Omul e in stare de har si este asezat mai presus de legea dreptului la viata.Intr-o zi vom pleca cu totii dar nu stim clipa..pana atunci sa invatam cum putem da timpul inapoi...si sa ne mai bucuram putin de ceea ce ne-a harazit D-zeu, iubirea de tot ce este frumos. De ce astazi este o durere profunda in inima mea? Am uitat de porunca celui de sus? si iubesc mai mult un om care mi-a ispirat putina incredere, bunatate, loialitate...oare de ce uitam de porunca lui? Stiam prea bine ca iubirea pamanteana este doar durere, chin, suferinta..chiar daca tot ce este omenesc emotioneaza, tulbura, sensibilizeaza intreg organismul si crezi la un moment dat ca zbori. Aripa franta nu se va mai repara niciodata...indiferent cati medici vor sari in ajutor, ca s-o vindece. Noi suntem impreuna responsabili pentru toate, indiferent de ceea ce zice lumea. Omul iubitor se simte responsabil pentru cealalt om, se goleste pe sine, da, ofera si se ofera, dar ramane viu fara sa se epuizeze de tot. Am invatat ca omul care se invarte in jurul sau fara sa ofere si celorlalti din bunatatea sa, este un om pe jumatate mort. Daca tu il accepti cu bune si rele acel om intr-o zi te va vizita cu siguranta, caci nu e om sa nu greseasca..numai sa existe potrivire..altfel se naruieste totul.
Ma rugam de multi ani in sir asa:"Vino ,tu ,om singur..la mine ca sa te pot vindeca de singuratate..dar m-am pacalit amarnic. Oare se va milostivi D-zeu de mine, imi ziceam asa? Si uite ca intr-o zi s-a intamplat aceasta minune ...dar m-a atentionat ca fac o mare greeala. Am intrebat de ce? Si el asa mi-a raspuns..ai sa te convingi intr-o zi ca acel om nu se poate iubi decat pe el singur sau nici pe el uneori. Nu prea am ascultat de sfatul sau, si uite ca s-a adeverit acum ,fiindca sufar foarte mult. Si nu am dorit decat sa-l vad mereu fericit pe acel om necunoscut. Timpul poate imi va vindeca iar rana din sufletul meu ravasit si voi privi iar spre cerul senin cu ochii senini...acum ei lacrimeaza iar, iar,iar,..si ma intreb cand va fi acea zi??
