O gradina de nestemate tu ai fost
Cu parul meu ai vrut sa infasori pamantul
Acuma vad de ce a inghetat avantul,
Si viata mea s-a scurs fara de rost.
Abia-ti zaresc acum mana stand franta
Cum amurgesti...nimic nu te framanta,
In miez de piatra scumpa tinutul s-a inchis,
Voi rataci mereu...dar fara un vis.
Gandul sapa-n suflet la fel ca si o apa
Voi fi vesnic un rau din care caprioara se adapa,
Si sub veninul groaznic credeam ca e dulceata...
Si m-am luptat cu Moartea, uitand de cei frumos in viata.
In sufletul cu ape cand tulburi,cand domoale,
Necotenit zvarli mreje de vorbe, care ma doboara,
Ah! suflete otravit, tu nu vrei decat candoare,
N-ai sa poti trai la fel, cu aceeasi vesnica povara.
” DRAGĂ CITITORULE, care-mi citești versurile, poate nu te vei plictisi ascultându-mi toate durerile și poate citindu-le măcar pentru o clipă, într-o zi îmi vei oferii a ta aripă. Să pot zbura cu tine pe vârfuri de munte, acolo unde dragostea mea se ascunde. Și-atunci ideea care va să-mi vină, reuși-va poate lângă mine să te țină. Și-abia atunci de-a pururea cu tine-n gând, găsi-voi pacea și liniștea, pe acest pămant. ” ( marianely - 07. noiembrie. 2010 )
sâmbătă, 19 martie 2011
marți, 15 martie 2011
Despre gelozie
"Nu fi gelos pe sotia inimii tale si nu-i da pilda rea chiar impotriva ta"
Vorbind de gelozie, aceasta este, desigur, un sentiment apasator, patimas, care il tortureaza pe om. Indiferenta este cumplita, insa nu mai putin cumplita este gelozia, care uneori inabusa cu desavarsire glasul ratiunii si face din om un fel de maniac, lipsindu-l de libertatea morala. Ea duce uneori la nebunie si chiar la omor.
Din ce apare ea? Binenteles, din pricina lipsei de incredere fata de cel iubit, din pricina lipsei de noblete din sufletul celui ce iubeste. Ea apare, probabil, si pentru ca nu-l iubim in Dumnezeu pe cel pe care il iubim, pentru ca harul nu sileste, dragostea nu inabusa. Iubind, ne daruim unul, celuilalt.
Subiectul dragostei nu este un obiect, si nu putem sa extindem noi dreptul de proprietate. Adevarata dragoste sa dainuiasca in noi si sa nu-l inrobeasca pe om, ci sa-l faca sa respecte in el acea libertate imparateasca ce reprezinta o trasatura a chipului dumnezeesc.
Si totusi, toti suntem facuti din carne si sange, si de aceea crestinii care duc viata de familie trebuie sa sa se teama ca nu cumva sa dea jumatatii lor chiar si cel mai mic prilej de gelozie.
Uneori, intre sot si sotie se intampla lucrul urmator: ei se iubesc unul pe celalalt cu putere , cu tarie, cu tandrete, cu bucurie. Si deodata unul din ei devine gelos pe celalalt-nu fata de cineva anume care aici si acum poate pune sub semnul intrebarii dragostea lor, ci fata de trecut...
Cel care iubeste mai mult ar vrea ca viata celuilalt sa inceapa doar din momentul intalnirii lor, iar tot ce a fost inainte sa fie sters cu buretele.
Acest lucru nu este posibil si trebuie sa ne acceptam cu tot trecutul nostru, bun sau rau. Acceptand acest trecut, intelegi mult mai bine ce ai de facut in viitor.
Omul nu poate trai din ziua cand se cunoaste cu celalalt, fie ea cat de luminoasa, a intalnirii cu omul drag, cu cel iubit.Cel care iubeste, trebuie sa accepte taina trecutului ca pe o taina si s-o pastreze, sa o pazeasca prin iubirea ocrotitoare, altfel se duce totul de rapa. Increderea reciproca sa primeze intodeauna, oricat de greu ne va fi la amandoi.
Vorbind de gelozie, aceasta este, desigur, un sentiment apasator, patimas, care il tortureaza pe om. Indiferenta este cumplita, insa nu mai putin cumplita este gelozia, care uneori inabusa cu desavarsire glasul ratiunii si face din om un fel de maniac, lipsindu-l de libertatea morala. Ea duce uneori la nebunie si chiar la omor.
Din ce apare ea? Binenteles, din pricina lipsei de incredere fata de cel iubit, din pricina lipsei de noblete din sufletul celui ce iubeste. Ea apare, probabil, si pentru ca nu-l iubim in Dumnezeu pe cel pe care il iubim, pentru ca harul nu sileste, dragostea nu inabusa. Iubind, ne daruim unul, celuilalt.
Subiectul dragostei nu este un obiect, si nu putem sa extindem noi dreptul de proprietate. Adevarata dragoste sa dainuiasca in noi si sa nu-l inrobeasca pe om, ci sa-l faca sa respecte in el acea libertate imparateasca ce reprezinta o trasatura a chipului dumnezeesc.
Si totusi, toti suntem facuti din carne si sange, si de aceea crestinii care duc viata de familie trebuie sa sa se teama ca nu cumva sa dea jumatatii lor chiar si cel mai mic prilej de gelozie.
Uneori, intre sot si sotie se intampla lucrul urmator: ei se iubesc unul pe celalalt cu putere , cu tarie, cu tandrete, cu bucurie. Si deodata unul din ei devine gelos pe celalalt-nu fata de cineva anume care aici si acum poate pune sub semnul intrebarii dragostea lor, ci fata de trecut...
Cel care iubeste mai mult ar vrea ca viata celuilalt sa inceapa doar din momentul intalnirii lor, iar tot ce a fost inainte sa fie sters cu buretele.
Acest lucru nu este posibil si trebuie sa ne acceptam cu tot trecutul nostru, bun sau rau. Acceptand acest trecut, intelegi mult mai bine ce ai de facut in viitor.
Omul nu poate trai din ziua cand se cunoaste cu celalalt, fie ea cat de luminoasa, a intalnirii cu omul drag, cu cel iubit.Cel care iubeste, trebuie sa accepte taina trecutului ca pe o taina si s-o pastreze, sa o pazeasca prin iubirea ocrotitoare, altfel se duce totul de rapa. Increderea reciproca sa primeze intodeauna, oricat de greu ne va fi la amandoi.
luni, 14 martie 2011
Despre greutatile vietii de familie
Casatoria are mangaieri multe, dar este insotita si de multe tulburari si necazuri, uneori foarte adanci. Sa tineti minte lucrul acesta, ca atunci cand veti avea de infruntat ceva asemanator sa nu fiti luat pe neasteptate. Acum sunteti impreuna si bucuriile sunt mai puternice, si necazurile sunt mai usor de rabdat in doi. Tare bine ar fi ca sa nu fie nimic de impartit intre cei doi, ci sa fie totul in comun, si o singura inima, si o singura cale, cea spre fericire.
Doi oameni, care inainte sa se casatoreasca traiau fiecare viata sa aparte, care aveau obisnuinte, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii sai, cunoscutii sai, incep odata casatoriti, sa traiasca o viata
comuna. Desigur, lucrul acesta nu se poate infaptui usor dintr-o data-este nevoie de multe sfortari venite din dragoste pentru a te adapta unul cu celalalt, pentru a invata sa cedezi si sa gasesti cai de viata care nu sunt impovaratoare pentru niciuna din parti. Atunci cand in inima este dragoste, binenteles ca totul devine usor, firesc-dar daca nu avem de-a face cu dragostea autentica, ci cu "indragostirea fiziologica", cu atractia pur sexuala a unuia fata de celalalt, atunci partile lasa de la ele pentru o vreme, ca si cum ar inchide ochii la tot ce este dificil in celalalt, ca dupa aceea, trezindu-se din "delirul patimii", sa traiasca un puternic sentiment de repulsie reciproca.
Inchipuindu-si ca alegerea fericita a perechii asigura pentru totdeauna fericirea familiala si ca aceasta este temeinica de la prima atractie reciproca, multi soti pierd din vedere faptul ca la inceptul casatoriei nu se cunosc asa cum trebuie nici unul pe celalalt, nici pe ei insisi in noua lor situatie. Numai traind aproape unul de celalalt si numai cu timpul isi pot afla felul de a gandi, gusturile, inclinatiile, obiceiurile-si, spre mirarea multora, in alesii sau alesele inimilor lor se descopera, odata cu acele calitati care au starnit dragostea, si neajunsuri insemnate.
Darea in vileag a neajunsurilor acestora, gandurile, dorintele si pretentiile la care nu se asteaptau din partea celuilalt ai socheaza uneori atat de mult pe amandoi sotii ca ceva neobisnuit, primejdios pentru fericire si care dovedeste ca alegerea a fost gresita. Cand neajunsurile continua sa iasa la lumina, gandul acesta prinde radacini; ciocnirile se imultesc ,
neintelegerile si conflictele, in conditiile insuficientei luari-aminte la sine si ingaduite reciproce sunt luate drept dovada a faptului ca fericirea se destrama, ca nu a reusit casnicia, ca cei doi trebuie sa se desparta-in timp ce regulile crestine cereau de la amandoi sotii, multumind lui Dumnezeu pentru calitatile pe care le-au descoperit unul in celalalt, sa fie cu ochii in patru si sa astepte darea in vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, sa studieze neajunsurile acestea, sa le priveasca cu toata ingaduinta pe care o cere dragostea reciproca si sa se indrepte unul pe celalalt cu blandete si cu rabdare.
Din vina unuia dintre soti sau a amandorura, viata conjungala poate sa devina nefericita. Posibilitatea de a fi fericit in casatorie e foarte mare, insa nu trebuie sa uitam nici de posibilitatea esecului. Numai viata conjungala corecta si inteleapta ai va ajuta pe soti sa ajunga la relatiile ideale.
Exista si casnicii nefericite: uneori, sotul si sotia se insotesc parca spre pacat si spre nenorocirea amandorura. De ce sunt nefericiti? In cea mai mare parte, din pricina nepotrivirii de caracter, din pricina rigiditatii, a incapatanerii, a samalvoniciei si asprimii sotului sau sotiei; din pricina neinfranarii sotului sau a obiceiurilor necuviincioase ale acestuia; din pricina patimii acestuia pentru jocurile de noroc sau a betiei.
Asteptai odihna, si ai primit multa amaraciune. Ce sa-i faci; nu te mahni, nu trandavi, ci mangaie-te cu gandul ca nu esti tu singura care suferi in tacere.
Doi oameni, care inainte sa se casatoreasca traiau fiecare viata sa aparte, care aveau obisnuinte, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii sai, cunoscutii sai, incep odata casatoriti, sa traiasca o viata
comuna. Desigur, lucrul acesta nu se poate infaptui usor dintr-o data-este nevoie de multe sfortari venite din dragoste pentru a te adapta unul cu celalalt, pentru a invata sa cedezi si sa gasesti cai de viata care nu sunt impovaratoare pentru niciuna din parti. Atunci cand in inima este dragoste, binenteles ca totul devine usor, firesc-dar daca nu avem de-a face cu dragostea autentica, ci cu "indragostirea fiziologica", cu atractia pur sexuala a unuia fata de celalalt, atunci partile lasa de la ele pentru o vreme, ca si cum ar inchide ochii la tot ce este dificil in celalalt, ca dupa aceea, trezindu-se din "delirul patimii", sa traiasca un puternic sentiment de repulsie reciproca.
Inchipuindu-si ca alegerea fericita a perechii asigura pentru totdeauna fericirea familiala si ca aceasta este temeinica de la prima atractie reciproca, multi soti pierd din vedere faptul ca la inceptul casatoriei nu se cunosc asa cum trebuie nici unul pe celalalt, nici pe ei insisi in noua lor situatie. Numai traind aproape unul de celalalt si numai cu timpul isi pot afla felul de a gandi, gusturile, inclinatiile, obiceiurile-si, spre mirarea multora, in alesii sau alesele inimilor lor se descopera, odata cu acele calitati care au starnit dragostea, si neajunsuri insemnate.
Darea in vileag a neajunsurilor acestora, gandurile, dorintele si pretentiile la care nu se asteaptau din partea celuilalt ai socheaza uneori atat de mult pe amandoi sotii ca ceva neobisnuit, primejdios pentru fericire si care dovedeste ca alegerea a fost gresita. Cand neajunsurile continua sa iasa la lumina, gandul acesta prinde radacini; ciocnirile se imultesc ,
neintelegerile si conflictele, in conditiile insuficientei luari-aminte la sine si ingaduite reciproce sunt luate drept dovada a faptului ca fericirea se destrama, ca nu a reusit casnicia, ca cei doi trebuie sa se desparta-in timp ce regulile crestine cereau de la amandoi sotii, multumind lui Dumnezeu pentru calitatile pe care le-au descoperit unul in celalalt, sa fie cu ochii in patru si sa astepte darea in vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, sa studieze neajunsurile acestea, sa le priveasca cu toata ingaduinta pe care o cere dragostea reciproca si sa se indrepte unul pe celalalt cu blandete si cu rabdare.
Din vina unuia dintre soti sau a amandorura, viata conjungala poate sa devina nefericita. Posibilitatea de a fi fericit in casatorie e foarte mare, insa nu trebuie sa uitam nici de posibilitatea esecului. Numai viata conjungala corecta si inteleapta ai va ajuta pe soti sa ajunga la relatiile ideale.
Exista si casnicii nefericite: uneori, sotul si sotia se insotesc parca spre pacat si spre nenorocirea amandorura. De ce sunt nefericiti? In cea mai mare parte, din pricina nepotrivirii de caracter, din pricina rigiditatii, a incapatanerii, a samalvoniciei si asprimii sotului sau sotiei; din pricina neinfranarii sotului sau a obiceiurilor necuviincioase ale acestuia; din pricina patimii acestuia pentru jocurile de noroc sau a betiei.
Asteptai odihna, si ai primit multa amaraciune. Ce sa-i faci; nu te mahni, nu trandavi, ci mangaie-te cu gandul ca nu esti tu singura care suferi in tacere.
duminică, 13 martie 2011
Disperarea
Poate tu nu stiai ca disperarea are aripi
Cu mult mai largi decat orice speranta?
Ca strigatul din mine, catre tine
A fost de multe ori chiar o povata.
Azi am trecut s-o vad,instrainata,
Gradina-n care ne-am iubit o seara
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Un falnic stalp, palpaitor de para.
N-am izbutit..si poate asa-i mai bine,
Sa nu m-aprind ca un paius uscat
Ciudoasa ravna inca ma mai tine
N-am fost destul de calda, dar mori impacat..
Ca mi-ai adus un pic de fericire
Si munca mea si-a ta n-a fost in zadar...
Cand va tasni din suflet sa rasara,
Sa lumineze iarasi,si-n mine si-n afara.
Ramai mereu asa suflet hoinar
Cobori zambind din alba-ntaietate,
Din soiul de seminte, amestecat cu dulce si amar,
Inchis astazi si ieri, si chiar o eternitate.
Cu mult mai largi decat orice speranta?
Ca strigatul din mine, catre tine
A fost de multe ori chiar o povata.
Azi am trecut s-o vad,instrainata,
Gradina-n care ne-am iubit o seara
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Un falnic stalp, palpaitor de para.
N-am izbutit..si poate asa-i mai bine,
Sa nu m-aprind ca un paius uscat
Ciudoasa ravna inca ma mai tine
N-am fost destul de calda, dar mori impacat..
Ca mi-ai adus un pic de fericire
Si munca mea si-a ta n-a fost in zadar...
Cand va tasni din suflet sa rasara,
Sa lumineze iarasi,si-n mine si-n afara.
Ramai mereu asa suflet hoinar
Cobori zambind din alba-ntaietate,
Din soiul de seminte, amestecat cu dulce si amar,
Inchis astazi si ieri, si chiar o eternitate.
Mamaruta
A sosit Primavara, anotimpul reinvierii,invierea, semnul inoirii sufletesti si morale,dar si al biruintei supreme a iubirii lui Cristos pentru noi.Toata viata lui ISUS a fost un dar de iubire prin fapte si cuvinte. Este normal ca si noi oamenii sa-l urmam. El a salvat lumea prin jertfa sa absoluta, oare noi de ce nu putem salva aceasta planeta de la pieire?
Ceea ce vedem ca se intampla astazi in lume, este dramatic si nimeni nu incearca sa opreasca acest "genocid". Care ar fi cea mai mare fericire pe pamant? Cei mai fericiti dintre pamanteni sunt oamenii care se simt utili si iubiti, in sanul familiei sau al unei comunitati. Iubrea este o necesitate pentru toate fiintele. N-are nici un sens sa traiesti doar pentru tine. S-a dovedit ca oamenii care se iubesc traiesc mult mai mult, decat cei care se urasc. Afectinea, compasiunea si prietenia actioneaza ca un veritabil regulator al emotiilor si starilor sufletesti, exact acolo de unde incep bucuria si implinirea. In zilele noastre, asa de zbuciumate, asa de pline de ura si egoism, iubirea a devenit un mijloc de supravetuire, asa cum era pe vremea raposatului-CEAUSESCU-religia. Acestea doua trebuie sa primeze astazi ca sa putem depasi acest "genocid". Dar ca sa te incarci cu iubire e nevoie, mai intai sa poti sa o daruiesti. Sa inveti sa fii tolerant, sa comunici bland si senin cu cei ce te inconjoara, sa fii mult mai prezent pentru ei, mai atent la dorintele lor, sa-ti infrangi egoismul si gelozia. Sa stii sa asculti nu este greu, sa te straduiesti cat poti sa intelegi cuvintele lor, si sa gasesti si tu cuvinte potrivite care sa le fie de ajutor. Dar mai este ceva foarte important: sa-ti extinzi afectiunea si asupra naturii care te inconjoara. Distrugerea cu buna stiita a padurilor, a rezervatiilor de pasari si animale..va face planeta mult mai pustie. Daca ne-am gandi mai des ca toti suntem facuti din aceeasi plamada, ca purtam acelasi tipar divin, poate ca lumea din jurul nostru ar deveni mai fierbinte si gesurile noastre de bunatate ar fi mai dese.
Cine este de fapt "mamaruta"? Cum da soarele, o vezi peste tot: prin iarba, pe flori, pe dosul palmei copiilor - o gaza mica si lustruita, lacuita cu rosu si cu buline negre. Este extrem de prietenoasa si de simpatica. Vede ca o vezi si nu fuge. O mangai usurel pe spinare si sta fara sa se impotriveasca. Se ciuceste ca un arici, pe urma se intinde ca o pisica, rasfrandu-si in aer camasuta ei de noapte, transparenta ca borangicul, pe care o poarta cu sine, impaturita sub aripile ei de email.
Ce mai, o domnisoara destul de cocheta, care da semne in lume ca a venit luna aprilie si ne umple sufletul de optimism. Cum i-am cantat noi, cum canta astazi toti copiii , dupa ce o prind in palma lor? "Mamaruta uta/Sue-te-n caruta/Incotr-o vei zbura/Acolo m-oi marita". Cate nume nu i-au mai dat romanii: Mariuta, Buburuza,Papuc,Cucusor...De unde atata dragoste? Din faptul ca Mamarutele sunt niste veritabili politisti ai gradinilor,vanand cu o lacomie nemaivazuta toti purecii si paduchii din plante.
Vreti sa aveti flori frumoase si sanatoase pe terasa de la balcon? Puneti in ghiveciul lor o familie de mamarute. Florile vor scapa de tote necazurile, nu se vor mai usca asa din bun senin, fara ca sa stiti ce le doare.
Mamarutele exista de peste 5 milioanede ani, sunt peste 4000 de specii in toata lumea, rosul lor contine o otrava si le indeparteaza dusmanii...
Mamarutele se dau in vant dupa dragoste, de aceea sunt asa de multe...un singur miracol va ramane nedezlegat; punctele lor de pe spate. Cercetatorii se chinuie sa afle raspunsul de cateva decenii si tot nu l-au aflat. De ce atata truda pentru cateva "semne de frumusete"? Fiindca s-a constatat ca o Mamaruta cu patru buline nu se va marita niciodata cu un mire cu sase sau sapte buline pe spate, ci doar cu unul care acelasi numar de buline cu ea.Cum sa nu te miri?? Miracolul cristic pe care l-am celebrat la inceput de aprilie se dovedeste atotputernic, marea taina ramanand, totusi iubirea. Sfatul pe care vi-l dau este acesta:"Ïubeste daca vrei sa fii iubit!"
Ceea ce vedem ca se intampla astazi in lume, este dramatic si nimeni nu incearca sa opreasca acest "genocid". Care ar fi cea mai mare fericire pe pamant? Cei mai fericiti dintre pamanteni sunt oamenii care se simt utili si iubiti, in sanul familiei sau al unei comunitati. Iubrea este o necesitate pentru toate fiintele. N-are nici un sens sa traiesti doar pentru tine. S-a dovedit ca oamenii care se iubesc traiesc mult mai mult, decat cei care se urasc. Afectinea, compasiunea si prietenia actioneaza ca un veritabil regulator al emotiilor si starilor sufletesti, exact acolo de unde incep bucuria si implinirea. In zilele noastre, asa de zbuciumate, asa de pline de ura si egoism, iubirea a devenit un mijloc de supravetuire, asa cum era pe vremea raposatului-CEAUSESCU-religia. Acestea doua trebuie sa primeze astazi ca sa putem depasi acest "genocid". Dar ca sa te incarci cu iubire e nevoie, mai intai sa poti sa o daruiesti. Sa inveti sa fii tolerant, sa comunici bland si senin cu cei ce te inconjoara, sa fii mult mai prezent pentru ei, mai atent la dorintele lor, sa-ti infrangi egoismul si gelozia. Sa stii sa asculti nu este greu, sa te straduiesti cat poti sa intelegi cuvintele lor, si sa gasesti si tu cuvinte potrivite care sa le fie de ajutor. Dar mai este ceva foarte important: sa-ti extinzi afectiunea si asupra naturii care te inconjoara. Distrugerea cu buna stiita a padurilor, a rezervatiilor de pasari si animale..va face planeta mult mai pustie. Daca ne-am gandi mai des ca toti suntem facuti din aceeasi plamada, ca purtam acelasi tipar divin, poate ca lumea din jurul nostru ar deveni mai fierbinte si gesurile noastre de bunatate ar fi mai dese.
Cine este de fapt "mamaruta"? Cum da soarele, o vezi peste tot: prin iarba, pe flori, pe dosul palmei copiilor - o gaza mica si lustruita, lacuita cu rosu si cu buline negre. Este extrem de prietenoasa si de simpatica. Vede ca o vezi si nu fuge. O mangai usurel pe spinare si sta fara sa se impotriveasca. Se ciuceste ca un arici, pe urma se intinde ca o pisica, rasfrandu-si in aer camasuta ei de noapte, transparenta ca borangicul, pe care o poarta cu sine, impaturita sub aripile ei de email.
Ce mai, o domnisoara destul de cocheta, care da semne in lume ca a venit luna aprilie si ne umple sufletul de optimism. Cum i-am cantat noi, cum canta astazi toti copiii , dupa ce o prind in palma lor? "Mamaruta uta/Sue-te-n caruta/Incotr-o vei zbura/Acolo m-oi marita". Cate nume nu i-au mai dat romanii: Mariuta, Buburuza,Papuc,Cucusor...De unde atata dragoste? Din faptul ca Mamarutele sunt niste veritabili politisti ai gradinilor,vanand cu o lacomie nemaivazuta toti purecii si paduchii din plante.
Vreti sa aveti flori frumoase si sanatoase pe terasa de la balcon? Puneti in ghiveciul lor o familie de mamarute. Florile vor scapa de tote necazurile, nu se vor mai usca asa din bun senin, fara ca sa stiti ce le doare.
Mamarutele exista de peste 5 milioanede ani, sunt peste 4000 de specii in toata lumea, rosul lor contine o otrava si le indeparteaza dusmanii...
Mamarutele se dau in vant dupa dragoste, de aceea sunt asa de multe...un singur miracol va ramane nedezlegat; punctele lor de pe spate. Cercetatorii se chinuie sa afle raspunsul de cateva decenii si tot nu l-au aflat. De ce atata truda pentru cateva "semne de frumusete"? Fiindca s-a constatat ca o Mamaruta cu patru buline nu se va marita niciodata cu un mire cu sase sau sapte buline pe spate, ci doar cu unul care acelasi numar de buline cu ea.Cum sa nu te miri?? Miracolul cristic pe care l-am celebrat la inceput de aprilie se dovedeste atotputernic, marea taina ramanand, totusi iubirea. Sfatul pe care vi-l dau este acesta:"Ïubeste daca vrei sa fii iubit!"
sâmbătă, 12 martie 2011
Cum sa prevenim conflictele familiale?
Atatea bunatati vin atunci cand sotii se inteleg, se iubesc, se respecta si tot atea rele cand cei doi nu pot fi pe aceeasi lungime de unda.. Nici belsugul si bogatia, nici copiii, nici stapanirea si puterea, nici slava si cinstea, nu-i poate bucura pe cei doi soti.
Datoria familiala este dragostea dezinteresata. Fiecare trebuie sa uite de propriul"eu", dedicandu-se in totalitate celuilalt. Fiecare trebuie sa se
invinovateasca pe sine insusi, nu pe celalalt, si printr-o comunicare permanenta, cei doi pot trece peste toate greutatile aparute in familia lor. Este nevoie de mare rabdare si stapanire de sine, pe cand nerabdarea poate strica totul. Un cuvant taios, un pahar de vin baut fara masura, gelozia, poate destrama o familie pentru todeauna. Daca exista dorinta de intelegere de ambele parti, casnicia poate fi salvata. Dar ce ne facem cand nu mai exista acea dragoste si iubire de care avem nevoie in fiecare zi, tot la fel ca de aer?
Trebuie sa ne straduim sa sacrificam totul pentu a pastra pacea intr-o familie? Viata noastra este permanent o lupta duhovniceasca. Cei doi soti sunt raspunzatori de toate cate se intampla in familia lor, deoarece poarta o cruce de sus. Aceasta cruce incepe sa se rastoarne, daca una din maini va slabi si astfel crucea isi va pierde taria.
Filozofia certurilor dintr-o familie, provin de cele mai multe ori din reposurile pe care si le aduc cei doi soti, pornite dintr-un orgoliul absurd. Este adevarat ca niciodata, doi oameni nu seamana intre ei. Daca am fi asa, nu ar mai fi nici un fel de atractie, deci intodeauna trebuie sa ne completam reciproc. Trebuie sa intelegem de unde vin reprosurile noastre.
Iata de ce intre oamenii apropiati, ce se iubesc, certurile sunt cateodata chiar folositoare-in focul certii se mistuieste tot gunoiul suparator si neintelegerile lor care s-au acumulat cateodata vreme indelungata, si dupa explicatiile si marturisirile reciproce se instaleaza sentimentul limpenzimii si linistii-totul s-a clarificat, nimic nu mai apasa.
Atunci se descatuseaza cele mai inalte capacitati ale sufletului si, prin comunicare, se discuta lucruri uimitoare, se ajunge la deplina unire de sentimente si de gandire.
In viata, inclusiv in viata de familie, oamenii pot fi impartiti in doua categorii. Una seamana cu musca si una cu albina. Musca cauta sa se aseze numai peste tot ce este murdar, cautand intodeauna doar raul, pe cand albina cea harnica, cauta frumosul si dulcele, evitand intodeauna murdariile.
Multi poarta un razboi permanent in familia lor:sotul cu sotia, fratele cu sora, bunelul cu bunica, vecinul cu vecina...fiecare se chinuieste, se necajeste, se lupta, insa nimeni nu se gandeste ca,daca nu ar semana aceste injurii, nu ar semana in casa lor spini si maracini.
Daca la prima lor neintelegere, sotii s-ar inarma cu mai multa rabdare, s-ar smeri in sufletul lor si si-ar da mana impacarii, nefericirea ar fi prevenita si ei ar trai impreuna tot veacul lor pamantesc fara sa cunoasca nenorocirea certurilor. Din pacate insa, multi oameni nu au in sufletul lor
smerenia si supunerea fata de Dumnezeu. De aceea, nici unul nu vrea sa cedeze, si in acest fel apare dezbinarea. Care ar fi porunca de respectat cu sfintenie de catre ambii parteneri? Cu totii avem de pazit urmatoarea porunca"purtati-va poverile unii altora si iubiti-va mult!"
Datoria familiala este dragostea dezinteresata. Fiecare trebuie sa uite de propriul"eu", dedicandu-se in totalitate celuilalt. Fiecare trebuie sa se
invinovateasca pe sine insusi, nu pe celalalt, si printr-o comunicare permanenta, cei doi pot trece peste toate greutatile aparute in familia lor. Este nevoie de mare rabdare si stapanire de sine, pe cand nerabdarea poate strica totul. Un cuvant taios, un pahar de vin baut fara masura, gelozia, poate destrama o familie pentru todeauna. Daca exista dorinta de intelegere de ambele parti, casnicia poate fi salvata. Dar ce ne facem cand nu mai exista acea dragoste si iubire de care avem nevoie in fiecare zi, tot la fel ca de aer?
Trebuie sa ne straduim sa sacrificam totul pentu a pastra pacea intr-o familie? Viata noastra este permanent o lupta duhovniceasca. Cei doi soti sunt raspunzatori de toate cate se intampla in familia lor, deoarece poarta o cruce de sus. Aceasta cruce incepe sa se rastoarne, daca una din maini va slabi si astfel crucea isi va pierde taria.
Filozofia certurilor dintr-o familie, provin de cele mai multe ori din reposurile pe care si le aduc cei doi soti, pornite dintr-un orgoliul absurd. Este adevarat ca niciodata, doi oameni nu seamana intre ei. Daca am fi asa, nu ar mai fi nici un fel de atractie, deci intodeauna trebuie sa ne completam reciproc. Trebuie sa intelegem de unde vin reprosurile noastre.
Iata de ce intre oamenii apropiati, ce se iubesc, certurile sunt cateodata chiar folositoare-in focul certii se mistuieste tot gunoiul suparator si neintelegerile lor care s-au acumulat cateodata vreme indelungata, si dupa explicatiile si marturisirile reciproce se instaleaza sentimentul limpenzimii si linistii-totul s-a clarificat, nimic nu mai apasa.
Atunci se descatuseaza cele mai inalte capacitati ale sufletului si, prin comunicare, se discuta lucruri uimitoare, se ajunge la deplina unire de sentimente si de gandire.
In viata, inclusiv in viata de familie, oamenii pot fi impartiti in doua categorii. Una seamana cu musca si una cu albina. Musca cauta sa se aseze numai peste tot ce este murdar, cautand intodeauna doar raul, pe cand albina cea harnica, cauta frumosul si dulcele, evitand intodeauna murdariile.
Multi poarta un razboi permanent in familia lor:sotul cu sotia, fratele cu sora, bunelul cu bunica, vecinul cu vecina...fiecare se chinuieste, se necajeste, se lupta, insa nimeni nu se gandeste ca,daca nu ar semana aceste injurii, nu ar semana in casa lor spini si maracini.
Daca la prima lor neintelegere, sotii s-ar inarma cu mai multa rabdare, s-ar smeri in sufletul lor si si-ar da mana impacarii, nefericirea ar fi prevenita si ei ar trai impreuna tot veacul lor pamantesc fara sa cunoasca nenorocirea certurilor. Din pacate insa, multi oameni nu au in sufletul lor
smerenia si supunerea fata de Dumnezeu. De aceea, nici unul nu vrea sa cedeze, si in acest fel apare dezbinarea. Care ar fi porunca de respectat cu sfintenie de catre ambii parteneri? Cu totii avem de pazit urmatoarea porunca"purtati-va poverile unii altora si iubiti-va mult!"
vineri, 11 martie 2011
Doar tu
Credeam ca noi putem zbura,
Cum anii trec,eu nu te pot lasa,
Ca sa traiesti, mereu insingurat,
Eu inima si viata mea ti-am dat.
Degeaba va mai trece inc-o zi
Daca langa tine, nu pot fi!
As vrea sa crezi, ca inca te iubesc
La fel ca ieri, ca azi, simt ca traiesc!
Adorm si ma trezesc cu tine-n gand,
Tu om cu suflet bun,si chip plapand
De m-ai uitat...de ma vei uita..candva,
Eu te iubesc si te repect,esti toata viata mea!
Cum anii trec,eu nu te pot lasa,
Ca sa traiesti, mereu insingurat,
Eu inima si viata mea ti-am dat.
Degeaba va mai trece inc-o zi
Daca langa tine, nu pot fi!
As vrea sa crezi, ca inca te iubesc
La fel ca ieri, ca azi, simt ca traiesc!
Adorm si ma trezesc cu tine-n gand,
Tu om cu suflet bun,si chip plapand
De m-ai uitat...de ma vei uita..candva,
Eu te iubesc si te repect,esti toata viata mea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)