Luna lui cireşar

Aş vrea să fiu lumina cântătoare
Aş vrea să fiu un mac, sau orice floare..
Aş vrea să fiu un cireşar
La tine cu cireşe-n buzunar.

M-am rătăcit în timp răscolitor
Te-am regăsit plângând lăngă izvor
De amintiri uitate pe un munte
Unde iubirea încă se ascunde.

Aş vrea să mă topesc în veşnica uitare
Dar sufletul încă mă doare tare...
Acum îmi pun suprema întrebare:
A fost doar vis? A fost un dor,
Sau doar o lumânare?

Sunt muzica şi poezia...

De ce oare eu m-am cuibărit,
În cuvântul cel neliniştit?
Sunt fir de viaţă şi de cânt,
Iubesc suflet pierdut, ce încă îl alint.

Când tu mă chemi cu glasul  trist şi stins,
Eu  mă ridic şi spun în gând, că am învins!
Te văd în vorba ce m-a mângâiat..
În muzica ce tare m-a mai tulburat.

Acum eu mă întorc în cântecul dintâi
Dorinţa ta a fost: rămâi, rămâi, rămâi..
În dorurile ce noi le-am adunat
În amintirile ce sunt de neuitat!

Un gând răzleţ şi nebunesc

Nu voi lăsa sufletul să bântuie prea tare inundat de melacolie, reverie, nostalgie. Mi-a fost greu să mă adun şi mai greu să mă desprind de amintirile trecutului. Ziua de  4 iunie mi-a redat sinele...mi s-a luat amintirea tristă şi mi-a readus iubirea. M-am întrebat de atâtea ori ce mi-aş dori cel mai mult şi mai mult să fiu. Acum răspunsul l-am aflat, nu mi-aş dori să fiu decât ceea ce sunt...om....femeie.

Războinicii mei vor avea arcuri de sfoară şi scuturi de carton iar pe cap coifuri de jurnal, de unde vor primi toată informaţia despre mine. Jocul acesta revelator, de copil smintit, prin care izbutisem să mă adun, aş vrea să-l regăsesc în orice faptă şi să mă stăpânesc cu mână sigură, în împrejurări grele, hotărâtoare pentru timpul ce îl voi mai avea de trăit. Cuvintele, prinse unul de altul, se făcuseră cerc, iar cercul se învârtise repede, incadescent şi din ce în ce mai repede în jurul frunţii mele. Mi s-a dus dorul, dus în surdină şi în adevăr fericit, pentru că uitasem cu desăvârşire tot ce se întâmplase urât în viaţa mea. Un gând răzleţ şi nebunesc mă trezise la realitate.

Două iubiri,pierdute în negura vremii

Voiau să rămână veşnic împreună, dar au rămas stăpâni în lumea lor. Un suflet ca al lui nu avea cum să-şi deschidă aripile doar spre mine. Măcar încercase ceva în acest sens, cerându-mă de soţie. Încercase nu odată ci de mai multe ori...totul, însă,va rămâne suspendat în aer. Un pic de adevăr a existat în toate.
Atunci când pierzi ceva, simţi cum se rupe ceva din tine, simţi un vacarm înspăimântător,simţi cum toate cuvintele au un alt înţeles, parcă nu mai aveau voci omeneşti. Toate cuvintele sensibile, frumoase se transformaseră într-un scandal, iar glasurile nu mai erau cele de la începutul cunoaşterii lor.

Am rămas profund surprinsă de atitudinea lui, totul va rămâne într-un ceaslov greu, cu paginile îngălbenite şi slove fără de înţeles pentru mine şi cei ce ne-au cunoscut. Cele două iubiri pierdute în negura vremii, nu se vor mai regăsi niciodată.

Răsare soarele şi-apune iară

Venise luna lui aprilie şi aşteptam ca soarele să fie mult mai însorit ca altădată. Timpul era senin, iarba era verde, toate florile zâmbiseră plăpând. Aşteptam cu nerăbdare să înflorească salcâmii şi teii.
Astăzi este Duminica Mare,când se pune creangă de tei la ferestre, uşi şi porţi, semn de recunoştinţă pentru anotimpul trecut şi cel ce a sosit. Astăzi a răsărit iar soarele în sufletul meu. Un soare ce nu aş dori să mai apună vreodată. Nu sunt aşa de bisericoasă din fire, dar ştiu să mă rog pentru nefericirea altora şi să le dau o mână de ajutor când e nevoie...oare câţi o mai fac astăzi?
Răsare soarele şi iar apune
Trăiesc în ceasul lung din noapte
Despre viţa mea, multe se pot spune
Poveşti cu fluturi, flori şi gâze colorate,
Poveşti ce-au fost cândva adevărate.
Şi toate clipele se-adună împreună
Astăzi un dor, mă ţine trează iară
Îmi amintesc de nopţile cu lună,
Să ne-amintim de tine primăvară.

De ce cred oamenii în miracole?

Miracole nu există, există doar bunăvoinţa noastră de a ne însănătoşi cât mai repede.Multă lume suferă de anumite boli incurabile....de unde vin oare aceste boli? Eu zic, că tot de la noi, deoarece suntem plini de răutate, invidie, lene, neseriozitate, lăcomie,...şi toate acestea ne creează boala cea incurabilă. Nu v-aş sfătui să credeţi în minuni, deoarece acestea nu există. Farsa aşteptării sfârşitului lumii, în creştinism a durat 8 secole. Oare profeţiile evreieşti sunt adevărate? Lumea a continuat să trăiască aşa cum a putut fiecare. Dacă au văzut, că Isus nu a apărut în primul secol, ei au spus că va veni în cel de-al doilea secol...şi tot aşa...au trecut 8 secole.

Poporul grec, era mereu informat despre legendele Egiptului şi ale Siriei, deci ar fi putut să răsune ecoul acestor fapte supranaturale la cele două capete ale lumii. Dar nici un istoric grec, egiptean sau sirian, n-a pomenit un singur cuvânt despre ele.OARE CREATORUL UNIVERSULUI S-A FĂCUT EVREU PENTRU A SCHIMBA APA ÎN VIN LA O NUNTĂ UNDE TOATĂ LUMEA ERA BEATĂ?

Timpul trecut şi prezent

Să uităm ce a fost în trecut şi să trăim prezentul. Cu amândouă nu se mai poate. Consolaţi-vă cu ce aţi avut în trecut şi trăiţi prezentul.Gândirea este un atribut esenţial al materiei cenuşii.Planurile acestei inteligenţe superioare izbucnesc în tot ce vă înconjoară, fiind desluşite foarte bine şi într-un fir de iarbă, cât şi în mişcarea astrelor. Totul este condus cu un scop sigur. Vedeţi vreo imposibilitate în materia soarelui? Toată materia răspîndită în spaţiu, s-a strâns laolaltă şi a dat naştere astrului care ne luminează în fiecare zi. Tot aşa creerul nostru cu materia cenuşie pe care o are trebuie să emită un mecanism îndreptat doar spre ceea ce ne este folositor. Conversaţiile inutile, amintirile triste, căutaţi să le înlăturaţi din sufletul vostru. Omul este liber să gândească, să facă ceea ce-i place, să călătorească unde doreşte.

Într-un stat bine organizat şi condus de un om inteligent, pomana nu ar trebui să existe. La noi pomenele se ţin lanţ, deoarece nu vrem să creeăm mai multe locuri de muncă celor ce vor să muncească cu adevărat.Cea mai bună cârmuire este aceea în care există cei mai puţini oameni nefolositori.