Sotul este capul unei familii, deoarece este barbat, si pentru ca este chipul lui Hristos. Dar ce ne facem daca noi nu putem vedea in acel chip, iubirea nemarginita, devotata, loaiala, iubirea care sa mangaie, sa apere, sa hraneasca, sa educe familia sa? Atunci este prea facil pentru acesta, sa creada ca are drepturi asupra sotiei si asupra copiilor sai. Daca el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu-i este dator cu nici un respect, cu nici o ascultare.
Vedeti cum sotul care isi insala sotia, si o indeparteaza de cuibul sau, nu poate avea nici un drept asupra ei. Daca nu exista o dragoste reciproca, ce reprezinta dragostea jertfelnica, eroica pana la moarte, atunci casnicia se destrama. Barbatul poate sa devina barbat adevarat,imparat al familiei, atata timp cat stie sa respecte ceea ce a cucerit. Caci de fapt ce este barbatul? Mereu un cuceritor..si daca incalca juramatul facut in fata lui D-zeu si a familiei, atunci isi mierta pe deplin soarta despartirii definitive. Int-o casnicie este nevoie de multa dragoste, afectiune, de o delicatete deosebita. Uneori poti fi sincer si devotat, si totusi in cuvintele si in faptele tale sa nu fie destul din acea tandrete care incarca doua inimi cu iubire. Iata un sfat: nu afisa intodeauna proasta dispozitie si ofensa facuta de unii prieteni, frati, colegi, nu vorbi cu manie, nu te purta urat cu famiia ta. Nici o femeie din lume nu va suferi atat de mult ca propria ta sotie din pricina cuvintelor taioase ori necugetate care ti-au scapat de pe buze. Dintre toate lucrurile de pe lume, cel mai de temut sa iti fie s-o batjocuresti si s-o lovesti. Nu poate fi ea vinovata de toate cate ti se intampla tie pe parcursul unei zile. Dragostea nu-ti poate da acest drept, deoarece cu cat sant mai stranse relatiile dintre voi, cu atat mai rau doare inima de la orice privre, ton ridicat, gest care irita.
Sotia iubitoare se bucura de orice marturie , fie ea si microscopica, ridicand-o in slavi, prin marturisirea facuta. Cuvinte care nu ar trebui sa vina niciodata din lingusire , caci si-ar da imediat seama, ci dintr-o mare
intelepciune. Fiecare sotie trebuie sa stie ca atunci cand este dezorientata sau incurcata o sa afle intodeauna un adapost in iubirea sotului ei si nu in a altuia. Trebuie sa stie ca el si numai el o va intelege, ca se va purta cu ea foarte delicat, ca isi va folosi puterea ca sa o apere, si nu ca sa suporte toate jignirile din partea lui si a rudelor. Trebuie ca ea sa nu se teama niciodata ca va veni la el ca sa caute ocrotire, mangaiere, iubire, dragoste.... si nu batjocura.
Trebuie ca mainile sotului, insuflate de dragoste, sa fie in stare sa faca orice...asa cum s-a intamplat cu acest om ce a stat zi si noapte pe calculator, numai ca sa-mi termine de scris toate poeziile mele de suflet. Oare de ce ar fi facut-o? Cine eram eu? O necunoscuta..si doar atat.
Din dragoste de ea, el va trece prin toate incercarile pe care le presupune calea credintei, a adevarului, a iubirii. Acesti oameni care fac ceva neconditionat, unul pentru celalalt, vor fi uniti prin credinta comuna in Hristos, transfigurand dragostea lor reciproca in dragoste de Dumnezeu si astfel vor fi uniti pe veci si in cer. Nu se inteleg fratii de sange intre ei, si nu stii de ce? Nu se inteleg parintii cu copiii lor..si iar nu stii de ce? Nu se intelege pana la urma cine-i vinovat pentru toate cate se intampla in lumea aceasta bulversata?
Sotul trebuie sa se sfatuiasca in toate cu sotia lui, pe toate planurile si sa aiba incredere in ea...nu sa o lase sa se descurce de una singura...si apoi sa vina doar cu reprosurile. Poate ca ea nu se pricepe atat de bine ca el la unele treburi, insa poate ca va propune multe lucruri de valoare, intru-cat intuitia feminina functioneaza adeseori mult mai repede decat logica masculina. Dar si daca sotia nu-si poate ajuta sotul in treburile lui, dragostea pentru el o face sa poarte un interes profund pentru grijile sale, si este fericita atunci cand el vrea sa-i ceara doar sfatul, si in felul acesta cei doi se apropie si mai mult.
Daca ziua a fost cu spor, ea imparte cu sotul bucuria acestuia, si daca a fost slaba, incearca de il ajuta,ca o sotie credincioasa, sa treaca peste neplaceri, il imbarbateaza...asa cum am procedat eu cu acest om necunoscut.
Exista ceva sfant in toate si care provoaca o frica evlavioasa in faptul ca sotia, casatorindu-se, i-si concentreaza toate interesele asupra celui pe care are de gand sa-i fie un sot iubitor si bun. Ea lasa tot ce are mai drag..casa copilariei, mama, tatal, bunci...si urmeaza pe acest om , crezand ca-i va fi un sprijin real in toate. De cele mai multe ori nu este decat o amagire sufleteasca, si nu dupa mult timp..rup aceasta relatie conjugala nefericita. Se recasatoreste dupa un timp cu alt barbat, care la fel vine in intampinare cu fel de fel de promisiuni desarte si atunci ce sa mai faci?
Orice tanar, tanara, poate sa mai astepte o sansa..dar noi, la ce oare sa ne mai asteptam? Femeia incearca sa-i dea sotului sau, totul..adica si inima, daca s-ar putea scoate din piept...iar el?
Macar atat sa-si asume raspunderea pentru o viata tanara, fragila, si gingasa, care i s-a daruit din tot sufletul. Sa incerce s-o alinte, s-o apere, s-o ocroteasca, pana ce moartea o va baga definitiv in mormant.
Iata ce alcatuieste pentru toata viata fericirea inimii omenesti, care e in stare si de bucurii negraite, si de suferinte nemasurate si nestiute, decat de cei doi soti si Dumnezeu.
duminică, 3 aprilie 2011
joi, 31 martie 2011
Optimism
Erau doi calatori care, osteniti de truda drumului, au facut un popas. Si au vazut ca mai aveau de strabatut inca pe atata cale cata facusera pana la locul popasului. Unul dintre ei a spus cu obida:
- Si cand te gandesti ca mai avem inca pe atata truda de mers....
Dar celalalt a spus si el:
- Draga prietene, eu vad ca s-a dus aproape jumatate din osteneala drumului pe care-l avem de facut!
In fata primului calator se afla, asadar, numai ingrijorarea pentru drumul pe care-l mai avea de parcurs; despre acesta se spune ca este pesimist. Cel de-al doilea calator, pentru care realizarea obtinuta inseamna bucurie si, totodata, sursa de incredere pentru a face fata solicitarilor care urmau, este un optimist.
Optimismul este increzator in tot ceea ce face dar mai ales in fortele sale, ale copiilor, ale parintilor, ale colectivului in care lucreaza,ale prietenilor devotati; fiind mereu un invingator, o persoana care porneste la drum cu mult avant si nu se lasa doborat de obstacolele ce-i vor sta in cale.
Nu vom putea niciodata sa mergem de la ceea ce este dorit la obligatie...ar fi o crima!
Caracterul obligatiei ar violenta intr-o zi dorinta....si ar fi pacat sa ramanem doar cu obligatia.
- Si cand te gandesti ca mai avem inca pe atata truda de mers....
Dar celalalt a spus si el:
- Draga prietene, eu vad ca s-a dus aproape jumatate din osteneala drumului pe care-l avem de facut!
In fata primului calator se afla, asadar, numai ingrijorarea pentru drumul pe care-l mai avea de parcurs; despre acesta se spune ca este pesimist. Cel de-al doilea calator, pentru care realizarea obtinuta inseamna bucurie si, totodata, sursa de incredere pentru a face fata solicitarilor care urmau, este un optimist.
Optimismul este increzator in tot ceea ce face dar mai ales in fortele sale, ale copiilor, ale parintilor, ale colectivului in care lucreaza,ale prietenilor devotati; fiind mereu un invingator, o persoana care porneste la drum cu mult avant si nu se lasa doborat de obstacolele ce-i vor sta in cale.
Nu vom putea niciodata sa mergem de la ceea ce este dorit la obligatie...ar fi o crima!
Caracterul obligatiei ar violenta intr-o zi dorinta....si ar fi pacat sa ramanem doar cu obligatia.
Cartea
Vezi, cartea aceasta?am primit-o ieri in dar,
de la cineva la care eu tin foarte mult...
Pe fiecare pagina, hartia parca-i netezita,
si nimic in ea nu pare amagire, putrezita.
Si-n fila alba vad, imaculat,
un alt perete, mult mai incarcat.
Un nou etaj spre-nalturi...
o fereastra larg deschisa,
Spre fericirea noastra...ce poate va veni.
Vezi cartea aceasta, ca un cer de stele,
mi-a dat-o cineva in dar...
Poate e iubirea vietii mele.
Si numai cu el ma-nalt, invat,
cuvantul lui l-ascult!
De-aceea o iubesc mult mai mult!
de la cineva la care eu tin foarte mult...
Pe fiecare pagina, hartia parca-i netezita,
si nimic in ea nu pare amagire, putrezita.
Si-n fila alba vad, imaculat,
un alt perete, mult mai incarcat.
Un nou etaj spre-nalturi...
o fereastra larg deschisa,
Spre fericirea noastra...ce poate va veni.
Vezi cartea aceasta, ca un cer de stele,
mi-a dat-o cineva in dar...
Poate e iubirea vietii mele.
Si numai cu el ma-nalt, invat,
cuvantul lui l-ascult!
De-aceea o iubesc mult mai mult!
miercuri, 30 martie 2011
" Floarea modestiei''
Ca sa intelegi mai bine ce inseamna sa fii un om modest, o sa-ti povestesc in seara asta, o poveste veche, o legenda. O stiu din copilaria mea indepartata...de la fratele mamei mele, Dumitru.
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori, si daca pe urma n-a mai fost asa, e la mijloc o legenda trista, pe care o sa ti-o povestesc alta data, cand o sa ramanem noi doi si daca vei dori sa ma asculti...ti-o voi spune cu placere.
Florile, cum spun, din marea gradina a lumii aveau toate cate un nume: floarea frumusetii, a norocului, a bunastarii, a intelepciunii, a sarguintei, a rabdarii, floarea saraciei, a prieteniei, a milei, a increderii. Numai intr-un colt, mai scunda, uitata, statea o floare tare trista; n-avea nume. Uituc, gradinarul se incurcase intre rasaduri si nu-i spusese florii in nci un fel. Pluteau miresmele pana in inaltul cerului si mai departe pana la ultima stea spre faima gradinii imbalsamate.
Dar iata ca intr-o noapte se porni o furtuna napraznica, o vijelie turbata, un vant nimicitor, o ploaie cumplita care au pustiit gradina, smulgand din pamant multe flori schilodite de vant, de suvoaiele de apa. Numai floarea mea uitata si trista, scunda cu petalele marunte, a scapat de uragan, inaltandu-si in zori culorile spre cer ca un semn al biruintei. Si din clipa aceea a capatat si ea un nume, zicandu-i-se pretutindeni: floarea modestiei.
Ti-am povestit, draga cititorule, aceasta legenda auzita in copilarie, ca sa-i prinzi intelesurile si sa nu-i uiti niciodata talcurile. Fiindca sunt bune pe lumea asta toate darurile; si frumusetea, si norocul, si bunatatea, si intelepciunea, si sarguinta, si rabdarea. Dar tot asa de pretioasa e si modestia. Modestia, dragul meu, nu inseamna umilinta. O asemenea intelegere ar fi un pacat de care te sfatui sa te feresti. Modestia nu inseamna necunoasterea puterilor tale sau dispretuirea lor. Ar fi o slabiciune la care nu te indemn.
A fi modest nu inseamna a fi lipsit de avant si de indrazneala, a fi tacut sau indiferent la marile intrebari ale lumii. A fi modest nu inseamna a fi posac, insingurat sau lipsit de vlaga...
Modestia inseamna frumusete a spiritului, bunatate si intelepciune,sarguinta si rabdare, toate darurile minunate ale omului la un loc, stranse intr-o singura virtute, cea mai inalta si mai demna. Acum cred ca ai priceput, dragul meu, talcul acestei legende si intelesurile ei?
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori.
Cultiva, dragul meu, floarea modestiei, invata-i si pe altii s-o faca si floarea asta scunda , cu petale marunte isi va desface spre inaltimi culorile, spre marile si neistovitele tale bucurii.
De aceea eu mi-am dorit sa fi fost candva o floare...dar ce pacat ca ea se ofileste foarte repede!
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori, si daca pe urma n-a mai fost asa, e la mijloc o legenda trista, pe care o sa ti-o povestesc alta data, cand o sa ramanem noi doi si daca vei dori sa ma asculti...ti-o voi spune cu placere.
Florile, cum spun, din marea gradina a lumii aveau toate cate un nume: floarea frumusetii, a norocului, a bunastarii, a intelepciunii, a sarguintei, a rabdarii, floarea saraciei, a prieteniei, a milei, a increderii. Numai intr-un colt, mai scunda, uitata, statea o floare tare trista; n-avea nume. Uituc, gradinarul se incurcase intre rasaduri si nu-i spusese florii in nci un fel. Pluteau miresmele pana in inaltul cerului si mai departe pana la ultima stea spre faima gradinii imbalsamate.
Dar iata ca intr-o noapte se porni o furtuna napraznica, o vijelie turbata, un vant nimicitor, o ploaie cumplita care au pustiit gradina, smulgand din pamant multe flori schilodite de vant, de suvoaiele de apa. Numai floarea mea uitata si trista, scunda cu petalele marunte, a scapat de uragan, inaltandu-si in zori culorile spre cer ca un semn al biruintei. Si din clipa aceea a capatat si ea un nume, zicandu-i-se pretutindeni: floarea modestiei.
Ti-am povestit, draga cititorule, aceasta legenda auzita in copilarie, ca sa-i prinzi intelesurile si sa nu-i uiti niciodata talcurile. Fiindca sunt bune pe lumea asta toate darurile; si frumusetea, si norocul, si bunatatea, si intelepciunea, si sarguinta, si rabdarea. Dar tot asa de pretioasa e si modestia. Modestia, dragul meu, nu inseamna umilinta. O asemenea intelegere ar fi un pacat de care te sfatui sa te feresti. Modestia nu inseamna necunoasterea puterilor tale sau dispretuirea lor. Ar fi o slabiciune la care nu te indemn.
A fi modest nu inseamna a fi lipsit de avant si de indrazneala, a fi tacut sau indiferent la marile intrebari ale lumii. A fi modest nu inseamna a fi posac, insingurat sau lipsit de vlaga...
Modestia inseamna frumusete a spiritului, bunatate si intelepciune,sarguinta si rabdare, toate darurile minunate ale omului la un loc, stranse intr-o singura virtute, cea mai inalta si mai demna. Acum cred ca ai priceput, dragul meu, talcul acestei legende si intelesurile ei?
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori.
Cultiva, dragul meu, floarea modestiei, invata-i si pe altii s-o faca si floarea asta scunda , cu petale marunte isi va desface spre inaltimi culorile, spre marile si neistovitele tale bucurii.
De aceea eu mi-am dorit sa fi fost candva o floare...dar ce pacat ca ea se ofileste foarte repede!
luni, 28 martie 2011
Suferinte planificate de catre cei de sus
Toata lumea pretinde ca traieste intr-un stat democratic unde Legislativul este reprezentat de alesii nostri. Dar stim cum suntem luati in seama de catre acestia. Pe toate posturile nu vezi decat doar harmalaie, suntem bombardati cu tot felul de legi, ce nu se respecta nici macar cat se respectau inainte de 1989. Oare pana cand aceasta injosire? Asumarea momentului este cea pe Codul Muncii, denumit pe buna dreptate "Codul sclaviei moderne".
Sindicatele, patronatele, angajatii, interventiile tumultoase ale strazii, personalitati pregatite in domeniu incearca in zadar sa aduca pe drumul cel bun niste indivizi care au alunecat demult timp pe o panta gresita. Asa cum se intampla si in unele familii, ce ajung in pragul batranetii prin tribunale. Cu acesti oameni nu se poate continua decat politica dialogului surd.
Cine-i mai poate apara oare pe acesti angajati, daca pana si reprezentantul acestora este numit de angajatori? Dispar contractele de munca si cartile de munca. Oare de ce? Sa nu mai aiba nimeni nici o raspundere in fata celor ce au prestat pana acum o munca cinstita.O sa ne luptam in continuare doar cu morile de vant, deoarece pe Sorin Ovidiu Vantu il doare undeva de tara aceasta. Daca ar fi fost trasi la raspundere toti cei care s-au apucat de jefuit aceasta tara, de pe vremea lui Iliescu...poate se putea salva ceva din ceea ce s-a construit pe vremea raposatului. Fiecare si-a vazut de furtisaguri cat mai mari si acum sufera tot poporul...este normal?
Problema lipsei este trambitata tocmai de acesti jefuitori, ce continua cu disponibilizarile si comasarea tuturor institutiilor. Dar pe ale lor le lasa neatinse, precum sunt salariile lor. Ei sunt in legalitate perfecta, numai noi sclavii suntem in ilegalitate.
Se exploreaza tot mai mult ideea investitorilor straini, care vor veni ca hunii si tatarii sa devasteze si ultima bucatica de pamant din tara aceasta.
Cui sa ne mai plangem? Suntem noi romanii adevarti de alta data?
Cine stie ce hoarde straine care stau la panda vor navali protejati de noua lege, pusi doar pe capatuiala in tara noastra. Inca mai suntem pusi sub amenintarea iataganelor de la "Ïnalta Poarta" sau a turlei tancului de la Kremlin indreptata amenintator de pe vremea lui CEAUSESCU. Cei de sus nu-si vor amesteca niciodata vaietele cu ale celor de jos. Aceasta strategie
aplicata noua romanilor de rand, a fost de mult timp clocita in mintea lor, dar noi credeam ca va fi numai bine, cu acest guvern in frunte....
A luat-o metodic-disponibilizari, taieri de salarii, Legea Educatiei, Legea Pensiilor, acum Codul Muncii si ce mai urmeaza?
Daca mergem la medic sa stim de unde ni se trag toate durerile, si cel mai bine ar fi, sa ne ducem la biserica,fiindca tot s-au construit multe , si de acolo in mormant ca ne va fi cel mai bine...
Eu as zice ca cel mai bine ar fi ,sa ne spunem in gand rugaciunea pe care o repetam si inainte de 89, in casuta noastra, caci suntem un popor al tuturor suferintelor ,un popor puternc, sanatos, viguros, ce nu mai avem nevoie de medici, intelectuali, muncitori harnici si cinstiti.
Bietii oameni dezamagiti pleaca spre alte orizonturi, simtindu-se straini in propria lor tara. Acolo legile nu pot fi asa de strambe ca la noi..tot mai raman cu ceva prin buzunarele lor goale.
De ce-i cauta altii oare ca pe "iarba de leac"?
Oare scoala romaneasca a scos numai "tampiti"?
Ce va scoate de acum incolo, cu salariile mizerabile ce ni se asigura?
Sindicatele, patronatele, angajatii, interventiile tumultoase ale strazii, personalitati pregatite in domeniu incearca in zadar sa aduca pe drumul cel bun niste indivizi care au alunecat demult timp pe o panta gresita. Asa cum se intampla si in unele familii, ce ajung in pragul batranetii prin tribunale. Cu acesti oameni nu se poate continua decat politica dialogului surd.
Cine-i mai poate apara oare pe acesti angajati, daca pana si reprezentantul acestora este numit de angajatori? Dispar contractele de munca si cartile de munca. Oare de ce? Sa nu mai aiba nimeni nici o raspundere in fata celor ce au prestat pana acum o munca cinstita.O sa ne luptam in continuare doar cu morile de vant, deoarece pe Sorin Ovidiu Vantu il doare undeva de tara aceasta. Daca ar fi fost trasi la raspundere toti cei care s-au apucat de jefuit aceasta tara, de pe vremea lui Iliescu...poate se putea salva ceva din ceea ce s-a construit pe vremea raposatului. Fiecare si-a vazut de furtisaguri cat mai mari si acum sufera tot poporul...este normal?
Problema lipsei este trambitata tocmai de acesti jefuitori, ce continua cu disponibilizarile si comasarea tuturor institutiilor. Dar pe ale lor le lasa neatinse, precum sunt salariile lor. Ei sunt in legalitate perfecta, numai noi sclavii suntem in ilegalitate.
Se exploreaza tot mai mult ideea investitorilor straini, care vor veni ca hunii si tatarii sa devasteze si ultima bucatica de pamant din tara aceasta.
Cui sa ne mai plangem? Suntem noi romanii adevarti de alta data?
Cine stie ce hoarde straine care stau la panda vor navali protejati de noua lege, pusi doar pe capatuiala in tara noastra. Inca mai suntem pusi sub amenintarea iataganelor de la "Ïnalta Poarta" sau a turlei tancului de la Kremlin indreptata amenintator de pe vremea lui CEAUSESCU. Cei de sus nu-si vor amesteca niciodata vaietele cu ale celor de jos. Aceasta strategie
aplicata noua romanilor de rand, a fost de mult timp clocita in mintea lor, dar noi credeam ca va fi numai bine, cu acest guvern in frunte....
A luat-o metodic-disponibilizari, taieri de salarii, Legea Educatiei, Legea Pensiilor, acum Codul Muncii si ce mai urmeaza?
Daca mergem la medic sa stim de unde ni se trag toate durerile, si cel mai bine ar fi, sa ne ducem la biserica,fiindca tot s-au construit multe , si de acolo in mormant ca ne va fi cel mai bine...
Eu as zice ca cel mai bine ar fi ,sa ne spunem in gand rugaciunea pe care o repetam si inainte de 89, in casuta noastra, caci suntem un popor al tuturor suferintelor ,un popor puternc, sanatos, viguros, ce nu mai avem nevoie de medici, intelectuali, muncitori harnici si cinstiti.
Bietii oameni dezamagiti pleaca spre alte orizonturi, simtindu-se straini in propria lor tara. Acolo legile nu pot fi asa de strambe ca la noi..tot mai raman cu ceva prin buzunarele lor goale.
De ce-i cauta altii oare ca pe "iarba de leac"?
Oare scoala romaneasca a scos numai "tampiti"?
Ce va scoate de acum incolo, cu salariile mizerabile ce ni se asigura?
joi, 24 martie 2011
Cuvinte-cuvinte
Cuvinte, cuvinte, dulci-amare
Buchet de litere,..binecuvantatoare.
Era oare mai bine in vechea-ntunecime,
Fara tine mi-ar fi fost oare mai bine?
Tu mi-ai deschis ochiii mei in tina..
Vad lucruri multe, dar intrezaresc si-o lumina.
Tu mi-ai aratat de multe ori doar privirea,
Eu nu am asteptat doar vederea, ci marturisirea..
In sufletul cu ape cand tulburi cand domoale,
Necontenit s-au aruncat si vorbe apasatoare,
Dar acum ne bate primavara in inimi!!..Sa-i deschidem,
Si negurii vietii putem sa le desfidem,
Alt soare sa reaprindem pe noile cai...
Sa ne privim frumos in ochii mei,ochii tai,
E oare mana ta in aer? Sau e prima randunica?
Ce soseste in zbor astazi, ca sa-mi zica:"Te iubesc".
Buchet de litere,..binecuvantatoare.
Era oare mai bine in vechea-ntunecime,
Fara tine mi-ar fi fost oare mai bine?
Tu mi-ai deschis ochiii mei in tina..
Vad lucruri multe, dar intrezaresc si-o lumina.
Tu mi-ai aratat de multe ori doar privirea,
Eu nu am asteptat doar vederea, ci marturisirea..
In sufletul cu ape cand tulburi cand domoale,
Necontenit s-au aruncat si vorbe apasatoare,
Dar acum ne bate primavara in inimi!!..Sa-i deschidem,
Si negurii vietii putem sa le desfidem,
Alt soare sa reaprindem pe noile cai...
Sa ne privim frumos in ochii mei,ochii tai,
E oare mana ta in aer? Sau e prima randunica?
Ce soseste in zbor astazi, ca sa-mi zica:"Te iubesc".
miercuri, 23 martie 2011
Divortul-ne despartim oare prea usor?
Asa ar trebui sa fim mereu-doi pe un balansoar. Dar ce face oare sa nu fie asa? Inamici sunt la tot pasul. Unii viseaza la o iubire vesnica, dar nu se pot face compromisuri ca sa o pastram. In general, oamenii asteapta mult mai mult de la o relatie finalizata printr-o casatorie. Stabilitate, garantie, intelegere, armonie, liniste si mai ales un partener care sa ofere compensatii pentru toate insatisfactiile pe care le suferim in viata. Daca partenerul nu poate oferi celuilalt ceea ce-si doreste , repede se ajunge la conflict. Toti cercetatorii spun ca cele mai dese esecuri sunt din cauza stresului de zi cu zi. El se strecoara aproape neobservat in existenta cotidiana a cuplului si imprastie insistent otrava. Maruntisurile stresante de peste zi,cum ar fi inghesuiala groaznica din mijloacele de transport, necazurile de la serviciu, asteptarea indelungata prin statii, cozile de la supermarketuri, toate sunt descarcate acasa in capul partenerului. Si la toatea cestea daca mai e si alcoolul, atunci iti iei adio de la viata aceasta printr-un divort amiabil, daca este posibil, daca nu printr-o balacareala, dupa cum vedem astazi la televizor. Banalitatile adunate cu anii inalta treptat un munte de gunoaie si, intr-o buna zi, bareaza efinitiv drumul spre omul de alaturi. Dezinteresul reciproc, lipsa temelor de discutie, sentimentul ca defectele partenerului au devenit de nesuportat, infidelitatile, neglijarea sexului, disparitia tandretii, certurie din cauza greutatilor - toate acestea sunt adesea numai simptomele stresului prelungit. Un sondaj intreprins de Institutul pentru probleme familiale din Anglia a aratat ca mai bine de jumatate dintre femei si-ar dori sa stea mai mult de vorba cu partenerul lor, dar?iar barbatii sa aiba mai multe preocupari comune cu sotiile lor,dar?
Se pare ca nimic nu ar fi mai simplu,daca s-ar pune de comun acord intre dorintele ce si le doresc. Ar fi frumos sa mearga impreuna la cumparaturi, teatru, plimbare , gradinarit, dar majoritatea prefera crasma, ceea ce nu poate face o femeie cu capul pe umeri. Cand casnicia incepe sa scartie, nu scartaie degeaba? Si intervin toti prietenii, rudele, pentru impacarea celor doi. Insa toate cate sunt traite, daca au ajuns prea departe atunci interventia lor nu mai are valoare. Exista inca de la bun inceput un punct slab, el constand in modul diferit in care cei doi parteneri isi percep si isi evalueaza relatia. Unul tine mortis ca relatia sa nu se destrame, dar fara ca el sa poata schimba ceva la comportamentul sau...iar celalalt ferm hotarat merge si depune actele de divort. De ce? Femeile sesizeaza mai repede decat barbatii, pericolele ce le-ar paste daca aceasta casnicie ar continua intr-un mod tragic..fara sentimente, intelegere si comunicare pe toate planurile.
Femeile si barbatii nu traiesc simultan situatiile de conflict din interiorul unui cuplu. Astfel, ajung mai curand la momentul cand marea iubire de odinioara se reduce la "trei cuvinte'' si nu la ''doua" ca inainte. Care sunt aceste cuvinte la inceputul unei relatii le stiti prea bine, daca au existat cu adevarat din ambele parti. Iar ultimele vi le amintesc eu''plec sau raman?''. Plecarea e grea, fiindca presupune o schimbare majora in viata, de pe o zi pe alta, ca sa nu mai vorbim de vechile sentimente care nu pot disparea asa de repede, mai ales daca la mijloc au fost si copiii. Iar a ramane intr-o relatie unde sentimentele sau racit total, e ca si cum ai fi prizonier in propria ta locuinta, sufocandu-te dupa niste gratii invizibile si nasconcind intr-una planuri de evadare. Cu toate acestea noi femeile mai dam "n" sanse partenerului si o sansa iubirii daca a existat cu adevarat.
In unele cupluri de bogatasi stresul nr.1 sunt banii sau infidelitatea.
Uneori, problemele sunt atat de incalcite, incat nu mai poti stabili de unde a inceput totul - de la sentimentul de a nu fi controlat de celalalt sau de la bani? De la tradarea ei sau a lui sau de la atitudinea lui dispretuitoare fata de femei? Trebuie sa stim de unde a inceput totul, ca sa reparam ce mai este de reparat...altfel totul se naruie. Daca cei doi au fost indragostiti cu adevarat unul de altul la inceputul casniciei, se mai poate schimba ceva, altfel toata discutia va ajunge in acelasi punct mort, de indiferenta, si infidelitate. Iar daca i se va parea ca, strangand din dinti si indurand o perioada nefericita, norii s-ar putea risipi din nou, atunci despartirea ar fi o mare greseala. Dar neputinta de a pleca la timp dintr-o relatie compromisa defenitiv e la fel de periculoasa. Atunci cand dragostea se transforma in mila si indiferenta e semn ca trebuie sa parasiti de urgenta aceasta relatie. Modificarea sufleteasca e la fel de periculoasa precum cancerul. Ea creeaza metastaze care paralizeaza toate celelalte zone ale vietii. Nimic nu va mai functiona ca inainte. Oamenii au nevoie de setimente profunde si nu doar de suprafata. Lipsa acestora creeaza mari infirmitati.
"FUGA ESTE RUSINOASA, DAR SANATOASA"(asa spune un vechi proverb popular).
Se pare ca nimic nu ar fi mai simplu,daca s-ar pune de comun acord intre dorintele ce si le doresc. Ar fi frumos sa mearga impreuna la cumparaturi, teatru, plimbare , gradinarit, dar majoritatea prefera crasma, ceea ce nu poate face o femeie cu capul pe umeri. Cand casnicia incepe sa scartie, nu scartaie degeaba? Si intervin toti prietenii, rudele, pentru impacarea celor doi. Insa toate cate sunt traite, daca au ajuns prea departe atunci interventia lor nu mai are valoare. Exista inca de la bun inceput un punct slab, el constand in modul diferit in care cei doi parteneri isi percep si isi evalueaza relatia. Unul tine mortis ca relatia sa nu se destrame, dar fara ca el sa poata schimba ceva la comportamentul sau...iar celalalt ferm hotarat merge si depune actele de divort. De ce? Femeile sesizeaza mai repede decat barbatii, pericolele ce le-ar paste daca aceasta casnicie ar continua intr-un mod tragic..fara sentimente, intelegere si comunicare pe toate planurile.
Femeile si barbatii nu traiesc simultan situatiile de conflict din interiorul unui cuplu. Astfel, ajung mai curand la momentul cand marea iubire de odinioara se reduce la "trei cuvinte'' si nu la ''doua" ca inainte. Care sunt aceste cuvinte la inceputul unei relatii le stiti prea bine, daca au existat cu adevarat din ambele parti. Iar ultimele vi le amintesc eu''plec sau raman?''. Plecarea e grea, fiindca presupune o schimbare majora in viata, de pe o zi pe alta, ca sa nu mai vorbim de vechile sentimente care nu pot disparea asa de repede, mai ales daca la mijloc au fost si copiii. Iar a ramane intr-o relatie unde sentimentele sau racit total, e ca si cum ai fi prizonier in propria ta locuinta, sufocandu-te dupa niste gratii invizibile si nasconcind intr-una planuri de evadare. Cu toate acestea noi femeile mai dam "n" sanse partenerului si o sansa iubirii daca a existat cu adevarat.
In unele cupluri de bogatasi stresul nr.1 sunt banii sau infidelitatea.
Uneori, problemele sunt atat de incalcite, incat nu mai poti stabili de unde a inceput totul - de la sentimentul de a nu fi controlat de celalalt sau de la bani? De la tradarea ei sau a lui sau de la atitudinea lui dispretuitoare fata de femei? Trebuie sa stim de unde a inceput totul, ca sa reparam ce mai este de reparat...altfel totul se naruie. Daca cei doi au fost indragostiti cu adevarat unul de altul la inceputul casniciei, se mai poate schimba ceva, altfel toata discutia va ajunge in acelasi punct mort, de indiferenta, si infidelitate. Iar daca i se va parea ca, strangand din dinti si indurand o perioada nefericita, norii s-ar putea risipi din nou, atunci despartirea ar fi o mare greseala. Dar neputinta de a pleca la timp dintr-o relatie compromisa defenitiv e la fel de periculoasa. Atunci cand dragostea se transforma in mila si indiferenta e semn ca trebuie sa parasiti de urgenta aceasta relatie. Modificarea sufleteasca e la fel de periculoasa precum cancerul. Ea creeaza metastaze care paralizeaza toate celelalte zone ale vietii. Nimic nu va mai functiona ca inainte. Oamenii au nevoie de setimente profunde si nu doar de suprafata. Lipsa acestora creeaza mari infirmitati.
"FUGA ESTE RUSINOASA, DAR SANATOASA"(asa spune un vechi proverb popular).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)