Ureaza-mi!

Ureaza-mi bucurie, sanatate..
nu-mi ura izbanda,
Hotarul vietii nu binevoiesc sa-l mut...
Dar eu ma simt o flacara flamanda,
Si-n fiecare zi ma zbucium
si singura eu ma asmut...

In fiecare zi mi-e dor
sa ma intorc in mine
Sa-mi priveghez viata cat mai este...
Dar in mine si-n tine
sunt multe suspine..
Iar viata noastra este
o jalnica poveste.

Ureaza-mi un bun venit
in casa ta,
Daca vreodata dorul cel mare..
de mine iar te-o apuca.
Ureaza-mi toata linistea in timp
Si sa nu uiti pe lume
ca eu inca mai exist...

Mainile unor oameni ce au suferit

Daca ati vazut doua maini ce se cauta cu adevarat...poate nu e o minciuna. Intrebarea este de ce oare aceste doua maini se cauta cu adevarat? Nu au reusit oare sa obtina prin munca lor ceea ce si-au dorit? Nu au avut langa ei oamenii cinstiti pentru care au muncit cu adevarat? Nu au aratat tot ce pot da? Nu au cui lasa ceea ce au facut in toti acesti ani? Nu au gasit perechea potrivita cu care sa poata sfarsi frumos din viata? O sumedenie de intrebari retorice...la care raspunsul nu-l poate da nimeni, inafara celor doi....ce se cauta de multa vreme. Daca ati vedea mainile lor...imbatranite si muncite din cauza tuturor greutatilor prin care cei doi au trecut...poate imi veti da dreptate in tot ceea ce spun. Mainile acestea poate in viitorul apropiat se vor uni si vor putea impreuna sa duca pana la capatul vietii tot ceea ce isi doresc cu adevarat. Viata nu-i decat doar o lupta...castiga unii prin munca cinstita doar sentimentele curate cu care incearca sa se hraneasca pana la sfarsitul vietii lor, iar altii castiga doar averi nemuncite. Am sa va descriu in cateva cuvinte mainile acestor oameni....ce s-au intalnit la o raspantie de drumuri...dupa atatea ani. Palmele spun multe chiar de la prima intalnire ca si sarutul oferit din toata inima. Palma care este aspra si cu degetele puternice arata ca omul acela a muncit din greu..si ti-o ofera din tot sufletul. Palma care este neteda si alunecoasa, arata ca este nesincera si cauta munca celuilalt...trebuie sa te feresti de astfel de palme.. Oamenii sunt facuti pentru a munci, a iubi si-a suferi...cine nu a suferit nu se poate incadra in categoria aceasta....adica nu sunt oameni, ci animale. Mai este doar un singur secret sa-l pot afla...dupa care mainile lor poate se vor impreuna pe veci sau se vor desparti pe veci.... Intr-o relatie de lunga durata nu poti pleca niciodata cu suspiciuni, neincredere, nesiguranta, loialitate, comunicare, iubire adevarata, sinceritate, modestie, bunatate, prietenie, agresivitate, constrangere, reprosuri si mai ales razbunare?? De acolo de sus am vazut intreg orasul, care pe mine sincer m-a coplesit din multe puncte de vedere, precum omul cu care am strabatut tot orasul. Acolo sus eram foarte fericita..caci toate ferestrele caselor nu sunt decat stelele cerului. Eram asa de mandra langa palmele acestui om minunat ce l-am intalnit, incat nu as mai fi coborat niciodata de la acea inaltime. M-am intrebat cine a construit acest oras atat de minunat?? Da...cine? Doar niste oameni minunati cu mintea si cu mainile lor puternice au putut sa faca totul. Daca viata ne va tine sanatosi pe amandoi, poate vom reusi impreuna sa facem si noi ceva bun pentru acest oras minunat...si pentru doua suflete ce se cauta de mult timp cu adevarat... Povestea lor de viata este abia la inceput..si a inceput bine...nu vreau sa se sfarseasca altfel. Am aflat din toate povestile citite, ca invingatori nu pot sa fie decat personajele pozitive.

Iubirea nu are granita

Iubirea si gelozia..merg mana-n mana precum doua surori gemene. Iubirea te indeamna sa pleci departe si sa vetuiesti cu cel pe care-l iubesti, iar gelozia te indeamna sa ramai si sa induri pana la capat totul. Numai Dumnezeu va hotara ce va fi cu mine...deoarece daca voi bea din apa pe care mi-o va da el nu voi inseta in veac. Aceasta apa se va preface intr-un izvor nesecat de sentimente curate pe care vreau sa le am pana la sfarsitul vietii mele. Daca radacina ta e sfanta, ramurile degeaba au spini si te inteapa, ea va ramane mereu neatinsa de spinii ce stau deasupra pamantului...Apa ce o primesti zilnic de la Domnul, iti va uda radacina numai ca tu sa poti rezista tuturor necazurilor de pe pamant.
Spalati-va, curatati-va de toate relele, invatati-va sa faceti numai binele, si daca vor fi pacatele voastre oricat de negre, ca zapada vi se vor albi...prin lacrimile ce le varsati in fiecare zi. Mintea omului asa este facuta, sa nu se statorniceasca numai asupra unui singur lucru , ci e furata de de tot felul de ganduri..unele mai putin ortodoxe...Prin urmare, pe cat suntem de statornici in rugaciune, pe atat putem avea si aducere-aminte de Dumnezeu. Din pricina leneviei, mandriei, geloziei, noi uitam de el....
Si, de cele mai multe ori inima nu ma tine cont de gandire, oricat ai incerca s-o opresti de la iubire, ea nu poate sa abandoneze cursa, deoarece in ea incape si sufletul vrajit.
Strigarea cea fara glas a sufletului nostru si orice simtire din interiorul nostru sunt mult mai limpede vazute si auzite de catre Dumnezeu si de catre celalalt suflet ce te cheama cu nerabdare la el.
Sa nu socoti niciodata ca este vreo departare intre noi doi...indiferent ce se va intampla.

Care este cheia succesului?

In viata aceasta cheia succesului nu este decat dragostea adevarata fata de ceea ce te inconjoara...
Sa poti deschide o usa doar cu dragoste si cu respectul reciproc, conteaza mult..
Imi amintesc cum majoritatea copiilor au crescut cu cheia de gat, si credeau ca este cheia succesului lor in viitor. Parintii munceau pe branci pentru ei sa aiba un trai mai bun..dar? Tot ce s-a cladit pe vreamea lui CEAUSESCU..azi s-a risipit...in vant.
Unii au plecat departe de tara aceasta doar ca sa poata trai ceva mai bine, acasa la tine nu esti tratat decat ca pe-o carpa..salarii de mizerii, pensii ioc, medicamente la fel...
Vor petrece si ei cei mai frumosi ani doar prin strainatate, si cand vor ajunge acasa nu vor mai gasi decat un bloc din beton , fara valoare..parintii dusi fara un sprijin real in lumea celor vesnice. Cand vor simti in dreptul inimii o durere crunta, abia atunci isi vor mai aminti de parintii ce le-au dat viata...dar va fi prea tarziu. Pana se vor intoarce ei, eu voi scrie aici pe acest blog pana cand cineva drag mie il va recupera in intregime.
Daca as avea o putere supranaturala as muta muntii din loc, sau printr-un singur semn as face ca tot ce s-a cladit pe vremea raposatului sa revina la normal...oamenii sa aiba unde munci si locui.
Nu-mi ramane decat sa caut in continuare cheia succesului doar prin munca cinstita...voi mai deschide poate o alta usa, spre cine stie ce alte taramuri, spre cine stie ce alte zari. Timpul si bunul Dumnezeu va decide ce va fi cu viata mea.

Cui oare sa te poti plange si in cine poti sa te mai increzi?

Reusita in viata ta vine mai mult din sinceritate si smerenie dar si din ascultare. Intristator pentru vremurile de astazi ca nu stii in cine si in ce sa mai crezi? Copiii nu mai au indrumatorii de alta data, batranii nu mai au medicamente gratuite(desi au cotizat), parintii nu mai au servici...unde oare se indreapta tara aceasta?
In loc de carmaci, dai de un vaslas oarecare,...in loc de de dascal adevarat, dai de un om ramas la mila parintilor,...in loc de un medic bun dai peste un vraci,...in loc de un preot adevarat dai de un camatar...etc...
De la invataturi si indrumari practice pana la descrierea unor stari duhovnicesti pe care foarte rar se intampla ca cineva sa le atinga si cu atat mai mult sa si le marturiseasca in scris despre ele..este cale lunga.
Ce trebuie sa facem? Sa ne rugam mai des, sa ne silim fara contenire la rugaciune..numai asa putem scapa de stresul de peste zi. Daca mintea noastra ne va fugi in alta parte vom avea sigur de suferit. Sa stai in fiecare zi de vorba cu Domnul macar o ora, vei vedea ca doar asa este mai aproape de tine. Asa cum un copil se roaga de mama sa sa-i faca un moft, tot asa si noi sa ne rugam din tot sufletul sa fim iertati de pacate ,si..mai departe si noi vom putea ierta pe toti dusmanii casei noastre. Pentru aceasta implinire se cere de la binevoitor multa osteneala si silinta dureroasa. Da sange si ia duh, spune SCRIPTURA- insa osteneala silirii de sine pe tote le biruie. Totodata trebuie sa ne mustram pe noi insine in toate, in fiecare clipa, pentru fiecare gand murdar si pentru ceea ce viata nu ti-a dat. Din adancul inimii sa inalti atunci glas catre Dumnezeu, tinandu-ti rugaciunea ascunsa. Iubirea dumnezeiasca nu are ati dauna niciodata..nu este o durere mai mare decat iubirea pamanteana...mai ales cand cel in care ti-ai pus sperantele, ca-ti va face viata putin mai usoara ca inainte...te tradeaza in fiecare zi putin cate putin. Cand inima ta inghite zilnic doar amaraciune din partea lui oare la ce sa te mai astepti in viitor de la altcineva?
Eu cred ca e mult mai bine sa privesti cerul senin si sa-l implori din nou pe Dumnezeu..sa-ti fie mereu aproape. Ma mir cum de mai am forta sa merg mai departe...vad cum mi se zbate totul si se smunceste in mine, inima parca ar vrea sa plece undeva departe...dar mintea imi spune, stai cuminte in bancuta ta. Ca orice vietate ma voi stinge intr-o zi de dor, de deznadejde, de dorinti neimplinite, de multe dezamagiri..dar cu inima pe suflet ca nu-mi pare rau de tot ce s-a intamplat in viata mea.

O discutie intre prietenii de familie, despre economie

A fost odata o frumoasa poveste de dragoste...ca mai toate povestile. Intr-o zi aceasta poveste s-a transformat intr-o discutie aprinsa despre economie. La inceput, becul cand a observat ca ea se pregateste de culcare, a facut ochii mari, fiind ferm convins ca o sa-si aminteasca mereu de el...dar cand a vazut ca ea isi trage plapuma peste ochi, a palit mirat: - Oare cum se poate una ca asta?!Si a inceput nervos sa-i sfaraie filamentul de indignare. - Iaca ca se poate! a auzit el, chiar atunci, un glas stins, venind ca de pe alta lume. - Dar de ce? - Pentru ca asa e ea! Simplu, nu? S-apoi nu inteleg de ce esti suparat.Tu, oricum stai acolo sus, in lumina...si esti stralucitor, dar ea? Becul incepu sa se infurie si mai rau: - Asta nu-i lumina...e risipa de lumina! - Dar cu mine face risipa.. de intuneric! - Cum?! Vrei sa zici ca se poate si risipa de intuneric? Nu mai pricep nimic...Dar cine esti tu, ca nu te vad?... - Imi este rusine sa-ti spun... - Hai, te rog!, insista becul... - Bine, o sa-ti spun, pentru ca te simt la fel de furios ca si mine. Sunt o bucata de hartie pe care e scris un singur cuvant:"soale". - A vrut sa scrie:"soare"...dar s-a poticnit. - Da? Atunci nu inteleg de ce esti ...intunecata? - Pentru ca...pentru ca...si incepu a plange...printre suspine, hartia abia mai putu pronunta cele doua cuvinte sensibile, ce nu se pot rosti decat dintr-un suflet la fel de sensibil..."te iubesc". - Becului i se facu atunci mila de ea: -Ei , hai, nu mai plange, ca lacrimile nu-ti fac bine, sunt prea sarate;te poti si pata cu ele si in locul acela n-o sa mai poti citi niciodata cuvantul"soare", dupa cum tu ti-ai dorit, cand m-ai cunoscut.... - Ce importanta mai are asta pentru mine, cand nu mai sunt cine am fost odata...?Adica, vreau sa spun, ca nu mai vreau sa ajung iarasi un cocolos aruncat la cosul de gunoi... - Tu cel putin mai vezi cate ceva!- striga, cat putu de tare un creion de sub pat.Eu...eu... - Dar tu, cine mai esti? se interesa becul aprins de manie... - Sunt un creion galben... - Inca nu ai auzit de mine...sunt trist la fel ca si hartia... - Dar de ce ? Eu nu mai am varf...cand a vrut sa scrie "soale" mi s-a rupt...a apasat prea tare. - Si de ce nu te-a ascutit? - Pentru ca, se auzi un glas taios, de dupa un dulap, pe mine, pe ascutitoare, m-a aruncat de o saptamana....si am inceput sa ruginesc. Dar chiar atunci, cand din diferite colturi ale camerei, pe unde erau aruncate, se pregateau sa intre in vorba- o carte cu file mototolite, trei gume de sters ratacite si un compas pierdut- in camera a intrat tata, care a stins repede lumina... - Ai spus ceva, tata? - Nu... Maine dimineata o sa avem o discutie foarte importanta..,acum facem risipa de lumina. Apoi s-au culcat cu totii, asteptand ziua de maine..care nu a mai fost niciodata.

Prietenia

Se povesteste ca de mult de tot, salcia ar fi fost o femeie, cu parul auriu cazandu-i in valuri pe spate. Ea avea un fiu ce intr-o zi a plecat de langa ea, lasandu-se in voia valurilor... Intr-o dupa amiaza m-a vizitat un prieten drag...l-am primit cu placere...l-am intrebat de unde vine si ce doreste de la mine? Gandul lui era un gand bun si fara sa-mi raspunda la ale mele intrebari m-a luat in brate si m-a sarutat cu foc...Acesta este raspunsul meu la intrebarile tale. A plecat a doua zi, inapoi la mama lui care il astepta cu sufletul la gura.. Povestea arata ca fiul i-a spus acelei femei, la despasrtire, ca se va intoarce curand, dar ca daca la intoarcere nu-l va astepta pe locul unde s-au desapartit, el va intelege ca ea nu mai traieste si va pleca iarasi in lume. Se mai spune ca de atunci, de la plecarea lui, femeia, ca nu cumva el, sa i se intoarca pe neasteptate si sa n-o gaseasca acolo la intoarcere, nu s-a mai despartit de malul apei si ca sa nu mai plece nicaieri s-a legat de pamantul acelui loc, cu radacini puternice. Zile si nopti de-a randul se spune ca ea a ramas astfel credincioasa... Au trecut peste ea ierni infricosatoare, cu vanturi aspre, toamna i-a smuls mereu lacrimile frunzelor, dar nici o suferinta n-a clintit-o din asteptarea ei. A sosit primavara, anotimpul trezirii la viata si salcia s-a desteptat dintr-un somn adanc... Pe zapada ea a tremurat dezbracata de hainele primaverii si verii, a stat in ger cu parul ravasit si uscat. Gheata i-a prins piciorul in apa, dar ea a asteptat, a asteptat mereu, fara sa plece o clipa din locul in care o lasase el....nedeslipita de malul apei. Primavara se imbraca mereu in haine noi de frunze, iar cand un vant mai puternic a vrut s-o alunge de pe malurile apei, ea s-a ferit de el, impingandu-l in laturi cu bratele crengilor. Alteori, cand soarele cu razele sale calde veni sa o mangaie alinator, salcia din marginea apei, reinviata, si-a falfait iar bratele spre larguri, ca o chemare catre fiul ei care intarzia....sa mai apara. Ea credea totusi ca se va intoarce intr-o zi, ca n-a cazut in lupta pentru dreptate si binele oamenilor, care este lunga si grea si de aceea il asteapta mereu cu taria in suflet si cu credinta iubirii. E obosita de lunga asteptare, dar apele cunosc povestea ei si intodeauna, atunci cand o cuprinde oboseala, cazandu-le in brata, ele o ajuta sa se ridice iarasi si sa-si infinga din nou radacinile in pamant.