Un glas în noapte

Cu pasul obosit, cu sufletul frânt... m-am culcat. Nu ştiu de ce mi-a venit să plâng. Nu am putut adormi imediat, ca în celelalte nopţi. Un glas mă căuta,..şi plânsul era înfipt în gât ca şi-un spin. Cu un surâs şters pe figură, cineva mă mângâia cu palma lui mare şi aspră. Îi căutam mâna dar el flutura doar palma spre mine.

Somnoroasă cum eram, deschideam doar un ochi în lumina palidă a becului din cameră, ca un pui de găină ce vede pentru prima dată lumina soarelui. Auzeam zgomote pe-afară, zgomotele unor oameni chercheliţi ce se întorceau de la vreo Ileană sau Constantin....doar fusese ziua lor, nu? Făceau glume proaste, cum fac toţi cei ce servesc peste măsură. Gălăgia lor, mi-a amintit de o persoană, ce a trăit în preajma mea câţiva ani buni. Acum e linişte şi bine, ceea ce a fost urât a trecut. Adormisem şi eu tocmai când se deşteptaseră păsările din padurea din apropierea casei. Plânsul din mine rămăsese ca o adiere şi acum visam fluturi şi îngeri, deopotrivă de albi şi de gingaşi.

Ai venit prea târziu...şi-ai plecat prea devreme....de ce?

Îngânase cu glas tremurând ultimele sale cuvinte....te iubesc....nu vreau să te pierd....
Aşteptam să-l aud din nou râzând, căci vibrase în el o coardă de umanitate ce mi-l apropiase. Lacrimile îi tremurau în voce şi nu se mai auzea bine ce vorbeşte.., îl simţeam alături din seara primeii lui spovedanii, îi ghiceam gândurile...iar vorbele le rostogoleam sub frunte ca pe nişte adevăruri hotărâtoare în viaţa noastră.
Nu ştiusem ce-i frica, dar acum zbura demenţa, cu aripi reci, în jurul meu. Mă chinuiam să descopăr viaţa aceasta frământată a tuturor celor ce iubesc cu adevărat ..Inima mi se zbătea atât de tare, încât credeam că o să mi se întâmple ceva urât, dar mi-am amintit, că el era de fapt singurul prieten adevărat din viaţa mea şi siguranţa că mâine îmi va fi un pic mai bine decât ieri, înflorise iar pe chipul meu.

Orice dragoste începe cu o luptă.Învingi sau eşti învins!

O întoarcere şi o plecare

Nu m-am gândit niciodată ce întorsătură vor lua toate...Mi-e greu să accept că totul s-a sfârşit, dar şi mai greu să înţeleg  întoarcerea şi-apoi plecarea lui. Viaţa ştiam că are două căi....ştiam că o să-i vină greu să se debaraseze de obiceiurile vechi, întâlnirile cu prietenii, ceasurile de flecăreală amicală prin?....,care toate la un loc făceau parte din viaţa sa. Poate şi cineva pe plan sentimental...o prietenă mai veche...toate l-au determinat să facă cale întoarsă. Poate e mai comod aşa, acum nu mai este stresat nici cu mesajele dar nici cu telefoanele mele. Stiam că simplitatea mea este o stare dificilă şi cu multe primejdii. Hotărârea lui a fost una eroică şi merită să fie aplaudat la scenă deschisă.

Pentru mine ar fi fost la fel, dacă mă mutam acolo. Farmecul de a petrece  din când în când, câteva zile în acest frumos oraş, nu ar fi de prisos. Ştiu cât m-a iubit, ştiu cât a suferit...acum ştiu că nu mai suferă şi este fericit. O minciună absolută, apără mult mai bine, decât un adevăr spus parţial prin telefon.

Deşteptare fără cuvinte

Multe le vezi, multe le culegi, multe le auzi. Te trezeşti deodată, că tot ceea  ce vezi nu poate fi adevărat, că ceea ce culegi este putregai, iar ceea ce auzi nu te mai încântă. Acum mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de a vorbi prea sincer, pe...De acum voi fi o prietenă cuminte, care nu mai întreabă, nu se mai plânge, nu mai regretă, nu mai aşteaptă. Deşteptare fără cuvinte..de unde răsărise oare?
De la distanţe cu care ochii ei nu erau obişnuiţi, în această lume mică necunoscută. În timpul nopţii îmi voi schimba lentilele ocheanului la 180 de grade şi voi reuşi să privesc mult mai clar, lumea aceasta mică în care am intrat. În resemnarea lui de cenuşă, nu mai e loc pentru o nouă aşteptare, pentru o inutilă speranţă.
Nimeni nu va putea citi pe obrazul lui disperare, regrete, stupoare...va rămâne aşa, fără gânduri, fără amintiri, uitând şi ziua în care m-am nascut, sau când m-a cunoscut.

Voi mai auzi poate în jurul meu voci, paşi, chemări, dar totul surd şi cenuşiu, ca un fel de deşteptare fără cuvinte.....cu indiferenţă voi privi totul.

Care este legătura cu persoana apropiată?

În ciuda tuturor avertismentelor şi cu toate mustrările de conştiinţă, legătura cu persoana iubită continuă pe plan spiritual. Numai tu eşti cel de vină, deoarece o candelă de veghe stă la mine-n suflet astăzi. O candelă ce va arde permanent, deoarece taina dragostei are multe portiţe ascunse.

În primii ani ai adolescenţei, numai soarele îmi despicase în carne mugurul dorinţei. Drumul spre ceea ce-mi doream cu adevărat, era mult prea departe...şi într-o zi totul se împlinise cu adevărat. Dar după întâmplarea din noaptea revelionului, nu am vrut să-i trimit un cuvânt de dojană sau de recunoştinţă. Totul a rămas aici în sufletul meu, ca o revoltă sau ca o înduioşare. Doar el ştia de unde au venit necazurile mele,şi eu pe ale lui, fără promisiuni mari în viitor......suferinţa ne  învăţase să vedem mult mai limpede viaţa-n viitor.
Acum stau, cu ochii mari şi umezi, în faţa copiilor cu zvon şi joc vestitor de credinţă şi minuni, având impresia că mi se scutură flori de salcâm peste suflet-sufletul meu aplecat spre pământul fraged, ca o ramură de salcie......

Ce este sacrificiul?

De multe ori, m-am sacrificat la maxim pentru alţii, de multe ori nu s-a meritat, dar am trecut cu vederea şi am reuşit să merg mai departe. Important este că am lasat ceva bun în urma mea. Am renunţat la toate avantajele pe care puteam să le am, doar ca să le fie lor un pic mai bine. Niciodată nu mi-am dorit o fericire cu forţa sau cu convenienţe. Dăruirea mea e atât de îndeplinită, încât pot să trăiesc iar pe picioarele mele, fără a striga mereu după ajutor, aşa cum procedează alte femei. Sunt fericită că-l pot iubi în taină, ca pe un prieten adevărat ce mi-a fost.Credeam la un momrnt dat că am pierdut respectul lui, dar dovada sacrificiului de a mă convinge să fim împreună, m-a consolat.

O femeie nu se simte iubită decât atunci când cel care a preferat să fie cu ea, stă o perioadă în penumbră.Viaţa este o încântare doar fără conflicte. Poate într-o zi va înţelege sacrificiile mele, eu le voi înţelege pe ale lui şi toată recunoştinţa se va revărsa ca un parfum de trandafiri sau tuberoze asupra noastră.

Şarpele

Am întâlnit un şarpe împodobit splendid,
În verdea lui armură cu stropi de-azur sub soare.
Se odihnea cuminte la margine de lume, pe-o cărare,
Şi-n pielea lui tot cerul se răsfrângea candid.

Părea că e acolo un giuvaier de vis,
Să-l iei ca din tezaur şi să-l înfingi la piept.
Am ridicat călcâiul. El m-a privit lin ,drept,

C-o grea făgăduinţă în ochiul lui deştept.