8 MARTIE- ziua cea mai frumoasă pentru femei

Faţa unei femei trece intr-o singură zi prin mai multe vârste. O femeie, care are 30 de ani e mult mai liniştită decât la 18 ani.Când are 40 de ani e puţin mai morocănoasă dar mai conştientă de consecinţele vieţii...la 50 de ani poate vibra de iubire dacă are lângă ea omul potrivit. Acum a scâpat de toate grijile mari...este independentâ şi nu se aruncă la voia întâmplării într-o nouă relaţie. Acum există acea prietenie „pasionat㔺i nu interesată.Stările sufleteşti fiind dezvoltate în cursul evoluţiei devin puncte luminoase acum la bătrâneţe.A trăi, este a  te  strecura prin toate legile naturii,  ca prin nişte curse complicate din care trebuie să ieşi cu brio. Nu te certa niciodată cu viaţa ta.Natura îşi urmează cursul cu aceeaşi fatalitate şi nepăsare în piatră, în arbore, în om, în toată materia. Dacă vrei să supraveţuieşti, trebuie să fii de trei ori femeie...acceptă-te aşa cum eşti!

Dar pentru mama mea

Primăvara astăzi m-a trimis
Ca să-ţi împlinesc un vis.
Visul de a fi iubită
Şi prin mine împlinită.

Sunt o mică floricică,
Harnică şi frumuşică.
Sunt o mică floricea,
Ruptă din aripa ta.

Azi din inima mea mare,
Îţi trimit această floare
Şi cu ea o-mbrăţişare
Dar şi-o caldă sărutare.

Prietenia începe când tăcerea dintre doi oameni devine confortabilă

Să fie oare adevărat? Proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, nu rămâne niciodată mincinos. Deci, această reflecţie, presupune, în primul rând, sensul profund uman al prieteniei, acela de a fi alături de cineva nu doar atunci cât amiciţia este favorizată de nişte relaţii normale, de bunastare, ci şi atunci când celalalt se află în necazuri...aşa va trece mult mai uşor peste toate gândiurile şi necazurile ce-l macină. Dar ce ne facem când distanţa este aşa de mare? Un sfat bun, un ajutor cât de mic...contează mult pentru acesta. Numai atunci te poţi numi un adevărat prieten, când nu ai nimic să-ţi reproşezi, nici un gând ascuns, nici o intenţie rea faţă de celalalt.
Lucru cel mai scump e cinstea...când eşti prins cu mâţa-n sac, totul este terminat.Când ajungi să-ţi însuşeşti organic această atitudine, poţi privi deschis în ochii celorlalţi, aşa te impui şi în proprii tăi ochi, subliniind de fapt liniştea interioară, seninătatea şi demnitatea omului cinstit. Să-ţi respecţi întodeauna promisiunile făcute, să nu te ruşinezi de condiţia ta, aşa nu ţi poate reproşa nimic moral.

Să nu ne amăgim, atunci când iubim

Amândoi eram siguri că”totul şi ceva în plus” începe cu omul potrivit.Însă nu la fel de siguri dacă omul de lângă noi era cu certitudine tovarăşul de drum de care aveam nevoie pentru tot restul vieţii noastre. Procedăm aşa, fiindcă e mai simplu...am plâns mult...dar mi-a trecut acum...multe relaţii sfârşesc prin acest mod. Adevărat, că te-am iubit mult, dar iubirea la care răspunzi nu este decât jumătate de iubire....restul e păstrată în secret. Dacă mă sărutai odată, primeai mult mai multe în locul acelei sărutări, acum, acum...s-a terminat totul...sufeream de rău de tine, înţelegi?E ceva care aduce cu o sfâşietoare nostalgie, dar e mai mult decât o nostalgie. Acest rău de dragoste, mă măcina încet, încet, îmi răvăşea toată fiinţa, îmi lua minţile...scriam ca să-mi consum toată energia, strigându-ţi dorul meu mistuitor, setea mea de tine, aşa cum făceai şi tu, la începutul dragostei noastre.
Cât aş fi dorit să ai nevoie să te pot ajuta cu ceva...să te îmbolnăveşti grav şi eu să te pot îngriji zi şi noapte....să nu mă mai pot deslipi de la căpătâiul tău....asta da dragoste....să te pot face bine cu dragostea mea toată. Acum mi-a trecut...nu mă mai las dusă de minciunile tale...nu mai vreau să plutesc în voia valurilor.
Acum simt cum m-a spintecat o durere groaznică, plâng cu toată fiinţa, dar voi reveni la starea de dinainte. De ce şi plânsul imi făcea un bine..găsisem un sâmbure de fericire chiar şi în lacrimi.

Cine te face să plângi nu merită nimic....mă cutremur toată şi gem de durere...dar cu siguranţă că imi va trece.

Dosar sentimental

Multe dintre iubiri sfârşesc prost..adică printr-o despărţire ..nimic nu e veşnic în viaţa aceasta. Cei doi iubiţi se transformă în nişte fiare...oare de ce? Cine nu vede laturile bune, fascinante intr-o relaţie chiar şi de scurtă durată, acela nu a iubit cu adevărat. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi împreună cu cel pe care ţi-l doreai atât de mult se transformă la un moment dat într-un dosar sentimental cu multe intrebări şi răspunsuri evazive. Nu ne potrivim cu oricine..şi cu cine crezi că te-ai potrivit...îţi devine cel mai aprig duşman...oare de ce?
Unii oameni vor să trăiască mult mai multe vieţi....nu le ajunge una singură...acest lucru nu-i deranjează deloc...e cea mai mare prostie, ştim bine, numai că nu vor să creadă sau să înţeleagă.
Când apare o fisură în dragoste, cine are de suferit? ..sexul?..., căsnicia?...copiii? Apar îndoielile, teama, frica de necunoscut?...ce trebuie să faci? Pierderea neîncrederii în persoana pe care ai întâlnit-o reprezintă o provocare continuă de subapreciere, şi aşa ne abatem de la drumul ce-l vedeam a fi un drum clădit cu suferinţă spre a fi împreună. Cine oare va purta vina acestei despărţiri? Dragostea a fost reciprocă oare? Cine va suferi cel mai mult? Prietenul conştientizează tragismul despărţirii, deoarece el l-a provocat, dar cu celalalt ce se poate întâmpla? Soţia se detaşase de mult de el cu mult timp în urmă, hotărând în sinea ei că el purta toată vina, aşa prefera să-şi continuie viaţa pe cont propriu. Asemenea lucruri nu pot fi niciodată amuzante....vrem să obţinem ”totul” şi ”totul ”se transformă în nimic.

Bărbaţii şi femeia ideală

Toţi bărbaţii vizează la o blondă, cu ochi albaştri, cu o expresie visătoare...nu-i mai interesează celelalte calităţi..oare ajunge numai portretul fizic pentru a defini o femeie ”ideală”? În mod bizar, femeile acestea nu prea ştiu ce au de făcut prin casă, dar ştiu ce să facă prin alte locuri....
Am întâlnit un singur bărbat ce şi-a dorit o brunetă lângă el. De ce oare? Femeia aceea ştia să ia o decizie la timp, să gatească, avea umor, opinie independentă, era cu mălaiul la purtător...etc.
Statisticile occidentale spun că mariajele cu aceste femei şchioapătă...nedrept dar real. Aceste femei ştiu să trăiască pe propriile picioruşe, deoarece singurătatea nu le sperie...
Dacă visaţi să purtaţi veşmintele femeii ideale, vopsiţi-vă părul blond dar nu renunţaţi la îndatoririle gospodăreşti, apelând la o cât mai bună organizare a timpului. Binenţeles, exigenţele lor nu vă scutesc nici de împlinirea maternităţii- o femeie ideală va deveni şi o mamă ideală, devotată căminului în care trăieşte...şi dacă mai aveţi şi răbdarea de a lăsa mereu o uşă deschisă şi pentru problemele soţului, ascultându-l cu multă răbdare şi cu mare atenţie, ajutându-l cu un sfat potrivit, în ochii lui ve-ţi atinge adevărata perfecţiune. Partea cea mai neplăcută a femeilor ideale este că ştiu să pună şi câteva condiţii bărbatului...şi dacă acesta nu se conformează e vai şi amar!!!...mănâncă uneori jar, în loc de mâncare gătită....
Din această pricină, realitatea ia o altă turnură puţin mai ciudată intr-o relaţie....bărbaţii preferând de cele mai multe ori blondele...blonde de la mama natură şi nu vopsite.
Sfatul meu este acesta....familiile structurate pe valori morale sunt mult mai sănătoase..mai durabile în timp decât celelalte......frumuseţea este trecătoare, moralalitatea nu.
Ceea ce bărbaţii nu pot obţine prin pretenţii severe şi interdicţii, femeile izbutesc să o facă, folosind metode blajine, pe care le au din instinct. Care ar fi explicaţia? Faptul că femeile sunt cele care aduc pe lume copii le înzestrează de la natură cu aceste calităţi şi aşa pot detecta şi atenua cât mai multe din problemele ce se ivesc intr-o familie.

Iubirea, un subiect greu de înţeles de către bărbaţi....

Când iubirea coboară în cuvânt, noi devenim speranţă , dor şi cânt. Conştiinţa acestei stări îmi conferă o ciudată întrebare. De ce iubesc numai femeile? Hm,...poate greşesc ..., când fac această afirmaţie, dar aş dori o confirmare doar din partea femeilor. Până atunci, am să vă spun că tot ce clădisem intre două sărutări se năruia peste noapte. Mulţi cred că dacă se victimizează...înşiruind toate necazurile lor, capătă mai multă încredere sau primeşte mai multă compătimire din partea cealaltă. Vorbea atât de cald şi de convingător, că nici o forţă nu ar fi putut să i se împotrivească.
Într-adevăr, cine s-ar fi încumetat să reziste acelui torent de simţiri dezlănţuite.....încercam mereu să-l privesc doar în ochi...şi după un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie. Era o minune dragostea şi viaţa nu mi se mai părea mohorâtă...ca pe vremurile triste. Ne povesteam vrute şi nevrute..., mereu avea ceva de povestit..unele triste altele cu haz. Nu mă interesa ineditul lor, ci felul cum acele fapte se reflectaseră în sufletu-i plin de disponibilităţi şi mai ales în atitudinea lui faţă de viaţă. L-am înţeles cât a fost de înţeles...acum rătăcim amândoi în presupuneri şi îndoieli ca intr-un labirint. Acum de ce nu mai dă nici un semn de viaţă? Ce uşor se răzgândesc bărbaţii, când le oferi numai sufletul...nici o veste din partea lui...mă evită sistematic....oare până când?
Nu mă ispitea deloc o nouă căsătorie...după una eşuată...a fost frumos aşa cum a fost...mai departe nu mai are rost. Această cunoaştere a fost o adevărată petrecere spirituală spre o nouă viaţă.
Mon âme a son secret, ma vie a son mystere.....când răscolesc clipele acestea care au ceva din adâncul nepătruns al firii, mă cutremur întodeauna de voluptate şi spaimă. Trăisem un eveniment hotărâtor din viaţa mea...mă simţeam altă femeie, cu alte gânduri, cu alte calităţi...cu alte speranţe...cu alte....cu alte....această spovedanie mi-a redat din nou echilibrul moral şi fericirea după care tânjisem atâţea ani.