Va place ce vedeti adesea in oglinda?

       "Oglinda oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?''
Oare oglinda este o tentatie sau au o obsesie?Care femeie nu se uita zilnic de cateva ori pe zi intr-o oglinda? Ce femeie intoarce capul cand isi vede imaginea reflectata in oglinda din baie,  in acea din ascensor, in vitrina pin fata careia trece, in oglinda retrovizoare a masinii, in geamul metroului, sau, chiar si in lama unui cutit?Pretutindeni, aceeasi fata si acelasi corp pe care unele dintre noi leadoram, in vreme ce altele am vrea sa le taiem cu toporul. Imaginea ne trezeste orgolii sau ne raneste, ne da sperante sau ne condamna. Imaginea de sine tine de intimitate. Pe unele dintre el tirania aparentelor nu le impresioneaza. Faptul ca nu seamana cu frumusetile din reviste sau televizor nu le afecteaza de loc,ba considera o sansa faptul ca sunt ''diferite'',ca nu fac parte din''zanele" dictate de stilistii industriilor cosmetice. La polul opus, se afla femeile mai fragile, mai complexate, care vad adesea in oglinda defecte pe care atii nu le vad: o gura prea mare, ochi prea mici,un par imposibil...
Ce urmeaza nu e prea greu de inteles. Cand ceea ce vezi intr-o oglinda iti place,viata are, pana in cele mai mici amanunte, un ton optimist, datator de siguranta de sine si de bine in interiorul tau. Femeile multumite de chipul lor il poarta cu atata dezinvoltura, incat pot convinge si pe altii ca sunt frumoase.
In schimb cele care se privesc si nu vad decat un monstru, in ciuda faptului ca sunt uneori chiar frumoase, isi transforma viata intr-o povara, fiind mereu obsedate de defectele lor.Timide, retrase, cel mai adesea posomorate, se vara singure in dosul usii sau in lada cu zestre daruita sotului in dar la nunta, transformandu-se in Cenusarese. Si, fireste, la toate cele spuse pana acum, se mai adauga si privirile sau remarcile celorlalti,car contrazic, adesea, ceea ce arata oglinda. Si uite asa , un obiect aparent asa de banal ca bucata de sticla unsa pe dos cu un aliaj de argint devine, pentru multe femei,o problema de existenta.
















   
    

Azi de martisor...

   O zana coborata din zodia cereasca
   Vine la ureche sa-ti sopteasca
   Cuvinte dulci si soapte de alint
   O raza de soare chiar la tine-n gand.

   Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise
   Imi voi cladi chiar un palat de vise.
   Si pe albele tale si moi  aripioare,
   Primeste de la mine o calda-mbratisare.

   Atrasa-n cursul apei de-a raurilor valuri,
   Voi inota acum intre cele doua maluri.
   Fara sa stiu in viata ce ma va astepta,
   Astazi vreau sa-ti trimit in dar,dragostea mea.

   Si poate intr-o zi, acest glas de zburator
   Imi va darui doar soaptele de dor.
   Nici o miscare-n frunze, si nici o adiere
   Nu tulbura mai mult o noapte de mistere.

   Caci ochii tai, luceferi cu tainele luciri,
   Rasfrang toata vapaia cerestilor iubiri.
   Viseaza luna-n ceruri!..sub visul cel de luna
   Flori, ape,cuiburi, inimi viseaza impreuna.

  

















  

  

Cat adevar, cata frumusete!

       Ti-as zice ca esti cea mai frumoasa!
       Dar nu pot, in umbra serii esti cea mai durerosa.
       Ti-as spune ca esti ca o floare,
       Nu pot sa-ti spun, caci inima ma doare tare.

       Ti-as  darui tot ce-i mai frumos,
       Nu pot, astazi, este prea dureros...
       Maine poate sufletul meu se-nchina tie,
       Si vom trai mereu in armonie.

      

      

      

      






      

Magia unui vis

    Cuprinsa de atata incordare si de dor,
    Magia unui vis imi este aztazi iarasi triumfala,
    Cu gandurile si cu ochii privesc in viitor
    La o iubire pura, tainica si ideala.

    Pe varful visurilor mele nalte
    Sta sufletul mereu in exaltare
    Gasiva oare dorinta sa il poarte
    Spre-un suflet bun in lumea asta mare?

    Prin umbra care-mi da iarasi fiori,
    Eu caut o lumina la fel ratacitoare
    Ascunsa noaptea pintre miile de flori,
    Iar ziua printre razele de soare.
   

Un nou inceput,mai frumos decat primul

     Au trecut anii...asa cum au trecut, in care toate pareau a fi bune si la locul lor.Singurul nor ce mi-a umbrit mereu viata, a fost unul singur(sotul ce n-a stiut sa ma respecte). Ajutata si incurajata de un bun prieten, si chiar de copiii mei, voi incerca sa-i dau un nou inceput vietii mele.Cred cu tarie ca ceea ce este mai important in viata, este respectul intr-o casnicie. Am tot vorbit in scrierile mele despre iubire, dragoste,dar mai putin despre respectul reciproc.Istorioara mea este cu atat mai trista pentru ca sunt la primul pas ce vreau sa-l fac definitiv impreuna cu acest om. Abia acum am inteles si mi-a dat sa aflu ce mult conteaza un bun prieten, eu care pana acum am fost mereu o neincrezatoare,chiar si in ceea ce am facut pentru mine ca sa-mi fie putin mai bine.Stiu ca cel mai tare ma doare, faptul ca am trait asa de multi ani intr-o mare si gogonata minciuna.Voi trece si peste acest impediment.Singuratatea lui si a mea poate ne va uni pe veci, iar vietii noastre impreuna, poate vom incerca sa-i dam un nou sens, sensul cel adevarat, cautat de multi ani, si pe care abia acum am reusit sa-l gasesc.
    Misterul unor flori rosii fara aroma de minciuna, va dainui in timp si singuratatea noastra va disparea pentru totdeauna. Zi de zi imi voi dori doar flori rosii adevarate, de unde sa putem culege impreuna fericirea, iubirea intelegerea, si respectul reciproc.
    

Nu stie omul ce se intampla maine...

  Riscam sa ne ratacim, sa orbecaim toata noaptea, sau si mai rau, sa inghetam, fara iubire, fara dragoste. Am aprins atunci focul, dar fumul care umplea toata incaperea  ne-a obligat sa abandonam o perioada aceasta idee...Acum refugiul vanatoresc ni s-a parut castelul din basme in aceasta situatie. Am hotarat astazi sa inoptam impreuna acolo. E oare bine?? Pustnicul meu mi-a facut semn sugubat, ducand degetul la gura, sa nu-i semnalez prezenta si pentru ceilalti, sau cine stie ce ganduri avea....ma gandeam si eu la trista lui soarta.De ce trebuie sa sufere o viata-ntreaga pentru o simpla nedreptate??

Zmeura de campie

   Este un roman scris de Mircea Nedelciu(1950-1999)-considerat a fi unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai curentului optzecist si ai postmordenismului in literatura romana.Romanul a aparut in 1984 si este alcatuit din 24 capitole numerotate cu toate literele alfabetului, de la A(cuvantul "Arac") si pana la Z(cuvantul"Zat").
  Titlul constituie simbolul unei instrainari(zmeura find o planta de munte):omul-despartit de familie, tradat de memorie si chiar de istorie, ramane un instrainat prin lume.
  Tema acestui roman-o constituie raportul dintre memorie si adevar, neputinta recuperarii trecutului autentic.
  In investigatia lor, personajele lui M.Nedelciu descopera in schimb ,o generatie paterna vinovata de a se fi dusmanit si vandut, de a-si fi abandonat sau de a-si fi dus la parasire proprii copii si de ai fi inzestrat cu o biografie plina de pete oarbe:"In fond ceea ce cauti tu este aproape imposibil de gasït ".
  Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost tata, trebuia sa fi existat acest om, dar totul s-a petrecut intr-un timp greu de inteles....
   "Da, da ,degeaba ziceti ca nu va pasa si ca totul a trecut, totul inca doare...Suntem la fel ca niste soldati, da niste soldati pe ai caror umeri apasa  inca durerile, supararile, raspunderile de generali;de tacerea si ignoranta noastra poate depinde inca soarta multor batalii care inca abia au inceput."