Poate tu nu stiai ca disperarea are aripi
Cu mult mai largi decat orice speranta?
Ca strigatul din mine, catre tine
A fost de multe ori chiar o povata.
Azi am trecut s-o vad,instrainata,
Gradina-n care ne-am iubit o seara
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Un falnic stalp, palpaitor de para.
N-am izbutit..si poate asa-i mai bine,
Sa nu m-aprind ca un paius uscat
Ciudoasa ravna inca ma mai tine
N-am fost destul de calda, dar mori impacat..
Ca mi-ai adus un pic de fericire
Si munca mea si-a ta n-a fost in zadar...
Cand va tasni din suflet sa rasara,
Sa lumineze iarasi,si-n mine si-n afara.
Ramai mereu asa suflet hoinar
Cobori zambind din alba-ntaietate,
Din soiul de seminte, amestecat cu dulce si amar,
Inchis astazi si ieri, si chiar o eternitate.
” DRAGĂ CITITORULE, care-mi citești versurile, poate nu te vei plictisi ascultându-mi toate durerile și poate citindu-le măcar pentru o clipă, într-o zi îmi vei oferii a ta aripă. Să pot zbura cu tine pe vârfuri de munte, acolo unde dragostea mea se ascunde. Și-atunci ideea care va să-mi vină, reuși-va poate lângă mine să te țină. Și-abia atunci de-a pururea cu tine-n gând, găsi-voi pacea și liniștea, pe acest pămant. ” ( marianely - 07. noiembrie. 2010 )
duminică, 13 martie 2011
Mamaruta
A sosit Primavara, anotimpul reinvierii,invierea, semnul inoirii sufletesti si morale,dar si al biruintei supreme a iubirii lui Cristos pentru noi.Toata viata lui ISUS a fost un dar de iubire prin fapte si cuvinte. Este normal ca si noi oamenii sa-l urmam. El a salvat lumea prin jertfa sa absoluta, oare noi de ce nu putem salva aceasta planeta de la pieire?
Ceea ce vedem ca se intampla astazi in lume, este dramatic si nimeni nu incearca sa opreasca acest "genocid". Care ar fi cea mai mare fericire pe pamant? Cei mai fericiti dintre pamanteni sunt oamenii care se simt utili si iubiti, in sanul familiei sau al unei comunitati. Iubrea este o necesitate pentru toate fiintele. N-are nici un sens sa traiesti doar pentru tine. S-a dovedit ca oamenii care se iubesc traiesc mult mai mult, decat cei care se urasc. Afectinea, compasiunea si prietenia actioneaza ca un veritabil regulator al emotiilor si starilor sufletesti, exact acolo de unde incep bucuria si implinirea. In zilele noastre, asa de zbuciumate, asa de pline de ura si egoism, iubirea a devenit un mijloc de supravetuire, asa cum era pe vremea raposatului-CEAUSESCU-religia. Acestea doua trebuie sa primeze astazi ca sa putem depasi acest "genocid". Dar ca sa te incarci cu iubire e nevoie, mai intai sa poti sa o daruiesti. Sa inveti sa fii tolerant, sa comunici bland si senin cu cei ce te inconjoara, sa fii mult mai prezent pentru ei, mai atent la dorintele lor, sa-ti infrangi egoismul si gelozia. Sa stii sa asculti nu este greu, sa te straduiesti cat poti sa intelegi cuvintele lor, si sa gasesti si tu cuvinte potrivite care sa le fie de ajutor. Dar mai este ceva foarte important: sa-ti extinzi afectiunea si asupra naturii care te inconjoara. Distrugerea cu buna stiita a padurilor, a rezervatiilor de pasari si animale..va face planeta mult mai pustie. Daca ne-am gandi mai des ca toti suntem facuti din aceeasi plamada, ca purtam acelasi tipar divin, poate ca lumea din jurul nostru ar deveni mai fierbinte si gesurile noastre de bunatate ar fi mai dese.
Cine este de fapt "mamaruta"? Cum da soarele, o vezi peste tot: prin iarba, pe flori, pe dosul palmei copiilor - o gaza mica si lustruita, lacuita cu rosu si cu buline negre. Este extrem de prietenoasa si de simpatica. Vede ca o vezi si nu fuge. O mangai usurel pe spinare si sta fara sa se impotriveasca. Se ciuceste ca un arici, pe urma se intinde ca o pisica, rasfrandu-si in aer camasuta ei de noapte, transparenta ca borangicul, pe care o poarta cu sine, impaturita sub aripile ei de email.
Ce mai, o domnisoara destul de cocheta, care da semne in lume ca a venit luna aprilie si ne umple sufletul de optimism. Cum i-am cantat noi, cum canta astazi toti copiii , dupa ce o prind in palma lor? "Mamaruta uta/Sue-te-n caruta/Incotr-o vei zbura/Acolo m-oi marita". Cate nume nu i-au mai dat romanii: Mariuta, Buburuza,Papuc,Cucusor...De unde atata dragoste? Din faptul ca Mamarutele sunt niste veritabili politisti ai gradinilor,vanand cu o lacomie nemaivazuta toti purecii si paduchii din plante.
Vreti sa aveti flori frumoase si sanatoase pe terasa de la balcon? Puneti in ghiveciul lor o familie de mamarute. Florile vor scapa de tote necazurile, nu se vor mai usca asa din bun senin, fara ca sa stiti ce le doare.
Mamarutele exista de peste 5 milioanede ani, sunt peste 4000 de specii in toata lumea, rosul lor contine o otrava si le indeparteaza dusmanii...
Mamarutele se dau in vant dupa dragoste, de aceea sunt asa de multe...un singur miracol va ramane nedezlegat; punctele lor de pe spate. Cercetatorii se chinuie sa afle raspunsul de cateva decenii si tot nu l-au aflat. De ce atata truda pentru cateva "semne de frumusete"? Fiindca s-a constatat ca o Mamaruta cu patru buline nu se va marita niciodata cu un mire cu sase sau sapte buline pe spate, ci doar cu unul care acelasi numar de buline cu ea.Cum sa nu te miri?? Miracolul cristic pe care l-am celebrat la inceput de aprilie se dovedeste atotputernic, marea taina ramanand, totusi iubirea. Sfatul pe care vi-l dau este acesta:"Ïubeste daca vrei sa fii iubit!"
Ceea ce vedem ca se intampla astazi in lume, este dramatic si nimeni nu incearca sa opreasca acest "genocid". Care ar fi cea mai mare fericire pe pamant? Cei mai fericiti dintre pamanteni sunt oamenii care se simt utili si iubiti, in sanul familiei sau al unei comunitati. Iubrea este o necesitate pentru toate fiintele. N-are nici un sens sa traiesti doar pentru tine. S-a dovedit ca oamenii care se iubesc traiesc mult mai mult, decat cei care se urasc. Afectinea, compasiunea si prietenia actioneaza ca un veritabil regulator al emotiilor si starilor sufletesti, exact acolo de unde incep bucuria si implinirea. In zilele noastre, asa de zbuciumate, asa de pline de ura si egoism, iubirea a devenit un mijloc de supravetuire, asa cum era pe vremea raposatului-CEAUSESCU-religia. Acestea doua trebuie sa primeze astazi ca sa putem depasi acest "genocid". Dar ca sa te incarci cu iubire e nevoie, mai intai sa poti sa o daruiesti. Sa inveti sa fii tolerant, sa comunici bland si senin cu cei ce te inconjoara, sa fii mult mai prezent pentru ei, mai atent la dorintele lor, sa-ti infrangi egoismul si gelozia. Sa stii sa asculti nu este greu, sa te straduiesti cat poti sa intelegi cuvintele lor, si sa gasesti si tu cuvinte potrivite care sa le fie de ajutor. Dar mai este ceva foarte important: sa-ti extinzi afectiunea si asupra naturii care te inconjoara. Distrugerea cu buna stiita a padurilor, a rezervatiilor de pasari si animale..va face planeta mult mai pustie. Daca ne-am gandi mai des ca toti suntem facuti din aceeasi plamada, ca purtam acelasi tipar divin, poate ca lumea din jurul nostru ar deveni mai fierbinte si gesurile noastre de bunatate ar fi mai dese.
Cine este de fapt "mamaruta"? Cum da soarele, o vezi peste tot: prin iarba, pe flori, pe dosul palmei copiilor - o gaza mica si lustruita, lacuita cu rosu si cu buline negre. Este extrem de prietenoasa si de simpatica. Vede ca o vezi si nu fuge. O mangai usurel pe spinare si sta fara sa se impotriveasca. Se ciuceste ca un arici, pe urma se intinde ca o pisica, rasfrandu-si in aer camasuta ei de noapte, transparenta ca borangicul, pe care o poarta cu sine, impaturita sub aripile ei de email.
Ce mai, o domnisoara destul de cocheta, care da semne in lume ca a venit luna aprilie si ne umple sufletul de optimism. Cum i-am cantat noi, cum canta astazi toti copiii , dupa ce o prind in palma lor? "Mamaruta uta/Sue-te-n caruta/Incotr-o vei zbura/Acolo m-oi marita". Cate nume nu i-au mai dat romanii: Mariuta, Buburuza,Papuc,Cucusor...De unde atata dragoste? Din faptul ca Mamarutele sunt niste veritabili politisti ai gradinilor,vanand cu o lacomie nemaivazuta toti purecii si paduchii din plante.
Vreti sa aveti flori frumoase si sanatoase pe terasa de la balcon? Puneti in ghiveciul lor o familie de mamarute. Florile vor scapa de tote necazurile, nu se vor mai usca asa din bun senin, fara ca sa stiti ce le doare.
Mamarutele exista de peste 5 milioanede ani, sunt peste 4000 de specii in toata lumea, rosul lor contine o otrava si le indeparteaza dusmanii...
Mamarutele se dau in vant dupa dragoste, de aceea sunt asa de multe...un singur miracol va ramane nedezlegat; punctele lor de pe spate. Cercetatorii se chinuie sa afle raspunsul de cateva decenii si tot nu l-au aflat. De ce atata truda pentru cateva "semne de frumusete"? Fiindca s-a constatat ca o Mamaruta cu patru buline nu se va marita niciodata cu un mire cu sase sau sapte buline pe spate, ci doar cu unul care acelasi numar de buline cu ea.Cum sa nu te miri?? Miracolul cristic pe care l-am celebrat la inceput de aprilie se dovedeste atotputernic, marea taina ramanand, totusi iubirea. Sfatul pe care vi-l dau este acesta:"Ïubeste daca vrei sa fii iubit!"
sâmbătă, 12 martie 2011
Cum sa prevenim conflictele familiale?
Atatea bunatati vin atunci cand sotii se inteleg, se iubesc, se respecta si tot atea rele cand cei doi nu pot fi pe aceeasi lungime de unda.. Nici belsugul si bogatia, nici copiii, nici stapanirea si puterea, nici slava si cinstea, nu-i poate bucura pe cei doi soti.
Datoria familiala este dragostea dezinteresata. Fiecare trebuie sa uite de propriul"eu", dedicandu-se in totalitate celuilalt. Fiecare trebuie sa se
invinovateasca pe sine insusi, nu pe celalalt, si printr-o comunicare permanenta, cei doi pot trece peste toate greutatile aparute in familia lor. Este nevoie de mare rabdare si stapanire de sine, pe cand nerabdarea poate strica totul. Un cuvant taios, un pahar de vin baut fara masura, gelozia, poate destrama o familie pentru todeauna. Daca exista dorinta de intelegere de ambele parti, casnicia poate fi salvata. Dar ce ne facem cand nu mai exista acea dragoste si iubire de care avem nevoie in fiecare zi, tot la fel ca de aer?
Trebuie sa ne straduim sa sacrificam totul pentu a pastra pacea intr-o familie? Viata noastra este permanent o lupta duhovniceasca. Cei doi soti sunt raspunzatori de toate cate se intampla in familia lor, deoarece poarta o cruce de sus. Aceasta cruce incepe sa se rastoarne, daca una din maini va slabi si astfel crucea isi va pierde taria.
Filozofia certurilor dintr-o familie, provin de cele mai multe ori din reposurile pe care si le aduc cei doi soti, pornite dintr-un orgoliul absurd. Este adevarat ca niciodata, doi oameni nu seamana intre ei. Daca am fi asa, nu ar mai fi nici un fel de atractie, deci intodeauna trebuie sa ne completam reciproc. Trebuie sa intelegem de unde vin reprosurile noastre.
Iata de ce intre oamenii apropiati, ce se iubesc, certurile sunt cateodata chiar folositoare-in focul certii se mistuieste tot gunoiul suparator si neintelegerile lor care s-au acumulat cateodata vreme indelungata, si dupa explicatiile si marturisirile reciproce se instaleaza sentimentul limpenzimii si linistii-totul s-a clarificat, nimic nu mai apasa.
Atunci se descatuseaza cele mai inalte capacitati ale sufletului si, prin comunicare, se discuta lucruri uimitoare, se ajunge la deplina unire de sentimente si de gandire.
In viata, inclusiv in viata de familie, oamenii pot fi impartiti in doua categorii. Una seamana cu musca si una cu albina. Musca cauta sa se aseze numai peste tot ce este murdar, cautand intodeauna doar raul, pe cand albina cea harnica, cauta frumosul si dulcele, evitand intodeauna murdariile.
Multi poarta un razboi permanent in familia lor:sotul cu sotia, fratele cu sora, bunelul cu bunica, vecinul cu vecina...fiecare se chinuieste, se necajeste, se lupta, insa nimeni nu se gandeste ca,daca nu ar semana aceste injurii, nu ar semana in casa lor spini si maracini.
Daca la prima lor neintelegere, sotii s-ar inarma cu mai multa rabdare, s-ar smeri in sufletul lor si si-ar da mana impacarii, nefericirea ar fi prevenita si ei ar trai impreuna tot veacul lor pamantesc fara sa cunoasca nenorocirea certurilor. Din pacate insa, multi oameni nu au in sufletul lor
smerenia si supunerea fata de Dumnezeu. De aceea, nici unul nu vrea sa cedeze, si in acest fel apare dezbinarea. Care ar fi porunca de respectat cu sfintenie de catre ambii parteneri? Cu totii avem de pazit urmatoarea porunca"purtati-va poverile unii altora si iubiti-va mult!"
Datoria familiala este dragostea dezinteresata. Fiecare trebuie sa uite de propriul"eu", dedicandu-se in totalitate celuilalt. Fiecare trebuie sa se
invinovateasca pe sine insusi, nu pe celalalt, si printr-o comunicare permanenta, cei doi pot trece peste toate greutatile aparute in familia lor. Este nevoie de mare rabdare si stapanire de sine, pe cand nerabdarea poate strica totul. Un cuvant taios, un pahar de vin baut fara masura, gelozia, poate destrama o familie pentru todeauna. Daca exista dorinta de intelegere de ambele parti, casnicia poate fi salvata. Dar ce ne facem cand nu mai exista acea dragoste si iubire de care avem nevoie in fiecare zi, tot la fel ca de aer?
Trebuie sa ne straduim sa sacrificam totul pentu a pastra pacea intr-o familie? Viata noastra este permanent o lupta duhovniceasca. Cei doi soti sunt raspunzatori de toate cate se intampla in familia lor, deoarece poarta o cruce de sus. Aceasta cruce incepe sa se rastoarne, daca una din maini va slabi si astfel crucea isi va pierde taria.
Filozofia certurilor dintr-o familie, provin de cele mai multe ori din reposurile pe care si le aduc cei doi soti, pornite dintr-un orgoliul absurd. Este adevarat ca niciodata, doi oameni nu seamana intre ei. Daca am fi asa, nu ar mai fi nici un fel de atractie, deci intodeauna trebuie sa ne completam reciproc. Trebuie sa intelegem de unde vin reprosurile noastre.
Iata de ce intre oamenii apropiati, ce se iubesc, certurile sunt cateodata chiar folositoare-in focul certii se mistuieste tot gunoiul suparator si neintelegerile lor care s-au acumulat cateodata vreme indelungata, si dupa explicatiile si marturisirile reciproce se instaleaza sentimentul limpenzimii si linistii-totul s-a clarificat, nimic nu mai apasa.
Atunci se descatuseaza cele mai inalte capacitati ale sufletului si, prin comunicare, se discuta lucruri uimitoare, se ajunge la deplina unire de sentimente si de gandire.
In viata, inclusiv in viata de familie, oamenii pot fi impartiti in doua categorii. Una seamana cu musca si una cu albina. Musca cauta sa se aseze numai peste tot ce este murdar, cautand intodeauna doar raul, pe cand albina cea harnica, cauta frumosul si dulcele, evitand intodeauna murdariile.
Multi poarta un razboi permanent in familia lor:sotul cu sotia, fratele cu sora, bunelul cu bunica, vecinul cu vecina...fiecare se chinuieste, se necajeste, se lupta, insa nimeni nu se gandeste ca,daca nu ar semana aceste injurii, nu ar semana in casa lor spini si maracini.
Daca la prima lor neintelegere, sotii s-ar inarma cu mai multa rabdare, s-ar smeri in sufletul lor si si-ar da mana impacarii, nefericirea ar fi prevenita si ei ar trai impreuna tot veacul lor pamantesc fara sa cunoasca nenorocirea certurilor. Din pacate insa, multi oameni nu au in sufletul lor
smerenia si supunerea fata de Dumnezeu. De aceea, nici unul nu vrea sa cedeze, si in acest fel apare dezbinarea. Care ar fi porunca de respectat cu sfintenie de catre ambii parteneri? Cu totii avem de pazit urmatoarea porunca"purtati-va poverile unii altora si iubiti-va mult!"
vineri, 11 martie 2011
Doar tu
Credeam ca noi putem zbura,
Cum anii trec,eu nu te pot lasa,
Ca sa traiesti, mereu insingurat,
Eu inima si viata mea ti-am dat.
Degeaba va mai trece inc-o zi
Daca langa tine, nu pot fi!
As vrea sa crezi, ca inca te iubesc
La fel ca ieri, ca azi, simt ca traiesc!
Adorm si ma trezesc cu tine-n gand,
Tu om cu suflet bun,si chip plapand
De m-ai uitat...de ma vei uita..candva,
Eu te iubesc si te repect,esti toata viata mea!
Cum anii trec,eu nu te pot lasa,
Ca sa traiesti, mereu insingurat,
Eu inima si viata mea ti-am dat.
Degeaba va mai trece inc-o zi
Daca langa tine, nu pot fi!
As vrea sa crezi, ca inca te iubesc
La fel ca ieri, ca azi, simt ca traiesc!
Adorm si ma trezesc cu tine-n gand,
Tu om cu suflet bun,si chip plapand
De m-ai uitat...de ma vei uita..candva,
Eu te iubesc si te repect,esti toata viata mea!
marți, 8 martie 2011
Buburuza si Ghiocelul....
LED Text Scroller
LED Text Scroller
Custom Glitter Text
Buburuza şi Ghiocelul
Dimineaţa, în grădină,
A ieşit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.
O roşcată buburuză,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Lângă el a adormit.
Când să plece mai departe,
Buburuza, ce-a văzut?
Punctele, vai, de pe spate,
Câte unul au căzut!
Nu vă fie de mirare,
Că, având doar un picior,
Ghiocelu-n grabă mare,
I-a sărit în ajutor.
A ieşit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.
O roşcată buburuză,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Lângă el a adormit.
Când să plece mai departe,
Buburuza, ce-a văzut?
Punctele, vai, de pe spate,
Câte unul au căzut!
Nu vă fie de mirare,
Că, având doar un picior,
Ghiocelu-n grabă mare,
I-a sărit în ajutor.
Zâna Primăverii vine,
Bucuroasă, lângă ei,
V-ajutaţi? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei.
Bucuroasă, lângă ei,
V-ajutaţi? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei.
Vis de Primăvară
Veșnic tânăr...pururi primăvară
Emoție de Primăvară
duminică, 6 martie 2011
Pomul
Am fost un pom pipernicit...ce intr-o zi a inflorit..
Nu m-au crutat nici grindini, nici furtuni,
Mi-au fost crengile sucite si am crescut pipernicit,
Dar acum din lutul reavan, Doamne, iarasi sa m-aduni.
Oamenii sa creada iar in fructul meu,
Si a soarelui lumina sa mi-o pui in flori,
Vreau sa uit ca-n viata mi-a fost greu,
Pe aceeasi scara din copilarie, iarasi sa cobori.
Tu soare al meu,ce mult am asteptat,
La mine sa te-aduca, si-n suflet mi-ai intrat,
Scurma in piatra dorul, ca viermele rapus
Si sufletul de inger bun, veghea acolo sus.
Nu m-au crutat nici grindini, nici furtuni,
Mi-au fost crengile sucite si am crescut pipernicit,
Dar acum din lutul reavan, Doamne, iarasi sa m-aduni.
Oamenii sa creada iar in fructul meu,
Si a soarelui lumina sa mi-o pui in flori,
Vreau sa uit ca-n viata mi-a fost greu,
Pe aceeasi scara din copilarie, iarasi sa cobori.
Tu soare al meu,ce mult am asteptat,
La mine sa te-aduca, si-n suflet mi-ai intrat,
Scurma in piatra dorul, ca viermele rapus
Si sufletul de inger bun, veghea acolo sus.
Care o fi destinul meu?
M-am nascut la lumina unei lumanari,a treia zi de Paste. Viziunea trista si abatuta despre viata, m-a determinat sa dau frau liber cuvintelor, esenta acestor vorbe fiind ca un pahar ce contine un vis neimplinit, si nu doar un pahar cu vin ce l-ai dat pe gat intr-o anumita imprejurare.
Chiar de mi-ar fi viata o noapte de razboi
N-am sa ma las infranta de lupta dintre noi.
N-oi mai intreba de unde vii, si cine esti,
Dar stiu ca pan-la urma, tu, ai sa ma iubesti.
Aceasa fuziune intre universul interior, dominat de aspiratia linistii desavarsite, m-a determinat sa imi caut linistea sufeteasca in scrierea acestor memorii, cuprinse in aceasta carte, numita"Franturi de suflet ranit". Viata mea va merge inainte cu bune si cu rele, ca si pana acum, dar nu voi mai ingadui nimanui sa se atinga de sufletul meu sensibil.
Daca destinul omului este conceput la un moment dat ca o emanatie a vointei divine(durerea), animat de unele impulsuri apuse, eul unui om, fie ca etaleaza, orgoliul titanic de berbec, fie umanizeaza cu cuvintele sale intregul Paradis.
In dragoste, ca si in viata de zi cu zi, totul este frumos si adevarat pana la un anumit punct, apoi apare dezamagirea, fiindca omul isi arata a doua fata,cea hidoasa ascunsa bine printre aminirile ce nu se pot uita. Si, abia atunci apare dezamagirea, intrebandu-te cine-i omul din fata ta pe care l-ai venerat.
Despre acest subiect voi spune mai multe amanunte, dar intr-o continuare a acestei carti, care a aparut datorita unei fiinte tot la fel de sensibile ca si mine, care poate a trecut prin aceleasi greutati. Eu nu pot decat sa-i multumesc ca exista si ca ma sprijina in continuare cu multa rabdare si devotament.
Poate impreuna vom reusi sa implinim un vis de mult apus(iubrea). Gasesc o apropiere sufleteasca de cele ce exista-n Univers, si de misterele Crestinismului.Acum as vrea sa recladesc in mine tot ce s-a surpat candva in copilarie, adolescenta si prima tinerete.
Poate in scrierile mele se vor regasi si ale fiinte sensibile, ce vor dori sa se haneasca cu"franturile mele de suflet ranit'' si mai apoi sa renasca la fel ca si mine din propria lor cenusa.
Eul acesta din mine , s-a transformat dintr-o data intr-un interogator al tuturor lucrurilor de pe pamant. Mi-ar placea mult sa spun ca lupta mea nu a fost in zadar, alaturi de un om bun, sensibil si cinstit. Mi-ar placea sa imi imaginez macar ca vom ramane doi buni prieteni si ca in plimbarile sau tacerile noastre, ne-am alina durerea cu ''franturile si deziluziile" ce ne-au cuprins ca-ntr-o menghina.
Poate ca destinul si speranta, ce acum clocotesc in sufletele noastre pereche, se vor intalni la o raspantie de drumuri, cu acea incredere mult mai mare in oameni, cu acea pasiune si dorinta de a ne reface viata impreuna. Poate omenia lor, alcatuita din defecte si calitati , din setea de cunoastere, din dorinta de a face mai mult bine celor din jur,din adevar si minciuna,din tot ceea ce e frumos si urat,va fi de un real folos si altor oameni.
''Multi se vor apropia de a lor fantana umpluta cu lacrimi, dar putini vor fi cei ce vor cobora in ea''
Chiar de mi-ar fi viata o noapte de razboi
N-am sa ma las infranta de lupta dintre noi.
N-oi mai intreba de unde vii, si cine esti,
Dar stiu ca pan-la urma, tu, ai sa ma iubesti.
Aceasa fuziune intre universul interior, dominat de aspiratia linistii desavarsite, m-a determinat sa imi caut linistea sufeteasca in scrierea acestor memorii, cuprinse in aceasta carte, numita"Franturi de suflet ranit". Viata mea va merge inainte cu bune si cu rele, ca si pana acum, dar nu voi mai ingadui nimanui sa se atinga de sufletul meu sensibil.
Daca destinul omului este conceput la un moment dat ca o emanatie a vointei divine(durerea), animat de unele impulsuri apuse, eul unui om, fie ca etaleaza, orgoliul titanic de berbec, fie umanizeaza cu cuvintele sale intregul Paradis.
In dragoste, ca si in viata de zi cu zi, totul este frumos si adevarat pana la un anumit punct, apoi apare dezamagirea, fiindca omul isi arata a doua fata,cea hidoasa ascunsa bine printre aminirile ce nu se pot uita. Si, abia atunci apare dezamagirea, intrebandu-te cine-i omul din fata ta pe care l-ai venerat.
Despre acest subiect voi spune mai multe amanunte, dar intr-o continuare a acestei carti, care a aparut datorita unei fiinte tot la fel de sensibile ca si mine, care poate a trecut prin aceleasi greutati. Eu nu pot decat sa-i multumesc ca exista si ca ma sprijina in continuare cu multa rabdare si devotament.
Poate impreuna vom reusi sa implinim un vis de mult apus(iubrea). Gasesc o apropiere sufleteasca de cele ce exista-n Univers, si de misterele Crestinismului.Acum as vrea sa recladesc in mine tot ce s-a surpat candva in copilarie, adolescenta si prima tinerete.
Poate in scrierile mele se vor regasi si ale fiinte sensibile, ce vor dori sa se haneasca cu"franturile mele de suflet ranit'' si mai apoi sa renasca la fel ca si mine din propria lor cenusa.
Eul acesta din mine , s-a transformat dintr-o data intr-un interogator al tuturor lucrurilor de pe pamant. Mi-ar placea mult sa spun ca lupta mea nu a fost in zadar, alaturi de un om bun, sensibil si cinstit. Mi-ar placea sa imi imaginez macar ca vom ramane doi buni prieteni si ca in plimbarile sau tacerile noastre, ne-am alina durerea cu ''franturile si deziluziile" ce ne-au cuprins ca-ntr-o menghina.
Poate ca destinul si speranta, ce acum clocotesc in sufletele noastre pereche, se vor intalni la o raspantie de drumuri, cu acea incredere mult mai mare in oameni, cu acea pasiune si dorinta de a ne reface viata impreuna. Poate omenia lor, alcatuita din defecte si calitati , din setea de cunoastere, din dorinta de a face mai mult bine celor din jur,din adevar si minciuna,din tot ceea ce e frumos si urat,va fi de un real folos si altor oameni.
''Multi se vor apropia de a lor fantana umpluta cu lacrimi, dar putini vor fi cei ce vor cobora in ea''
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





