duminică, 9 ianuarie 2011

Cantecul ursului

      Cand luna se reazeama-n schituri de stanci
      Si lancile stelelor trec drepte, taioase
      Cu umbra padurii pe umeri adanci
      Cobori in suflete luminisuri umbroase.

     Tu , patriarh al muntelui sur,
     Stai in flacara zmeurei ca-n strana
     Si molcom mormai cantecul pur
     Intru slava datatorului  de hrana.

     Cine in labe ti-a pus atata putere
     Si-n suflet atata blandete ti-a pus?
     Astazi, ispitit de atata durere
     Stii prea bine cate mai ai de dus?

     Ma fura vremea si ma vinde
     Astazi tot dorul cel jalnic ma prinde
     Si-n nemurirea schimbatoare
     Ma plec inaintea ta ca si-o floare.