Ma sint din ce in ce mai impovarata

       Tacerea dureaza de ceva timp.Intre noi bate un vant care se apropie, se tot apropie si ma simt tot mai impovarata de datorii. Incerc sa fixex unele sentimente si ele parca imi inunda tot corpul cautand ceva senzational.Acum exista o problema daca as vrea sa le impachetez si sa i le trimit cuiva in dar...mai ales ca este seara lui Mos Nicolae.Orice as spune, ar fi o prostie, parca ar sosi o scadenta a sentimentelor fata de el. Parca as visa ca trebuie sa ma infatisez in fata unui judecator si nimeni nu-mi spune unde oare as putea sa-l gasesc si ce ar urma apoi daca il voi gasi. In 28 de ani de casatorie se intampla atatea, si bune si rele,incat chiar si cei cu imaginatie multa mai uita uneori forma si culoarea unor lucruri, dar ceea ce eu am suferit, nu cred ca se poate uita asa de usor.Acum ma simt un pic mai bine ca in trecut dar urletul lui de disperare n-o sa-l pot uita asa de usor.Nu e nevoie de vreun doctor ca sa-l poata lecui..acest urlet il are din nastere.Nu se mai poate vindeca.Nu pot sa spun acum daca lucrurile sunt reci sau fierbinti, grele sau usoare, aspre sau moi, mai zgrunturoase sau mai vaporoase.Catifeaua inimii mele a fost impregnata cu aschii de diamante cu care uneori  se mandrea iar alteori ma injosea.Nu mai vreau astfel de  aschii in care sa-mi sfasii inima mea din nou, vreau sa mor linistita langa un suflet bun si sfatuitor.Pe mine nu-i nevoie sa ma dadacesti nici sa ma minti ci doar sa ma iubesti....cunosc inceputul dar nu si incheierea acestei prietenii.Orice istorie are un inceput , un mijloc si un sfarsit, la fel ca si povestile.Te caut de atatea ani si iata te-am gasit..m-am infatisat inaintea ta asa cum sunt, n-as dori sa ramai pe parcurs putin dezamagit, daca ceea ce tu ai cautat, n-a fost la inaltimea dorintelor tale. Am inteles bine ce vrei tu, tot de atunci, chiar daca nu ai mai repetat dorinta, fara iubire existenta noastra nu mai are sens...avem totusi o varsta. Privesc in jur cu-n fel de teama si vad ca inaltimea unui om ca tine nu se poate apropia atat cat as fi dorit eu ca sa-i dea iubirii noastre un adevarat sens.Cu toate acestea eu voi merge pana la capatul tunelului ca sa zaresc luminita lui. Am vrut ca sa te castig din prima clipa si poate tu la fel, dar va trebui zilnic sa ne recastigam reciproc, si sa avem multa rabdare. Niciodata in viata mea nu mi s-a intamplat acest lucru si iata ca acum sunt pusa in fata faptului implinit.Nu pot acum eu sa-ti dau tie sfaturi, ci tu mi le dai mie..ceea ce ma bucura. E foarte greu de spus ce e aceea o iubire realizata.Am renuntat la foarte multe ca sa am o familie realizata ,dar n-a fost pe toate planurile.E tot un soi de compexe cu bune si cu rele.Te vad, te admir, te ascult si parca zic in gand ca nu existi...de ce?E un sentiment greu de definit, care in destule cazuri se defineste totusi precis.






   

Iarna cea cu daruri multe

        Iarna cea cu daruri multe, a aparut iar pe la  geamuri.
        Hai ,copii, ca sa iesim afara,cu sania pe dealuri!
        Saniuta-i cuib de iarna, ce ne coboara de pe deal
        Iar in suflete asterne albul ei margaritar.

        Vantul cel naprasnic iara, bate-ntr-una ne-ncetat
        Dar copiii cei nastrusnici , au uitat c-au inghetat.
        Fericit acel ce  iese,  iarasi azi  la  derdelus
        Prin zapada alba, moale, cu miros de spiridus.

        Toti cu sufletul curat, in seara asta il vor astepta
        Pe Mos Nicolae,omul bun ce-n casa lor tiptil el va intra.
        Ghetutele curate el vrea sa le gaseasca
        Dorintele copiilor acum sa le-mlineasca.

       
       
       



       

Cad frunze, ca parerile de rau

     

        Cad frunze peste capul meu și-al tău,
        Peste ale tale gânduri și-ale mele,
        Cad frunze ca parerile de rău,
        Dar ce frumoasă, este a lor cădere.
       
        Cad  frunze și nu știi ce faci,
        Tu pleoapele-ți închizi peste vedere
        Să mergem, dragul meu pe sub copaci,
        E-un farmec trist în blânda lor cădere.

        Să  mergem printre frunze împreună,
        Și să uităm trecutul, ce încă mai suspină,
        Nu știm bucuria, căt poate-o să mai țină
        Dar eu, doresc, să fie-o dragoste, divină !

   

    

Cine-i poetul N. Labis?

            " Moartea caprioarei" - prin  aceasta poezie,  poetul a putut spune  tot ce avea de spus...apoi s-a dus...si-acum azi de ziua lui sa spun si eu cateva cuvinte ce nu ma lasa ca sa  adorm in tihna.



                Poetul acesta a fost o taină mare, a fost un vis,
                Cerul plin cu stele spre el a fost deschis....
                Spre sufletul lui blând, îngerul azi trimite,
                Un licăr de speranță, nu visele-mi zdrobite !
         
                De ce plâng azi, bătranii oare ?
                Pentru copiii plecați peste hotare,
                Ei  tot  muncesc și se căznesc
                Pentru părinții ce mâine îmbătrânesc.
                                   
               Când țara geme sub apăsarea cruntă,
               De țipete parlamentare, în loc de fericire,
               În sufletele lor se duce-o nouă luptă,
               Spre-o viatță bună și nu spre-a lor pieire.

               O poete ! Văd prea bine,
               Că minciuna pentru tine,
               Nu stă astăzi în picioare
               Ci numai, doar prin galantare,          
            
                                       ( la cozi interminabile )

Comuniunea omului, cu natura, și cu Dumnezeu

       
        







LED Text Scroller


          Viața, cum zicea un cunoscut romancier, nu poate fi mințită la infinit...
          Comuniunea omului cu natura și divinitatea este numele de cod al speranței omului. Acum închid ochii și, ca roiurile de stele din infinit, îmi sclipesc palid momentele de adevăr din viața mea. Poate doar aceste clipe când omul e cu adevărat îndrăgostit, sunt momentele sincere de adevăr. Dar treaba ta. În aceste momente eu, am decis asupra binelui și răului, și așa am reușit să caștig un bun prieten.
         Un prieten care a insistat foarte mult să rostesc și eu, acele cuvinte magice ” te iubesc ” ! Dar cum a insistat nu vă pot spune... căci în momentul acela am simțit că o lumină puternică pătrunde în tot corpul meu și ca o hipnotizată de atâtea suferințe, reușisem după atâția ani să rostesc și eu acele cuvinte.
        Nu m-a impresionat decât suferința din ochii lui triști și vocea... apoi am reușit să-l cunosc mai bine.. dar oare este de ajuns pentru o femeie ce a suferit atâtea ?
        Mă impresionează acum felul de a gândi, și ceea ce face pentru mine ca să-mi fie puțin mai bine.
        Poate suferințele lui sunt asemaăaăoare cu ale mele, poate își dorește un suflet blând care să-l liniștească, poate mă va face fericită, poate nu ?.În general noi, berbecii suntem firi romantice, atrăgătoare, luptătoare, sensibile și aprizători ca și focul. Dacă reușești să cucerești o femeie berbec și să-i oferi un trai liniștit, iubind-o mereu, nu ai ce pierde...În momentul când va simți că e înșelată, îndepărtată va pleca fără nici o remușcare... sau din pasiune pentru ceva, se va retrage în cochilia ei și iși va găsi o alinare sufleteasca. E greu de cucerit o asemenea femeie.. dar mai greu va fi să o păstrezi.
         - Omule, îți spun nu te juca cu focul ? Să nu mă confunzi cumva vreodată cu o alta, care ți-a fost puțin mai dragă. Eu sunt eu și nu o alta ( Măriuca ). Nu-i nici o femeie ca mine modestă, înțeleaptă, înțelegătoare, uneori repezită, iertătoare dacă se merită, lucidă... inca, dar poate anii trăiți în suferință mă vor schimba după un timp, cine știe ce va mai fi ? Toți neuronii pierduți nu se vor mai recupera niciodată... noroc că Dumnezeu a avut tăria să ăa inzestreze cu cât mai mulți. Poate amintirile or să fie șterse dar nu definitiv... acum nu mă mai impresionează decât doar lucrurile pe care încerc să le înțeleg puțin mai bine ca înainte
           Nu a suferit nimeni din cauza mea, așa că speranța care se întrevede la orizont într-o zi, poate va veni.
           Omul acesta merită mai multă atenție, respect, dragoste, înțelegere, decât a avut-o înainte de la celelalte... El mi-a deschis o poartă iar eu trebuie să-l urmez, ce va fi dincolo de ea, doar Dumnezeu știe ?
           Noi oamenii nu putem să trecem de ceea ce el ne hărăzește. Celălalt mi-a distrus anii tinereții, ce pot să mai spun ? Sunt prea mică în comparație cu puterea Celui de Sus. Mă aflu undeva la cumpăna dintre ani, la ce mai pot oare spera ? Mă aflu în mijlocul ogrăzii de la țară, când mama înainte de a pleca la cununia civilă, zise cu glas blând, ” să ai grijă de ea, sa nu o lovești vreodată, caci mi-s-ar rupe inima,... a fost o fată bună, ascultătoare, harnică și înțeleaptă... ” dar cine a ascultat-o ?
           Aud parcă și acum glasul ei și vocea blândă de atunci, parcă-mi sșptește în ureche, unde vrei să pleci ?... ce aș putea acum să-i mai răspund ? Cine să ia o altă hotărâre în locul meu ? Cine mă va ajuta în toate ? E greu de răspuns la aceste întrebări, și nu aș ști de ce.mă simt prea mult apărată de lumina bărbatului care a insistat să pronunțe atunci cele două cuvinte magice. Sub protecția lui parcă sant o altă persoană, gândesc și mă comport altfel, dar uneori din te miri ce, devin puțin mai agresivă ca înainte și nu știu de ce ?
          Poate că ne desparte distanța, frica de ceva neprevăzut, curiozitatea, încordarea, stânjeneala ? Fiecare cu tabieturile lui... se poate lua oare de la capăt totul ? Secvențe întregi îmi trec acum prin cap cu discreție.
          Gestul lui îmi dezvăluie în fiecare zi o fațetă nouă a personalității sale, de o mare importanță pentru viața mea.
          Merg, merg și sunt preocupată doar de un singur gând, mă apropii în fiecare zi tot mai mult de omul acesta și, într-o străfulgerare vizionară a minții mele, găsesc soluția ... Despărtțrea de trecut a creat un nou viitor în doi. Am aflat în cele din urmă cine este omul aceala..cine sunt eu...

(va continua).

,

Câtă suferință și căință

    

    

     Astăzi, e întâi Decembrie, ziua țării noastre,
     Câtă suferintță și căință e oare-n sufletele voastre ?
     Voi ce ați crezut că mâine poate va fi mai bine,
     Aplecați capul astăzi nu de bine, ci doar de rușine...

     Priviți pe cele dealuri, munți, ce ieri fost-au înverzite,
     Și astăzi sunt pustiuri de oameni părăsite...
     Priviți, străini de lume, păstorii cei români,
     Aproape de-a lor turme trăind ca-ntre străini.

     Ar fi dorit ei astăzi în tainică natură
     Să fie fericiți cu buciumul în mână.
     Cerească limpezime, precum într-un izvor,
     Frumos se oglindește în sufletele lor...

     Voi cei de sus, care de dânșii ați râs fără mustrare,
    Jos capul astăzi! Nemernici loviți mereu de amânare.
    Toți au crezut în voi, ciocoi fără rușine,
    Dar viața lor, a noastră nu s-a schimbat în bine...

    Priviți pe cea câmpie, frumoasă, roditoare,
    Țăranii, lucrând în fiecare zi cu capu-n soare,
    Pe fața lor cea blândă, pe ochii lor ce-i vii,
    Adie o speranță spre alte țări pustii.

    Oare de ce în țara-n care, cu greu înainte au mai trăit,
    Nu pot fi astăzi, puțin mai fericiți ?
    Aici tot ce-i înconjoară, deal, luncă, munte sau izvor,
    E pașnica blândețe, din sufletele lor.

    Românii uzi la piele, flămânzi, lipsiți de foc,
    Mai cred astăzi în destine și în puțin noroc.
    De moarte și nevoie, râzând cu nepăsare...
    Voinici vor fi în luptă, voinici și la răbdare !

                               ( Maria Daicu, Iași 01.12.2010 )



Să iubești, întodeauna

În fiecare dimineață, să spui cuvântul magic " te iubesc " ,
Iubesc și soră, frate, copilul, că mâine eu îmbătrânsc.
Un gând de răzvrătire, un gând de răzbunare..
Nu aduce-n suflet, decât supărare...
 
În fiecare seară să spui mereu în gând
Cuvântul magic, " iubesc pe-acest pământ ".
Uitați, că a voastra fiară ( lupul ), voita răzbunare,
Atunci când tu voiai mereu să îl alinți.

În fiecare zi s-aprinzi o lumânare,
Și să iertați pe cei ce v-au greșit,
Nu poți să știi când pleci din lumea asta, care
Pe tine, nu știi de ce, nu  te-a iubit !