Secretele unei iubiri împlinite

Multă lume vorbeşte despre bucurii împlinite, dar nimeni nu spune despre drumul care duce la împlinirea acestor bucurii Drumul corect, este doar prin împlinirea unei iubiri, drum pe care ar trebui să meargă fiecare om. Primul psiholog care s-a interesat de această latură sentimentală, a fost Martin Seligman, de la Universitatea din Pensylvania.El a fost cel care a studiat sistematic cum poate un om să ajungă la deplina sa mulţumire sufletească. Energia pozitivă pe care o degajă o persoană , catre altă persoană, nu poate fi decât o încărcătură cu bucurii, fericire, iubire. Cine trăieşte ani de-a rândul doar lângă persoane negativiste, sceptice, nehotârâte, fără afecţiune, se încarcă cu energia acestora şi pe parcurs...oricât ar încerca să se detaşeze de toate aceste acumulări, greu va reuşi. Pot, doar dacă se despart de aceste persoane în totalitate.
Ideia că un om este perfect sănătos, nu există....dar există bunăvoinţa de a se însănătoşi. Acest adevăr este demonstrat de catre acest psiholog în cărţile sale.Creerul, firea pot fi şcolite...dar ceea ce se moşteneşte mai greu se poate educa. Am trăit în casă cu un asemenea specimen şi sincer vă spun , că aşa este.
Seligman a definit 24 de însuşiri omeneşti care pot să ducă la o viaţă împlinită şi fericită. De preferat este să ne străîduim a ne le însuşi pe toate şi să le perfecţionăm în timp. Nu trebuie să luptăm cu slăbiciunile noastre, care se vor „resorbi” de la sine, dacă respectăm drumul către fericire.
Care sunt cele 24 însuşiri: dorinţa de a învăţa, curiozitatea, puterea de apreciere, spiritul inventiv, inteligenţa emoţională, previziunea, îndrăzneala, perseverenţa, integritatea, amabilitatea, capacitatea de dăruire, loialitatea, corectitudinea, autocontrolul, înţelepciunea, modestia, simţul frumosului, recunoştinţa, spiritualitatea, optimismul, iertarea, umorul, pasiunea, dorinţa de a fi  un bun conducător.

Eu sunt în zodia berbecului şi sper să reuşesc ca să fiu un bun conducător, dacă voi respecta cu stricteţe toate aceste însuşiri.

De ce am ajuns noi cerşetori?

Românii, au mers Duminică la vot şi au votat, dar oare ştiu ce au votat? Viaţa noastră nu se va schimba niciodată în bine, vom trăi poate mai rău ca înainte....muncesc bieţii români pe-o leafă de 2 lei, cu riscul de a cerşi o bucată de pâine. Macar grecii s-au lăfăit până acum, dar noi ce am făcut?
Am vrut libertate, libertate mâncăm. Am vrut schimbare, schimbare avem. Am vrut patroni, patroni suntem.
Dezorientaţi şi dezamăgiţi de cei ce ne guvernează, ne vom cufunda toţi în aceeaşi mocirlă. Va fi vai şi-amar de viaţa noastră şi a copiilor noştri.Au ajuns acum să se certe cei doi oameni din stat pentru un scaun..unde le este mintea oare? Plâng oamenii că nu au ce mânca, unde locui, cu ce trimite copilaşii la şcoală..iar ei ce fac??Bravo români!
Această risipă de cuvinte şi imagine, difuzată pe toate posturile de televiziune, devine din ce în ce mai stresantă, aberantă, ce să mai creadă străinii despre noi, când suntem groapa de gunoi?
Au tăiat salariile şi pensiile doar ca să aibă cu ce face campania electorală....nu vă aşteptaţi stimaţi colegi de suferinţă la ceva mai bun în viitor...e vremea tot a chefliilor. Unde ne sunt sindicaliştii? Au amuţit aşa,deodată? Sunt mână-n mână toţi, o adunătură de hoţi.
În ţara noastră am ajuns cerşetori...păcat!, păcat! treziţi-vă!

Reproşurile inimii...

Resimţi durerea cauzată de o situaţie pierdută şi consideri că inima trebuie să fie statornică, indiferent ce se va întâmpla cu cealaltă jumătate.....dar niciodată nu voi încerca să-ţi redau ceea ce te-a făcut să pierzi.
Nu voi vorbi despre ceea ce ai pierdut, ci despre ghinionul ce te-a adus aici. Nestatornicia ta, de cele mai multe ori...ţi-a stricat imaginea. Capriciile tale, reproşurile şi telefoanele secrete.... sunt justificate prin cele trei cuvinte: ”Nu mai iubesc”.
Dragostea stângace  cu care ai cochetat în toţi aceşti ani, te-a îndepărtat de sufletul meu. Laşităţile iubirii  tale se potrivesc prea puţin cu sinceritatea sufletului meu.

Câteodată, amintirile durerilor revin amestecate cu amintirea voluptăţilor devorante.

Luna lui cireşar

Aş vrea să fiu lumina cântătoare
Aş vrea să fiu un mac, sau orice floare..
Aş vrea să fiu un cireşar
La tine cu cireşe-n buzunar.

M-am rătăcit în timp răscolitor
Te-am regăsit plângând lăngă izvor
De amintiri uitate pe un munte
Unde iubirea încă se ascunde.

Aş vrea să mă topesc în veşnica uitare
Dar sufletul încă mă doare tare...
Acum îmi pun suprema întrebare:
A fost doar vis? A fost un dor,
Sau doar o lumânare?

Sunt muzica şi poezia...

De ce oare eu m-am cuibărit,
În cuvântul cel neliniştit?
Sunt fir de viaţă şi de cânt,
Iubesc suflet pierdut, ce încă îl alint.

Când tu mă chemi cu glasul  trist şi stins,
Eu  mă ridic şi spun în gând, că am învins!
Te văd în vorba ce m-a mângâiat..
În muzica ce tare m-a mai tulburat.

Acum eu mă întorc în cântecul dintâi
Dorinţa ta a fost: rămâi, rămâi, rămâi..
În dorurile ce noi le-am adunat
În amintirile ce sunt de neuitat!

Un gând răzleţ şi nebunesc

Nu voi lăsa sufletul să bântuie prea tare inundat de melacolie, reverie, nostalgie. Mi-a fost greu să mă adun şi mai greu să mă desprind de amintirile trecutului. Ziua de  4 iunie mi-a redat sinele...mi s-a luat amintirea tristă şi mi-a readus iubirea. M-am întrebat de atâtea ori ce mi-aş dori cel mai mult şi mai mult să fiu. Acum răspunsul l-am aflat, nu mi-aş dori să fiu decât ceea ce sunt...om....femeie.

Războinicii mei vor avea arcuri de sfoară şi scuturi de carton iar pe cap coifuri de jurnal, de unde vor primi toată informaţia despre mine. Jocul acesta revelator, de copil smintit, prin care izbutisem să mă adun, aş vrea să-l regăsesc în orice faptă şi să mă stăpânesc cu mână sigură, în împrejurări grele, hotărâtoare pentru timpul ce îl voi mai avea de trăit. Cuvintele, prinse unul de altul, se făcuseră cerc, iar cercul se învârtise repede, incadescent şi din ce în ce mai repede în jurul frunţii mele. Mi s-a dus dorul, dus în surdină şi în adevăr fericit, pentru că uitasem cu desăvârşire tot ce se întâmplase urât în viaţa mea. Un gând răzleţ şi nebunesc mă trezise la realitate.

Două iubiri,pierdute în negura vremii

Voiau să rămână veşnic împreună, dar au rămas stăpâni în lumea lor. Un suflet ca al lui nu avea cum să-şi deschidă aripile doar spre mine. Măcar încercase ceva în acest sens, cerându-mă de soţie. Încercase nu odată ci de mai multe ori...totul, însă,va rămâne suspendat în aer. Un pic de adevăr a existat în toate.
Atunci când pierzi ceva, simţi cum se rupe ceva din tine, simţi un vacarm înspăimântător,simţi cum toate cuvintele au un alt înţeles, parcă nu mai aveau voci omeneşti. Toate cuvintele sensibile, frumoase se transformaseră într-un scandal, iar glasurile nu mai erau cele de la începutul cunoaşterii lor.

Am rămas profund surprinsă de atitudinea lui, totul va rămâne într-un ceaslov greu, cu paginile îngălbenite şi slove fără de înţeles pentru mine şi cei ce ne-au cunoscut. Cele două iubiri pierdute în negura vremii, nu se vor mai regăsi niciodată.