Cartea

Vezi, cartea aceasta?am primit-o ieri in dar,
de la cineva la care eu tin foarte mult...
Pe fiecare pagina, hartia parca-i netezita,
si nimic in ea nu pare amagire, putrezita.
Si-n fila alba vad, imaculat,
un alt perete, mult mai incarcat.
Un nou etaj spre-nalturi...
o fereastra larg deschisa,
Spre fericirea noastra...ce poate va veni.
Vezi cartea aceasta, ca un cer de stele,
mi-a dat-o cineva in dar...
Poate e iubirea vietii mele.
Si numai cu el ma-nalt, invat,
cuvantul lui l-ascult!
De-aceea o iubesc mult mai mult!

" Floarea modestiei''

Ca sa intelegi mai bine ce inseamna sa fii un om modest, o sa-ti povestesc in seara asta, o poveste veche, o legenda. O stiu din copilaria mea indepartata...de la fratele mamei mele, Dumitru.
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori, si daca pe urma n-a mai fost asa, e la mijloc o legenda trista, pe care o sa ti-o povestesc alta data, cand o sa ramanem noi doi si daca vei dori sa ma asculti...ti-o voi spune cu placere.
Florile, cum spun, din marea gradina a lumii aveau toate cate un nume: floarea frumusetii, a norocului, a bunastarii, a intelepciunii, a sarguintei, a rabdarii, floarea saraciei, a prieteniei, a milei, a increderii. Numai intr-un colt, mai scunda, uitata, statea o floare tare trista; n-avea nume. Uituc, gradinarul se incurcase intre rasaduri si nu-i spusese florii in nci un fel. Pluteau miresmele pana in inaltul cerului si mai departe pana la ultima stea spre faima gradinii imbalsamate.
Dar iata ca intr-o noapte se porni o furtuna napraznica, o vijelie turbata, un vant nimicitor, o ploaie cumplita care au pustiit gradina, smulgand din pamant multe flori schilodite de vant, de suvoaiele de apa. Numai floarea mea uitata si trista, scunda cu petalele marunte, a scapat de uragan, inaltandu-si in zori culorile spre cer ca un semn al biruintei. Si din clipa aceea a capatat si ea un nume, zicandu-i-se pretutindeni: floarea modestiei.
Ti-am povestit, draga cititorule, aceasta legenda auzita in copilarie, ca sa-i prinzi intelesurile si sa nu-i uiti niciodata talcurile. Fiindca sunt bune pe lumea asta toate darurile; si frumusetea, si norocul, si bunatatea, si intelepciunea, si sarguinta, si rabdarea. Dar tot asa de pretioasa e si modestia. Modestia, dragul meu, nu inseamna umilinta. O asemenea intelegere ar fi un pacat de care te sfatui sa te feresti. Modestia nu inseamna necunoasterea puterilor tale sau dispretuirea lor. Ar fi o slabiciune la care nu te indemn.
A fi modest nu inseamna a fi lipsit de avant si de indrazneala, a fi tacut sau indiferent la marile intrebari ale lumii. A fi modest nu inseamna a fi posac, insingurat sau lipsit de vlaga...
Modestia inseamna frumusete a spiritului, bunatate si intelepciune,sarguinta si rabdare, toate darurile minunate ale omului la un loc, stranse intr-o singura virtute, cea mai inalta si mai demna. Acum cred ca ai priceput, dragul meu, talcul acestei legende si intelesurile ei?
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori.
Cultiva, dragul meu, floarea modestiei, invata-i si pe altii s-o faca si floarea asta scunda , cu petale marunte isi va desface spre inaltimi culorile, spre marile si neistovitele tale bucurii.
De aceea eu mi-am dorit sa fi fost candva o floare...dar ce pacat ca ea se ofileste foarte repede!

Suferinte planificate de catre cei de sus

Toata lumea pretinde ca traieste intr-un stat democratic unde Legislativul este reprezentat de alesii nostri. Dar stim cum suntem luati in seama de catre acestia. Pe toate posturile nu vezi decat doar harmalaie, suntem bombardati cu tot felul de legi, ce nu se respecta nici macar cat se respectau inainte de 1989. Oare pana cand aceasta injosire? Asumarea momentului este cea pe Codul Muncii, denumit pe buna dreptate "Codul sclaviei moderne".
Sindicatele, patronatele, angajatii, interventiile tumultoase ale strazii, personalitati pregatite in domeniu incearca in zadar sa aduca pe drumul cel bun niste indivizi care au alunecat demult timp pe o panta gresita. Asa cum se intampla si in unele familii, ce ajung in pragul batranetii prin tribunale. Cu acesti oameni nu se poate continua decat politica dialogului surd.
Cine-i mai poate apara oare pe acesti angajati, daca pana si reprezentantul acestora este numit de angajatori? Dispar contractele de munca si cartile de munca. Oare de ce? Sa nu mai aiba nimeni nici o raspundere in fata celor ce au prestat pana acum o munca cinstita.O sa ne luptam in continuare doar cu morile de vant, deoarece pe Sorin Ovidiu Vantu il doare undeva de tara aceasta. Daca ar fi fost trasi la raspundere toti cei care s-au apucat de jefuit aceasta tara, de pe vremea lui Iliescu...poate se putea salva ceva din ceea ce s-a construit pe vremea raposatului. Fiecare si-a vazut de furtisaguri cat mai mari si acum sufera tot poporul...este normal?
Problema lipsei este trambitata tocmai de acesti jefuitori, ce continua cu disponibilizarile si comasarea tuturor institutiilor. Dar pe ale lor le lasa neatinse, precum sunt salariile lor. Ei sunt in legalitate perfecta, numai noi sclavii suntem in ilegalitate.
Se exploreaza tot mai mult ideea investitorilor straini, care vor veni ca hunii si tatarii sa devasteze si ultima bucatica de pamant din tara aceasta.
Cui sa ne mai plangem? Suntem noi romanii adevarti de alta data?
Cine stie ce hoarde straine care stau la panda vor navali protejati de noua lege, pusi doar pe capatuiala in tara noastra. Inca mai suntem pusi sub amenintarea iataganelor de la "Ïnalta Poarta" sau a turlei tancului de la Kremlin indreptata amenintator de pe vremea lui CEAUSESCU. Cei de sus nu-si vor amesteca niciodata vaietele cu ale celor de jos. Aceasta strategie
aplicata noua romanilor de rand, a fost de mult timp clocita in mintea lor, dar noi credeam ca va fi numai bine, cu acest guvern in frunte....
A luat-o metodic-disponibilizari, taieri de salarii, Legea Educatiei, Legea Pensiilor, acum Codul Muncii si ce mai urmeaza?
Daca mergem la medic sa stim de unde ni se trag toate durerile, si cel mai bine ar fi, sa ne ducem la biserica,fiindca tot s-au construit multe , si de acolo in mormant ca ne va fi cel mai bine...
Eu as zice ca cel mai bine ar fi ,sa ne spunem in gand rugaciunea pe care o repetam si inainte de 89, in casuta noastra, caci suntem un popor al tuturor suferintelor ,un popor puternc, sanatos, viguros, ce nu mai avem nevoie de medici, intelectuali, muncitori harnici si cinstiti.
Bietii oameni dezamagiti pleaca spre alte orizonturi, simtindu-se straini in propria lor tara. Acolo legile nu pot fi asa de strambe ca la noi..tot mai raman cu ceva prin buzunarele lor goale.
De ce-i cauta altii oare ca pe "iarba de leac"?
Oare scoala romaneasca a scos numai "tampiti"?
Ce va scoate de acum incolo, cu salariile mizerabile ce ni se asigura?

Cuvinte-cuvinte

Cuvinte, cuvinte, dulci-amare
Buchet de litere,..binecuvantatoare.
Era oare mai bine in vechea-ntunecime,
Fara tine mi-ar fi fost oare mai bine?

Tu mi-ai deschis ochiii mei in tina..
Vad lucruri multe, dar intrezaresc si-o lumina.
Tu mi-ai aratat de multe ori doar privirea,
Eu nu am asteptat doar vederea, ci marturisirea..

In sufletul cu ape cand tulburi cand domoale,
Necontenit s-au aruncat si vorbe apasatoare,
Dar acum ne bate primavara in inimi!!..Sa-i deschidem,
Si negurii vietii putem sa le desfidem,

Alt soare sa reaprindem pe noile cai...
Sa ne privim frumos in ochii mei,ochii tai,
E oare mana ta in aer? Sau e prima randunica?
Ce soseste in zbor astazi, ca sa-mi zica:"Te iubesc".

Divortul-ne despartim oare prea usor?

Asa ar trebui sa fim mereu-doi pe un balansoar. Dar ce face oare sa nu fie asa? Inamici sunt la tot pasul. Unii viseaza la o iubire vesnica, dar nu se pot face compromisuri ca sa o pastram. In general, oamenii asteapta mult mai mult de la o relatie finalizata printr-o casatorie. Stabilitate, garantie, intelegere, armonie, liniste si mai ales un partener care sa ofere compensatii pentru toate insatisfactiile pe care le suferim in viata. Daca partenerul nu poate oferi celuilalt ceea ce-si doreste , repede se ajunge la conflict. Toti cercetatorii spun ca cele mai dese esecuri sunt din cauza stresului de zi cu zi. El se strecoara aproape neobservat in existenta cotidiana a cuplului si imprastie insistent otrava. Maruntisurile stresante de peste zi,cum ar fi inghesuiala groaznica din mijloacele de transport, necazurile de la serviciu, asteptarea indelungata prin statii, cozile de la supermarketuri, toate sunt descarcate acasa in capul partenerului. Si la toatea cestea daca mai e si alcoolul, atunci iti iei adio de la viata aceasta printr-un divort amiabil, daca este posibil, daca nu printr-o balacareala, dupa cum vedem astazi la televizor. Banalitatile adunate cu anii inalta treptat un munte de gunoaie si, intr-o buna zi, bareaza efinitiv drumul spre omul de alaturi. Dezinteresul reciproc, lipsa temelor de discutie, sentimentul ca defectele partenerului au devenit de nesuportat, infidelitatile, neglijarea sexului, disparitia tandretii, certurie din cauza greutatilor - toate acestea sunt adesea numai simptomele stresului prelungit. Un sondaj intreprins de Institutul pentru probleme familiale din Anglia a aratat ca mai bine de jumatate dintre femei si-ar dori sa stea mai mult de vorba cu partenerul lor, dar?iar barbatii sa aiba mai multe preocupari comune cu sotiile lor,dar?
Se pare ca nimic nu ar fi mai simplu,daca s-ar pune de comun acord intre dorintele ce si le doresc. Ar fi frumos sa mearga impreuna la cumparaturi, teatru, plimbare , gradinarit, dar majoritatea prefera crasma, ceea ce nu poate face o femeie cu capul pe umeri. Cand casnicia incepe sa scartie, nu scartaie degeaba? Si intervin toti prietenii, rudele, pentru impacarea celor doi. Insa toate cate sunt traite, daca au ajuns prea departe atunci interventia lor nu mai are valoare. Exista inca de la bun inceput un punct slab, el constand in modul diferit in care cei doi parteneri isi percep si isi evalueaza relatia. Unul tine mortis ca relatia sa nu se destrame, dar fara ca el sa poata schimba ceva la comportamentul sau...iar celalalt ferm hotarat merge si depune actele de divort. De ce? Femeile sesizeaza mai repede decat barbatii, pericolele ce le-ar paste daca aceasta casnicie ar continua intr-un mod tragic..fara sentimente, intelegere si comunicare pe toate planurile.
Femeile si barbatii nu traiesc simultan situatiile de conflict din interiorul unui cuplu. Astfel, ajung mai curand la momentul cand marea iubire de odinioara se reduce la "trei cuvinte'' si nu la ''doua" ca inainte. Care sunt aceste cuvinte la inceputul unei relatii le stiti prea bine, daca au existat cu adevarat din ambele parti. Iar ultimele vi le amintesc eu''plec sau raman?''. Plecarea e grea, fiindca presupune o schimbare majora in viata, de pe o zi pe alta, ca sa nu mai vorbim de vechile sentimente care nu pot disparea asa de repede, mai ales daca la mijloc au fost si copiii. Iar a ramane intr-o relatie unde sentimentele sau racit total, e ca si cum ai fi prizonier in propria ta locuinta, sufocandu-te dupa niste gratii invizibile si nasconcind intr-una planuri de evadare. Cu toate acestea noi femeile mai dam "n" sanse partenerului si o sansa iubirii daca a existat cu adevarat.
In unele cupluri de bogatasi stresul nr.1 sunt banii sau infidelitatea.
Uneori, problemele sunt atat de incalcite, incat nu mai poti stabili de unde a inceput totul - de la sentimentul de a nu fi controlat de celalalt sau de la bani? De la tradarea ei sau a lui sau de la atitudinea lui dispretuitoare fata de femei? Trebuie sa stim de unde a inceput totul, ca sa reparam ce mai este de reparat...altfel totul se naruie. Daca cei doi au fost indragostiti cu adevarat unul de altul la inceputul casniciei, se mai poate schimba ceva, altfel toata discutia va ajunge in acelasi punct mort, de indiferenta, si infidelitate. Iar daca i se va parea ca, strangand din dinti si indurand o perioada nefericita, norii s-ar putea risipi din nou, atunci despartirea ar fi o mare greseala. Dar neputinta de a pleca la timp dintr-o relatie compromisa defenitiv e la fel de periculoasa. Atunci cand dragostea se transforma in mila si indiferenta e semn ca trebuie sa parasiti de urgenta aceasta relatie. Modificarea sufleteasca e la fel de periculoasa precum cancerul. Ea creeaza metastaze care paralizeaza toate celelalte zone ale vietii. Nimic nu va mai functiona ca inainte. Oamenii au nevoie de setimente profunde si nu doar de suprafata. Lipsa acestora creeaza mari infirmitati.

"FUGA ESTE RUSINOASA, DAR SANATOASA"(asa spune un vechi proverb popular).

Floare de colt

Am aflat de ce esti mereu alba si nepasatoare...
Tu floare de colt,ce stai prinsa-ntre turturi si ninsoare
Gerul diminetii si-al copilariei tale
Dainueste-n tine, si poate rau iti pare...

Carnea ti-e de suflet,sufletul nu-i carne?
Vrei gandul curat in copilarie sa se-ntoarne?
Izvorasc din carne sufletele oare?
Carnea-nduiosata si-atotstiutoare?

Aburii iubirii sunt turturi si ninsoare
Acum stiu de ce esti mereu alba si nepasatoare...
Tu, floare de colt,floare imiresmata
Ramai mereu alba,nepasatoare si netulburata...

Cum sa ne intarim sufletul?

Fiecare dintre noi poate invata cum sa lupte si cum sa treaca peste necazuri.
In pofida imprejurarilor neprielnice, putem invata sa traim fericiti. Sufletul nostru este mai robust decat au presupus psihologii. Cereti intodeauna ajutor cand sunteti in impas, si asa o sa reusiti sa scapati de singuratatea care va apasa. Capacitatea unei persoane de a-si construi o viata plina de succes si de satisfactii, chiar si in conditii vitrege, este explicata de psihologi printr-o putere launtrica de a rezista greutatilor vietii, denumita cu un termen preluat de la cercetatorii americani "rezilienta". Un fel de rezistenta la adversitati, care il face pe om capabil sa-si prelucreze in sens pozitiv nesansele oferite de viata, sa depaseasca crizele si expierentele traumatizante, sa razbeasca, in loc sa esuieze si sa se lase cuprins de deznadejde. Ce-i drept, unii dintre noi par a fi de la sine, din nastere, inzestrati cu aceasta putere pe care altii nu o au. Cati oare dintre noi nu am vrea sa ne schimbam putin soarta? Sunt multi oameni saraci, dezavantajati la pornirea in viata si care au reusit sa se afirme si sa ajunga in varf. Numai de noi depinde unde duce drumul vietii. Fiecare dintre noi a avut cu siguranta prilejul de a intalni in viata de toate zilele persoane de acest tip, oameni care stiu sa abordeze orice obstacol, aplicand deviza:"Nu e rusinos sa cazi, e rusinos sa nu poti sa te ridici". Noi toti ne putem inarma sufletul impotriva crizelor si a catastrofelor, astfel incat el sa fie mai bine pregatit pentru greutatile ce-l asteapta in viitor.
"Doar de tine depinde rezilienta". O relatie de dragoste distrusa, o boala grava aparuta peste noapte, fara sa bata la usa, moartea cuiva drag, sunt doar cateva din dramele ce apar in viata unui om. Dar mai sunt si altele, incercari mai putin dureroase, dar care prin repetare pot deveni la fel de dureroase, ne uzeaza la fel de mult: neintelegerile in cuplu, violenta verbala si cea fizica, conflictele cu copiii deveniti prea independenti, saracia si somajul, ratele la credite, sau ingrijirea parintilor suferinzi. Abia atunci cand suntem pusi in fata unor astfel de cazuri, aflam cu ce rezistenta psihica suntem dotati. E punctul culminant cand drumurile se despart. Unii nu se lasa si lupta, altii se declara infranti, considerant ca viata a devenit o povara si nu mai mierita sa fie traita.
Exista un scut interior, care trebuie scos si pus in aplicare. Ceea ce-i caracterizeaza, inainte de toate, pe oamenii inarmati cu un scut interior de aparare impotriva dificultatilor este doar increderea in sine, in capacitatea lor de a crede ca exista solutii, chiar si atunci cand prezentul pare sumbru, iar viitorul lipsit de speranta. Din punctul lor de vedere, instanta care decide cum vor trebui sa depaseasca obstacolele se afla, in primul rand, in ei insisi, si nu asteapta rezolvari de la altii. Nu se recunosc ca victime si nu-si pierd vremea cu lamentatii, cercetand la nesfarsit motivele pentru care li s-au intamplat tocmai lor lucruri ingrozitoare. Asa nu vor reusi decat sa-si piarda timpul si forta psihica rasucind pe toate fetele intrebarea:"De ce m-a lovit tocmai pe mine nenorocirea?"Ïn loc sa se scufunde in suferinta , cei cu sufletul puternic preiau controlul situatiei si se straduiesc s-o indrepte spre o solutie pozitiva. Ce este de facut? Care sunt primele solutii la indemana? O expierenta similara de viata este fundamentala ca prim ajutor. Cum poti sa te intaresti sufleteste? Daca esti cat de cat credincios, apeleaza la rugaciune, la un duhovnic, iar daca preferi stiinta, dute la un psiholog cu expierenta, desi, nu stiu sa fi vindecat prea multe suflete..
Simpla cautare de solutii logice si lucide este un excelent antrenament de intarire morala si sufleteasca. Lupta iti da speranta,iar statul pe marginea prapastiei ti-o omoara.
Increderea inascuta in viata, sa-ti fie calea de urmat. Oamenii rezistenti la adversitati au convingerea ca sunt destul de puternici ca sa faca fata nefericirii si conjucturilor dezavantajoase. Asta nu inseamna ca oamenii rezistenti ar fi invulnerabili. Nu s-au imbaiat, ca eroul din poveste, in sangele de balaur, care sa-i faca complet imuni la dureri si infrangeri.
"Si oamenilor rezilienti li se provoaca rani", spun psihologii. Calitatea lor consta in faptul ca se folosesc de ele pentru a se maturiza, pentru a-si intelege crizele, ca pe o sansa de a-si dezvolta in continuare personalitatea.
Cateva sugestii pe care pot sa vi le dau eu:
- folositi cu incredere forta celor din jurul vostru;
- cultivati relatii armonioase in familie,in cercul dvs. de prieteni,in unele organizatii dar numai de incredere;
- zambiti zinic indiferent de situatie;
- plimbati-va cat de mult puteti;
- aveti grija de un nepotel;
- ingrijiti un catel,o pisica,o floare..;
- cititi, cantati, dansati, scrie-ti o poezie, ascultati muzica buna.
"Sunt demni de prietenia noastra cei care poarta intr-insii germenul de a se face iubit si pretuit"(Marcus Tullius Cicero).