Sotul este capul unei familii, deoarece este barbat, si pentru ca este chipul lui Hristos. Dar ce ne facem daca noi nu putem vedea in acel chip, iubirea nemarginita, devotata, loaiala, iubirea care sa mangaie, sa apere, sa hraneasca, sa educe familia sa? Atunci este prea facil pentru acesta, sa creada ca are drepturi asupra sotiei si asupra copiilor sai. Daca el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu-i este dator cu nici un respect, cu nici o ascultare.
Vedeti cum sotul care isi insala sotia, si o indeparteaza de cuibul sau, nu poate avea nici un drept asupra ei. Daca nu exista o dragoste reciproca, ce reprezinta dragostea jertfelnica, eroica pana la moarte, atunci casnicia se destrama. Barbatul poate sa devina barbat adevarat,imparat al familiei, atata timp cat stie sa respecte ceea ce a cucerit. Caci de fapt ce este barbatul? Mereu un cuceritor..si daca incalca juramatul facut in fata lui D-zeu si a familiei, atunci isi mierta pe deplin soarta despartirii definitive. Int-o casnicie este nevoie de multa dragoste, afectiune, de o delicatete deosebita. Uneori poti fi sincer si devotat, si totusi in cuvintele si in faptele tale sa nu fie destul din acea tandrete care incarca doua inimi cu iubire. Iata un sfat: nu afisa intodeauna proasta dispozitie si ofensa facuta de unii prieteni, frati, colegi, nu vorbi cu manie, nu te purta urat cu famiia ta. Nici o femeie din lume nu va suferi atat de mult ca propria ta sotie din pricina cuvintelor taioase ori necugetate care ti-au scapat de pe buze. Dintre toate lucrurile de pe lume, cel mai de temut sa iti fie s-o batjocuresti si s-o lovesti. Nu poate fi ea vinovata de toate cate ti se intampla tie pe parcursul unei zile. Dragostea nu-ti poate da acest drept, deoarece cu cat sant mai stranse relatiile dintre voi, cu atat mai rau doare inima de la orice privre, ton ridicat, gest care irita.
Sotia iubitoare se bucura de orice marturie , fie ea si microscopica, ridicand-o in slavi, prin marturisirea facuta. Cuvinte care nu ar trebui sa vina niciodata din lingusire , caci si-ar da imediat seama, ci dintr-o mare
intelepciune. Fiecare sotie trebuie sa stie ca atunci cand este dezorientata sau incurcata o sa afle intodeauna un adapost in iubirea sotului ei si nu in a altuia. Trebuie sa stie ca el si numai el o va intelege, ca se va purta cu ea foarte delicat, ca isi va folosi puterea ca sa o apere, si nu ca sa suporte toate jignirile din partea lui si a rudelor. Trebuie ca ea sa nu se teama niciodata ca va veni la el ca sa caute ocrotire, mangaiere, iubire, dragoste.... si nu batjocura.
Trebuie ca mainile sotului, insuflate de dragoste, sa fie in stare sa faca orice...asa cum s-a intamplat cu acest om ce a stat zi si noapte pe calculator, numai ca sa-mi termine de scris toate poeziile mele de suflet. Oare de ce ar fi facut-o? Cine eram eu? O necunoscuta..si doar atat.
Din dragoste de ea, el va trece prin toate incercarile pe care le presupune calea credintei, a adevarului, a iubirii. Acesti oameni care fac ceva neconditionat, unul pentru celalalt, vor fi uniti prin credinta comuna in Hristos, transfigurand dragostea lor reciproca in dragoste de Dumnezeu si astfel vor fi uniti pe veci si in cer. Nu se inteleg fratii de sange intre ei, si nu stii de ce? Nu se inteleg parintii cu copiii lor..si iar nu stii de ce? Nu se intelege pana la urma cine-i vinovat pentru toate cate se intampla in lumea aceasta bulversata?
Sotul trebuie sa se sfatuiasca in toate cu sotia lui, pe toate planurile si sa aiba incredere in ea...nu sa o lase sa se descurce de una singura...si apoi sa vina doar cu reprosurile. Poate ca ea nu se pricepe atat de bine ca el la unele treburi, insa poate ca va propune multe lucruri de valoare, intru-cat intuitia feminina functioneaza adeseori mult mai repede decat logica masculina. Dar si daca sotia nu-si poate ajuta sotul in treburile lui, dragostea pentru el o face sa poarte un interes profund pentru grijile sale, si este fericita atunci cand el vrea sa-i ceara doar sfatul, si in felul acesta cei doi se apropie si mai mult.
Daca ziua a fost cu spor, ea imparte cu sotul bucuria acestuia, si daca a fost slaba, incearca de il ajuta,ca o sotie credincioasa, sa treaca peste neplaceri, il imbarbateaza...asa cum am procedat eu cu acest om necunoscut.
Exista ceva sfant in toate si care provoaca o frica evlavioasa in faptul ca sotia, casatorindu-se, i-si concentreaza toate interesele asupra celui pe care are de gand sa-i fie un sot iubitor si bun. Ea lasa tot ce are mai drag..casa copilariei, mama, tatal, bunci...si urmeaza pe acest om , crezand ca-i va fi un sprijin real in toate. De cele mai multe ori nu este decat o amagire sufleteasca, si nu dupa mult timp..rup aceasta relatie conjugala nefericita. Se recasatoreste dupa un timp cu alt barbat, care la fel vine in intampinare cu fel de fel de promisiuni desarte si atunci ce sa mai faci?
Orice tanar, tanara, poate sa mai astepte o sansa..dar noi, la ce oare sa ne mai asteptam? Femeia incearca sa-i dea sotului sau, totul..adica si inima, daca s-ar putea scoate din piept...iar el?
Macar atat sa-si asume raspunderea pentru o viata tanara, fragila, si gingasa, care i s-a daruit din tot sufletul. Sa incerce s-o alinte, s-o apere, s-o ocroteasca, pana ce moartea o va baga definitiv in mormant.
Iata ce alcatuieste pentru toata viata fericirea inimii omenesti, care e in stare si de bucurii negraite, si de suferinte nemasurate si nestiute, decat de cei doi soti si Dumnezeu.
