Ochii noştri plâng

Zidurile înalte la care speram să ajungem împreună, astazi se prăbuşesc..deoarece ne apăsau cu severitatea lor tristă. Acum că am trecut de „mijlocul drumului vieţii”..peste 50 de ani de existenţă, credeam că putem realiza multe împreună, dar m-am amăgit.Îl voi considera un călător prin viaţa mea, lângă care am cunoscut multe, un suflet masculin eminent. Am mers pe aceeaşi cărare şi mă simţeam ocrotită, dar acum simt că s-a întâmplat altceva...dacă voi afla adevărul poate va mai avea încă o şansă. Îmi doresc să facem Paştele împreună, ca să lămurim definitiv ce va urma să fie între noi doi. Nu se mai poate suferi separat....cine n-a cunoscut singurătatea , doresc nici să n-o cunoască. Urări de bine şi fericire tuturor prietenilor şi rudelor. Sfintele Paşti să ne facă mult mai buni, mai fericiţi, mai înţelegători, mai iubitori.

Viaţa de cuplu

Vedem zilnic ce presupune viaţa de cuplu. Câte amintiri îmi vin acum în minte...dar cea mai mare amintire va fi doar una singură. O voi păstra până ce voi intra în mormânt.Ce păcat că viaţa aceasta de cuplu n-a ţinut decât o vară. Cine a trăit înconjurat de familie, poate înţelege un suflet ca al meu. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru mine...şi poate nimic, absolut nimic pentru alţii. Copiii poate m-or înţelege.
Această viaţă  a ţinut puţină vreme, dar parcă aş fi trăit-o pentru toţi anii pierduţi. În acest timp s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum aş dori să rămână mereu. Să am un cult şi o tandreţe alcătuită doar din aceste amintiri frumoase. Un peisaj de vis, albastru, cu un orizont nemărginit pentru ceea ce este iubire adevărată.
„Un cuvânt mai mult sau mai puţin şi totul ar fi stricat ceea ce s-a clădit cu atâta trudă”

Ce e cu noi?

În fiecare zi ne dorim acelasi lucru....vorbim la telefon in acelasi moment...ce este cu noi?
Viata noastra pluteste pe un rau de munte cu mladieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale padurilor, cu întârzâieri neprevazute dar binevenite, cu gandul la bucuria drumului de mâine. Şi mai târziu, după câţiva ani, care vor trece ca un fulger, într-o lumina de toamnă, rece, sură, va pluti spre o prăpastie....
Asta e viata noastră, trecem în fiecare zi de la o stare la alta; ne supărăm, ne împăcăm, ne bucurăm sau ne întristăm.

Ca şi furtunile, care răscolesc numai faţa oceanului, pasiunile noastre au venit şi vor trece, dar adâncurile sufletului nimeni nu le va cunoaste cu adevarat, înafară de noi doi. Esenţa eternă a cunoasterii noastre va rămâne dragostea, care nu se va sfârşi când vor duşmanii. Când sunt singură, nedreptăţită, neajutorată, nefericită, mi se pare că cineva din umbră imi priveşte chipul meu şi cu grijă şi duioşie se gândeşte la mine.

Despărţirea, a devenit astăzi un top model?

La ce te mai căsătoreşti? Indiferent de situaţie....ori că ai sau nu ai copii împreună cu persoana iubită, despărţirea tot se produce intr-o zi, dacă cel de lângă tine e absent la problemele tale. Ma îngrozesc, de tot ce văd astăzi, şi nu mai cred decât în mine. Îmi strâng ochii, îi apăs cu pumnul, ca să nu mai vad imaginile. Problemele se complică tot mai mult , de la o zi la alta. Am înţeles întodeauna problemele altora...iar pe ale mele le-am făcut nevăzute. E cu putinţă oare?
Mi-a spus cât de mult ţine la mine, dar oare el a înţeles cât de mult am ţinut eu la el? Poate a fost vorba doar de o scurtă prietenie, simpatie reciprocă..cuvântul „ţinut” poate a fost aruncat aşa ca o minge primejdioasă care ajunge în poarta celuilalt intr-un moment de neatenţie.Toate sentimentele se zvârcolesc astăzi ca şi-o viperă prinsă-n plasa vânătorului„căutătorului de venin”. Noaptea aceasta nu am putut dormi deloc...mă măcinau toate gândurile, toate sentimentele, a fost o noapte cu argintul pe mugurii pomilor....argintul imi va rămâne mereu în suflet, posibilitatea fericirii o voi exclude de astăzi.
....În infinitul acesta mă voi pierde intr-o zi şi nimeni niciodată nu va afla cât de mult am suferit. Nimănui nu-i va păsa de viaţa mea, ci doar mie. Hai să mergem repede, în faţa vântului de primăvară, să-l luăm în braţe, „să cucerim cu el tot universul”...atât a fost să fie.

Ce vreau să-mi fiu?

Vreau să-mi fiu, iubire-n veşnicie
Vreau să fiu a ta soţie.
Vreau să mă ocroteşti cu străşnicie
În viaţa care va să vie.

Vreau să mă păzeşti de lumea rea,
Vreau să-ţi dau iar, dragostea mea.
Vreau iubirea caldă-n adiere,
În tot ce mâine va fi o plăcere.

Vreau să mă găsesc în ceea ce eu sunt,
Vreau iubire-n suflet şi în cânt.
Vreau să nu mai simt durere,
În lumea care mâine piere.

Intrebări fără raspuns...

1. Câte milioane de minciuni ai spus în viaţa ta?
2. Câţi pupici ai oferit din dragoste?
3  Câte femei poate iubi un bârbat?
4. Câte sentimente curate le-a dâruit?
5. Ce fac bârbaţii cu o femeie pe care n-o pot cuceri?
6. Cum se numesc  cei care nu-şi pot respecta promisiunile?
7. Singura apropiere dintre suflete poate fi doar corpul?
8. Se poate păstra o relaţie de prietenie de la distanţă?
9. Care este cea mai mare durere când doi oameni se despart?

Un chip privit în tacere

Fiecare din noi vedem şi privim lumea cu alţi ochi. Începuse chiar să-mi placă chipul sau. Vorbeam vrute şi nevrute, doar privind un chip de om în tăcere. Chiar mi se păreau pasionante dezvăluirile lui. Încercam şi eu să-i vorbesc, dar fie că uneori nu mă asculta cu mare atenţie, fie că  era prins cu problemele lui. Simţeam mereu că are ceva de ascuns...nu a fost aşa. Realitatea a fost alta...singurătatea mea luase sfârşit. Se stinsese pentru totdeauna.Ce se întâmplase cu mine nici eu nu ştiu? Se uita la mine şi mă uitam la el, ca la ceva divin...oare de ce? Sentimentul iubirii nu se poate descrie în cuvinte...ar fi de prisos.
Totul era sugerat sau exprimat printr-un joc de expresie al feţei, descopeream ceva nou, ceva ce nu mai fusese decât odată demult...demult.Îndemnul lui „hai să nu ne mai gândim la trecut!”suna aşa de bine...încât credeam că trăiesc un vis.
Chipul lui , astfel privit, adică în tăcere, începu să mă obsedeze. O forţă misterioasă mă tot chema spre acest chip necunoscut. M-ai chemat?! Binenţeles!, îmi răspunse c-am şovăielnic acest chip. Acum gândurile mele imi par mici, faţă de atunci....oare de ce?..a plecat şi nu ştiu când se va mai întoarce..e bărbat, nu?
Sufletul lui, mi se părea că nu avea hotarele bine definite....sau nu le vedeam eu bine conturul? Voi vedea ce se mai poate întâmpla?..povestea noastră nu aş vrea să se termine rău...ştiu că toate au un sâmbure de adevăr în ele. Poate mă mărit, dacă nu, trăiesc foarte bine şi aşa...uneori caracterul omului este atât de ascuns, încât se subînţelege că e liber pentru toate relele ce vor veni. Importantă va rămâne clipa când ne-am cunoscut. Ştim acum să descifrăm binele şi răul, ştim să aşteptăm, ştim că viaţa se va sfârşi cândva, dar nu ştim cum. O melodie ce ne-a unit şi poate care ne va despărţi, merită ascultată în fiecare zi...Deborah.