Am citit multe despre cei ce fac şi desfac vrăjile. S-au relatat multe şi pe posturile de televiziune. Cât adevăr, câtă minciună este? De ce m-am gândit, să scriu astăzi pe acest blog, despre acest subiect?
Anii trecuţi, au fost ani de suferinţă pentru mine. Nu întâmplător relatez câteva din suferinţele trâite pe propria-mi piele, din cauza surorilor şi părinţilor fostului meu soţ.
Acolo unde căsătoria merge prost de la bun început, este ceva necurat la mijloc. Am aflat foarte târziu de ce armonia din familia mea dispăruse total. Deşi ne iubeam sufleteşte, nimic nu mergea în deciziile pe care trebuia să le luăm în fiecare zi, pentru bunul mers al familiei.
Mama şi cele două surori, umblau cu lucruri necurate-vrăji. Intrau în casa mea, când eu eram plecată la servici, autoinvitându-se când era doar soţul singur. Am observat de multe ori că-mi sunt lucrurile răvăşite şi câteodată chiar lipsesc cu desăvârşire. Am tăcut de multe ori, fără să dau importanţa cuvenită.
Cruzimea acestor oameni era foarte rafinată...pe parcurs şi-au arătat colţii pe faţă. Mi-a trebuit mult timp să înţeleg de ce mi se facea rău în mod intenţionat. Ca un medic răbdător, care-şi menajează un pacient fragil, am aşteptat momentul răzbunării. La început soţul se purta destul de drăguţ cu mine, considerându-l un soţ gentil, dar după o perioadă devenise arogant, la fel ca şi surorile lui. Atunci am înţeles că sub masca sa politicoasă se ascundea altceva. Asistam zilnic la o formă de tortură diabolică. Acest om nu a fost îndrăgostit decât în imaginaţia lui şi nu în realitate. Imaginţi-vă un om bolnav, fără nici un alt centru de interes decât el însu-şi, înconjurat de o mamă şi două surori vrăjitoare.
Erau zile când mă culcam cu groază şi mă trezeam fără chef de viaţă. Totul mi se părea fără sens, fără simţire, fără ajutor din partea celui drag. În cele din urmă, aflasem de unde mi se trage totul şi am început lupta cu viaţa şi cu aceşti monştri.
Niciodată nu am crezut că mi se poate întâmpla mie, acest dezastru în familie. Nu am fost răutăcioasă, invidioasă, am aplecat capul dacă trebuia, am trecut cu vederea multe...multe răutăţi, iertându-i pe toţi.
Am sărit în ajutorul celor ce nu mierita sacrificiul meu. Ei nu au făcut decât să-şi bată joc de mine. Nemaiputând suporta calvarul, am decis răzbunarea, deşi se spune că răzbunarea nu-i decât arma prostului, am trecut peste acest proverb românesc şi am scos arma din teacă.
M-am îndepărtat total de aceste persoane, iscoditoare, autoritare, linguşitoare şi vrăjitoare. Am tăiat răul de la rădăcină şi astăzi sunt fericită, sunt mulţumită că renasc în fiecare zi din propria-mi cenuşă.
După despărţirea totală, m-am îndrăgostit nebuneşte, am cunoscut un moment de fericire absolută....şi mă consider o femeie norocoasă.
