Am avut acest blog mai mult timp închis....acum că s-a deschis, voi spune una din durerile mele ascunse. Am iubit un om, aşa cum poate numai cei ce se iubesc cu adevărat, o pot spune. Am încercat să ne destainuim unul altuia, tot ce ne-a măcinat tinereţea, si cu ochii trişti sau veseli, cu o însufleţire, de loc în concordanţă cu grija pe care o puneam în vorbe, am încercat să trecem peste aceste suferinţe şi să ne iubim cu adevărat. Mereu expresia figurii lui avea ceva intrebător şi nu ştiam de ce? Să fi fost ceva ascuns cu mare grijă? Peripeţii fără deznodământ? Nu pot să ştiu de ce unii oameni devin foarte repede schimbători? A fost foarte dureroasă despărţirea....dar l-am înţeles perfect. Ce să fi fost în acest cuvânt? Remuşcare, mândrie, recunoştinţă entuziastă...? Dar rezerva aceasta mută de pe urmă? Ce o fi însemnat?
În stil romantic curent, s-ar zice:un drum de neuitat. Când ne-am despărţit, mâna era totuşi destul de fierbinte....nu stiu ce i-o fi rămas în palmă? o impresie reală sau o halucinaţie tactilă?
