dispărea, în timp ce în grădină celelalte flori o duceau bine pe tulpinile lor, fără a se mai pâange din cauza lui. Abia atunci trandafirul văzu cât de nefericit este din cauza mândriei și frumuseții lui. Își dădu seama că ar fi fost mai bine să nu iasă așa de mult în evidență față de suratele sale. Mult mai bine ar fi fost șă fie puțin mai dulce, mai tandru, mai simplu ca și celelalte floricele.
    Pentru că, în timp ce el murea singur în vază, suratele lui cotinuau să se bucure de viață, de soare, de rouă, de mângâierea trecătorilor.

 

Iris - Floare de iris

Sursa:

http://www.flickriver.com/photos/tags/stanjenel/interesting/



Ce tristă va fi seara fără tine

        Nu stiu in cine sa mai cred iubire
        Ce trista seara ,va fi fara tine
        Tu mi-ai aprins in suflet o speranta mica
        Nu stiu cel de langa mine, maine ce-o sa zica?

        Tu m-ai readus din nou la viata
        Ai pus in fiecare creanga o mica speranta.
        Fericirea mea astazi esti tu,dragostea mea
        Si niciodata eu nu te-oi uita.

       Acum ce pot sa iti urez in noul an ce vine
       Decat sa fii mereu alaturea de mine 
       Sa fim mereu la bine si la greu
       Dar aceasta dorinta, va fi implinita,
            Doar de Dumnezeu.

Care e problema?

    Problema e ca astazi e joi, 30 decembrie, si nici unul din drumurile pe care le-as face nu reprezinta rezolvarea solutiei noastre.Astazi camera se incuie, calculatorul se sigileaza, tot la fel ca seifurile din bancilor maine seara. In locul uratorilor se vor auzi artificiile si bubuiturile lor, ne vor trezi poate in noul an pe toti la realitate.Oamenii se opresc  in loc si se uita in sus, iar pe frunte li se va aseza o bura de nea.Poate va ninge mai frumos ca alta data, poate nu va ninge deloc.
   Maine seara se incheie luna decembrie si va incepe un nou an 2011.Copacii isi  vor clatina alene crengile, trotuarul isi va  scutura scoarta de asfalt, pietonii se vor leagana grav, ca niste marionete cu sforile rupte.Acum va trebui sa-mi hotarasc soarta si sa am taria de a merge singura acolo unde mi-am propus.Nu-mi prea-mi dau seama acum ce va fi cu inima mea dupa aceea....dar o hotarare trebuie luata.Va fi Anul Nou, si cat mi-as fi dorit sa ma bucur langa cel pe care l-am contemplat, ca fiind ingerul meu pazitor....cred ca va intalni o alta femeie de care iar se va indragosti si apoi va umbla iar la seiful cu deziluzii si-si va continua marturisirile atat de sincere.Va suferi poate mai putin pentru femeia pe care a parasit-o candva. Il va pasiona butoanele lucioase ce-l ademenesc de ani de zile si va da drumul la muzica paradisului sa il incante. Raspunsul la tot ce il inconjoara va fi unul de melancolie sau de veselie, pentru anul ce va veni. Acum nu pot decat sa-i urez  UN AN NOU CAT MAI FERICIT.

Despre o prietenie sincera

    Este poate ciudat, dar ne temem in orice moment sa nu pierdem un prieten bun. Sinceritatea este calitatea principala intr-o prietenie, participand la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu. Intr-o prietenie esti iubit nu pentru ceea ce esti tu,ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine.Tu, omul,esti sacrificat, la fel ca si un animal.  Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti face sau oferi altora.Am sa ma straduiesc cat pot sa justific, sa contrazic, sa apreciez si sa afirm ceea ce eu fac si spun.Ceea ce intristeaza intr-o prietenie, este faptul ca fiecare sacrifica libertatea celuilalt.
    Nu as accepta in ruptul capului sa fiu prietena cu cineva care incearca sa ma priveze de aceasta libertate. N-am sa pot accepta sa fiu prietena celor care fumeaza, beau alcool,se drogheaza sau umbla cu mai multe ...am cautat sa fiu eu asa cum ma stiu cu bune si rele.Cine are placere sa converseze cu mine stie unde ma poate gasi. De maine voi fi plecata din localitate, plec in capitala.Vreau sa fac revelionul in strada impreuna cu rudele mele din BUCURESTI.Va doresc la toti prietenii mei dragi urari de bine si sanatate si neuitatul traditional"LA MULTI SI FRUMOSI ANI".

Prin ce sunt legati oamenii intre ei?

         Nu stii cum e mai bine sa procedezi.Oare e mai bine sa cunosti oamenii in general cum se comporta sau in particular? Oamenii cei mari(destepti)sunt legati de veacul lor printr-o slabiciune. Iar  cei de jos, poate sunt legati prin problemele ce le intampina zi de zi( saracia, naivitatea, mila, prostia)...
        De cele mai multe ori acestia sunt inclinati spre a face mai mult rau decat bine, asa se spune, dar in realitate sunt destui oameni destepti care fac mult mai mult rau semenilor lor. Si cateodata tot raul cade asupra lor. De multe ori spunem ca nu se poate ca intr-o famile de medici, preoti, profesori...sa se intample fapte ingrozitoare, dar atata vreme cat acestia sunt oameni si nu altceva, ei convetiuesc impreuna si au parte si de bine dar si de rau.Uneori si demonii pot fi castigati daca li se va face intodeauna pe plac. De obicei am observat ca acela care stie mult mai putine despre viata, incearca sa te contrazica mai mult.Dar pentru cei fara minte e mai bine sa fie condusi decat sa-i lasi sa te conduca.
       E ca in cazul conduceii unei masini, care la inceput scartaie, din toate incheieturile, dar mai tarziu se lasa sa fie condusa.Cineva trebuie sa preia volanul si sa apese la timp pe frana, altfel masina ajunge intr-o rapa.Asa e si cu casnicia....ori femeia ori barbatul preia conducerea.Acolo unde aspiratiile sunt comune, conducerea se face impreuna, si eu cred ca e lucrul cel mai minunat.In aceasta poveste cu lupul si Scufita Rosie,intervin mai multe persoane..vanatorul, bunica, mama. Asa dupa cum stiti, bunica si mama nu mai sunt de mult si nu au ramas decat celelalte personaje.Vanatorul acesta a reusit sa-mi citeasca o parte din franturile mele din viata, si a tras o concluzie cred eu destul de buna. Sa ma scoata putin la lumina din padurea aceasta plina de himere...singura nu as fi reusit poate niciodata. Cum pot eu sa-i multumesc acum? Ramane de vazut daca se va pacali sau nu...imi dau toata silinta sa iasa ceva frumos din toata povestea aceasta.Sentimentul ca un om cu creer are o dorinta mare de a ma face fericita(poate si pentru putin timp), caci o siguranta in tot ce e frumos la inceput nu ti-o poate da nimeni ca pe parcurs se va mentine, ma va determina sa apas pe frana la timp, ca sa nu se mai intample si alte accidente in viata mea. Nu pot sa stiu ziua cand se va intampla...dar cu siguranta se va intampla.
      In lume, cele mai frumoase haine sunt frumoase si atat, dar depinde foarte mult si cine le imbraca.Daca nu sunt imbracate de niste manechine celebre...vor trece intr-un con de umbra. Intodeauna am incercat singura sa infrunt toate greutatile prin munca cinstita, si asa i-am invatat si pe altii, dar nu stiu cat s-a prins invatatura mea de unele persoane.Ramane de vazut pe parcursul acestei povesti de viata ce se va mai intampla. Si-acum sa-mi raspundeti la o simpla intrebare"De unde ati aflat cand trebuie sa apasati pe frana?". Eu cred ca acest lucru va intra in reflex pe parcurs, cand te convingi ca omul din umbra ta va mierita toata aprecierea pe care o mierita.






     






      

Ninge cu parfum de sarbatori

     Ninge iarasi peste Iasu-n sarbatoare
    Cu fulgi albi, pufosi si jucausi
    Undeva departe-n zare
    Se-aud note-ngrozitoare
    Noi jucam in viata, teatru de papusi.

    Bradul sus pe culmea verde
    Priveste cu-ntristare pe carare,
    La papusarii ce au aparut
    Si se mira de ce oare,
    O papusa, nu i-a daruit!

    Iata ca apare-o pasare maiastra
    Ce se lupta cu-n balaur furios
    Mos Craciun o ia si-o baga-n traista
    Si-o salveaza iarasi dragastos.
    Dumnezeu acuma, e tare bucuros!

    Ninge, ninge cu parfum de sarbatori,
    Fulgul de zapada in vazduh se pierde,
    Pana-n ziua vin sute de colindatori,
    Bradul sus pe munte ramane todeauna verde.
    Datina pastreaz-o omule, pan' ce-ai sa mori!