Fântâna cu miracole

Ca fructul amar, am intrat şi-am ieşit la suprafaţă. Am intrat printr-un gang umed, plin de necazuri şi taine, fără să înţeleg de fapt ce ne-a legat. Acum simt adevărul în mine ca un spin şi murdar de toată murdăria ce mă înconjura. Fireşte că, peste oameni şi chinuri, zbura un înger, să vestească parcă ceva. Un şarpe veninos, verde, înfăşurat de la coadă până la cap de o panglică pe care nu ştiam ce scrie, se ridică din foc, ca să gonească pe sfântul cu goarnă, dar gura lui de smoală aprinsă nu putea să atingă veşmântul roşu....
Nu puteam să mă apropii mai mult....deşi sufletul dorea această apropiere. Strigam dar nu mă auzea nimeni...pragul acesta dintre viaţă şi moarte...m-a determinat să stau pe loc, ca o piatră de mormânt.Nu mă mişcam...nu vorbeam...nu auzeam..ci doar ascultam şi aşteptam o minune.L-am căutat pe D-zeu, şi l-am găsit. Doar pentru că îndrăznisem să-l caut..şi să-l strig pe nume, acesta mi s-a arătat iar. Mulţi se vor apropia de această fântână, dar puţini vor coborâ în ea.

Încă o zi,..trăieşte-o ca şi cum ar fi ultima!

Ea păstră mâinile aproape de ale lui, aşa după cum sunt pe acest blog. Interiorul sufletelor noastre nimeni nu-l va cunoaşte, ci doar noi doi. Erau mâini albe şi îngrijite, mâini ce stăteau în aşteptare lângă ale lui, să-l ajute atunci când suferinţa, va cădea peste el. Mi-aş fi dorit din tot sufletul să-l pot ajuta, acum însă este târziu...mă va privi poate ca prin ceaţă..sau poate deloc.Mâinile lor, sufletele lor, inimile vor pluti pierdute pe apele trecutului lor atât de puţin îndepărtat, dar atât de bogat în amintiri...unele triste, altele frumoase.

Acesta era finalul unei frumoase poveşti de dragoste...cu o lovitură de gong, totul a luat sfârşit. Ne va podi pe amândoi lacrimile...dar acestea nu vor putea ţine loc de dragoste. Nu am să înţeleg niciodată, de ce a trebuit să ne întâlnim, tocmai acum?

Suntem, aşa după cum gândim

Şi femeia aceasta va continua povestea, acum cu o expresie mai ciudată, aşa cum nu s-ar fi întâmplat nimic înainte, aşa pe gustul ei şi numai al ei. A apucat-o furia, deoarece era urmărită de o singură întrebare, la care nu va primi răspuns niciodată. Ce valoare are prietenia şi cât de rezistentă poate fi, atunci când iubeşti cu adevărat?
Tot ce construisem cu atâta trudă acum se dărâma încet, sub privirea ochilor înlăcrimaţi. Am să-mi schimb total gândirea despre o relaţie de cuplu. Unde oare e eroarea? Şi totuşi am avut revelaţia că suntem un cuplu fericit...ce frumos era!!
Să nu crezi cumva că nu am analizat şi nu am înţeles ce ai urmărit? Acum că s-a terminat, nu vreau să mai fac pe plac celor dintâi, ci doar celor de pe urmă. Ştiu că modestia mea, mă va face poate iar să sufăr, dar nu mă voi da învinsă.Acum sunt silită să-mi fac un proces de conştiinţă, să mă întăresc, să uit suferinţa la care am fost supusă, şi să-mi vad viitorul printr-o altă prismă....mult mai responsabilă.
Şi poate mă vei întreba, cum o să procedez? Întâi, nu vreau să mai vad pe nimeni, nici pe tine, deoarece nu m-ai meritat, şi tu ştii motivele...apoi o să mă relaxez o perioadă bună, după care voi lupta pentru o ideie...căci doar ştii că sunt o idioată, dar ce justificare are un om din timpurile noastre să mai lupte pentru o ideie? Poate una singură...să nu moară ca o idioată, făcută de un idiot.

Ce-şi spun iubiţii?

Cele două cuvinte„TE IUBESC”, izvorăsc din ambele suflete dacă e iubire adevărată. Acum, da mă iubeşti, dar depinde cum mă iubeşti? Ca sarea în bucate, ca zahărul sau ca mierea? Cine nu cunoaşte povestea ”Sarea în bucate”, spune; ca mierea, ca zahărul, doar să scape mai repede de gura ei. Cel care o cunoaşte, este mai reţinut în declaraţii...până la urmă mănânci şi un sac de sare cu el...şi tot nu afli dacă te iubeşte cu adevărat. Ai fost un ”amor”..cât ai fost...apoi urmează alta...să fie oare dragostea lui pentru ILEANA?, LIVIA?, MARANDA?, CASANDRA?...
Greu de spus ce este în mintea bărbaţilor, paradisul în nici un caz nu există...cine crede că paradisul există, n-are decât să creadă..eu cred că-i doar o posibilitate....sau o mare prostie...
Să presupunem, că nu sunt posibilităţi de a rămâne cu cineva drag împreună şi ce urmează? ...O dezamăgire totală, un efort în plus de a supraveţui, o incertitudine despre viaţă. Cine lucrează doar pe interese, ala nu mierită: simpatia, iubirea, dăruirea, amintirea ta.
Este începutul lunii ”mai”, de-acum nimic n-o să ”mai ai ”să-mi dai sau să-ţi dau. Toate vor intra într-un con de umbră. Ţi-am lăsat doar impresia că eu nu ştiu mai nimic de tine, pentru nişte motive pe care nu ai cum să le bănuieşti. Voi rămâne eu cu ideile mele, tu cu nevestele tale...ADIO.

Deschide larg fereastra

Deschide larg fereastra...
Să-mi vezi toată durerea aceasta...
Ce pleacă acuma către tine, iubire
Fosta oare, această clipă fericire?

Coboară azi iubirea-mi toată într-un vers
Să-mi şteargă tot ce mai  era de şters....
Şă-mi risipească lacrima din sufletul atrofiat
Să-ţi amintească ţie, că nu te-am uitat.

Purtăm acum cu grijă-n suflet adieri
Ne amintim cu dor , de dragostea de ieri..
Cu dragoste te-ai dăruit, m-am dăruit,
Păcat! ..păcat!..că totul a luat sfârşit.

Timpul le va decide pe toate

A fost vina mea, că nu am ştiut să preţuiesc timpul meu? Dumnezeu ştie prin câte am trecut...şi va hotărâ ce am de făcut, sau ce va fi cu soarta mea.Cum aş fi putut eu schimba soarta hotărâtă până acum de Dumnezeu?
Am renunţat la o parte din viaţa mea, pentru viaţa altora, ca să le fie lor bine...mult mai bine.Tot ce am trăit, nu a fost nici vis , nici nălucire- toate acestea rămân la Dumnnezeu, pentru vecie, şi când voi pleca definitiv din viaţa aceasta, spre cea veşnică, le voi găsi acolo, Dumnezeu le ţine minte cel mai bine pe toate...iar cei ce se fac vinovaţi de a mea soartă vor plăti cu vârf şi îndesat. Dumnezeu nu uită şi i le va înapoia pe toate, după cum mierită fiecare....
Acum toată fiinţa mea tresaltă de bucurie, linişte interioară, dar în noaptea aceea , nu am putut să mă odihnesc...gânduri..gânduri,ce au venit şi acum au trecut. Oricât aş fi încercat eu să le opresc, ele tot îmi apăreau în faţă, ca nişte hoaţe de suflete.
Ce suntem noi oamenii?Nişte viermi, ce ne târâm pe pamânt, toţi cu mâinile şi sufletele pătate. Fiecare încearcăm să luptăm, ca să supraveţuim până la istovire. Icoana aceea, va hotărâ totul..şi spun cu inima pe suflet că nu-mi mai pare rău, pentru ceea ce a fost.
Ce grozăvie!, ce nelegiuire!..voiam să ştiu dacă cineva poate rămâne nealterat, imaculat, pe acest pământ.
Toate poveştile, au un sâmbure de adevăr în ele, îmi voi aminti cu drag de satul copilăriei mele...şi poate într-o zi voi scrie o carte. Acum nu mai am chef, nu mai am inspiraţie.....ai face bine omule să te odihneşti. Mâine va începe pentru tine, o nouă zi, o altă viaţă.

Plecarea

Plecarea ta, şi a mea,
E clipa ce toţi acum o ştie,
A fost frumos,un vis, o poezie,
Sau setea mare de o veşnicie.

Supărarea acuma a trecut,
Un ţipăt anunţă tăcerea ta,
Nu-mi pare rău, că eu te-am cunoscut,
Ai fost doar mângâierea mea.

Rămâne în urmă albastra pădure
Cu flori şi îngeri, cântec duios,
Durerea mă spulberă, mă răpune
Si totuşi, în cer, e mult mai frumos!