Fă-ţi timp!

Fă-ţi timp!...să dai din tine tot ce-i mai frumos,
Fă-ţi timp!...să spui o vorbă bună....
Fă-ţi timp!...tu omule duios,
Fă-ţi timp!....să fim iar împreună.
Fă-ţi timp!....acum cât viaţa-i un nesomn
Fă-ţi timp!....iubeşte şi trăieşte, tu stimate domn!

Nimic în lume nu este asemănător cu dragostea

Au vărsat multă cerneală penelul multor scriitori cu adevărat înamoraţi. Oare noi femeile de ce vărsăm lacrimi? Mâine este ziua tuturor celor îndrăgostiţi, deşi noi românii sărbătorim această zi pe 24 şi nu pe 14. Hai sa-i lăsăm mâine pe cei tineri....iar noi cei mai în vârstă s-o lăsăm pe 24, aşa cum i-o fi stând bine unui român adevărat. De fapt această zi trebuie sărbătorită în fiecare zi de către bărbaţii adevăraţi şi nu falşii bărbaţi. Am fost o fiinţă tăcută în privinţa destăinuirii acestor sentimente....acum vreau să mă destăinui. Poate de multe ori am blestemat amorul, deoarece era un produs romantic al imaginaţiei mele înflorite. Nu ştiam mai nimic la 18 ani...astăzi fetele cochetele ştiu mult prea multe....Pentru vârsta aceea, nu prea mă interesau aceste sentimente şi cochetam mai mult cu muzica, cartea, pictura, dansul.Voiam să fiu ceva mult mai mult decât eram....un copil mai ??. Ceea ce era interesant în toate aceste cugetări tinereşti era dovada unui spirit inventiv, creator de idei noi. Scriam multe scrisori prietenului meu doar în versuri, n-am ştiut niciodată sa-mi exprim sentimentele în realitate. Groaza că mi se pot întâmpla multe, jena, spiritul de analiză, m-a făcut să nu-mi deschid toate sertăraşele sufletului meu oricui. Am ales calea scrisului, crezând că o să-mi fie mult mai bine. Mai târziu ...după ce mi-am văzut pâinea asigurată, m-am gandit că ar fi bine să fac acest pas spre căsătorie. Nu a fost ce mi-aş fi dorit eu să fie. Imaginaţia mea amoroasă, noaptea frumoasă de vară, muzica, surpriza ,avea să vină mult mai târziu. Credeam cu tărie într-un proverb „Bine faci bine găseşti”, credeam în respect, în adevăr. Simţeam că fiinţa mea are de dăruit cuiva drag ce nu a dăruit până atunci nimănui şi acest lucru mi s-a îndeplinit. Oare de ce noi oamenii, nu ştim să apreciem sacrificiul celui de lângă noi? Aspiraţia după acest suflet, după corpul lui, după întreaga fiinţă, este dureroasă , căci nu ştiam ce poate ieşi din sentimentul meu. Durerea mea de la început...când nu ne cunoşteam încă, a început să se transforme într-un adevărat coşmar. Distanţa ar fi una din aceste cauze, dar mai sunt şi altele pe care nu le pot spune. A fost ceva de vis....un vis ce mi s-a îndeplinit...doar atat pot spune. Uneori inteligenţa unui om spune mult mai multe.....pentru mine va rămâne în inima mea pentru tot restul vieţii mele. Este pentru mine un examen probant al psihologiei unei femei. Acest domn va rămâne în amintire poate tot cu chipul femeii ce a iubit-o mult la 18 ani....dar de care nu a avut parte nici el pe atunci. Când o femeie îţi dă fericirea de care nu ai avut parte..sau invers...,nu-i aşa că priveşti cu simpatie lumea întreagă?

Să vezi şi să nu crezi!

Am avut acest blog mai mult timp închis....acum că s-a deschis, voi spune una din durerile mele ascunse. Am iubit un om, aşa cum poate numai cei ce se iubesc cu adevărat, o pot spune. Am încercat să ne destainuim unul altuia, tot ce ne-a măcinat tinereţea, si cu ochii trişti sau veseli, cu o însufleţire, de loc în concordanţă cu grija pe care o puneam în vorbe, am încercat să trecem peste aceste suferinţe şi să ne iubim cu adevărat. Mereu expresia figurii lui avea ceva intrebător şi nu ştiam de ce? Să fi fost ceva ascuns cu mare grijă? Peripeţii fără deznodământ? Nu pot să ştiu de ce unii oameni devin foarte repede schimbători? A fost foarte dureroasă despărţirea....dar l-am înţeles perfect. Ce să fi fost în acest cuvânt? Remuşcare, mândrie, recunoştinţă entuziastă...? Dar rezerva aceasta mută de pe urmă? Ce o fi însemnat?
În stil romantic curent, s-ar zice:un drum de neuitat. Când ne-am despărţit, mâna era totuşi destul de fierbinte....nu stiu ce i-o fi rămas în palmă? o impresie reală sau o halucinaţie tactilă?

Tinereţe, floare rară....

De fiecare dată, ne aducem aminte de anii tinereţii, ca după un paradis pierdut în negura timpului. Fiecare dintre noi tânjim după ceva drag, nerealizat la momentul acela, când ni se părea la toţi că plutim de fericire. În tinereţe, când stările sufleteşti sunt vii şi multe, timpul trece plăcut şi încet, aşa că, privind îndărăt la o distanţă de câţiva ani, îţi pare o eternitate. La bătrâneţe, când stările sufleteşti nu mai sunt vii şi se rarifică, timpul trece anevoie şi totuşi atât de repede încât, privind înapoi, lucrurile de acum zece ani îţi par că s-au petrecut ieri. Aşadar natura, părtinitoare cu tinereţea şi ostilă bătrâneţei, îi ia acesteia locul, şi-i dă celeilalte totul!

BUCURAŢI-VĂ ŞI IUBIŢI-VĂ MULT! NU VE-ŢI SIMŢI CUM TRECE TIMPUL

Dacă tu ai vrea, ai putea

Dacă tu ai vrea, i-ai da sufletului meu

Cu dragostea ta, credinţa pe care mi-am pierdut-o eu.

Îmi lipseşti acum şi inima suferă pentru tine,

Ce aş putea să fac , să te aduc aproape de mine?

Nu-mi este uşor s-o iau, iar de la început,

Pentru noi, tinereţea cea frumoasă a trecut.

Am să încerc timid dar sigur să te invit în viaţa mea,

Tu eşti pentru mine astăzi, cea mai luminoasă stea.

Astăzi am fost în Copou

O zi frumoasă şi obişnuită, aşa cum au fost şi celelalte de până acum. Am aşteptat cu sufletul la gură să vină mulţime de copii, ca în ceilalţi ani. Şi surpriză mare...au aparut nişte mafioţi care şi-au atârnat la gât cate o eşarfă mov...şi au ţinut un discurs destul de jenant, după care au depus câte o floare la statuie. Se vedea pe chipul lor de hoţi, cât suflet au pentru acest mare poet...M. EMINESCU. Ceilalţi se aflau în Piaţa Unirii..la miting...ruşine lor....organizatorilor ce au dat bir cu fugiţii....frica de cei de sus, şi nu ceea ce simţim cu adevărat, o să ne strivească şi ce a mai rămas bun în noi...omenia.
Această făţarnicie nu o voi uita niciodată....razvrătită pe aceşti mafioţi, am plecat..veselia imi pierise de pe faţă. Nu am ajuns prea departe..când un gând imi trecuse prin scafârlie. M-am întors şi nervoasă cum eram, am rugat-o pe nepoţica, Georgiana, să recite toate poeziile de M.E. Atunci s-au adunat toţi ceilalţi admiratori..care au aplaudat-o şi filmat-o. Am plecat apoi spre casă mulţumită. Aşa a mai trecut o zi din viaţa noastră...dar pe aceasta chiar nu o voi uita niciodată.
Când te gândeşti că cele mai sublime strigăte ale poeziei sunt exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o altă celulă, nu poţi să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instictul cel „atat de van”. Acest mare poet va rămâne pentru multă vreme „LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEŞTI”.

Curajul înseamnă un pas înainte şi nu înapoi

Toţi am trecut prin multe greutăţi. Curajul este cel ce te impulsionează să mai încerci odată şi încă odată. Creşterea pe care ai primit-o în copilărie, îti dă curajul să treci peste multe rele din partea celor bine intenţionaţi. Compoziţia mea(plămădeala) este compusă din sentimentul datoriei, din iubire şi din solidaritate pentru cei aflaţi in greutăţi mai mari decât ale mele. Ce am bun în caracterul meu cred că de acolo mi se trage. Mama va fi icoana vie pentru mine. Un om care umblă drept prin natură lui, nu oboseşte niciodată;unul care se piteşte după alţii, trebuie să se gândească în fiecare moment să stea drept. Dar îndată ce şi-a văzut sacii în căruţă şi uită cine l-a ajutat, umblă din nou ghebos. Am învăţat multe şi de la persoana pe care eu am reuşit să o cunosc anul acesta...şi cu care am împarţit şi binele şi răul. O perioadă scurtă dar sănătoasă. Nu aş putea vreodată să-l las la greu. Mai sunt multe de lamurit ..dar sentimentele mele pentru această persoană n-o să mi le schimbe nimeni. Cine a trăit înconjurat de o familie îl va înţelege,..fără a i se reproşa ceva. A-ţi sacrifica sănătatea pentru acea familie, numai ca să le fie lor bine şi ţie puţin mai rău înseamnă ceva. Aceste lucruri au dat sufletului meu un ton veşnic de a-l înţelege, de melancolie, nostalgie şi multă iubire. Dacă eu nu aş fi trecut prin situaţii asemănătoare, dacă aş fi trăit doar în puf...poate nu l-aş fi înţeles niciodată. Cauze sunt multe, care te pot descuraja să nu mai faci un pas înainte, dar unii au suferit mult mai multe decât noi şi n-au facut pasul înapoi. Toţi murim într-o zi.....şi ce luăm cu noi?
Baudelaire spunea în una din poeziile sale aşa:„Am mai multe amintiri
Decât dacă aş avea
O mie de ani....”