Suntem, aşa după cum gândim

Şi femeia aceasta va continua povestea, acum cu o expresie mai ciudată, aşa cum nu s-ar fi întâmplat nimic înainte, aşa pe gustul ei şi numai al ei. A apucat-o furia, deoarece era urmărită de o singură întrebare, la care nu va primi răspuns niciodată. Ce valoare are prietenia şi cât de rezistentă poate fi, atunci când iubeşti cu adevărat?
Tot ce construisem cu atâta trudă acum se dărâma încet, sub privirea ochilor înlăcrimaţi. Am să-mi schimb total gândirea despre o relaţie de cuplu. Unde oare e eroarea? Şi totuşi am avut revelaţia că suntem un cuplu fericit...ce frumos era!!
Să nu crezi cumva că nu am analizat şi nu am înţeles ce ai urmărit? Acum că s-a terminat, nu vreau să mai fac pe plac celor dintâi, ci doar celor de pe urmă. Ştiu că modestia mea, mă va face poate iar să sufăr, dar nu mă voi da învinsă.Acum sunt silită să-mi fac un proces de conştiinţă, să mă întăresc, să uit suferinţa la care am fost supusă, şi să-mi vad viitorul printr-o altă prismă....mult mai responsabilă.
Şi poate mă vei întreba, cum o să procedez? Întâi, nu vreau să mai vad pe nimeni, nici pe tine, deoarece nu m-ai meritat, şi tu ştii motivele...apoi o să mă relaxez o perioadă bună, după care voi lupta pentru o ideie...căci doar ştii că sunt o idioată, dar ce justificare are un om din timpurile noastre să mai lupte pentru o ideie? Poate una singură...să nu moară ca o idioată, făcută de un idiot.

Ce-şi spun iubiţii?

Cele două cuvinte„TE IUBESC”, izvorăsc din ambele suflete dacă e iubire adevărată. Acum, da mă iubeşti, dar depinde cum mă iubeşti? Ca sarea în bucate, ca zahărul sau ca mierea? Cine nu cunoaşte povestea ”Sarea în bucate”, spune; ca mierea, ca zahărul, doar să scape mai repede de gura ei. Cel care o cunoaşte, este mai reţinut în declaraţii...până la urmă mănânci şi un sac de sare cu el...şi tot nu afli dacă te iubeşte cu adevărat. Ai fost un ”amor”..cât ai fost...apoi urmează alta...să fie oare dragostea lui pentru ILEANA?, LIVIA?, MARANDA?, CASANDRA?...
Greu de spus ce este în mintea bărbaţilor, paradisul în nici un caz nu există...cine crede că paradisul există, n-are decât să creadă..eu cred că-i doar o posibilitate....sau o mare prostie...
Să presupunem, că nu sunt posibilităţi de a rămâne cu cineva drag împreună şi ce urmează? ...O dezamăgire totală, un efort în plus de a supraveţui, o incertitudine despre viaţă. Cine lucrează doar pe interese, ala nu mierită: simpatia, iubirea, dăruirea, amintirea ta.
Este începutul lunii ”mai”, de-acum nimic n-o să ”mai ai ”să-mi dai sau să-ţi dau. Toate vor intra într-un con de umbră. Ţi-am lăsat doar impresia că eu nu ştiu mai nimic de tine, pentru nişte motive pe care nu ai cum să le bănuieşti. Voi rămâne eu cu ideile mele, tu cu nevestele tale...ADIO.

Deschide larg fereastra

Deschide larg fereastra...
Să-mi vezi toată durerea aceasta...
Ce pleacă acuma către tine, iubire
Fosta oare, această clipă fericire?

Coboară azi iubirea-mi toată într-un vers
Să-mi şteargă tot ce mai  era de şters....
Şă-mi risipească lacrima din sufletul atrofiat
Să-ţi amintească ţie, că nu te-am uitat.

Purtăm acum cu grijă-n suflet adieri
Ne amintim cu dor , de dragostea de ieri..
Cu dragoste te-ai dăruit, m-am dăruit,
Păcat! ..păcat!..că totul a luat sfârşit.

Timpul le va decide pe toate

A fost vina mea, că nu am ştiut să preţuiesc timpul meu? Dumnezeu ştie prin câte am trecut...şi va hotărâ ce am de făcut, sau ce va fi cu soarta mea.Cum aş fi putut eu schimba soarta hotărâtă până acum de Dumnezeu?
Am renunţat la o parte din viaţa mea, pentru viaţa altora, ca să le fie lor bine...mult mai bine.Tot ce am trăit, nu a fost nici vis , nici nălucire- toate acestea rămân la Dumnnezeu, pentru vecie, şi când voi pleca definitiv din viaţa aceasta, spre cea veşnică, le voi găsi acolo, Dumnezeu le ţine minte cel mai bine pe toate...iar cei ce se fac vinovaţi de a mea soartă vor plăti cu vârf şi îndesat. Dumnezeu nu uită şi i le va înapoia pe toate, după cum mierită fiecare....
Acum toată fiinţa mea tresaltă de bucurie, linişte interioară, dar în noaptea aceea , nu am putut să mă odihnesc...gânduri..gânduri,ce au venit şi acum au trecut. Oricât aş fi încercat eu să le opresc, ele tot îmi apăreau în faţă, ca nişte hoaţe de suflete.
Ce suntem noi oamenii?Nişte viermi, ce ne târâm pe pamânt, toţi cu mâinile şi sufletele pătate. Fiecare încearcăm să luptăm, ca să supraveţuim până la istovire. Icoana aceea, va hotărâ totul..şi spun cu inima pe suflet că nu-mi mai pare rău, pentru ceea ce a fost.
Ce grozăvie!, ce nelegiuire!..voiam să ştiu dacă cineva poate rămâne nealterat, imaculat, pe acest pământ.
Toate poveştile, au un sâmbure de adevăr în ele, îmi voi aminti cu drag de satul copilăriei mele...şi poate într-o zi voi scrie o carte. Acum nu mai am chef, nu mai am inspiraţie.....ai face bine omule să te odihneşti. Mâine va începe pentru tine, o nouă zi, o altă viaţă.

Plecarea

Plecarea ta, şi a mea,
E clipa ce toţi acum o ştie,
A fost frumos,un vis, o poezie,
Sau setea mare de o veşnicie.

Supărarea acuma a trecut,
Un ţipăt anunţă tăcerea ta,
Nu-mi pare rău, că eu te-am cunoscut,
Ai fost doar mângâierea mea.

Rămâne în urmă albastra pădure
Cu flori şi îngeri, cântec duios,
Durerea mă spulberă, mă răpune
Si totuşi, în cer, e mult mai frumos!

Atenţie!

Decât să te învârţi mereu într-un cerc vicios, mai bine e să taci şi să ieşi la timpul potrivit.Nu trebuie să arătăm cu degetul slăbiciunile partenerului, deoarece într-o zi ţi se va întâmpla şi ţie acelaşi lucru. Este poate o competiţie pentru frustrarea ta şi o dovadă-n plus pentru cât mai iubit.
Am cunoscut recent un cuplu..ce n-ai fi zis că ei se vor despărţi vreodată..şi iată că ruptura lor s-a produs. Căsătoriţi erau şi iată că această căsătorie nu a ţinut, chiar dacă ei aveau 3 copii. Multe din marile iubiri sfârşesc astfel...cine este de condamnat?
Dar am cunoscut şi altfel de cupluri.....destul de fericite, ce au ştiut de la bun început, ce vor de la viaţă. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi mereu împreună, bucuria dezlănţuită, eliberarea de griji şi stres, toate acestea i-au făcut fericiţi până la adânci bâtrâneţe.

Cine nu vede în celălalt de la bun început, ceea  ce el caută, cu greu va găsi pe parcurs la alţi parteneri....atenţie! cu cine vă însoţiţi la un drum lung..şi de ce încercaţi să porniţi cu un astfel de om.

Prizoniera

Prizoniera, o piesă de teatru de Edouart Bourdet, înfăţişează o eroină plină de dragoste anormală. Nu ştiu de ce dragostea ei nu a fost una normală? Oare suferinţa ei din cauza dragostei s-a meritat?
Toate femeile se văd la un moment dat prizoniere în sufletul celui pe care l-a iubit, dar sentimentele nu pot fi reciproce..şi acest prizonierat nu-şi are rostul. Mai devreme sau mai târziu, intervine plictiseala şi cel în care ţi-ai pus speranţa, că te va iubi întodeauna, îţi va deveni cel mai aprig duşman.
O dată cu înaintarea în vârstă, îţi dai seama prin ce ai trecut, ce te aşteaptă de acum încolo şi nu poţi lua o decizie de una singură. Pe cine chemi în ajutor? Prima dată; copiii, apoi părinţii dacă mai trăiesc,,,,apoi fraţii dacă eşti în relaţii bune cu ei. Te sfătuieşti cu ei cât te sfătuieşti şi la sfârşit, tot tu, eşti cel ce iei decizia finală.
Dovada de solidaritate cu cel pe care l-ai cunoscut, trebuie să persiste în timp. Tu nu poţi fi privită de celalalt, ca fiind un bun personal....sau ca o umbrelă. Am să mă gândesc bine ce am de făcut, ca să nu regret mai târziu.

Să joci un rol pe un pat de bolnavă, să marchezi în acelaşi timp suferinţa morală şi durerea fizică este ceva supraomenesc. Este greu de gasit ceea ce tu cauţi de o viaţă-ntreagă, dar nu imposibil.