Mă simt captivă în cuvântul tău
Cuvîntul tău ce uneori mai doare
Simt dedesuptul meu un mare hău
Mă simt pierdută-n recile izvoare.
Cuvăntul mă înalță în trecut
Și mă revolt de fiecare dată
Nu-mi pare rău, că eu te-am cunoscut
Ai suflet bun si-o minte luminată.
De ce mi-ai dăruit un suflet-dor?
M-agăț acum de ultima zvâcnire
De ce mi-e sufletul mereu chinuitor?
De ce nu pot trăi azi fără tine?
