miercuri, 1 decembrie 2010

Comuniunea omului, cu natura, și cu Dumnezeu


       
        







LED Text Scroller



          Viața, cum zicea un cunoscut romancier, nu poate fi mințită la infinit...
          Comuniunea omului cu natura și divinitatea este numele de cod al speranței omului. Acum închid ochii și, ca roiurile de stele din infinit, îmi sclipesc palid momentele de adevăr din viața mea. Poate doar aceste clipe când omul e cu adevărat îndrăgostit, sunt momentele sincere de adevăr. Dar treaba ta. În aceste momente eu, am decis asupra binelui și răului, și așa am reușit să caștig un bun prieten.
         Un prieten care a insistat foarte mult să rostesc și eu, acele cuvinte magice ” te iubesc ” ! Dar cum a insistat nu vă pot spune... căci în momentul acela am simțit că o lumină puternică pătrunde în tot corpul meu și ca o hipnotizată de atâtea suferințe, reușisem după atâția ani să rostesc și eu acele cuvinte.
        Nu m-a impresionat decât suferința din ochii lui triști și vocea... apoi am reușit să-l cunosc mai bine.. dar oare este de ajuns pentru o femeie ce a suferit atâtea ?
        Mă impresionează acum felul de a gândi, și ceea ce face pentru mine ca să-mi fie puțin mai bine.
        Poate suferințele lui sunt asemaăaăoare cu ale mele, poate își dorește un suflet blând care să-l liniștească, poate mă va face fericită, poate nu ?.În general noi, berbecii suntem firi romantice, atrăgătoare, luptătoare, sensibile și aprizători ca și focul. Dacă reușești să cucerești o femeie berbec și să-i oferi un trai liniștit, iubind-o mereu, nu ai ce pierde...În momentul când va simți că e înșelată, îndepărtată va pleca fără nici o remușcare... sau din pasiune pentru ceva, se va retrage în cochilia ei și iși va găsi o alinare sufleteasca. E greu de cucerit o asemenea femeie.. dar mai greu va fi să o păstrezi.
         - Omule, îți spun nu te juca cu focul ? Să nu mă confunzi cumva vreodată cu o alta, care ți-a fost puțin mai dragă. Eu sunt eu și nu o alta ( Măriuca ). Nu-i nici o femeie ca mine modestă, înțeleaptă, înțelegătoare, uneori repezită, iertătoare dacă se merită, lucidă... inca, dar poate anii trăiți în suferință mă vor schimba după un timp, cine știe ce va mai fi ? Toți neuronii pierduți nu se vor mai recupera niciodată... noroc că Dumnezeu a avut tăria să ăa inzestreze cu cât mai mulți. Poate amintirile or să fie șterse dar nu definitiv... acum nu mă mai impresionează decât doar lucrurile pe care încerc să le înțeleg puțin mai bine ca înainte
           Nu a suferit nimeni din cauza mea, așa că speranța care se întrevede la orizont într-o zi, poate va veni.
           Omul acesta merită mai multă atenție, respect, dragoste, înțelegere, decât a avut-o înainte de la celelalte... El mi-a deschis o poartă iar eu trebuie să-l urmez, ce va fi dincolo de ea, doar Dumnezeu știe ?
           Noi oamenii nu putem să trecem de ceea ce el ne hărăzește. Celălalt mi-a distrus anii tinereții, ce pot să mai spun ? Sunt prea mică în comparație cu puterea Celui de Sus. Mă aflu undeva la cumpăna dintre ani, la ce mai pot oare spera ? Mă aflu în mijlocul ogrăzii de la țară, când mama înainte de a pleca la cununia civilă, zise cu glas blând, ” să ai grijă de ea, sa nu o lovești vreodată, caci mi-s-ar rupe inima,... a fost o fată bună, ascultătoare, harnică și înțeleaptă... ” dar cine a ascultat-o ?
           Aud parcă și acum glasul ei și vocea blândă de atunci, parcă-mi sșptește în ureche, unde vrei să pleci ?... ce aș putea acum să-i mai răspund ? Cine să ia o altă hotărâre în locul meu ? Cine mă va ajuta în toate ? E greu de răspuns la aceste întrebări, și nu aș ști de ce.mă simt prea mult apărată de lumina bărbatului care a insistat să pronunțe atunci cele două cuvinte magice. Sub protecția lui parcă sant o altă persoană, gândesc și mă comport altfel, dar uneori din te miri ce, devin puțin mai agresivă ca înainte și nu știu de ce ?
          Poate că ne desparte distanța, frica de ceva neprevăzut, curiozitatea, încordarea, stânjeneala ? Fiecare cu tabieturile lui... se poate lua oare de la capăt totul ? Secvențe întregi îmi trec acum prin cap cu discreție.
          Gestul lui îmi dezvăluie în fiecare zi o fațetă nouă a personalității sale, de o mare importanță pentru viața mea.
          Merg, merg și sunt preocupată doar de un singur gând, mă apropii în fiecare zi tot mai mult de omul acesta și, într-o străfulgerare vizionară a minții mele, găsesc soluția ... Despărtțrea de trecut a creat un nou viitor în doi. Am aflat în cele din urmă cine este omul aceala..cine sunt eu...

(va continua).







,

Niciun comentariu: