Nu stie omul ce se intampla maine...

  Riscam sa ne ratacim, sa orbecaim toata noaptea, sau si mai rau, sa inghetam, fara iubire, fara dragoste. Am aprins atunci focul, dar fumul care umplea toata incaperea  ne-a obligat sa abandonam o perioada aceasta idee...Acum refugiul vanatoresc ni s-a parut castelul din basme in aceasta situatie. Am hotarat astazi sa inoptam impreuna acolo. E oare bine?? Pustnicul meu mi-a facut semn sugubat, ducand degetul la gura, sa nu-i semnalez prezenta si pentru ceilalti, sau cine stie ce ganduri avea....ma gandeam si eu la trista lui soarta.De ce trebuie sa sufere o viata-ntreaga pentru o simpla nedreptate??

Zmeura de campie

   Este un roman scris de Mircea Nedelciu(1950-1999)-considerat a fi unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai curentului optzecist si ai postmordenismului in literatura romana.Romanul a aparut in 1984 si este alcatuit din 24 capitole numerotate cu toate literele alfabetului, de la A(cuvantul "Arac") si pana la Z(cuvantul"Zat").
  Titlul constituie simbolul unei instrainari(zmeura find o planta de munte):omul-despartit de familie, tradat de memorie si chiar de istorie, ramane un instrainat prin lume.
  Tema acestui roman-o constituie raportul dintre memorie si adevar, neputinta recuperarii trecutului autentic.
  In investigatia lor, personajele lui M.Nedelciu descopera in schimb ,o generatie paterna vinovata de a se fi dusmanit si vandut, de a-si fi abandonat sau de a-si fi dus la parasire proprii copii si de ai fi inzestrat cu o biografie plina de pete oarbe:"In fond ceea ce cauti tu este aproape imposibil de gasït ".
  Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost tata, trebuia sa fi existat acest om, dar totul s-a petrecut intr-un timp greu de inteles....
   "Da, da ,degeaba ziceti ca nu va pasa si ca totul a trecut, totul inca doare...Suntem la fel ca niste soldati, da niste soldati pe ai caror umeri apasa  inca durerile, supararile, raspunderile de generali;de tacerea si ignoranta noastra poate depinde inca soarta multor batalii care inca abia au inceput."

Murmurul unui vis

         Draga mea, cum pot oare sa-ti multumesc? Toata povestea ta m-a impresionat..mai ales ca totul  
 s-a petrecut intr-un oras asa de frumos ca Brasovul! Poate am fost captivata mai intai de titlul cartii  tale "Rivala" si mai apoi de  continut.
Patul se scufunda adanc, prapastia ma inghitea, mainile si picioarele, gandurile, fiinta intreaga, toate imi erau ca de plumb. As fi  vrut sa strig, glasul nu percuta, as  fi vrut sa alerg, picioarele nu mai voiau, as fi vrut sa ma desprind de asternutul acesta plin doar cu amintiri sumbre si totul mi se parea, ca-i doar un joc.
    Pleoapele imi erau grele si intepenite de atata plans, obloane ale unor dureri ascunse.Vedeam in
substraturile fiintei mele, zeci de tunele prafuite si intunecate, dar undeva la capatul unui tunel incercam sa zaresc o luminita.O durere mocnita de ani de zile ma inunda, se imprastia ca firele de liane pe zidul unei manastiri....Uneori ne surprind doar visurile, si ce visuri? Vom ramane doar cu ele? S-au va fi ceva mai mult?. In timpul somnului, aparatul muscular se relaxeaza complet, insa isi reia activitatea in timpul visarii, ochii se invartesc in orbite, iar omul reuseste sa traiasca prin ceea ce viseaza. Medicii afirmau, ca persoanele care nu viseaza sunt victimele unor halucinatii si dereglari psihice in stare de veghe.Oare asa sa fie??
    Povestile mele le-am marturisit unu-i singur om care ar fi dorit din tot sufletul sa ma cunoasca. Am acceptat cu conditia sa-i cunosc si eu povestile sale. Poate acest lucru ne-a legat putin mai mult...
Deodata minune!Am auzit u un ciripit, care m-a trezit la viata si la realitate. Am facut un efort ca sa ma ridic din panza de paianjen in care eram prinsa si sa ma conving daca ceea ce traiesc este aevea, dar pasarea si-a terminat prea repede trilul. Am sperat ca intr-o zi se va intoarce sa-si continuie ceea ce mi-a soptit, si asa a fost. Cred astazi ca toate faptele, zilele si intamplarile nu au fost in zadar. Am vazut ca prin ceata, maini alintatoare, crengi albe de cires, ce se indreptau spre obrajii mei sa ma mangaie si ma intrebam oare ce-or fi vrand? Acum le vad putin mai clar si  ma bucur ca strigatul meu dupa ajutor nu a fost in zadar. O mana sincera, mi-a fost intinsa, o mana de care trebuia sa ma agat, mai demult, dar frica de ceva mult mai rau ca acum, m-a oprit sa fac acest pas.
   - Hai ridica-te! hai indrazneste! Era glasul acela, atat de drag acum mie. Poate a fost singurul indemn de care am ascultat in toata viata mea, atat de bulversata. Am facut bine, sau nu ?Voi trebuie sa-mi spune-ti, cei care ati trecut prin aceste povesti de viata asemanatoare cu a mea....




   

Nu stii ce e iubirea si nici nu vei afla!

     Iubirea-i neclintita, nu trebuie sa-ti schimbi iubitii
     S-arunci alte noi vreascuri pe-acelasi foc mereu..
     Gheena ta nu va arde decat pe toti osanditii
     Ce nu stiu sa iubeasca si sufletul le greu.

     Presimt ca iubirea  va fi mereu doar chin,
     Si simturile doar niste naparci spaimantatoare,
     De tine asmutite, ce-acuma ma imbata cu venin,
     Ce maine vor fi doar amintiri fugare.

     Sa nu crezi ca iubirea e-o cupa doar cu viclesuguri,
     Dulci mreji de carne, unditi de zambet si privire?
     Din fructul nostru tainic, voit-am sa rasara niste muguri
     In care sa se-amestece tot cerul, setos de zamislire.

     Oare calcam noi doi vreo lege-a inimii-n picioare?
     Acuma vad ca totul n-a fost decat dezamagire,
     Ce maine o sa doara cred prea tare
     Si ne va duce pe-amandoi numai la pieire.

    Stam acum adumbriti de-o taina prielnica durerii,
    Cumplita frumusete de chinuri ne framanta
    Ramai cu mine in targul de mizerii,
    Ti-am fost, voi fi o credincioasa si-o magica oglinda.
    

    
    
    
    

Cantecul ursului

      Cand luna se reazeama-n schituri de stanci
      Si lancile stelelor trec drepte, taioase
      Cu umbra padurii pe umeri adanci
      Cobori in suflete luminisuri umbroase.

     Tu , patriarh al muntelui sur,
     Stai in flacara zmeurei ca-n strana
     Si molcom mormai cantecul pur
     Intru slava datatorului  de hrana.

     Cine in labe ti-a pus atata putere
     Si-n suflet atata blandete ti-a pus?
     Astazi, ispitit de atata durere
     Stii prea bine cate mai ai de dus?

     Ma fura vremea si ma vinde
     Astazi tot dorul cel jalnic ma prinde
     Si-n nemurirea schimbatoare
     Ma plec inaintea ta ca si-o floare.
    

   

Care o fi taina comuniunii omului cu cele ceresti?

     Inainte de moartea mamei mele(a treia zi de Craciun), eu am simtit ceva sufleteste, ceva care se rupea din mine si pleca undeva departe, spre un loc nestiut de nimeni.Ce  taina o fi legand omul de cele ceresti si cele pamantesti, de are bucuria de a se desprinde dupa ce si-a oranduit totul, ca sa poata pleca impacat dincolo? Inainte de a se intaimpla tragedia, i-am pus palma pe fruntea senina inca si i-am sarutat mana ce m-a leganat si ocrotit, la fel ca si bunicei mele la cei patru anisori, ce-i aveam atunci cand s-a stins. Mama plangea, saraca, dar parca nu erau niste lacrimi de tristete ci de bucurie, ca a lasat ceva bun in urma ei.Cei opt copii nu au faut-o nciodata de rusine.Dorinta ei a fost una singura la despartire, sa o jelim(bocim), atata doar atata si-a dorit. Si de atunci o tot jelesc intr-una...mainile ei aspre de atata truda nu se pot uita asa usor. Aceste maini minunate, care-mi leganasera copilaria, adolescenta si anii tineretii. A fost ingropata, alaturi de cel care i-a fost sot toata viata. Acolo departe suntem toti la fel, nu mai avem reprosuri a ne face, toti ne transformam in tarana, fara nici un fel de deosebire,  asa spunea mama. As fi vrut sa-i indeplinesc mai multe dorinte in viata(sa viziteze toate manastirile), dar nu s-a putut. Am fost si eu tot la fel de necajita ca si ea, dupa ce m-am casatorit. In ultimul timp am reusit sa ajung si eu pe acolo, dar ce folos ca dorinta ei nu a fost indeplinita.Ce poate fi mai frumos pe lume decat acest colt de rai de la munte? Salbaticia locurilor ne umple sufletele de un sentiment straniu, ceva intre admiratie si teama, intre cunscut si necunoscut. Nicaieri in lume nu-i mai frumos ca la tine acasa, dar trebuie sa ai omul potrivit, langa care sa te bucuri din plin. Se pare ca n-am fost o buna excursionista in tineretile mele, de aceea imi doresc acum la batranete sa colind tara in lung si-n lat, alaturi de cineva care sa ma mierite cu adevarat. Casa aceasta tacuta mi se pare din ce in ce mai pustie, sterg praful adunat de peste zi, si nu inteleg de ce l-as mai sterge, cui mai face bine  acesta curatenie? Astazi toti traim intr-o mizerie nedescrisa, creata de aceasta societate multilateral dezvoltata, ramasa de pe vremea comunismului, cand eram nevoita sa invat la scoala despre marele LENIN. Am ajuns astazi la concluzia ca ne conduc aceeasi oameni, ca traim mult mai rau ca in trecut, ca bolile invadeaza trupurile oamenilor ca si mustele si nimeni nu ridica un deget pentru bietii oameni....toti or sa ajunga niste anemici, plini de dureri atat sufletesti cat si trupesti.In mainile cui va ramane viitorul copiilor nostri? Cand toti fac parada de vorbe si de moda in guvern?
    Nu am sa pot uita vorbele mamei:"Lumea e rea maica, sa ai grija pe cine bagi in casa, sa nu te amarasca mai mult ca inainte!"

De ce-am cazut?

      Am cazut ca tu m-ai smuls din tine,
      Asa striga azi ura cea din mine.
      Si pentru ca tu m-ai aruncat ca pe-o unealta
      Inima mea coboara si tresalta.

      Umple-ma doamne numai cu bucurie
      Si de tristete ea sa nu mai stie.
      Cine, doamne ma va pune la loc?Cine?
      Intregeste-ma , si nu te-oi face de rusine.

      Tu esti un sfant,si sfant vei fi ca l-anceput,
      Da-mi doamne, inima din copilarie ce-am avut.
      Vreau dumnezeiasca mea stare
      Sa nu ma pierd prin lumea asta care,

      Nu va-ntelege niciodata ce-am patit
      Tu, doar tu, m-ai aparat si ai stiut.
      Un fir din taina ta ma strabatu,
      Si ma intreb acum, ce trebuie sa fac cu sufletul?