As vrea sa-mbatranesc frumos

Zilele mele vor trece oare netulburate pana la sfarsitul vietii?
Tare mi-as dori sa imbatranesc frumos, langa un alt suflet la fel de insingurat.
Doamne, da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce imi pregatesti in taina.
Invata-ma cum sa primesc orice stire venita din partea celor ce ma urasc sau ma indragesc. In toate intamplarile calauzite, neprevazute, sa pot a le infunta cu fruntea in sus.
Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei ce vine si toate intamplarile care vor fi de-a lungul ei. Calauzeste vointa mea si invata-ma sa ma rog, sa cred, sa nadajduiesc, sa rabd, sa iert si sa iubesc. Dumnezeu exprima si revarsa, plangand, tot ce noi nu vedem dar simtim tunci cand ne rugam din suflet.
Adevarata dragoste nu-l inrobeste pe om, ci nazuieste sa respecte in el acea libertate imparateasca ce reprezinta o trasatura a chipului dumnezeiesc.
Si totusi, noi suntem facuti din carne si sange, si de aceea pacatuim...
"Nu fi gelos pe sotia inimii tale si nu-i da pilda rea chiar impotriva ta".
Din ce apare ea? Binenteles, din pricina lipsei de incredere fata de cel iubit, din lipsa de noblete din sufletul celui care iubeste.
Iubind, ne daruim cu patima celeilalte jumatati care te merita. Obiectul dragostei nu este pentru noi obiect, si nu extindem asupra lui dreptul de proprietate.
Cand in casa ta apare ceva neplacut...tu sa nu-i sporesti intristarea, ci cauta sa rezolvi totul pe cale amiabila. Daca te-ai indragostit de altcineva, cauta sa pastrezi acea dragoste pana la adanci batraneti, caci domnul iti va da izvorul vietii de a fi impreuna o familie fericita. Adevarata fericire trebuie sa fie pana la intrarea in mormant. Dragostea crestineasca iubeste pana la capat, nu doar un timp;ea poate fi trainica si statornica....dar nu lipsita de unele incercari, slabiciuni.

"Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii".

As vrea sa sarbatoresc

Ploua, ploua frumos,
Cand tu ai intrat in viata mea.
Ploua pe chipul tau duios
Cu sentimente, ce nu se vor repeta.

Ploaia cea sfanta si curata
Pe noi atuncea ne-a unit..
Nu pot sa mai uit vreodata,
De ce acum esti chinuit?

Oare, ce-i mai frumos pe lume
Decat inima ce ti-am daruit?
Un suflet cald, fermecator...
Crezi, acuma, ca totul s-a sfarsit?

Am invatat s-aprind iar lumina

Acum invat s-aprind iar lumina...
Ce s-a stins candva din viata mea
Vad spatiul durerii intins spre vesnicie,
Spre tot ce-a fost si-am vrut acum sa fie.

Recent, m-am intors dintr-un scurt pelerinaj, pe la casa parinteasca si nu, numai. Am observat, ca toate au ramas la locul lor,...cu exceptia celor doi parinti ce-au plecat pe ultimul lor drum. M-am intalnit cu oameni dragi mie, dar si cu categoria cealalta(mai putin dragi).
Chemarea strabunilor sa-mi fi dat un impuls? Eu zic ca da, altfel nu as mai fi trecut pe acolo niciodata. Acum simt, cum aceasta chemare te face mult mai puternica, mai rabdatoare, mai constienta de realitatea vieii in care noi ne invartim zi de zi,la fel ca roata morii sau roata olarului.
Nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce se ascunde sub masca fiecarui om. Caracterul este mult mai rar decat inteligenta. Ce hidos mi s-a parut sa-ti barfesti prietenii fata de alti prieteni, sa te faci ca nu auzi ceea ce se barfeste despre tine, sa vezi si unele sentimente nobile duse pana la exagerare....
Daca Dumnezeu ne intelege, ne iubeste, ne asculta rugile, atunci ne va da fiecaruia dupa fapta sa. Noi nu avem alta obligatie decat pe cea de a ierta rautatea celor ce ne barfesc si de a-i proslavi pe cei ce merita.
Am varsat cateva lacrimi sincere, dupa ce-am citit cele doua carti minunate, primite in dar de la finii mei:"Chemarea strabunilor" si "Comuna Scobinti-Repere spatio temporale". Autorul acestor doua carti fiind chiar finul meu ,Hriscu Dumitru, profesor in orasul Harlau.
Ce relateaza in prima carte? Povesti adevarate, petrecute intr-un timp indepartat...din timpul razboiului, cu personaje reale din acest sat numit Sticlaria.
Aici satenii erau oameni harnici si gospodari, ce traiau in linistea desavarsita a timpului, pana cand venise razboiul. Toate ar fi fost bune si frumoase, daca nu s-ar fi abatut asupra lor cel de-al doilea razboi mondial, ce a adus dupa cum bine stim, numai suferinte,... seceta, foamete, boli, oameni mutilati pe viata.
Mi-a placut acest pasaj din carte: "Era o zi de duminica. Cerul plumburiu se pregatea sa cearna picuri de ploaie. Oamenii, care asteptau fiertura de la bucataria de campanie a armatei, se rugau ca Domnul sa faca o minune cereasca, si sa aduca ploaia cea mult asteptata(trei luni de seceta), ploaie izbavitoare pentru sufletele ostoite de valvataia apriga a parjolului razboiului. Vasile si Dumitru cautau sa nu se abata de la rand, de teama de a nu pierde si ultima farama de hrana. Ridicand ochii spre Sangeap(denumirea unui deal), vazura o mogaldeata, ce se poticnea la fiecare pas:
- Alt ciung, soseste in sat, pacatele mele, rosti indurerat Vasile...fara sa stie, ca acesta era chiar fratele lor Gheorghe...dat disparut in urma razboiului".

Aceasta carte cuprinde ma multe istorisiri: "Legenda Sangeapului"," La curtea din Harlau", "Poveste de Craciun","Roata norocului" si se incheie cu "Chemarea strabunilor".
In cea de-a doua carte este prezentata istoria comunei Scobinti, evidentiind aspectele importante ale dezvoltarii, locul asezarii in secolele involburate ale istoriei, traditii si obiceiuri pastrate cu sfintenie de acesti locuitori.
Lucrarea se prezinta si ca un ghid turistic pentru calatorii din tara si din strainatate, o harta a sufletului pentru cei plecati pe meleaguri straine, o aducere aminte pentru nemuritorii din sufletele noastre.

Am renascut

Din lut am renascut, insa mi-e sete,
As vrea sa ma revars in tine tinerete,
Sa urc si sa cobor apoi in trepte..
Iar dragostea de viata iarasi sa ma-mbete.

Ridic un ochi, si scriu pe cer Copilaria
Cu celalalt ma uit doar cu indiferenta...
E un mister ca m-am nascut in satul Sticlaria
Dar si mai mult mister, durere, cand scriu Adolescenta.

A treia treapta ma asteapta, si-i simt acum intensitatea,
Fii optimista, imi sopteste treapta, eu sunt Maturitatea.
Batrana eu de sunt, voi mai urca o treapta, inca una,
Cu un picior pe treapta cinci, ating usor Intelepciunea.

Mai am doar doua trepte de urcat si beau din Apa Vietii,
Regrete eu nu am..si am sa urc tinandu-ma de zidul tineretii.
Un zid de flori,cu verde crud, iubire si speranta..
Din lut si scrum eu iar am renascut, ma voi intoarce-n viata.

Dragoste sincera si neatinsa de rautatea celorlalti

As vrea sa mor,... , dar nu pot lasa in urma mea un suflet la fel de insingurat.. Atata doar mi-a mai ramas din toata viata aceasta zbuciumata. Cer prea mult, cer prea putin..Dumnezeu va alege soarta sufletului meu.
Am incercat sa ma detasez de tot ce-a fost mai greu..sperand in ceva mai bun, mai frumos..dar vad ca problemele apar din nou..inchid ochii si ma intreb: ce cale pot sa mai urmez de una singura? Haiducii isi alegeau calea codrului....calugarii pe cea a pustiei, maicutele pe cea a manastirilor..eu oare pe care sa o aleg?
Am stat mereu si-am taiat firul in patru, dar acum m-am hotarat...vreau sa ma recasatoresc. Problema este ca nu mai are cine ma cere de nevasta..si ca sa mai caut imi vine foarte greu. Daca din intamplare veti auzi pe cineva ca vrea sa-si refaca casnicia sa ma anuntati. Acest lucru mi se pare incredibil dar adevarat. As putea multa vreme sa mai sufar...dar ce rost ar mai avea viata mea de una singura? Daca iubirea lui va continua sa fie doar pentru mine, atunci nu ma voi abate niciodata din drumul sau. Nu stiu daca vi s-a intamplat asa ceva vreodata DOAMNELOR? Sa iubesti neconditionat un om..sa nu poti respira o zi fara sa-i vezi chipul, sau sa-i auzi vocea la telefon? Ce sa fie oare? Este iubire adevarata sau viata imi joaca iarasi feste? Pe scurt..voi crede doar in aceasta iubire adevarata. E treaba lui ce va face el cu viata lui? Este un om in varsta si destul de destept. Mi-a vorbit la fel de sincer si la obiect. Testarea mea a luat sfarsit. Spun cu sinceritate ca l-am iubit si-l mai iubesc.

Ce reprezinta un dar oferit din suflet?

Cui oferim daruri, si de ce?
Poate este o intrebare banala pentru unii oameni...de aceea voi face referire doar la mine. In general mi-a placut dintodeauna sa ofer si sa nu cer nimic indarat. Daca persoana careia i-am oferit darul, nu stie sa-l pretuiasca, este problema sa. Viata de zi cu zi arata ca si cea mai frumoasa intentie sau hotarare ramane zadarnica daca nu e dublata de un efort corespunzator.
"Nu e deajuns a sti bine face, ci trebuie sa faci" asa spune un vechi proverb romanesc. Am avut si eu parte de mici daruri, dar niciodata nu au fost cele mult dorite de mine....nu le-am refuzat din politete, dar nici nu le-am dat inapoi. Toate au o semnificatie aparte si poate de aceea le voi pastra cu sfintenie, oricat de departe ar fi persoana aceea de mine.
"Numai daruind vei dobandi", un alt proverb din care poti invata ceva ,daca tu vrei cu adevarat. Insa, pentru a deveni o personalitate cu o vointa ferma, nu este suficient doar sa vrei, ci sa muncesti cinstit, ca sa oferi darul din munca ta cinstita....altfel nu are nici o valoare.
"Fagaduiala data/ E datorie curata" ,niciodata sa nu te rusinezi de conditia ta daca nu ti se poate nimic reprosa moral!

Ce-ar fi viata fara iubirea ta?

In fiecare zi ne trezim cu ceva pe suflet....oare de ce?
Pe cine cheama un suflet insingurat? Pe cel aflat intr-o suferinta mare, pe cei ce se afla peste hotare? Nimic nu se compara cu ceea ce suferi tu, celalalt crede ca tu nu mai poti de bine, dar oare asa sa fie?
Daca toti oamenii si-ar aduna toate nenorocirile lor...ar face un alt club...cel al nenorocitilor...si privind in urma asupra nenorocirilor altora, ei si-ar lua bucurosi inapoi ceea ce a adus.
Asa dupa cum v-am spus in mesajul anterior, vreau sa-mi schimb viata, dar oare am sa reusesc de una singura? Am sa incerc, si daca voi vedea ca ma poticnesc, atunci voi accepta propunerea unui om drag mie. Iubirea lui poate ma va salva de la inec, si voi merge mai departe pe drumul cel drept.
Demnitatea umana este tot in mainile mele si o voi pastra acolo pana la adanci batraneti. Dar ea poate cobora si se poate inalta uneori. Nu exista decat doua moduri de a se inalta: prin propria noastra stiinta, sau prin prostia altora.
Noi incercam sa oferim ajutor celor aflati in suferinte si mai mari ca ale noastre, dar oare ce primim in schimb? Eu nu voi cere absolut nimic, decat iubirea lui, daca aceasta cerinta este prea costisitoare, atunci poate pleca cu fruntea-n sus din viata mea. Binele pe care eu am incercat sa-l fac, consider sa fi fost un bine facut mie, in mod anticipat....
M-am hotarat sa fac doar bucurii celor din jurul meu, si sa uit de suferintele mele.
Ce spune un mare filozof, avand in vedere ca cineva dintr-un anumit club, m-a facut filozoafa...
"Batranul va fi intodeauna adeptul misticismului.El vede ca atatea lucruri par sa atarne de intamplare si spune asa:prostia izbandeste, inteligenta da gres, norocul si nenorocul se echilibreaza pe neasteptate." GOETHE