Divortul-ne despartim oare prea usor?

Asa ar trebui sa fim mereu-doi pe un balansoar. Dar ce face oare sa nu fie asa? Inamici sunt la tot pasul. Unii viseaza la o iubire vesnica, dar nu se pot face compromisuri ca sa o pastram. In general, oamenii asteapta mult mai mult de la o relatie finalizata printr-o casatorie. Stabilitate, garantie, intelegere, armonie, liniste si mai ales un partener care sa ofere compensatii pentru toate insatisfactiile pe care le suferim in viata. Daca partenerul nu poate oferi celuilalt ceea ce-si doreste , repede se ajunge la conflict. Toti cercetatorii spun ca cele mai dese esecuri sunt din cauza stresului de zi cu zi. El se strecoara aproape neobservat in existenta cotidiana a cuplului si imprastie insistent otrava. Maruntisurile stresante de peste zi,cum ar fi inghesuiala groaznica din mijloacele de transport, necazurile de la serviciu, asteptarea indelungata prin statii, cozile de la supermarketuri, toate sunt descarcate acasa in capul partenerului. Si la toatea cestea daca mai e si alcoolul, atunci iti iei adio de la viata aceasta printr-un divort amiabil, daca este posibil, daca nu printr-o balacareala, dupa cum vedem astazi la televizor. Banalitatile adunate cu anii inalta treptat un munte de gunoaie si, intr-o buna zi, bareaza efinitiv drumul spre omul de alaturi. Dezinteresul reciproc, lipsa temelor de discutie, sentimentul ca defectele partenerului au devenit de nesuportat, infidelitatile, neglijarea sexului, disparitia tandretii, certurie din cauza greutatilor - toate acestea sunt adesea numai simptomele stresului prelungit. Un sondaj intreprins de Institutul pentru probleme familiale din Anglia a aratat ca mai bine de jumatate dintre femei si-ar dori sa stea mai mult de vorba cu partenerul lor, dar?iar barbatii sa aiba mai multe preocupari comune cu sotiile lor,dar?
Se pare ca nimic nu ar fi mai simplu,daca s-ar pune de comun acord intre dorintele ce si le doresc. Ar fi frumos sa mearga impreuna la cumparaturi, teatru, plimbare , gradinarit, dar majoritatea prefera crasma, ceea ce nu poate face o femeie cu capul pe umeri. Cand casnicia incepe sa scartie, nu scartaie degeaba? Si intervin toti prietenii, rudele, pentru impacarea celor doi. Insa toate cate sunt traite, daca au ajuns prea departe atunci interventia lor nu mai are valoare. Exista inca de la bun inceput un punct slab, el constand in modul diferit in care cei doi parteneri isi percep si isi evalueaza relatia. Unul tine mortis ca relatia sa nu se destrame, dar fara ca el sa poata schimba ceva la comportamentul sau...iar celalalt ferm hotarat merge si depune actele de divort. De ce? Femeile sesizeaza mai repede decat barbatii, pericolele ce le-ar paste daca aceasta casnicie ar continua intr-un mod tragic..fara sentimente, intelegere si comunicare pe toate planurile.
Femeile si barbatii nu traiesc simultan situatiile de conflict din interiorul unui cuplu. Astfel, ajung mai curand la momentul cand marea iubire de odinioara se reduce la "trei cuvinte'' si nu la ''doua" ca inainte. Care sunt aceste cuvinte la inceputul unei relatii le stiti prea bine, daca au existat cu adevarat din ambele parti. Iar ultimele vi le amintesc eu''plec sau raman?''. Plecarea e grea, fiindca presupune o schimbare majora in viata, de pe o zi pe alta, ca sa nu mai vorbim de vechile sentimente care nu pot disparea asa de repede, mai ales daca la mijloc au fost si copiii. Iar a ramane intr-o relatie unde sentimentele sau racit total, e ca si cum ai fi prizonier in propria ta locuinta, sufocandu-te dupa niste gratii invizibile si nasconcind intr-una planuri de evadare. Cu toate acestea noi femeile mai dam "n" sanse partenerului si o sansa iubirii daca a existat cu adevarat.
In unele cupluri de bogatasi stresul nr.1 sunt banii sau infidelitatea.
Uneori, problemele sunt atat de incalcite, incat nu mai poti stabili de unde a inceput totul - de la sentimentul de a nu fi controlat de celalalt sau de la bani? De la tradarea ei sau a lui sau de la atitudinea lui dispretuitoare fata de femei? Trebuie sa stim de unde a inceput totul, ca sa reparam ce mai este de reparat...altfel totul se naruie. Daca cei doi au fost indragostiti cu adevarat unul de altul la inceputul casniciei, se mai poate schimba ceva, altfel toata discutia va ajunge in acelasi punct mort, de indiferenta, si infidelitate. Iar daca i se va parea ca, strangand din dinti si indurand o perioada nefericita, norii s-ar putea risipi din nou, atunci despartirea ar fi o mare greseala. Dar neputinta de a pleca la timp dintr-o relatie compromisa defenitiv e la fel de periculoasa. Atunci cand dragostea se transforma in mila si indiferenta e semn ca trebuie sa parasiti de urgenta aceasta relatie. Modificarea sufleteasca e la fel de periculoasa precum cancerul. Ea creeaza metastaze care paralizeaza toate celelalte zone ale vietii. Nimic nu va mai functiona ca inainte. Oamenii au nevoie de setimente profunde si nu doar de suprafata. Lipsa acestora creeaza mari infirmitati.

"FUGA ESTE RUSINOASA, DAR SANATOASA"(asa spune un vechi proverb popular).

Floare de colt

Am aflat de ce esti mereu alba si nepasatoare...
Tu floare de colt,ce stai prinsa-ntre turturi si ninsoare
Gerul diminetii si-al copilariei tale
Dainueste-n tine, si poate rau iti pare...

Carnea ti-e de suflet,sufletul nu-i carne?
Vrei gandul curat in copilarie sa se-ntoarne?
Izvorasc din carne sufletele oare?
Carnea-nduiosata si-atotstiutoare?

Aburii iubirii sunt turturi si ninsoare
Acum stiu de ce esti mereu alba si nepasatoare...
Tu, floare de colt,floare imiresmata
Ramai mereu alba,nepasatoare si netulburata...

Cum sa ne intarim sufletul?

Fiecare dintre noi poate invata cum sa lupte si cum sa treaca peste necazuri.
In pofida imprejurarilor neprielnice, putem invata sa traim fericiti. Sufletul nostru este mai robust decat au presupus psihologii. Cereti intodeauna ajutor cand sunteti in impas, si asa o sa reusiti sa scapati de singuratatea care va apasa. Capacitatea unei persoane de a-si construi o viata plina de succes si de satisfactii, chiar si in conditii vitrege, este explicata de psihologi printr-o putere launtrica de a rezista greutatilor vietii, denumita cu un termen preluat de la cercetatorii americani "rezilienta". Un fel de rezistenta la adversitati, care il face pe om capabil sa-si prelucreze in sens pozitiv nesansele oferite de viata, sa depaseasca crizele si expierentele traumatizante, sa razbeasca, in loc sa esuieze si sa se lase cuprins de deznadejde. Ce-i drept, unii dintre noi par a fi de la sine, din nastere, inzestrati cu aceasta putere pe care altii nu o au. Cati oare dintre noi nu am vrea sa ne schimbam putin soarta? Sunt multi oameni saraci, dezavantajati la pornirea in viata si care au reusit sa se afirme si sa ajunga in varf. Numai de noi depinde unde duce drumul vietii. Fiecare dintre noi a avut cu siguranta prilejul de a intalni in viata de toate zilele persoane de acest tip, oameni care stiu sa abordeze orice obstacol, aplicand deviza:"Nu e rusinos sa cazi, e rusinos sa nu poti sa te ridici". Noi toti ne putem inarma sufletul impotriva crizelor si a catastrofelor, astfel incat el sa fie mai bine pregatit pentru greutatile ce-l asteapta in viitor.
"Doar de tine depinde rezilienta". O relatie de dragoste distrusa, o boala grava aparuta peste noapte, fara sa bata la usa, moartea cuiva drag, sunt doar cateva din dramele ce apar in viata unui om. Dar mai sunt si altele, incercari mai putin dureroase, dar care prin repetare pot deveni la fel de dureroase, ne uzeaza la fel de mult: neintelegerile in cuplu, violenta verbala si cea fizica, conflictele cu copiii deveniti prea independenti, saracia si somajul, ratele la credite, sau ingrijirea parintilor suferinzi. Abia atunci cand suntem pusi in fata unor astfel de cazuri, aflam cu ce rezistenta psihica suntem dotati. E punctul culminant cand drumurile se despart. Unii nu se lasa si lupta, altii se declara infranti, considerant ca viata a devenit o povara si nu mai mierita sa fie traita.
Exista un scut interior, care trebuie scos si pus in aplicare. Ceea ce-i caracterizeaza, inainte de toate, pe oamenii inarmati cu un scut interior de aparare impotriva dificultatilor este doar increderea in sine, in capacitatea lor de a crede ca exista solutii, chiar si atunci cand prezentul pare sumbru, iar viitorul lipsit de speranta. Din punctul lor de vedere, instanta care decide cum vor trebui sa depaseasca obstacolele se afla, in primul rand, in ei insisi, si nu asteapta rezolvari de la altii. Nu se recunosc ca victime si nu-si pierd vremea cu lamentatii, cercetand la nesfarsit motivele pentru care li s-au intamplat tocmai lor lucruri ingrozitoare. Asa nu vor reusi decat sa-si piarda timpul si forta psihica rasucind pe toate fetele intrebarea:"De ce m-a lovit tocmai pe mine nenorocirea?"Ïn loc sa se scufunde in suferinta , cei cu sufletul puternic preiau controlul situatiei si se straduiesc s-o indrepte spre o solutie pozitiva. Ce este de facut? Care sunt primele solutii la indemana? O expierenta similara de viata este fundamentala ca prim ajutor. Cum poti sa te intaresti sufleteste? Daca esti cat de cat credincios, apeleaza la rugaciune, la un duhovnic, iar daca preferi stiinta, dute la un psiholog cu expierenta, desi, nu stiu sa fi vindecat prea multe suflete..
Simpla cautare de solutii logice si lucide este un excelent antrenament de intarire morala si sufleteasca. Lupta iti da speranta,iar statul pe marginea prapastiei ti-o omoara.
Increderea inascuta in viata, sa-ti fie calea de urmat. Oamenii rezistenti la adversitati au convingerea ca sunt destul de puternici ca sa faca fata nefericirii si conjucturilor dezavantajoase. Asta nu inseamna ca oamenii rezistenti ar fi invulnerabili. Nu s-au imbaiat, ca eroul din poveste, in sangele de balaur, care sa-i faca complet imuni la dureri si infrangeri.
"Si oamenilor rezilienti li se provoaca rani", spun psihologii. Calitatea lor consta in faptul ca se folosesc de ele pentru a se maturiza, pentru a-si intelege crizele, ca pe o sansa de a-si dezvolta in continuare personalitatea.
Cateva sugestii pe care pot sa vi le dau eu:
- folositi cu incredere forta celor din jurul vostru;
- cultivati relatii armonioase in familie,in cercul dvs. de prieteni,in unele organizatii dar numai de incredere;
- zambiti zinic indiferent de situatie;
- plimbati-va cat de mult puteti;
- aveti grija de un nepotel;
- ingrijiti un catel,o pisica,o floare..;
- cititi, cantati, dansati, scrie-ti o poezie, ascultati muzica buna.
"Sunt demni de prietenia noastra cei care poarta intr-insii germenul de a se face iubit si pretuit"(Marcus Tullius Cicero).

Cum e mai bine, casatorie sau concobinaj?

Casatoria este ceva sfant, un obicei din cele mai vechi timpuri,facand parte din legile omenesti.Cu toate acestea, in ultimele decenii s-a observat declinul casatoriei in favoarea relatiilor de convietuire normala. Un act poate valida o relatie, o poveste de dragoste? Eu zic ca uneori da, alteori ba...de ce? De cele mai multe ori apare neincrederea in cei doi parteneri...si ce-i de facut? As dori raspunsuri de la voi, cei trecuti prin diferite incercari ale vietii.....
Multe cupluri sunt incantate sa traiasca impreuna fara a se indrepta spre altar. Unii privesc relatia de convetuire ca pe un preambul al casatoriei, ca pe o perioada de proba in care partenerii se pot cunoaste mai bine, altii resping casatoria ca institutie si nu planuiesc sa se casatoreasca vreodata. Relatiile de concobinaj sunt acceptate social, chiar daca sunt impotriva moralei crestine. Aceasta acceptare din partea societatii se traduce si prin utilizare cuvantului "partener", termen folosit atat pentru relatia de concobinaj, cat si pentru cea de casatorie. O fi bine, o fi rau, cine poate sa spuna care formula este cea mai sanatoasa?
Mariajul este considerat din ce in ce mai angajator, constrangator, iar societatea moderna tinde sa devina rezevata fata de casatorie.
Daca bunicii nostri se casatoreau de foarte tineri, familia fiind o valoare traditionala de neclintit astazi nu se mai spune "Da" asa de usor. E normal sa fie asa , dupa toate cate se intampla in societatea de astazi. Faptul ca poti fi fara verigheta cu persoana iubita te face semi-surd la valorile traditonale. De ce sa te casatoresti, cand poti sa mai astepti, sa-l cunosti mai bine zi de zi, si, daca nu-ti convine, sa te retragi fara complicatii la tribunal.
Pe de alta parte, cum poti sa preferi o relatie de concobinaj unei casatorii religioase, civile, situatiei de a fi in rand cu lumea, de a oferi un climat de siguranta copiilor tai, asa cum au facut parintii tai, bunicii si atatea generatii inaintea ta?
Sunt destule argumente pentru ambele variante: pro concobinaj
Relatia de concobinaj/convietuire este o relatie in care cei doi parteneri locuiesc impreuna, avand o viata sexuala fara a fi casatoriti. Argumentele importante pentru tipul acesta de relatie sunt:
- testarea relatiei sau casatoria de proba(compatibilitatea si obiceiurile);
- daca cei doi parteneri constata compatibilitati merg mai departe, daca sunt mai multe incompatibilitati, cei doi se despart si asa se poate evita un divort costisitor;
- institutia casatoriei este perimata si este nevoie sa fie inlocuita de cea a coabitarii;
- casatoria este in plan, dar pana atunci se pot economisi din cheltuielile zilnice;
- fericirea unei relatii"nu consta intr-o hartie"".
Argumente in contra casniciei:
- convetuirea nu permite un angajament real al partenerilor; oricand poti pleca dintr-o relatie, deci nu e musai sa te implici;
- cuplurile in concobinaj sunt mai mult orientate catre autonomia personala;
- cei doi au in vedere posibila destramare a relatiei;
- convetuirea reprezinta nesiguranta in privinta valorilor personale si a posibilitatii de a avea un copil impreuna;
- nu are un efect benefic asupra copiilor ce pot rezulta in cadrul relatiei, pentru ca nu apar intr-o familie legal constituita;
- contravine valorilor familiale, traditionale, religioase.
Traditional, casatoria are un statut special in societatea noastra. Ea a aparut tocmai pentru a oferi stabilitate famiilor, dar si societatii.
Casatoria este o decalaratie, un angajament care are consecinte puplice, cat si private. Este o institutie care ofera beneficii nu numai cuplurilor, dar si societatii ca intreg.
Cand oamenii se casatoresc, ei isi iau un angajament nu pentru a fi parteneri doar din punct de vedere emotional si sexual, dar si de a avea grija unul de celalalt- cum se spune"la bine si la rau". Ei promit in fata lui Dumnezeu, prin cununia religioasa, sa stea unul alaturi de celalalt pe parcursul suisurilor si coborasurilor vietii. Aceasta promisiune si increderea pe care si-o ofera unul celuilalt construiesc curajul de a face sacrificii pntru binele familiei. Casatoria este in conformitate cu valorile religioase, lasata de la DUMNEZEU, gandita bine pentru binele ambilor parteneri si al copiilor. Venirea intr-un cuplu al copiilor prin casatorie civila si religioasa, uneste mult mai mult relatia celor doi.
Argumente impotriva casatoriei sunt oare? Argumente de acest fel nu prea exista. Doar recomandarea sa astepti pana il vei cunoaste bine pe celalalt destul de bine pentru a face pasul, de a te casatori in deplina cunostinta de cauza.
De ce sa alegi mai degraba casatoria? Deoarece de mici fetile isi doresc sa ajunga niste printese,imbracate intr-o rochie alba si printul sa vina pe un cal alb.Iar baietii viseaza ca vor avea o sotie nu neaparat frumoasa dar cu care va avea copii, pentru perpetuarea speciei umane. Daca aceasta imagine idilica va disparea cu timpul, atunci va disparea si fiinta umana. Atentie, deci voi barbati ce vreti sa faceti cu destinatia"fericire" intr-un cuplu!!!

Pescuitorul de iluzii

O gradina de nestemate tu ai fost
Cu parul meu ai vrut sa infasori pamantul
Acuma vad de ce a inghetat avantul,
Si viata mea s-a scurs fara de rost.

Abia-ti zaresc acum mana stand franta
Cum amurgesti...nimic nu te framanta,
In miez de piatra scumpa tinutul s-a inchis,
Voi rataci mereu...dar fara un vis.

Gandul sapa-n suflet la fel ca si o apa
Voi fi vesnic un rau din care caprioara se adapa,
Si sub veninul groaznic credeam ca e dulceata...
Si m-am luptat cu Moartea, uitand de cei frumos in viata.


In sufletul cu ape cand tulburi,cand domoale,
Necotenit zvarli mreje de vorbe, care ma doboara,
Ah! suflete otravit, tu nu vrei decat candoare,
N-ai sa poti trai la fel, cu aceeasi vesnica povara.

Despre gelozie

"Nu fi gelos pe sotia inimii tale si nu-i da pilda rea chiar impotriva ta"

Vorbind de gelozie, aceasta este, desigur, un sentiment apasator, patimas, care il tortureaza pe om. Indiferenta este cumplita, insa nu mai putin cumplita este gelozia, care uneori inabusa cu desavarsire glasul ratiunii si face din om un fel de maniac, lipsindu-l de libertatea morala. Ea duce uneori la nebunie si chiar la omor.
Din ce apare ea? Binenteles, din pricina lipsei de incredere fata de cel iubit, din pricina lipsei de noblete din sufletul celui ce iubeste. Ea apare, probabil, si pentru ca nu-l iubim in Dumnezeu pe cel pe care il iubim, pentru ca harul nu sileste, dragostea nu inabusa. Iubind, ne daruim unul, celuilalt.
Subiectul dragostei nu este un obiect, si nu putem sa extindem noi dreptul de proprietate. Adevarata dragoste sa dainuiasca in noi si sa nu-l inrobeasca pe om, ci sa-l faca sa respecte in el acea libertate imparateasca ce reprezinta o trasatura a chipului dumnezeesc.
Si totusi, toti suntem facuti din carne si sange, si de aceea crestinii care duc viata de familie trebuie sa sa se teama ca nu cumva sa dea jumatatii lor chiar si cel mai mic prilej de gelozie.
Uneori, intre sot si sotie se intampla lucrul urmator: ei se iubesc unul pe celalalt cu putere , cu tarie, cu tandrete, cu bucurie. Si deodata unul din ei devine gelos pe celalalt-nu fata de cineva anume care aici si acum poate pune sub semnul intrebarii dragostea lor, ci fata de trecut...
Cel care iubeste mai mult ar vrea ca viata celuilalt sa inceapa doar din momentul intalnirii lor, iar tot ce a fost inainte sa fie sters cu buretele.
Acest lucru nu este posibil si trebuie sa ne acceptam cu tot trecutul nostru, bun sau rau. Acceptand acest trecut, intelegi mult mai bine ce ai de facut in viitor.
Omul nu poate trai din ziua cand se cunoaste cu celalalt, fie ea cat de luminoasa, a intalnirii cu omul drag, cu cel iubit.Cel care iubeste, trebuie sa accepte taina trecutului ca pe o taina si s-o pastreze, sa o pazeasca prin iubirea ocrotitoare, altfel se duce totul de rapa. Increderea reciproca sa primeze intodeauna, oricat de greu ne va fi la amandoi.

Despre greutatile vietii de familie

Casatoria are mangaieri multe, dar este insotita si de multe tulburari si necazuri, uneori foarte adanci. Sa tineti minte lucrul acesta, ca atunci cand veti avea de infruntat ceva asemanator sa nu fiti luat pe neasteptate. Acum sunteti impreuna si bucuriile sunt mai puternice, si necazurile sunt mai usor de rabdat in doi. Tare bine ar fi ca sa nu fie nimic de impartit intre cei doi, ci sa fie totul in comun, si o singura inima, si o singura cale, cea spre fericire.
Doi oameni, care inainte sa se casatoreasca traiau fiecare viata sa aparte, care aveau obisnuinte, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii sai, cunoscutii sai, incep odata casatoriti, sa traiasca o viata
comuna. Desigur, lucrul acesta nu se poate infaptui usor dintr-o data-este nevoie de multe sfortari venite din dragoste pentru a te adapta unul cu celalalt, pentru a invata sa cedezi si sa gasesti cai de viata care nu sunt impovaratoare pentru niciuna din parti. Atunci cand in inima este dragoste, binenteles ca totul devine usor, firesc-dar daca nu avem de-a face cu dragostea autentica, ci cu "indragostirea fiziologica", cu atractia pur sexuala a unuia fata de celalalt, atunci partile lasa de la ele pentru o vreme, ca si cum ar inchide ochii la tot ce este dificil in celalalt, ca dupa aceea, trezindu-se din "delirul patimii", sa traiasca un puternic sentiment de repulsie reciproca.
Inchipuindu-si ca alegerea fericita a perechii asigura pentru totdeauna fericirea familiala si ca aceasta este temeinica de la prima atractie reciproca, multi soti pierd din vedere faptul ca la inceptul casatoriei nu se cunosc asa cum trebuie nici unul pe celalalt, nici pe ei insisi in noua lor situatie. Numai traind aproape unul de celalalt si numai cu timpul isi pot afla felul de a gandi, gusturile, inclinatiile, obiceiurile-si, spre mirarea multora, in alesii sau alesele inimilor lor se descopera, odata cu acele calitati care au starnit dragostea, si neajunsuri insemnate.
Darea in vileag a neajunsurilor acestora, gandurile, dorintele si pretentiile la care nu se asteaptau din partea celuilalt ai socheaza uneori atat de mult pe amandoi sotii ca ceva neobisnuit, primejdios pentru fericire si care dovedeste ca alegerea a fost gresita. Cand neajunsurile continua sa iasa la lumina, gandul acesta prinde radacini; ciocnirile se imultesc ,
neintelegerile si conflictele, in conditiile insuficientei luari-aminte la sine si ingaduite reciproce sunt luate drept dovada a faptului ca fericirea se destrama, ca nu a reusit casnicia, ca cei doi trebuie sa se desparta-in timp ce regulile crestine cereau de la amandoi sotii, multumind lui Dumnezeu pentru calitatile pe care le-au descoperit unul in celalalt, sa fie cu ochii in patru si sa astepte darea in vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, sa studieze neajunsurile acestea, sa le priveasca cu toata ingaduinta pe care o cere dragostea reciproca si sa se indrepte unul pe celalalt cu blandete si cu rabdare.
Din vina unuia dintre soti sau a amandorura, viata conjungala poate sa devina nefericita. Posibilitatea de a fi fericit in casatorie e foarte mare, insa nu trebuie sa uitam nici de posibilitatea esecului. Numai viata conjungala corecta si inteleapta ai va ajuta pe soti sa ajunga la relatiile ideale.
Exista si casnicii nefericite: uneori, sotul si sotia se insotesc parca spre pacat si spre nenorocirea amandorura. De ce sunt nefericiti? In cea mai mare parte, din pricina nepotrivirii de caracter, din pricina rigiditatii, a incapatanerii, a samalvoniciei si asprimii sotului sau sotiei; din pricina neinfranarii sotului sau a obiceiurilor necuviincioase ale acestuia; din pricina patimii acestuia pentru jocurile de noroc sau a betiei.
Asteptai odihna, si ai primit multa amaraciune. Ce sa-i faci; nu te mahni, nu trandavi, ci mangaie-te cu gandul ca nu esti tu singura care suferi in tacere.