Azi e Sf. Ioan Botezatorul(Sânzâienele)..o sărbătoare care îmi va aminti mereu de tine. În ajunul sânzâienelor fetele şi femeile se duc şi adună aceste flori magice, fac cununi şi le aruncă pe casă. Dacă ele vor cădea până a doua zi de pe casă , e semn de boală şi moarte. Dacă stau pe acoperiş, e semn de bine şi nuntă.
A doua seară, fetele nemăritate îşi pun cununi pe cap, ca să-ţi viseze ursitul. În noaptea de Sânzâiene, unele femei se spală pe faţă şi pe trup cu roua florilor, ca să fie sănătoase tot anul şi să fie iubite şi dorite de iubtul lor. Este miezul verii când soarele îşi face de cap....acum este împlinirea vegetală şi cea sufletească. Sentimentele omeneşti, aflate la apogeu, explodează din nou. Sânzâienele celebrează cultul iubirii, preaplinul sentimental şi trupesc.Se spune despre ele ca ar fi nişte zâne, nişte fiinţe fantastice care plutesc prin văzduh, dansând şi cântând, ameţindu-i pe flacăii neînsuraţi şi storcându-i de vlagă. Aceste flori au puterea de a opri plantele din creşterea lor, conferindu-le forţa magică, moment pândit şi de vrăjitoare, care le culeg chiar atunci. Multe case destrâmate din cauza acestora...multe lacrimi vărsate dar şi multe bucurii din partea celorlalte. Aceste vrăji se desfac la un momrent dat...şi căsnicia acestora devine un calvar. Nu te bucura de răul altuia...într-o zi totul se destramă.
În Adeal, de Sânzâiene se fac roţi de foc, care se dau de-a dura la vale, din vârful dealului, iar băieţii strigă în gura mare numele fetelor leneşe, ce aşteaptă de la alţii mura-n gură. Uneori mai strigă şi numele celora care au păcătuit cu diverşi bărbaţi.
Un alt obicei este cel al boului înstruţat....legat de fecunditatea apei. Cete de flăcăi împodobesc un bou cu flori de sânzâiene, îl duc pe la gospodarii din sat, care toarnă găleţi de apă în capul conducătorului cetei de flăcai, de obicei în capul celui mai harnic om din sat.
Plantele culese de Sânzâiene sunt bune la toate bolile. Acum înfloreşte şi Iarba Fiarelor, dar numai pentru câteva clipe.Tot acum înfloreşte şi Feriga, care are o floare strălucitoare ca o stea, dar păcat că moare în zori. Tot acum se face descântecul de întors inima unuia către altul, cu nouă cărbuni aprinşi şi-o ulcică răsturnată pe ei....păzea cucoanelor!
A doua seară, fetele nemăritate îşi pun cununi pe cap, ca să-ţi viseze ursitul. În noaptea de Sânzâiene, unele femei se spală pe faţă şi pe trup cu roua florilor, ca să fie sănătoase tot anul şi să fie iubite şi dorite de iubtul lor. Este miezul verii când soarele îşi face de cap....acum este împlinirea vegetală şi cea sufletească. Sentimentele omeneşti, aflate la apogeu, explodează din nou. Sânzâienele celebrează cultul iubirii, preaplinul sentimental şi trupesc.Se spune despre ele ca ar fi nişte zâne, nişte fiinţe fantastice care plutesc prin văzduh, dansând şi cântând, ameţindu-i pe flacăii neînsuraţi şi storcându-i de vlagă. Aceste flori au puterea de a opri plantele din creşterea lor, conferindu-le forţa magică, moment pândit şi de vrăjitoare, care le culeg chiar atunci. Multe case destrâmate din cauza acestora...multe lacrimi vărsate dar şi multe bucurii din partea celorlalte. Aceste vrăji se desfac la un momrent dat...şi căsnicia acestora devine un calvar. Nu te bucura de răul altuia...într-o zi totul se destramă.
În Adeal, de Sânzâiene se fac roţi de foc, care se dau de-a dura la vale, din vârful dealului, iar băieţii strigă în gura mare numele fetelor leneşe, ce aşteaptă de la alţii mura-n gură. Uneori mai strigă şi numele celora care au păcătuit cu diverşi bărbaţi.
Un alt obicei este cel al boului înstruţat....legat de fecunditatea apei. Cete de flăcăi împodobesc un bou cu flori de sânzâiene, îl duc pe la gospodarii din sat, care toarnă găleţi de apă în capul conducătorului cetei de flăcai, de obicei în capul celui mai harnic om din sat.
