De atâtea ori spunem că viaţa este mult mai grea decât moartea. Oare cine sunt vinovaţii?
Dacă nu vrei să cunoşti sufletul unei femei, n-o să înţelegi niciodată năprasnica mea durere. Aş fi suportat să te căsătoreşti cu toate femeile de pe glob, din întreg sistemull solar, înafară de una singură. Aceasta o să-mi sfâşie inima puţin câte puţin....asta m-a doborât de tot! Am vrut să fug departe, în alt colţ de ţară, în străinătate, oriunde...a fost cu neputinţă! Acest loc nu pot să-l părăsesc, oricât aş încerca....mă simt legată de casa aceasta. Am încercat o nouă dragoste, care am crezut eu că o să mă salveze.O dragoste coup de de foudre, ca aceea din Romeo şi Julieta. A venit prea târziu şi mă simt prea obosită ca să mai lupt cu viaţa....cu greutăţile ei. Am fost rănită, sunt rănită şi nu mai suport nimic, vreau linişte cât mai multă şi nu altă bătaie de joc. În adâncul sufletului meu se întâmplă acum ceva....nimeni nu va mai afla acest lucru niciodată. Ceva ce a trecut dincolo de capacitatea mea de a mai suferi încă odată. Aveam nevoie de căt mai multă libertate, aer, muzică, de orice..înafară de zgomote, numai să nu rămân singură. Oricum voiam să lupt cu voluptatea propriei mele decăderi. Nu aş fi povestit niciodată nimănui aceste fapte reale , dacă nu-mi impuneam linia unei sincere trăiri. Ca proces s-a petrecut poate prea fulgerător în mintea mea şi poate am greşit mult. Cuvintele sunt de cele mai multe ori calea tuturor răutăţilor în distrugerea unei relaţii , care începuse destul de frumos. Cine oare a greşit cel mai mult? De ce am fost sortită să am o singură dragoste şi aceea atat de târziu??
