Nu m-aştepta...

Nu m-aştepta să vin la tine..că nu voi veni...
Nu m-aştepta în văzul lumiii...să-ţi fiu crăiasă-n munţii tăi...
Nu m-aştepta pe drum de ţară....să apar aşa cum vrei tu....
Nu m-aştepta să-ţi dăruiesc izvorul ţie....lacrimile mele au secat...
Nu m-aştepta decăt în visurile tale de şoapte şi de cânt,

Dar dacă tu vei vrea să vii la mine...poţi oricând.

Passion

Odată cu bucuria imensă de a trăi mai bine, izbucneşte şi durerea provocată de anumiţi factori. Asta îţi schimbă comportamentul. Te uiţi adesea intr-o oglindă? Dacă spui da...spune şi ceeea ce vezi şi ceea ce simţi? Să ne ferim întodeauna de incertitudini...care uneori se focalizează asupra defectelor şi nu asupra calităţilor noastre. Miza poate fi consideraţia faţă de tine...şi nu ceea ce cred alţii despre tine.
Femeile care pierd mult timp în faţa oglinzii, pentru a-şi verifica aparenţa, pentru a-şi corecta defectele considerate ruşinoase, aceste femei nu se iubesc aşa cum sunt date de la D-zeu. Aceste femei sunt copleşite de emoţii negative, de frica privitorilor, ceea ce duce la o boală psihică. Ele nu-şi pot iubi propriul fizic dar nici calităţile lor ascunse. Tirania frumuseţii este la fel de urâtă precum tirania complexelor. Şi este o capcană foarte periculoasă în care poţi cădea oricând. Asta îţi schimbă comportamentul şi-ţi poate atenua inteligenţa.
Devii la un moment dat artificial şi banal. Este greu de trăit cu gândul acesta de a fi mereu frumos...vine o vreme când trebuie să te obişnuieşti şi cu anii bătrâneţii. Secretul, este măsura pasiunii în tot ceea ce faci tu ca om şi nu ca o păpuşă idolarizată de alţii.

8 MARTIE- ziua cea mai frumoasă pentru femei

Faţa unei femei trece intr-o singură zi prin mai multe vârste. O femeie, care are 30 de ani e mult mai liniştită decât la 18 ani.Când are 40 de ani e puţin mai morocănoasă dar mai conştientă de consecinţele vieţii...la 50 de ani poate vibra de iubire dacă are lângă ea omul potrivit. Acum a scâpat de toate grijile mari...este independentâ şi nu se aruncă la voia întâmplării într-o nouă relaţie. Acum există acea prietenie „pasionat㔺i nu interesată.Stările sufleteşti fiind dezvoltate în cursul evoluţiei devin puncte luminoase acum la bătrâneţe.A trăi, este a  te  strecura prin toate legile naturii,  ca prin nişte curse complicate din care trebuie să ieşi cu brio. Nu te certa niciodată cu viaţa ta.Natura îşi urmează cursul cu aceeaşi fatalitate şi nepăsare în piatră, în arbore, în om, în toată materia. Dacă vrei să supraveţuieşti, trebuie să fii de trei ori femeie...acceptă-te aşa cum eşti!

Dar pentru mama mea

Primăvara astăzi m-a trimis
Ca să-ţi împlinesc un vis.
Visul de a fi iubită
Şi prin mine împlinită.

Sunt o mică floricică,
Harnică şi frumuşică.
Sunt o mică floricea,
Ruptă din aripa ta.

Azi din inima mea mare,
Îţi trimit această floare
Şi cu ea o-mbrăţişare
Dar şi-o caldă sărutare.

Prietenia începe când tăcerea dintre doi oameni devine confortabilă

Să fie oare adevărat? Proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, nu rămâne niciodată mincinos. Deci, această reflecţie, presupune, în primul rând, sensul profund uman al prieteniei, acela de a fi alături de cineva nu doar atunci cât amiciţia este favorizată de nişte relaţii normale, de bunastare, ci şi atunci când celalalt se află în necazuri...aşa va trece mult mai uşor peste toate gândiurile şi necazurile ce-l macină. Dar ce ne facem când distanţa este aşa de mare? Un sfat bun, un ajutor cât de mic...contează mult pentru acesta. Numai atunci te poţi numi un adevărat prieten, când nu ai nimic să-ţi reproşezi, nici un gând ascuns, nici o intenţie rea faţă de celalalt.
Lucru cel mai scump e cinstea...când eşti prins cu mâţa-n sac, totul este terminat.Când ajungi să-ţi însuşeşti organic această atitudine, poţi privi deschis în ochii celorlalţi, aşa te impui şi în proprii tăi ochi, subliniind de fapt liniştea interioară, seninătatea şi demnitatea omului cinstit. Să-ţi respecţi întodeauna promisiunile făcute, să nu te ruşinezi de condiţia ta, aşa nu ţi poate reproşa nimic moral.

Să nu ne amăgim, atunci când iubim

Amândoi eram siguri că”totul şi ceva în plus” începe cu omul potrivit.Însă nu la fel de siguri dacă omul de lângă noi era cu certitudine tovarăşul de drum de care aveam nevoie pentru tot restul vieţii noastre. Procedăm aşa, fiindcă e mai simplu...am plâns mult...dar mi-a trecut acum...multe relaţii sfârşesc prin acest mod. Adevărat, că te-am iubit mult, dar iubirea la care răspunzi nu este decât jumătate de iubire....restul e păstrată în secret. Dacă mă sărutai odată, primeai mult mai multe în locul acelei sărutări, acum, acum...s-a terminat totul...sufeream de rău de tine, înţelegi?E ceva care aduce cu o sfâşietoare nostalgie, dar e mai mult decât o nostalgie. Acest rău de dragoste, mă măcina încet, încet, îmi răvăşea toată fiinţa, îmi lua minţile...scriam ca să-mi consum toată energia, strigându-ţi dorul meu mistuitor, setea mea de tine, aşa cum făceai şi tu, la începutul dragostei noastre.
Cât aş fi dorit să ai nevoie să te pot ajuta cu ceva...să te îmbolnăveşti grav şi eu să te pot îngriji zi şi noapte....să nu mă mai pot deslipi de la căpătâiul tău....asta da dragoste....să te pot face bine cu dragostea mea toată. Acum mi-a trecut...nu mă mai las dusă de minciunile tale...nu mai vreau să plutesc în voia valurilor.
Acum simt cum m-a spintecat o durere groaznică, plâng cu toată fiinţa, dar voi reveni la starea de dinainte. De ce şi plânsul imi făcea un bine..găsisem un sâmbure de fericire chiar şi în lacrimi.

Cine te face să plângi nu merită nimic....mă cutremur toată şi gem de durere...dar cu siguranţă că imi va trece.

Dosar sentimental

Multe dintre iubiri sfârşesc prost..adică printr-o despărţire ..nimic nu e veşnic în viaţa aceasta. Cei doi iubiţi se transformă în nişte fiare...oare de ce? Cine nu vede laturile bune, fascinante intr-o relaţie chiar şi de scurtă durată, acela nu a iubit cu adevărat. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi împreună cu cel pe care ţi-l doreai atât de mult se transformă la un moment dat într-un dosar sentimental cu multe intrebări şi răspunsuri evazive. Nu ne potrivim cu oricine..şi cu cine crezi că te-ai potrivit...îţi devine cel mai aprig duşman...oare de ce?
Unii oameni vor să trăiască mult mai multe vieţi....nu le ajunge una singură...acest lucru nu-i deranjează deloc...e cea mai mare prostie, ştim bine, numai că nu vor să creadă sau să înţeleagă.
Când apare o fisură în dragoste, cine are de suferit? ..sexul?..., căsnicia?...copiii? Apar îndoielile, teama, frica de necunoscut?...ce trebuie să faci? Pierderea neîncrederii în persoana pe care ai întâlnit-o reprezintă o provocare continuă de subapreciere, şi aşa ne abatem de la drumul ce-l vedeam a fi un drum clădit cu suferinţă spre a fi împreună. Cine oare va purta vina acestei despărţiri? Dragostea a fost reciprocă oare? Cine va suferi cel mai mult? Prietenul conştientizează tragismul despărţirii, deoarece el l-a provocat, dar cu celalalt ce se poate întâmpla? Soţia se detaşase de mult de el cu mult timp în urmă, hotărând în sinea ei că el purta toată vina, aşa prefera să-şi continuie viaţa pe cont propriu. Asemenea lucruri nu pot fi niciodată amuzante....vrem să obţinem ”totul” şi ”totul ”se transformă în nimic.