Care este cheia succesului?

In viata aceasta cheia succesului nu este decat dragostea adevarata fata de ceea ce te inconjoara...
Sa poti deschide o usa doar cu dragoste si cu respectul reciproc, conteaza mult..
Imi amintesc cum majoritatea copiilor au crescut cu cheia de gat, si credeau ca este cheia succesului lor in viitor. Parintii munceau pe branci pentru ei sa aiba un trai mai bun..dar? Tot ce s-a cladit pe vreamea lui CEAUSESCU..azi s-a risipit...in vant.
Unii au plecat departe de tara aceasta doar ca sa poata trai ceva mai bine, acasa la tine nu esti tratat decat ca pe-o carpa..salarii de mizerii, pensii ioc, medicamente la fel...
Vor petrece si ei cei mai frumosi ani doar prin strainatate, si cand vor ajunge acasa nu vor mai gasi decat un bloc din beton , fara valoare..parintii dusi fara un sprijin real in lumea celor vesnice. Cand vor simti in dreptul inimii o durere crunta, abia atunci isi vor mai aminti de parintii ce le-au dat viata...dar va fi prea tarziu. Pana se vor intoarce ei, eu voi scrie aici pe acest blog pana cand cineva drag mie il va recupera in intregime.
Daca as avea o putere supranaturala as muta muntii din loc, sau printr-un singur semn as face ca tot ce s-a cladit pe vremea raposatului sa revina la normal...oamenii sa aiba unde munci si locui.
Nu-mi ramane decat sa caut in continuare cheia succesului doar prin munca cinstita...voi mai deschide poate o alta usa, spre cine stie ce alte taramuri, spre cine stie ce alte zari. Timpul si bunul Dumnezeu va decide ce va fi cu viata mea.

Cui oare sa te poti plange si in cine poti sa te mai increzi?

Reusita in viata ta vine mai mult din sinceritate si smerenie dar si din ascultare. Intristator pentru vremurile de astazi ca nu stii in cine si in ce sa mai crezi? Copiii nu mai au indrumatorii de alta data, batranii nu mai au medicamente gratuite(desi au cotizat), parintii nu mai au servici...unde oare se indreapta tara aceasta?
In loc de carmaci, dai de un vaslas oarecare,...in loc de de dascal adevarat, dai de un om ramas la mila parintilor,...in loc de un medic bun dai peste un vraci,...in loc de un preot adevarat dai de un camatar...etc...
De la invataturi si indrumari practice pana la descrierea unor stari duhovnicesti pe care foarte rar se intampla ca cineva sa le atinga si cu atat mai mult sa si le marturiseasca in scris despre ele..este cale lunga.
Ce trebuie sa facem? Sa ne rugam mai des, sa ne silim fara contenire la rugaciune..numai asa putem scapa de stresul de peste zi. Daca mintea noastra ne va fugi in alta parte vom avea sigur de suferit. Sa stai in fiecare zi de vorba cu Domnul macar o ora, vei vedea ca doar asa este mai aproape de tine. Asa cum un copil se roaga de mama sa sa-i faca un moft, tot asa si noi sa ne rugam din tot sufletul sa fim iertati de pacate ,si..mai departe si noi vom putea ierta pe toti dusmanii casei noastre. Pentru aceasta implinire se cere de la binevoitor multa osteneala si silinta dureroasa. Da sange si ia duh, spune SCRIPTURA- insa osteneala silirii de sine pe tote le biruie. Totodata trebuie sa ne mustram pe noi insine in toate, in fiecare clipa, pentru fiecare gand murdar si pentru ceea ce viata nu ti-a dat. Din adancul inimii sa inalti atunci glas catre Dumnezeu, tinandu-ti rugaciunea ascunsa. Iubirea dumnezeiasca nu are ati dauna niciodata..nu este o durere mai mare decat iubirea pamanteana...mai ales cand cel in care ti-ai pus sperantele, ca-ti va face viata putin mai usoara ca inainte...te tradeaza in fiecare zi putin cate putin. Cand inima ta inghite zilnic doar amaraciune din partea lui oare la ce sa te mai astepti in viitor de la altcineva?
Eu cred ca e mult mai bine sa privesti cerul senin si sa-l implori din nou pe Dumnezeu..sa-ti fie mereu aproape. Ma mir cum de mai am forta sa merg mai departe...vad cum mi se zbate totul si se smunceste in mine, inima parca ar vrea sa plece undeva departe...dar mintea imi spune, stai cuminte in bancuta ta. Ca orice vietate ma voi stinge intr-o zi de dor, de deznadejde, de dorinti neimplinite, de multe dezamagiri..dar cu inima pe suflet ca nu-mi pare rau de tot ce s-a intamplat in viata mea.

O discutie intre prietenii de familie, despre economie

A fost odata o frumoasa poveste de dragoste...ca mai toate povestile. Intr-o zi aceasta poveste s-a transformat intr-o discutie aprinsa despre economie. La inceput, becul cand a observat ca ea se pregateste de culcare, a facut ochii mari, fiind ferm convins ca o sa-si aminteasca mereu de el...dar cand a vazut ca ea isi trage plapuma peste ochi, a palit mirat: - Oare cum se poate una ca asta?!Si a inceput nervos sa-i sfaraie filamentul de indignare. - Iaca ca se poate! a auzit el, chiar atunci, un glas stins, venind ca de pe alta lume. - Dar de ce? - Pentru ca asa e ea! Simplu, nu? S-apoi nu inteleg de ce esti suparat.Tu, oricum stai acolo sus, in lumina...si esti stralucitor, dar ea? Becul incepu sa se infurie si mai rau: - Asta nu-i lumina...e risipa de lumina! - Dar cu mine face risipa.. de intuneric! - Cum?! Vrei sa zici ca se poate si risipa de intuneric? Nu mai pricep nimic...Dar cine esti tu, ca nu te vad?... - Imi este rusine sa-ti spun... - Hai, te rog!, insista becul... - Bine, o sa-ti spun, pentru ca te simt la fel de furios ca si mine. Sunt o bucata de hartie pe care e scris un singur cuvant:"soale". - A vrut sa scrie:"soare"...dar s-a poticnit. - Da? Atunci nu inteleg de ce esti ...intunecata? - Pentru ca...pentru ca...si incepu a plange...printre suspine, hartia abia mai putu pronunta cele doua cuvinte sensibile, ce nu se pot rosti decat dintr-un suflet la fel de sensibil..."te iubesc". - Becului i se facu atunci mila de ea: -Ei , hai, nu mai plange, ca lacrimile nu-ti fac bine, sunt prea sarate;te poti si pata cu ele si in locul acela n-o sa mai poti citi niciodata cuvantul"soare", dupa cum tu ti-ai dorit, cand m-ai cunoscut.... - Ce importanta mai are asta pentru mine, cand nu mai sunt cine am fost odata...?Adica, vreau sa spun, ca nu mai vreau sa ajung iarasi un cocolos aruncat la cosul de gunoi... - Tu cel putin mai vezi cate ceva!- striga, cat putu de tare un creion de sub pat.Eu...eu... - Dar tu, cine mai esti? se interesa becul aprins de manie... - Sunt un creion galben... - Inca nu ai auzit de mine...sunt trist la fel ca si hartia... - Dar de ce ? Eu nu mai am varf...cand a vrut sa scrie "soale" mi s-a rupt...a apasat prea tare. - Si de ce nu te-a ascutit? - Pentru ca, se auzi un glas taios, de dupa un dulap, pe mine, pe ascutitoare, m-a aruncat de o saptamana....si am inceput sa ruginesc. Dar chiar atunci, cand din diferite colturi ale camerei, pe unde erau aruncate, se pregateau sa intre in vorba- o carte cu file mototolite, trei gume de sters ratacite si un compas pierdut- in camera a intrat tata, care a stins repede lumina... - Ai spus ceva, tata? - Nu... Maine dimineata o sa avem o discutie foarte importanta..,acum facem risipa de lumina. Apoi s-au culcat cu totii, asteptand ziua de maine..care nu a mai fost niciodata.

Prietenia

Se povesteste ca de mult de tot, salcia ar fi fost o femeie, cu parul auriu cazandu-i in valuri pe spate. Ea avea un fiu ce intr-o zi a plecat de langa ea, lasandu-se in voia valurilor... Intr-o dupa amiaza m-a vizitat un prieten drag...l-am primit cu placere...l-am intrebat de unde vine si ce doreste de la mine? Gandul lui era un gand bun si fara sa-mi raspunda la ale mele intrebari m-a luat in brate si m-a sarutat cu foc...Acesta este raspunsul meu la intrebarile tale. A plecat a doua zi, inapoi la mama lui care il astepta cu sufletul la gura.. Povestea arata ca fiul i-a spus acelei femei, la despasrtire, ca se va intoarce curand, dar ca daca la intoarcere nu-l va astepta pe locul unde s-au desapartit, el va intelege ca ea nu mai traieste si va pleca iarasi in lume. Se mai spune ca de atunci, de la plecarea lui, femeia, ca nu cumva el, sa i se intoarca pe neasteptate si sa n-o gaseasca acolo la intoarcere, nu s-a mai despartit de malul apei si ca sa nu mai plece nicaieri s-a legat de pamantul acelui loc, cu radacini puternice. Zile si nopti de-a randul se spune ca ea a ramas astfel credincioasa... Au trecut peste ea ierni infricosatoare, cu vanturi aspre, toamna i-a smuls mereu lacrimile frunzelor, dar nici o suferinta n-a clintit-o din asteptarea ei. A sosit primavara, anotimpul trezirii la viata si salcia s-a desteptat dintr-un somn adanc... Pe zapada ea a tremurat dezbracata de hainele primaverii si verii, a stat in ger cu parul ravasit si uscat. Gheata i-a prins piciorul in apa, dar ea a asteptat, a asteptat mereu, fara sa plece o clipa din locul in care o lasase el....nedeslipita de malul apei. Primavara se imbraca mereu in haine noi de frunze, iar cand un vant mai puternic a vrut s-o alunge de pe malurile apei, ea s-a ferit de el, impingandu-l in laturi cu bratele crengilor. Alteori, cand soarele cu razele sale calde veni sa o mangaie alinator, salcia din marginea apei, reinviata, si-a falfait iar bratele spre larguri, ca o chemare catre fiul ei care intarzia....sa mai apara. Ea credea totusi ca se va intoarce intr-o zi, ca n-a cazut in lupta pentru dreptate si binele oamenilor, care este lunga si grea si de aceea il asteapta mereu cu taria in suflet si cu credinta iubirii. E obosita de lunga asteptare, dar apele cunosc povestea ei si intodeauna, atunci cand o cuprinde oboseala, cazandu-le in brata, ele o ajuta sa se ridice iarasi si sa-si infinga din nou radacinile in pamant.

Viata mea intre trecut si prezent

"Ce am cheltuit, am pierdut;ce am avut, am lasat altora;dar ce am dat din suflet mai este inca al meu"-La Oxenstierna

Cele mai dificile lucruri pe care nu le poate realiza un om nu sunt suferintele trupesti si nici cele spirituale ci altele...
-Sa rasplatesti ura prin dragoste;
-Sa recunosti atunci cand nu ai dreptate;
-Sa spui ca e posibil de realizat un lucru imposibil;
-Sa iubesti neconditionat o alta persoana;
-Sa te ridici doar prin ambitia ta si nu prin prostia altora;
-Sa alungi boala din corpul tau fara medicamente;
-sa..............??
"Dar lucru cel mai scump e cinstea" asa spun invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Sunt putine celelalte virtuti morale care sa nu presupuna si aceasta calitate. Nu poti fi viteaz, drept, patriot,etc..,daca nu esti cinstit cu tine si cu ceilalti, indiferent de distanta care te desparte.
Poti fi cu adevarat cinstit doar cand tu insuti nu ai nimic ati reprosa,nu ai nici un gand ascuns, nici o intentie rea, nici o fapta urata savarsita de care trebuie sa te feresti de ceilalti pamanteni. Aceasta atitudine e greu de insusit de catre multi oameni...vorba e una si realitatea ese de fapt alta.
Cand ajungi sa-ti insusesti organic atitudinea cinstita privesti deschis in ochii celorlalti, te impui in proprii tai ochi, iti poti permite o atitudine demna, fara teama de a fi candva "prins cu mata-n sac"....
"Cerul senin de trasnete nu se teme niciodaa", subliniind de fapt linistea, seninatatea si demnitatea omului cinstit(asa a fost mama mea, de la care am invatat cate ceva). Sa-ti respecti intodeauna promisiunile si cuvantul dat "fagaduiala data e datorie curata", inseamna sa nu te rusinezi de conditia ta fizica si psihica, si asa nu ti se poate reprosa nimic in aceasta privinta.
"Lacomia pierde omenia" acest proverb romanesc nu trebuie niciodata uitat de unele fiinte omenesti. Sa fii modest, cumpatat in toate, ospitalier cu ceilalti, nu e greu de realizat, daca tu vrei cu adevarat sa fii un om cu principii morale oneste.
Eu cred ca in limita posibililui am cautat atat in trecut cat si in prezent sa fiu un astfel de om....si am intalnit inca o persoana draga mult mie care deocamdata nu a ascuns prea multe din trecutul sau...insa mai este de discutat??

Cine ne ridica moralul si prin ce?

Nimeni nu poate sa ne ridice moralul mai bine decat noi. Dar uneori simtim si nevoia unui om dinafara ca sa ne aduca laude. Prin unele laude , sfaturi, recompense...santem stimulati sa mergem mai departe, ne fac sa gandim pozitiv, asadar sa fim si pretuiti mai mult. Asa putem sa ne mentinem mult mai sanatosi, mai increzatori in fortele noastre proprii. Imi amintesc cu drag de clipele, cand urcam pe scena improvizata de cadrele didactice, ca sa-mi ridic premiul I si coronita. Doar intr-un singur an(clasa a IV-a)am luat premiul al -II-lea si simteam cum ma prabusesc cu scena cu tot...oare de ce? Era pe vremea aceea simtul raspunderii si recunostinta fata de parintii tai, care ti-au dat viata, acum? nu cred ca mai exista...vor doar bani nemunciti. Recunoasterea unui om ca e mai bun decat celalalt are nenumarate chipuri. Toate recompensele dau nastere unui sentiment extraordinar, asemanator cu iubirea neconditionata, centrul satisfactiei din creer secreta dopamina, un neurotransmitator euforizant. Mandria ne inunda tot corpul si parca il si insufleteste. Noi oamenii asa ne nastem cu aceasta dependenta fata de acest sentiment, mult mai mult decat ne imaginam. Chiar daca suntem fermi convinsi de propria noastra valoare, simtim uneori sa fim apreciati si de alte persoane. Aprecierea pe care o primesti din suflet este un factor primordial, generator de motivatie, un catalizator al fericirii interioare. Numai printr-un echilibru emotional pozitiv reusesti sa inlaturi negativismul si sa mergi mai departe...aceasta poate impulsiona dorinta noastra de actiune, pe o perioada mult mai lunga. Elogiul, este mult mai eficient decat critica. Premiile acordate la locul de munca, te fac mult mai activ, "vorba dulce-mult aduce". Acest proverb romanesc nu trebuie uitat niciodata, indiferent ce rang ai in societate. Desi ma indoiesc mult, cand il spun, deoarec multi nu-l pun in practica. De cele mai multe ori criticam copiii,sotul, sotia, rudele, cu reprosurile noastre stresante zilnice...fara sa vedem care sunt cauzele reale ce au dus la aparitia stresului. Unii copii nemaisuportand atmosfera din casa, fug in lumea lor, refugindu-se fiecare in ceea ce vrea muschiul lor. Prea tarziu, incercam sa-i readucem pe drumul cel bun, dupa cativa ani intervine rutina in toate. Din greselile parintilor ,ar trebui sa invete si ei la randul lor ceva...dar nu se intampla asa, ci tocmai invers. Cand cineva doreste sa intemeieze un cuplu sa discute mult mai multe despre modalitatea optima de a oferi complimente, sentimente curate si de ce nu, si recompense. Unii fac risipa doar de cuvinte in vant, altii doar de bani..si se trezesc ca de fapt nu au castigat nimic din acea relatie... De ce am avea nevoie acuta de aceste complimente? Natura ne-a inzestrat pe noi oamenii cu creer, cu un sistem nervos "sociabil"si nu irascibil, dar pacatul nostru este ca nu stim sa-l folosim doar pentru a ne fi bine. In creerul nostru se gasesc neuronii care analizeaza si reproduc orice miscare, expresie faciala sau schimbare de dispozitie. Daca nu am sti sa ne controlam impusurile, ce s-ar putea intampla? Zilnic ar fi doar crime, batai, reprosuri si totul s-ar duce de rapa...asadar, este necesar sa venim intodeauna si cu laude, fiindca nu ne doare gura. La locul de munca intampinam multe din cauza colegilor invidiosi, ce putem face noi?Sa-i tratam cu respect sau cu indiferenta? Parerea mea este sa-i lasam sa fiarba in sucul propriu ce si l-au preparat, si intr-o zi nu vor mai avea incotr-o si te vor aprecia. La fel se intampla si intr-o casnicie...cand vede ca te-a pierdut de tot, atunci incearca mai mult sa te recupereze, de parca ai fi un bun amanetat. "LAUDA NU-SI MAI ATINGE SCOPUL DACA SE TRANSFORMA IN VORBA GOALA"

Ogarul afgan, vanatorul perfect

Stiai,ca acest caine a fost preferatul lui NOE?
Iti doresti si tu un caine la fel de activ? Ogarul afgan este alegerea perfecta.Tot ce trebuie facut este sa te inarmezi cu rabdare pentru ca, desi este foarte inteligent, e incapatanat ca si un catar si greu de dresat...
PUNCTE FORTE:calm, rabdator, seducator, poseda ceea ce noi oamenii, numim bun-simt.Se ataseeaza foarte tare de stapan, dar isi pastreaza mult timp spiritul independent.
PUNCTE SLABE:in primii ani de viata(doi)nu poate fi lasat singur in casa...este obisnuit sa traiasca in haita si de aceea nu suporta singuratatea, care pune amprente pe caracterul distant si independent.In plus, din plictiseala, roade lucrurile de prin casa(ceea ce-i place mai mult).Din instinct, vaneaza tot ce se misca in preajma lui, de aceea nu e indicat sa traiasca in preajma animalelor mici.
UN AVERTISMENT SI PENTRU CEI SLABI DE INGER!!!!!!!!!