” DRAGĂ CITITORULE, care-mi citești versurile, poate nu te vei plictisi ascultându-mi toate durerile și poate citindu-le măcar pentru o clipă, într-o zi îmi vei oferii a ta aripă. Să pot zbura cu tine pe vârfuri de munte, acolo unde dragostea mea se ascunde. Și-atunci ideea care va să-mi vină, reuși-va poate lângă mine să te țină. Și-abia atunci de-a pururea cu tine-n gând, găsi-voi pacea și liniștea, pe acest pămant. ” ( marianely - 07. noiembrie. 2010 )
vineri, 5 august 2011
CE ESTE SECRETUL?
Secretul poate sa faca parte din calitatile sau defectele unui om? Cat poate tine un secret? Sunt persoane ce le iau cu ele in mormant...dar sunt si persoane care transmit foarte repede totul . Se spune mereu ca "telefonul fara fir" este sursa cea mai rapida de transmitere a secretelor, sau barfelor....asa cum gandurile circula cu o viteza de inimaginat. Dar cine poate oare sa-ti alunge gandurile negre? Este un singur om care stie admirabil sa o faca, fara sa puna alte intrebari. Sunt si astfel de oameni lasati de Dumnezeu, dupa parerea mea, oameni care se pricep cel mai bine sa consoleze si sa-i faca pe oameni sa-si revina cu picioarele iar pe pamant.
Ce este secretul? Un fapt inedit ce s-a petrecut candva si a fost ignorat o perioada de timp cu buna stiinta...iar intr-o zi a ajuns la cunostinta noastra. Traim itr-o epoca cand se admit atatea lucruri...unele frumoase, altele urate. Ce trebuie sa facem? Tocmai aici intervine perfidia. A fost lasat sa treaca timpul peste acest fapt, dupa care astazi se revine asupra unor evenimewnte uitate, pentru a scoate la iveala un scandal ce poate pata un om aflat intr-o pozitie inalta. Pentru unii oameni este o adevarata satisfactie...pentru altii doar recunoasterea unei nedreptati provocata de cineva, candva...Vedem ce se intampla zilnic in lumea mondena si nu numai...
Tatal meu, asezat in fata unei deschizaturi mari, atintea o privire intunecata asupra adancimilor orizontului, cercetand fiecare punct negru care se ivea pe lac, in timp ce mama, pe jumatate intinsa langa el, isi sprijinea capul pe umarul sau, iar eu ma jucam la picioarele lor, admirand, cu acea uimire a copilariei care face ca obiectele din jur sa para si mai mari decat sunt in realitate.
De data aceasta....raspunsul a fost prea limpede ca sa mai existe alte dubii in privinta sentimentelor lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)