sâmbătă, 30 iunie 2012

Iubire de catifea

Când soarele apune şi-i târziu
Iubire de catifea, eu iar îţi scriu..
Cui oare îi va păsa de mine
Când lumea  toată-i plină de suspine?

Dar vine mâine ora de trezire şi în gând,
Eu voi intra cu pasu-n holul meu plângând..
E o speranţă-n toate şi-n ce va fi chiar mâine,
Iubirea n-o să uite ce s-antâmplat cu tine.

Cumplită năvăleşte apa-n somn,
Să schimbe dacă poate, dorul în nesomn..
Apare-apoi în zare un alb porumbel
Ce-mi spune-n vis, că ai trăit ca un rebel.

vineri, 29 iunie 2012

N-ai vrut să crezi în mine...

Nu m-aştepta să vin iarăşi la tine,
Ai fost doar ploaie cu suspine...
Ai fost un vis ce-acum a dispărut,
Fiindcă, în mine prea mult nu ai crezut.

Te-am pus la încercări mereu,
Voiam să-ţi port numele tău.
Nu ai crezut în mine şi iar m-ai minţit..
Iubirea mea s-a stins şi a pierit.

Am încercat din răsputeri să fii numai al meu,
Tu ţi-ai ales alt drum, ca să nu-ţi fie greu...
Mă rog la ploaie şi la vânt, la cer,
De mâine nu mai am ce să-ţi ofer.

Ţi-am oferit tot ce-i frumos curat,
Dar tu de mine te-ai îndepărtat...
Un verde strop de fericire.
A fost a mea, a ta iubire.



marți, 26 iunie 2012

Când vine seara

Cu mulţi ani în urmă am trăit o seară tare ciudată....seara când părinţii, au vrut să mă înfiieze unor oameni mai bogaţi ....rude de sânge cu noi. O seară care îmi va aminti de cele mai triste zile din viaţa mea. Viaţa mea nu a fost aşa de bogată în evenimente de excepţie, dar pe cele mai expresive pe care mi le-amintesc le voi relata aici pe aceste bloguri(3 la numar)...două în colaborare cu o persoană, iar ultimul  ce l-am făcut singură”Jurnalul bucuriilor”.
E limpede că şi noi adulţii avem nevoie de câte o poveste. Numai că zânele sunt personaje reale. În fiecare poveste e un sâmbure de adevăr care stă ascuns în carnea obişnuitului om de rând. Aveam atunci şase ani, poate nu chiar împliniţi....mergeam spre locuinţa acestora, în cămaşă de noapte cu care eram îmbrăcată. Dorinţa mea nu a fost aceasta...de aceea a trebuit să aştepte noaptea , ca eu să adorm. M-au luat pe furiş şi m-au aşezat în limuzina lor silenţioasă(o şaretă trasă de doi cai superbi). Eu încă mai visam la povestea ”Dumbrava minunată”...la Lizuca şi Patrocle, ce-au pornit tot în toiul nopţii la drum. Acolo, în vis, mintea mea mi-a explodat din nou şi-am început să plâng de fericire sau nefericire, până când prietena mea, Lizuca, m-a trezit şi mi-a şters lacrimile.
După ce m-am deşteptat, eram departe de casa părintească şi am început să plâng şi mai tare...toată cămăşuţa era plină de transpiratie, deoarece era un plâns jalnic de tot. Au încercat din răsputeri să-mi ostoiască lacrimile cu fel de fel de amăgiri. Mi-a întins o pungă cu bomboane, roze, galbene, roşii, toate culorile curcubeului... foarte mărunte...ceea ce m-a indignat şi mai tare. Atunci eu le-am aruncat în iarba verde şi înaltă, încă nu era vremea cositului, şi ei s-au supărat rău pe mine. Deja, începuse calvarul meu.
Nu mi se mai întâmplase vreodată, să fiu singură cu nişte oameni străini la umblet şi la port. Chiar dacă imi erau rude, i-am considerat întodeauna, doi străini. Mama mea nu avea termen de comparaţie cu nici o altă mamă. Era  mama mea, fiinţa ce mi-a dat viaţă, mi-a alinat suferinţele în serile triste sau îmi oblojea rănile făcute peste zi , în jocurile cu copiii din Dumbrava minunată.!!!!!!
Au dorit, ca eu să le moştenesc după moartea acestora, bura de avere ce o aveau. Vă spun sincer că nu era o imagine, era ceva viu, era o clipă trăită de mine cândva şi pătrunsă miraculos în realitate....după cinci luni, m-a luat mămuca acasă, deoarece slăbisem foarte rău....mă mir că nu am murit de dorul fraţilor!
Casa mi se părea acum, una străină, fără farmecul copilului din mine, iar fraţii şi copiii vecinilor alte fiinţe.
Când venea seara, totul era un coşmar, deoarece în loc să adorm, mă uitam pe pereţii din odaie şi uneori în visurile mele, vedeam chipurile celor doi bătrânei, ce veneau să mă fure. Niciodată nu vom cunoaşte drama copiilor înfiaţi, până când nu trecem prin aşa ceva....este dureros!!



luni, 25 iunie 2012

Gând şi cuvânt

Ma doare lacrima din gând
Mă doare tot, gând în cuvânt.
Mă ostoiesc de dorul cui?
Mă  tot gândesc la dumnealui.

Ma doare gând , mă doare cer,
Eu nu mai am în ce să sper...
Şi luna s-a întunecat...
Tu ai plecat....şi m-ai lăsat.

Mă doare lacrima în cânt
Tu ai făcut un legământ..
Mă doare gând , mă doare dor...
şi poate mâine am să mor...
...

A înviat mortul..oau!

Încep să cred că descântecul şi-a făcut datoria? Deşi nu-mi stă în caracter să fac astfel de lucruri..totuşi ceva s-a întâmplat. Ce să cred oare? Că a fost prizonier în casa ei până acum? Că l-a dat afară iar?
Acum încep să-mi lămuresc nişte lucruri ce trebuiau lămurite de foarte mult timp. Fiecare familie  are câte o cruce de purtat....eu am promis odată, ceva ,cuiva drag...dar promisiunea mea a fost luată în derâdere.
Am fost făcută trădătoare...oare de ce? Nu ştiu să fi greşit vreodată cu ceva....cel vinovat , să plătească oalele sparte. Simţeam cum se învârte casa cu mine de disperare...dar,odată cu trecerea timpului, am început să conştientizez că poţi trăi şi de una singură.
Nu am vărsat atâtea lacrimi în viaţa vieţii mele, oare de ce? Doar pentru simplu fapt că eu l-am primit în casa mea şi l-am iubit cu adevărat?Acest adevăr se află scris şi pus bine la adăpost într-un seif, ce va fi deschis doar o singură dată. Aşa după cum el îşi ţine bine toate actele,  toate secretele, tot aşa şi eu mi le voi ţine. Nimic din tot ce a fost, n-o să mai fie!

duminică, 24 iunie 2012

La mulţi ani fericiţi!

Azi e Sf. Ioan Botezatorul(Sânzâienele)..o sărbătoare care îmi va aminti mereu de tine. În ajunul sânzâienelor fetele şi femeile se duc şi adună aceste flori magice, fac cununi şi le aruncă pe casă. Dacă ele vor cădea până a doua zi de pe casă , e semn de boală şi moarte. Dacă stau pe acoperiş, e semn de bine şi nuntă.
A doua seară, fetele nemăritate îşi pun cununi pe cap, ca să-ţi viseze ursitul. În noaptea de Sânzâiene, unele femei se spală pe faţă şi pe trup cu roua florilor, ca să fie sănătoase tot anul şi să fie iubite şi dorite de iubtul lor. Este miezul verii când soarele îşi face de cap....acum este împlinirea vegetală şi cea  sufletească. Sentimentele omeneşti, aflate la apogeu, explodează din nou. Sânzâienele celebrează cultul iubirii, preaplinul sentimental şi trupesc.Se spune despre ele ca ar fi nişte zâne, nişte fiinţe fantastice care plutesc prin văzduh, dansând şi cântând, ameţindu-i pe flacăii neînsuraţi şi storcându-i de vlagă. Aceste flori au puterea de a opri plantele din creşterea lor, conferindu-le forţa magică, moment pândit şi de vrăjitoare, care le culeg chiar atunci. Multe case destrâmate din cauza acestora...multe lacrimi vărsate dar şi multe bucurii din partea celorlalte. Aceste vrăji se desfac la un momrent dat...şi căsnicia acestora devine un calvar. Nu te bucura de răul altuia...într-o zi totul se destramă.
În Adeal, de Sânzâiene se fac roţi de foc, care se dau de-a dura la vale, din vârful dealului, iar băieţii strigă în gura mare numele fetelor leneşe, ce aşteaptă de la alţii mura-n gură. Uneori mai strigă şi numele celora care au păcătuit cu diverşi bărbaţi.
Un alt obicei este cel al boului înstruţat....legat de fecunditatea apei. Cete de flăcăi împodobesc un bou cu flori de sânzâiene, îl duc pe la gospodarii din sat, care toarnă găleţi de apă în capul conducătorului cetei de flăcai, de obicei în capul celui mai harnic om din sat.
Plantele culese de Sânzâiene sunt bune la toate bolile. Acum înfloreşte şi Iarba Fiarelor, dar numai pentru câteva clipe.Tot acum înfloreşte şi Feriga, care are o floare strălucitoare ca o stea, dar păcat că moare în zori. Tot acum se face descântecul de întors inima unuia către altul, cu nouă cărbuni aprinşi şi-o ulcică răsturnată pe ei....păzea cucoanelor!


Tratament fără răspuns

Înalte limbi de foc grăiesc
Despre comorile ascunse..
Dar jur că încă te iubesc
Şi mădularele  îmi sunt pătrunse..

De tot cea fost şi nu mai este
Eu voi  râmâne c-o poveste...
Cu duhul scurs de-atâta rană
Şi cu perversa ta dojană.

Orice lumină-n sânge azi s-a stins
Aseară ochii eu nu i-am închis..
Trecutul mi s-a aşezat pe frunte..
Stând viitorul o să te înfrunte.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Preţul dragostei

Ai fost învăţat să primeşti ce nu meritai
Ai fost învătat dragoste să nu dai...
Ai fost învătat să zâmbeşti când doreşti
Ai fost învătat doar să călătoreşti..

Poveşti...doar poveşti...poveşti
Dragoste, iubire, unde oare eşti?
Am plâns mult şi am oftat
Acum totul s-a terminat...

Să fii fericit acolo unde eşti..
Să iubeşti pe cine pofteşti...
Ceasul de piatră bate de-acum,
Trece sicriul lumii pe drum.

Peste privelişti ceasul a stat,
Pleoapele serii lung s-au lăsat,
Marea e tristă, muntele sterp,
Eu te-am iubit, dar nu mai aştept.

vineri, 22 iunie 2012

Ai plecat...

De ce-ai plecat
Tu chip de om
Cu suflet de copil?
Să fie moartea un mister
Să fie moartea doar Eden?
De ce-ai plecat
Tocmai acum
Cu aura-ţi de nemurire?
Eu am rămas şi-o să te chem,
În suflet tu-mi vei fi, o amintire.
Tăcere şi mister
Vor fi de mâine-n toate..
Plâng stelele pe cer,
Plâng azi a moarte...
Prin lume călător
Ai fost prin gene, stropi de astre,
Astru ocrotitor, nemuritor
Prin plete, flori albastre.

Este momentul să-ţi rezervi o vacanţă în Grecia

Acum este momentul favorabil să oferi familiei tale o surpriză plăcută. Cu banii economisiţi, ai parte de mai multă distracţie la: munte, mare, paradisul acvatic, sau în Grecia. La poalele legendarului Olimp, se întind apele limpezi şi calme ale Mării Egee, iar în apropiere se află frumoasele manastiri de la Meteora.
Aceasta este una din cele mai râvnite locaţii de vacanţă din Grecia de Nord. Copiii mei, sunt în partea de Sud a Greciei, loc la fel de frumos, deoarece Marea Ionică este la fel de frumoasă şi oamenii sunt foarte ospitalieri. Nunta copilului meu, a avut loc aici pe o insulă deosebit de frumoasă, acum 3 ani.
În micuţa staţiune Olympic Beach, copiii se pot distra de minune în parcul acvatic Luna Park. Însă ispita cea mai mare va fi excursia la Muntele Olimp, unde, conform mitologiei greceşti, se întâlneau cei 12 zei şi plimbarea pe străzile de piatră ale”oraşului de piatră” Litochoro.
Cine doreşte, poate merge şi pe Insula Creta.  O mare albastră ca cerneala, vastă, întinzându-se până la ţărmul african. Dimineaţa, marea îşi răspândea mireasma ca un harbuz; la amiază fumega, încremenită, cu uşoare vălurele ca nişte sâni abia schiţaţi la o domnişorică. Seara,ofta, de culoarea trandafirului, sau a vinetei albastru-închis. Ce miracol extraordiar!!!!!!
Viaţa este unică pentru om, deoarece nu există alta, deci , bucuraţi-vă din plin de ea, că niciodată nu o să ne mai fie dată, în vecii vecilor. Sunt oameni deprimaţi din cauza necazurilor....ridicaţi-vă şi plimbaţi-vă!

Cum poate fi omul doar fericit?

Confucius are o vorbă: ”Mulţi caută fericirea mai presus de om; alţii, mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului”. De aceea, omul nu poate fi doar fericit. Există, aşadar, tot atâtea fericiri câte soiuri de oameni sunt. Oamenii văzuţi aici, în singurătatea lor, nu-mi apar ca nişte furnici, ci dimpotrivă , îmi apar ca nişte monştri uriaşi, trăind într-o atmosferă saturată de acid carbonic şi de dens putregai cosmogonic.
Astăzi, fericirea mea, o măsor o dată, şi încă o dată, neliniştită, spre a şti la ce dimensiuni mă aflu. Consider , desigur, această viaţă pe care o trăiesc drept o fericire absolută. Un bun educator, nu-şi doreşte o altă fericire...dar ca fiecare om, am şi eu momentele mele de rătăcire sufletească. Credinţa mea e-un mozaic de necredinţe. Pun întrebări de tot felul, la care nu primesc decât doar jumătăţi din răspuns. Ce să fac? Să-i desconsider pe învăţaţii mei? Să le fac morală şi să-i ponegresc? Nu-mi stă în caracter...în vreme ce eu ţin cârma dreaptă, voi merge pe drumul cel drept....tot înainte!
”SĂ NU UIŢI ÎN CELE MAI DULCI CLIPE MURITOARE, ÎNCOTR-O ŢI-AI ÎNDREPTAT NAVA TU OMULE DE RÂND!”

marți, 19 iunie 2012

Diana aşa cum a fost

The Road Less Travelled, o carte scrisă de dr.Scott Peck, este o carte foarte bună care te ajută „să te confrunţi şi să-ţi rezolvi problemele tale personale”.Milioane de femei s-au întors la această carte atunci când viaţa li s-a părut aberantă. Pe noptiera de la pat ţin această carte, din care poţi învăţa multe lucruri bune.
Tocmai, mi-am făcut o cană cu suc de portocale şi încerc să recitesc pasajele dragi mie, alături de o muzică relaxantă. Întodeauna e bine să-ţi înţelegi propria persoană, căci numai aşa o să poţi pretinde de la ceilalţi să te înţeleagă.
Această carte era deseori citită şi de cea care a fost..şi azi nu mai este... Prinţesa Diana. De rămas, a rămas în sufletele tuturor celor ce-au  reuşit să o aprecieze. ”Instrumentele disciplinei emoţionale”, ”Probleme şi suferinţe”, ”Să folosim broblemele ca pe nişte ocazii de a ne schimba viaţa”...sunt doar câteva din citatele acestui scriitor mare.
Prinţesa era o persoană umilă şi nevinovată, cu o căldură şi o carismă remarcabile, a cărei simplitate, în mod paradoxal, o făcea unică. Nu avea nimic din convenţionalitatea sau din austeritatea regală. Iubea mult viaţa şi ţinea la oameni, de aceea era aşa de iubită.
Era convinsă că analiza sinelui era o cale sănătoasă de a te provoca pe sine însuţi. E nevoie doar de curaj pentru a te putea analiza pe toate feţele. De aceea căuta răspunsuri şi motive din propriile sale probleme şi suferinţe. Cine nu poate recunoaşte că are şi defecte şi calităţi, acela nu poate fi un om integru. Era o gânditoare profundă, împărtăşea viaţa ei unor prieteni şi petrecea ore înşir la telefon. Eu observ acum ca se poate şi fără acesta. Făcea uneori mult haz de problemele ei şi nu-şi pierduse simţul umorului. În întâlnirile sale regale, zâmbea, dar zâmbetul ei era întodeauna trist. O femeie nefericită, căsătorită poate doar din interes. Toate căsătoriile de acest gen eşuiază....iubiţi femeilor ceea ce vă place!..indiferent la ce vârstă se întâmplă...numai să iubiţi cu adevărat.
Diana,oferise sincer multă dragoste oamenilor, însă când era vorba să primească şi ea dragoste din partea familiei regale, se simţea abandonată de către aceştia. Azi un pic, mâine un pic...până se umplu paharul.
Când trebuia să fie şi ea iubită, aşa cum îşi dorise, viaţa ei se sfârşise. A fost iubită însă de toată populaţia globului...ceea ce nu a fost îndeanjuns pentru ea.
Aşa după cum spunea:”Respectul exagerat de sine nu te protejează, însă îţi permite să întreţii îndoiala de sine fără a fi devastat”.







SÂNZÂIENELE

Iunie, prima lună a verii, este cea mai frumoasă şi mai iubită de noi. Iulie arde şi frige, august coace şi pârjoleşte. Ce păcat că nu putem merge în vacanţă în această lună....luna cireşelor, a căpşunilor, fragilor, a trandafirilor, a fluturilor, luna copiilor.
Să nu uităm că Duminică-24, se sărbătoreşte Sf. Ioan Botezătorul(Sânzâienele). Acum fetele se scaldă în roua plantelor să fie mai frumoase, fac baie în piscină, râu, mare...ah! ce m-aş bălăci şi eu un piculeţ.
Acum cerul îşi deschide porţile bătute cu stele pentru oamenii buni la suflet. Această lună ne face mult mai fericiţi şi mai buni, vitaminele sunt  eficiente şi din plin. Ele constituie elixirul frumuseţii noastre. Dansaţi!, dansaţi!, dansaţi! Asemănaţi-vă cu echipa fluturaşilor ce au început să dispară...luaţi-vă la întrecere cu ei!
Lăsaţi telefonul mobil, lasaţi calculatorul şi televizorul, urcaţi muntele, admiraţi o grădină cu flori, pădurea, marea....tot ce se poate admira. Florile şi ierburile au acum forţa maximă şi trebuie culese neântârziat, altfel îşi pierd târia. Sentimentele omeneşti, aflate la apogeu, explodează. Sânzâienele celebrează cultul soarelui, lumina, energia, vitalitatea, dar şi cultul iubirii, preaplinul sentimental şi trupesc.
Sărbătoarea aceasta, nu este una întâmplătoare, acum fetele tinere îşi fac coroniţe din sânzâiene şi le aruncă seara peste casă, pentru iubitul lor. Iubiţi!, iubiţi! nu aveţi ce pierde...uitaţi de cele rele de peste an.
Imaginaţi-vă că semănaţi cu o vedetă, astfel îţi pui în scenă viaţa ta. Nu te închide în casă, nu plânge, nu urâ pe cei apropiaţi. Lăsaţi sufletul să trăiască într-o atmosferă de basm, doar aşa veţi putea uita de toate necazurile. Tot de Sânzâiene se face şi descântecul de întoarcere a inimii unuia către celălalt. Acest descântec se face cu 9 cărbuni aprinşi şi-o ulcică răsturnată peste ei. Cine ştie că-i supărat pe cineva...poate încerca...Dumnezeu va hotărâ soarta lor.

duminică, 17 iunie 2012

Suflete nepereche

Acum eşti trup, din trupul meu,
Eşti ce mi-am dorit înger al meu..
Dor, gingăşie şi iubire..
Şi totuşi nu avem aceeaşi fire..

Tu iubeşti noaptea cea pustie,
Eu ziua ce astăzi mă mângâie.
Tu eşti ateu, eu o creştină,
Nu putem merge mână-n mână.

Noi am gustat neplinul unui plin neîmplinit
Astăzi fiecare dintre noi iar s-a răcit..
Degeaba ai fost trup din trupul meu,
Nu mai suntem suflete pereche, la tot ce este greu.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Preţul dragostei

Niciodată nu am văzut un om atât de maniac. Absorbit de puterea dragostei făcea lucruri incredibile. Numai un om îndrăgostit cu adevărat, reuşeşte să menţină o persoană lângă el timp îndelungat. Te iubesc draga mea, te vreau lângă mine..erau multele lui cuvinte. Ah! ce tortură infernală! Dumnezeu ştie că aş vrea să fiu numai cu tine. Niciodată, niciodată nu voi uita clipele ce ne-au legat. Simţea căldura mea sufletească în tot corpul său. Niciodată nu oferisem atâta căldură cuiva drag. Tu eşti singura mea speranţă, singura persoană ce vei rămâne în viaţa mea, i-am răspuns eu plină de recunoştinţă.
Ne-am certat de multe ori şi tot de atâtea ori ne-am împăcat...gândul că nu-l mai pot vedea era un gând diabolic.Acum mi-a trecut ...dar nu pot uita tot ce a fost. Aş da luna de pe cer să mai fiu tânără...să pot iubi din nou. Căldura acestei fericiri, acest extaz, nu a făcut din noi decât o singură fiinţă. Acesta este cu adevărat preţul unei dragoste adevărate.

Cine crede în vrăji şi cum se manifestă omul vrăjit?

Am citit multe despre cei ce fac şi desfac vrăjile. S-au relatat multe şi pe posturile de televiziune. Cât adevăr, câtă minciună este? De ce m-am gândit, să scriu astăzi pe acest blog, despre acest subiect?
Anii trecuţi, au fost ani de suferinţă pentru mine. Nu întâmplător relatez câteva din suferinţele trâite pe propria-mi piele, din cauza surorilor şi părinţilor fostului meu soţ.
Acolo unde căsătoria merge prost de la bun început, este ceva necurat la mijloc. Am aflat foarte târziu de ce armonia din familia mea dispăruse total. Deşi ne iubeam sufleteşte, nimic nu mergea în deciziile pe care trebuia să le luăm în fiecare zi, pentru bunul mers al familiei.
Mama şi cele două surori, umblau cu lucruri necurate-vrăji. Intrau în casa mea, când eu eram plecată la servici, autoinvitându-se când era doar soţul singur. Am observat de multe ori că-mi sunt lucrurile răvăşite şi câteodată chiar lipsesc cu desăvârşire. Am tăcut de multe ori, fără să dau importanţa cuvenită.
Cruzimea acestor oameni era foarte rafinată...pe parcurs şi-au arătat colţii pe faţă. Mi-a trebuit mult timp să înţeleg de ce mi se facea rău în mod intenţionat. Ca un medic răbdător, care-şi menajează un pacient fragil, am aşteptat momentul răzbunării. La început soţul se purta destul de drăguţ cu mine, considerându-l un soţ gentil, dar după o perioadă devenise arogant, la fel ca şi surorile lui. Atunci am înţeles că sub masca sa politicoasă se ascundea altceva. Asistam zilnic la o formă de tortură diabolică. Acest om nu a fost îndrăgostit decât în imaginaţia lui şi nu în realitate. Imaginţi-vă un om bolnav, fără nici un alt centru de interes decât el însu-şi, înconjurat de o mamă şi două surori vrăjitoare.
Erau zile când mă culcam cu groază şi mă trezeam fără chef de viaţă. Totul mi se părea fără sens, fără simţire, fără ajutor din partea celui drag. În cele din urmă, aflasem de unde mi se trage totul şi am început lupta cu viaţa şi cu aceşti monştri.
Niciodată nu am crezut că mi se poate întâmpla mie, acest dezastru în familie. Nu am fost răutăcioasă, invidioasă, am aplecat capul dacă trebuia, am trecut cu vederea multe...multe răutăţi, iertându-i pe toţi.
Am sărit în ajutorul celor ce nu mierita sacrificiul meu. Ei nu au făcut decât să-şi bată joc de mine. Nemaiputând suporta calvarul, am decis răzbunarea, deşi se spune că răzbunarea nu-i decât arma prostului, am trecut peste acest proverb românesc şi am scos arma din teacă.
M-am îndepărtat total de aceste persoane, iscoditoare, autoritare, linguşitoare şi vrăjitoare. Am tăiat răul de la rădăcină şi astăzi sunt fericită, sunt mulţumită că renasc în fiecare zi din propria-mi cenuşă.
După despărţirea totală, m-am îndrăgostit nebuneşte, am cunoscut un moment de fericire absolută....şi mă consider o femeie norocoasă.





vineri, 15 iunie 2012

Secretele unei iubiri împlinite

Multă lume vorbeşte despre bucurii împlinite, dar nimeni nu spune despre drumul care duce la împlinirea acestor bucurii Drumul corect, este doar prin împlinirea unei iubiri, drum pe care ar trebui să meargă fiecare om. Primul psiholog care s-a interesat de această latură sentimentală, a fost Martin Seligman, de la Universitatea din Pensylvania.El a fost cel care a studiat sistematic cum poate un om să ajungă la deplina sa mulţumire sufletească. Energia pozitivă pe care o degajă o persoană , catre altă persoană, nu poate fi decât o încărcătură cu bucurii, fericire, iubire. Cine trăieşte ani de-a rândul doar lângă persoane negativiste, sceptice, nehotârâte, fără afecţiune, se încarcă cu energia acestora şi pe parcurs...oricât ar încerca să se detaşeze de toate aceste acumulări, greu va reuşi. Pot, doar dacă se despart de aceste persoane în totalitate.
Ideia că un om este perfect sănătos, nu există....dar există bunăvoinţa de a se însănătoşi. Acest adevăr este demonstrat de catre acest psiholog în cărţile sale.Creerul, firea pot fi şcolite...dar ceea ce se moşteneşte mai greu se poate educa. Am trăit în casă cu un asemenea specimen şi sincer vă spun , că aşa este.
Seligman a definit 24 de însuşiri omeneşti care pot să ducă la o viaţă împlinită şi fericită. De preferat este să ne străîduim a ne le însuşi pe toate şi să le perfecţionăm în timp. Nu trebuie să luptăm cu slăbiciunile noastre, care se vor „resorbi” de la sine, dacă respectăm drumul către fericire.
Care sunt cele 24 însuşiri: dorinţa de a învăţa, curiozitatea, puterea de apreciere, spiritul inventiv, inteligenţa emoţională, previziunea, îndrăzneala, perseverenţa, integritatea, amabilitatea, capacitatea de dăruire, loialitatea, corectitudinea, autocontrolul, înţelepciunea, modestia, simţul frumosului, recunoştinţa, spiritualitatea, optimismul, iertarea, umorul, pasiunea, dorinţa de a fi  un bun conducător.
Eu sunt în zodia berbecului şi sper să reuşesc ca să fiu un bun conducător, dacă voi respecta cu stricteţe toate aceste însuşiri.

miercuri, 13 iunie 2012

De ce am ajuns noi cerşetori?

Românii, au mers Duminică la vot şi au votat, dar oare ştiu ce au votat? Viaţa noastră nu se va schimba niciodată în bine, vom trăi poate mai rău ca înainte....muncesc bieţii români pe-o leafă de 2 lei, cu riscul de a cerşi o bucată de pâine. Macar grecii s-au lăfăit până acum, dar noi ce am făcut?
Am vrut libertate, libertate mâncăm. Am vrut schimbare, schimbare avem. Am vrut patroni, patroni suntem.
Dezorientaţi şi dezamăgiţi de cei ce ne guvernează, ne vom cufunda toţi în aceeaşi mocirlă. Va fi vai şi-amar de viaţa noastră şi a copiilor noştri.Au ajuns acum să se certe cei doi oameni din stat pentru un scaun..unde le este mintea oare? Plâng oamenii că nu au ce mânca, unde locui, cu ce trimite copilaşii la şcoală..iar ei ce fac??Bravo români!
Această risipă de cuvinte şi imagine, difuzată pe toate posturile de televiziune, devine din ce în ce mai stresantă, aberantă, ce să mai creadă străinii despre noi, când suntem groapa de gunoi?
Au tăiat salariile şi pensiile doar ca să aibă cu ce face campania electorală....nu vă aşteptaţi stimaţi colegi de suferinţă la ceva mai bun în viitor...e vremea tot a chefliilor. Unde ne sunt sindicaliştii? Au amuţit aşa,deodată? Sunt mână-n mână toţi, o adunătură de hoţi.
În ţara noastră am ajuns cerşetori...păcat!, păcat! treziţi-vă!

marți, 12 iunie 2012

Reproşurile inimii...

Resimţi durerea cauzată de o situaţie pierdută şi consideri că inima trebuie să fie statornică, indiferent ce se va întâmpla cu cealaltă jumătate.....dar niciodată nu voi încerca să-ţi redau ceea ce te-a făcut să pierzi.
Nu voi vorbi despre ceea ce ai pierdut, ci despre ghinionul ce te-a adus aici. Nestatornicia ta, de cele mai multe ori...ţi-a stricat imaginea. Capriciile tale, reproşurile şi telefoanele secrete.... sunt justificate prin cele trei cuvinte: ”Nu mai iubesc”.
Dragostea stângace  cu care ai cochetat în toţi aceşti ani, te-a îndepărtat de sufletul meu. Laşităţile iubirii  tale se potrivesc prea puţin cu sinceritatea sufletului meu.
Câteodată, amintirile durerilor revin amestecate cu amintirea voluptăţilor devorante.

duminică, 10 iunie 2012

Luna lui cireşar

Aş vrea să fiu lumina cântătoare
Aş vrea să fiu un mac, sau orice floare..
Aş vrea să fiu un cireşar
La tine cu cireşe-n buzunar.

M-am rătăcit în timp răscolitor
Te-am regăsit plângând lăngă izvor
De amintiri uitate pe un munte
Unde iubirea încă se ascunde.

Aş vrea să mă topesc în veşnica uitare
Dar sufletul încă mă doare tare...
Acum îmi pun suprema întrebare:
A fost doar vis? A fost un dor,
Sau doar o lumânare?

vineri, 8 iunie 2012

Sunt muzica şi poezia...

De ce oare eu m-am cuibărit,
În cuvântul cel neliniştit?
Sunt fir de viaţă şi de cânt,
Iubesc suflet pierdut, ce încă îl alint.

Când tu mă chemi cu glasul  trist şi stins,
Eu  mă ridic şi spun în gând, că am învins!
Te văd în vorba ce m-a mângâiat..
În muzica ce tare m-a mai tulburat.

Acum eu mă întorc în cântecul dintâi
Dorinţa ta a fost: rămâi, rămâi, rămâi..
În dorurile ce noi le-am adunat
În amintirile ce sunt de neuitat!





miercuri, 6 iunie 2012

Un gând răzleţ şi nebunesc

Nu voi lăsa sufletul să bântuie prea tare inundat de melacolie, reverie, nostalgie. Mi-a fost greu să mă adun şi mai greu să mă desprind de amintirile trecutului. Ziua de  4 iunie mi-a redat sinele...mi s-a luat amintirea tristă şi mi-a readus iubirea. M-am întrebat de atâtea ori ce mi-aş dori cel mai mult şi mai mult să fiu. Acum răspunsul l-am aflat, nu mi-aş dori să fiu decât ceea ce sunt...om....femeie.
Războinicii mei vor avea arcuri de sfoară şi scuturi de carton iar pe cap coifuri de jurnal, de unde vor primi toată informaţia despre mine. Jocul acesta revelator, de copil smintit, prin care izbutisem să mă adun, aş vrea să-l regăsesc în orice faptă şi să mă stăpânesc cu mână sigură, în împrejurări grele, hotărâtoare pentru timpul ce îl voi mai avea de trăit. Cuvintele, prinse unul de altul, se făcuseră cerc, iar cercul se învârtise repede, incadescent şi din ce în ce mai repede în jurul frunţii mele. Mi s-a dus dorul, dus în surdină şi în adevăr fericit, pentru că uitasem cu desăvârşire tot ce se întâmplase urât în viaţa mea. Un gând răzleţ şi nebunesc mă trezise la realitate.

marți, 5 iunie 2012

Două iubiri,pierdute în negura vremii

Voiau să rămână veşnic împreună, dar au rămas stăpâni în lumea lor. Un suflet ca al lui nu avea cum să-şi deschidă aripile doar spre mine. Măcar încercase ceva în acest sens, cerându-mă de soţie. Încercase nu odată ci de mai multe ori...totul, însă,va rămâne suspendat în aer. Un pic de adevăr a existat în toate.
Atunci când pierzi ceva, simţi cum se rupe ceva din tine, simţi un vacarm înspăimântător,simţi cum toate cuvintele au un alt înţeles, parcă nu mai aveau voci omeneşti. Toate cuvintele sensibile, frumoase se transformaseră într-un scandal, iar glasurile nu mai erau cele de la începutul cunoaşterii lor.
Am rămas profund surprinsă de atitudinea lui, totul va rămâne într-un ceaslov greu, cu paginile îngălbenite şi slove fără de înţeles pentru mine şi cei ce ne-au cunoscut. Cele două iubiri pierdute în negura vremii, nu se vor mai regăsi niciodată.

duminică, 3 iunie 2012

Răsare soarele şi-apune iară

Venise luna lui aprilie şi aşteptam ca soarele să fie mult mai însorit ca altădată. Timpul era senin, iarba era verde, toate florile zâmbiseră plăpând. Aşteptam cu nerăbdare să înflorească salcâmii şi teii.
Astăzi este Duminica Mare,când se pune creangă de tei la ferestre, uşi şi porţi, semn de recunoştinţă pentru anotimpul trecut şi cel ce a sosit. Astăzi a răsărit iar soarele în sufletul meu. Un soare ce nu aş dori să mai apună vreodată. Nu sunt aşa de bisericoasă din fire, dar ştiu să mă rog pentru nefericirea altora şi să le dau o mână de ajutor când e nevoie...oare câţi o mai fac astăzi?
Răsare soarele şi iar apune
Trăiesc în ceasul lung din noapte
Despre viţa mea, multe se pot spune
Poveşti cu fluturi, flori şi gâze colorate,
Poveşti ce-au fost cândva adevărate.
Şi toate clipele se-adună împreună
Astăzi un dor, mă ţine trează iară
Îmi amintesc de nopţile cu lună,
Să ne-amintim de tine primăvară.




sâmbătă, 2 iunie 2012

De ce cred oamenii în miracole?

Miracole nu există, există doar bunăvoinţa noastră de a ne însănătoşi cât mai repede.Multă lume suferă de anumite boli incurabile....de unde vin oare aceste boli? Eu zic, că tot de la noi, deoarece suntem plini de răutate, invidie, lene, neseriozitate, lăcomie,...şi toate acestea ne creează boala cea incurabilă. Nu v-aş sfătui să credeţi în minuni, deoarece acestea nu există. Farsa aşteptării sfârşitului lumii, în creştinism a durat 8 secole. Oare profeţiile evreieşti sunt adevărate? Lumea a continuat să trăiască aşa cum a putut fiecare. Dacă au văzut, că Isus nu a apărut în primul secol, ei au spus că va veni în cel de-al doilea secol...şi tot aşa...au trecut 8 secole.
Poporul grec, era mereu informat despre legendele Egiptului şi ale Siriei, deci ar fi putut să răsune ecoul acestor fapte supranaturale la cele două capete ale lumii. Dar nici un istoric grec, egiptean sau sirian, n-a pomenit un singur cuvânt despre ele.OARE CREATORUL UNIVERSULUI S-A FĂCUT EVREU PENTRU A SCHIMBA APA ÎN VIN LA O NUNTĂ UNDE TOATĂ LUMEA ERA BEATĂ?

Timpul trecut şi prezent

Să uităm ce a fost în trecut şi să trăim prezentul. Cu amândouă nu se mai poate. Consolaţi-vă cu ce aţi avut în trecut şi trăiţi prezentul.Gândirea este un atribut esenţial al materiei cenuşii.Planurile acestei inteligenţe superioare izbucnesc în tot ce vă înconjoară, fiind desluşite foarte bine şi într-un fir de iarbă, cât şi în mişcarea astrelor. Totul este condus cu un scop sigur. Vedeţi vreo imposibilitate în materia soarelui? Toată materia răspîndită în spaţiu, s-a strâns laolaltă şi a dat naştere astrului care ne luminează în fiecare zi. Tot aşa creerul nostru cu materia cenuşie pe care o are trebuie să emită un mecanism îndreptat doar spre ceea ce ne este folositor. Conversaţiile inutile, amintirile triste, căutaţi să le înlăturaţi din sufletul vostru. Omul este liber să gândească, să facă ceea ce-i place, să călătorească unde doreşte.
Într-un stat bine organizat şi condus de un om inteligent, pomana nu ar trebui să existe. La noi pomenele se ţin lanţ, deoarece nu vrem să creeăm mai multe locuri de muncă celor ce vor să muncească cu adevărat.Cea mai bună cârmuire este aceea în care există cei mai puţini oameni nefolositori.

joi, 31 mai 2012

Şi s-a sfârşit povestea lor

Grozav lucru să fii fericită! Ştiu că eu port o mare parte din vină, dar el? El este fericit?A fost fericit vreodată? Cât a ţinut fericirea? În scrierile mele scurte am pus multe întrebări...dar fără răspuns au rămas multe.
Nimeni nu ştie ce este în sufletul unui om. Toate acestea au venit încetul cu încetul şi acum vor pleca tot aşa.Ceea ce-l ţinea în  neîncetata turbare şi-l făcea nefericit era amintirea copiilor. Aceasta era cea mai mare durere sufletească, pe care nu dorea să o arate,,,,dar eu am pătruns în interiorul sufletului său şi am aflat-o. Nu mai avea nici o poftă de viaţă, de distracţie, nici un rost în lumea aceasta fără ei. Rămas singurel pe lume, căuta mereu un suflet alături, care să-i oblojească rănile trecutului. I-m fost alături cât s-a putut, mai departe ştie el să se descurce, doar este om în vârstă...
Cea mai mare durere a mea este, că nu am reuşit să-l cunosc mult mai bine...avea multe să-mi spună şi să-mi demonstreze în timp....când vine seara plâng...şi-acuma plâng...de ce oare?
„Nu mă plâng, Doamne, de unele de altele, ci mă plâng că nu am avut parte de binecuvântarea căsniciei noastre.Tu ştii  mai bine cum ai să-mi croieşti viaţa şi pe cine îmi vei dărui să-mi fie alături până la adânci batrîneţe”.

miercuri, 30 mai 2012

Nu trece nimic peste iubirea de mama!

Pe mine m-a zămislit Dumnezeu să fiu ceea ce sunt şi să rămân mereu o mamă iubitoare de copii. Din acest motiv am întâmpinat multe greutăţi, peste care am ştiut să trec cu fruntea-n sus, deoarece nu am acceptat să fiu a cincea roată la căruţă.
Au fost zile când am plâns pe înfundate, fără ca cei din preajma mea, să-mi cunoască necazurile. Pierdută eram în multe gânduri fără a le destăinui cuiva. Mulţumită, voioasă şi fericită paream de cele mai multe ori. Amărîciunea sufletului nimeni nu mi-o cunoştea. Frumoasă a fost ziua destăinuirii sufleteşti, dar ce păcat că nu s-a sfârşit în voie bună, şi la despărţire inimile erau mai mult încleştate decât deschise.
Nu mă mirasem când întâlnirea noastră a fost să fie doar peste atâţea ani de chin. Mi se păruse natural şi firesc să împart cu el o suferinţă trasă la indigou. Aşadar, spiritul meu trăia în adevăr, alături de spiritul lui.
Sufletul meu mai avusese o existenţă, cândva- un destin pe care nu-l împlinise şi acum fusese nevoit să-l împlinească. Mă bucurasem până la lacrimi că acest destin mi se împlinise cu adevărat. Trăind în om, sufletul mai are o viaţă- pe care o începe atunci când omul doarme, în visul lui trudit, sau după moarte, când se urcă duhul la cer. Nimic nu poate trece peste iubirea de mamă şi iubirea de Dumnezeu!

marți, 29 mai 2012

Necunoscutul

Noaptea aceea se dovedi a fi extrem de plăcută şi cumplită totodată. Acest om trăise destule emoţii năprasnice asemănătoare..dar aceasta de pe urmă a fost una foarte complicată.
Îşi apăsă inima cu palmele, încercând să-i domolească bătăile, iar cu cealaltă îşi ştergea sudoarea care şiroia pe tâmple din cauza emoţiilor. Din când în când se înfiora şi îşi simţea inima strânsă ca într-un cleşte de gheaţă. Şi, ca fiecare om ce a suferit multe în viaţă, a început destăinuirea. Necunoscutul din el devenise pe parcurs, cunoscutul din mine. Toate cuvintele lui m-au impresionat şi vor rămâne o filă de poveste pentru mine. O fantastică aventură în necunoscut, transformată într-o poveste de dragoste.
Evadările dintr-un anumit mediu de viaţă, sunt evadări bine gândite şi uneori încununate de succes dacă sunt bine pregătite din timp.
Teama de necunoscut, nu trebuie să ne înfioare, ci mai degrabă să ne stârnească bunăvoinţa cunoaşterii.Voi spera ca într-o zi, un eveniment neaşteptat să mă facă fericită, iar celălalt să-şi primească răsplata cuvenită.
Când văd în ochii acuzatului fulgerul furios al mâniei, mă simt încurajată, lupt împotriva lui, el ripostează, eu lovesc şi mai furios, şi lupta se sfârşeşte ca întodeauna, ori cu o înfrângere ori cu o victorie.

luni, 28 mai 2012

Sunt o legendă

Sunt o legendă, o parabolă năucă,
Nu ştiu iubirea pe unde-o să se ducă?
Am ochii care nu te văd, dar cer
Un om biruitor, plin de mister.

Te-am căutat o vreme - mai apoi
Dorit-am să fim amândoi,
Sclipea ceva frumos în mintea mea
Voiam să fii, să fiu, pe veci a ta.

Acum m-afund în mine, în noi doi,
Eu te-am chemat, iar ea a râs de noi...
O taină fără cheie ne surpă-n hău cercarea
Orice apropiere măreşte depărtarea.





marți, 22 mai 2012

Un glas în noapte

Cu pasul obosit, cu sufletul frânt... m-am culcat. Nu ştiu de ce mi-a venit să plâng. Nu am putut adormi imediat, ca în celelalte nopţi. Un glas mă căuta,..şi plânsul era înfipt în gât ca şi-un spin. Cu un surâs şters pe figură, cineva mă mângâia cu palma lui mare şi aspră. Îi căutam mâna dar el flutura doar palma spre mine.
Somnoroasă cum eram, deschideam doar un ochi în lumina palidă a becului din cameră, ca un pui de găină ce vede pentru prima dată lumina soarelui. Auzeam zgomote pe-afară, zgomotele unor oameni chercheliţi ce se întorceau de la vreo Ileană sau Constantin....doar fusese ziua lor, nu? Făceau glume proaste, cum fac toţi cei ce servesc peste măsură. Gălăgia lor, mi-a amintit de o persoană, ce a trăit în preajma mea câţiva ani buni. Acum e linişte şi bine, ceea ce a fost urât a trecut. Adormisem şi eu tocmai când se deşteptaseră păsările din padurea din apropierea casei. Plânsul din mine rămăsese ca o adiere şi acum visam fluturi şi îngeri, deopotrivă de albi şi de gingaşi.

duminică, 20 mai 2012

Ai venit prea târziu...şi-ai plecat prea devreme....de ce?

Îngânase cu glas tremurând ultimele sale cuvinte....te iubesc....nu vreau să te pierd....
Aşteptam să-l aud din nou râzând, căci vibrase în el o coardă de umanitate ce mi-l apropiase. Lacrimile îi tremurau în voce şi nu se mai auzea bine ce vorbeşte.., îl simţeam alături din seara primeii lui spovedanii, îi ghiceam gândurile...iar vorbele le rostogoleam sub frunte ca pe nişte adevăruri hotărâtoare în viaţa noastră.
Nu ştiusem ce-i frica, dar acum zbura demenţa, cu aripi reci, în jurul meu. Mă chinuiam să descopăr viaţa aceasta frământată a tuturor celor ce iubesc cu adevărat ..Inima mi se zbătea atât de tare, încât credeam că o să mi se întâmple ceva urât, dar mi-am amintit, că el era de fapt singurul prieten adevărat din viaţa mea şi siguranţa că mâine îmi va fi un pic mai bine decât ieri, înflorise iar pe chipul meu.
Orice dragoste începe cu o luptă.Învingi sau eşti învins!

O întoarcere şi o plecare

Nu m-am gândit niciodată ce întorsătură vor lua toate...Mi-e greu să accept că totul s-a sfârşit, dar şi mai greu să înţeleg  întoarcerea şi-apoi plecarea lui. Viaţa ştiam că are două căi....ştiam că o să-i vină greu să se debaraseze de obiceiurile vechi, întâlnirile cu prietenii, ceasurile de flecăreală amicală prin?....,care toate la un loc făceau parte din viaţa sa. Poate şi cineva pe plan sentimental...o prietenă mai veche...toate l-au determinat să facă cale întoarsă. Poate e mai comod aşa, acum nu mai este stresat nici cu mesajele dar nici cu telefoanele mele. Stiam că simplitatea mea este o stare dificilă şi cu multe primejdii. Hotărârea lui a fost una eroică şi merită să fie aplaudat la scenă deschisă.
Pentru mine ar fi fost la fel, dacă mă mutam acolo. Farmecul de a petrece  din când în când, câteva zile în acest frumos oraş, nu ar fi de prisos. Ştiu cât m-a iubit, ştiu cât a suferit...acum ştiu că nu mai suferă şi este fericit. O minciună absolută, apără mult mai bine, decât un adevăr spus parţial prin telefon.

sâmbătă, 19 mai 2012

Deşteptare fără cuvinte

Multe le vezi, multe le culegi, multe le auzi. Te trezeşti deodată, că tot ceea  ce vezi nu poate fi adevărat, că ceea ce culegi este putregai, iar ceea ce auzi nu te mai încântă. Acum mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de a vorbi prea sincer, pe...De acum voi fi o prietenă cuminte, care nu mai întreabă, nu se mai plânge, nu mai regretă, nu mai aşteaptă. Deşteptare fără cuvinte..de unde răsărise oare?
De la distanţe cu care ochii ei nu erau obişnuiţi, în această lume mică necunoscută. În timpul nopţii îmi voi schimba lentilele ocheanului la 180 de grade şi voi reuşi să privesc mult mai clar, lumea aceasta mică în care am intrat. În resemnarea lui de cenuşă, nu mai e loc pentru o nouă aşteptare, pentru o inutilă speranţă.
Nimeni nu va putea citi pe obrazul lui disperare, regrete, stupoare...va rămâne aşa, fără gânduri, fără amintiri, uitând şi ziua în care m-am nascut, sau când m-a cunoscut.
Voi mai auzi poate în jurul meu voci, paşi, chemări, dar totul surd şi cenuşiu, ca un fel de deşteptare fără cuvinte.....cu indiferenţă voi privi totul.

vineri, 18 mai 2012

Care este legătura cu persoana apropiată?

În ciuda tuturor avertismentelor şi cu toate mustrările de conştiinţă, legătura cu persoana iubită continuă pe plan spiritual. Numai tu eşti cel de vină, deoarece o candelă de veghe stă la mine-n suflet astăzi. O candelă ce va arde permanent, deoarece taina dragostei are multe portiţe ascunse.
În primii ani ai adolescenţei, numai soarele îmi despicase în carne mugurul dorinţei. Drumul spre ceea ce-mi doream cu adevărat, era mult prea departe...şi într-o zi totul se împlinise cu adevărat. Dar după întâmplarea din noaptea revelionului, nu am vrut să-i trimit un cuvânt de dojană sau de recunoştinţă. Totul a rămas aici în sufletul meu, ca o revoltă sau ca o înduioşare. Doar el ştia de unde au venit necazurile mele,şi eu pe ale lui, fără promisiuni mari în viitor......suferinţa ne  învăţase să vedem mult mai limpede viaţa-n viitor.
Acum stau, cu ochii mari şi umezi, în faţa copiilor cu zvon şi joc vestitor de credinţă şi minuni, având impresia că mi se scutură flori de salcâm peste suflet-sufletul meu aplecat spre pământul fraged, ca o ramură de salcie......

marți, 15 mai 2012

Ce este sacrificiul?

De multe ori, m-am sacrificat la maxim pentru alţii, de multe ori nu s-a meritat, dar am trecut cu vederea şi am reuşit să merg mai departe. Important este că am lasat ceva bun în urma mea. Am renunţat la toate avantajele pe care puteam să le am, doar ca să le fie lor un pic mai bine. Niciodată nu mi-am dorit o fericire cu forţa sau cu convenienţe. Dăruirea mea e atât de îndeplinită, încât pot să trăiesc iar pe picioarele mele, fără a striga mereu după ajutor, aşa cum procedează alte femei. Sunt fericită că-l pot iubi în taină, ca pe un prieten adevărat ce mi-a fost.Credeam la un momrnt dat că am pierdut respectul lui, dar dovada sacrificiului de a mă convinge să fim împreună, m-a consolat.
O femeie nu se simte iubită decât atunci când cel care a preferat să fie cu ea, stă o perioadă în penumbră.Viaţa este o încântare doar fără conflicte. Poate într-o zi va înţelege sacrificiile mele, eu le voi înţelege pe ale lui şi toată recunoştinţa se va revărsa ca un parfum de trandafiri sau tuberoze asupra noastră.

Şarpele

Am întâlnit un şarpe împodobit splendid,
În verdea lui armură cu stropi de-azur sub soare.
Se odihnea cuminte la margine de lume, pe-o cărare,
Şi-n pielea lui tot cerul se răsfrângea candid.

Părea că e acolo un giuvaier de vis,
Să-l iei ca din tezaur şi să-l înfingi la piept.
Am ridicat călcâiul. El m-a privit lin ,drept,
C-o grea făgăduinţă în ochiul lui deştept.

luni, 14 mai 2012

La adăpostul întunericului

Această fiinţă de treabă se supusese dinainte la orice neprevăzut al situaţiei noastre şi acum ştie bine să păstreze tăcerea amintirilor. Aş dori să te vizitez într-o bună zi, doar să vad dacă eşti cu adevărat fericit. Nu pot suporta, să ştiu că eşti nefericit...voi încerca să acopăr cu multă grijă toate rănile. Poate nu vei înţelege niciodată, ce ai însemnat pentru mine, şi poate nici nu vei pricepe că iubirea dintre noi nu a fost una întâmplătoare...din sacrificiu pentru mine va răsări mâine o floare cu petale parfumate,  şi vei fi atins în inimă de sensibilitatea acestei femei.

Casa suspinelor...

Omul era convins că n-o să poată nimeri să-i vindece rana din inimă cu un cuvânt sau două...de aceea a trecut la fapte. Oricât ar fi încercat să-mi dovedească, ceea ce voia, eram de neînduplecat. Câteva săptămâni se condamnase singur la post şi la rugăciune, o dovadă în plus că-i pasă de mine. Oamenii care au trecut prin multe greutăţi, ştiu să rabde cruzimi şi nedreptăţi. Ei ştiu doar atât, că pe lume există dragoste şi moarte.În aceste momente se iubeşte repede şi se poate muri tot la fel.
Eram fericită, când vedeam sacrificiul făcut pentru mine, dar şi mai nefericită când ştiam că nu poate fi mereu numai al meu. Eram sigură, că dacă mai continuam..sfârşitul avea să fie unul tragic de tot. Simţeam, că nu mai rămăsese în el nici un pic de forţă...şi prin cuvintele jignitoare ce mi le arunca la telefon, încerca să mă uite ..şi cu cât avea să fie mai pustiitoare furtuna, cu atât mai luminoasă i se părea minciuna cu care îşi lega acum sufletul, de cea pe care o gasise în aceste momente de tensiune. Adevărul este că stabilise motive serioase de om inteligent....prin mijloacele lui personale, căutând să mă înjosească cât mai mult.
O întrebare mă macină în continuare...de ce iubesc bărbaţii femeile?

duminică, 13 mai 2012

Noroc bun!

Aventura ta continuă, eu am să mă opresc aici. Astăzi soarele e mult mai strălucitor, cerul e albastru, păsările îşi strigă bucuria de a trăi libere sub soare, toată natura respiră mult mai mult decât înainte. Nu mai trebuie să stau cu capul plecat, dar e lesne de înţeles, că o suferinţă nu se reface aşa după cum ai coase un nasture la o cămaşă.Am trecut şi prin izbânzi dar şi înfrângeri, dar ca un om liber ce sunt astăzi, am să vă povestesc, într-o bună zi, mult mai multe istorioare..unele pline de tâlc, altele banale, care încă nu şi-au găsit locul aici.
Oamenii care nu nutresc gânduri rele despre ceilalţi se dovedesc ei înşişi buni şi drepţi. Am priceput ce ai dorit de la mine....viaţa merge înainte...înapoi să nu mai priveşti niciodată. Mai văd câteodată aripioarele acelea de fluture jucăuş, mai revăd apa aceea tulbure şi prea sărată, muntele înalt şi plin de primejdii, dar pentru prietenul meu astăzi toate s-au încheiat. Această amintire îl va ucide ca pe un laş, deoarece este tipul aventurierului drept şi nepătat în tagma sa.

vineri, 11 mai 2012

Fântâna cu miracole

Ca fructul amar, am intrat şi-am ieşit la suprafaţă. Am intrat printr-un gang umed, plin de necazuri şi taine, fără să înţeleg de fapt ce ne-a legat. Acum simt adevărul în mine ca un spin şi murdar de toată murdăria ce mă înconjura. Fireşte că, peste oameni şi chinuri, zbura un înger, să vestească parcă ceva. Un şarpe veninos, verde, înfăşurat de la coadă până la cap de o panglică pe care nu ştiam ce scrie, se ridică din foc, ca să gonească pe sfântul cu goarnă, dar gura lui de smoală aprinsă nu putea să atingă veşmântul roşu....
Nu puteam să mă apropii mai mult....deşi sufletul dorea această apropiere. Strigam dar nu mă auzea nimeni...pragul acesta dintre viaţă şi moarte...m-a determinat să stau pe loc, ca o piatră de mormânt.Nu mă mişcam...nu vorbeam...nu auzeam..ci doar ascultam şi aşteptam o minune.L-am căutat pe D-zeu, şi l-am găsit. Doar pentru că îndrăznisem să-l caut..şi să-l strig pe nume, acesta mi s-a arătat iar. Mulţi se vor apropia de această fântână, dar puţini vor coborâ în ea.

joi, 10 mai 2012

Încă o zi,..trăieşte-o ca şi cum ar fi ultima!

Ea păstră mâinile aproape de ale lui, aşa după cum sunt pe acest blog. Interiorul sufletelor noastre nimeni nu-l va cunoaşte, ci doar noi doi. Erau mâini albe şi îngrijite, mâini ce stăteau în aşteptare lângă ale lui, să-l ajute atunci când suferinţa, va cădea peste el. Mi-aş fi dorit din tot sufletul să-l pot ajuta, acum însă este târziu...mă va privi poate ca prin ceaţă..sau poate deloc.Mâinile lor, sufletele lor, inimile vor pluti pierdute pe apele trecutului lor atât de puţin îndepărtat, dar atât de bogat în amintiri...unele triste, altele frumoase.
Acesta era finalul unei frumoase poveşti de dragoste...cu o lovitură de gong, totul a luat sfârşit. Ne va podi pe amândoi lacrimile...dar acestea nu vor putea ţine loc de dragoste. Nu am să înţeleg niciodată, de ce a trebuit să ne întâlnim, tocmai acum?

marți, 8 mai 2012

Suntem, aşa după cum gândim

Şi femeia aceasta va continua povestea, acum cu o expresie mai ciudată, aşa cum nu s-ar fi întâmplat nimic înainte, aşa pe gustul ei şi numai al ei. A apucat-o furia, deoarece era urmărită de o singură întrebare, la care nu va primi răspuns niciodată. Ce valoare are prietenia şi cât de rezistentă poate fi, atunci când iubeşti cu adevărat?
Tot ce construisem cu atâta trudă acum se dărâma încet, sub privirea ochilor înlăcrimaţi. Am să-mi schimb total gândirea despre o relaţie de cuplu. Unde oare e eroarea? Şi totuşi am avut revelaţia că suntem un cuplu fericit...ce frumos era!!
Să nu crezi cumva că nu am analizat şi nu am înţeles ce ai urmărit? Acum că s-a terminat, nu vreau să mai fac pe plac celor dintâi, ci doar celor de pe urmă. Ştiu că modestia mea, mă va face poate iar să sufăr, dar nu mă voi da învinsă.Acum sunt silită să-mi fac un proces de conştiinţă, să mă întăresc, să uit suferinţa la care am fost supusă, şi să-mi vad viitorul printr-o altă prismă....mult mai responsabilă.
Şi poate mă vei întreba, cum o să procedez? Întâi, nu vreau să mai vad pe nimeni, nici pe tine, deoarece nu m-ai meritat, şi tu ştii motivele...apoi o să mă relaxez o perioadă bună, după care voi lupta pentru o ideie...căci doar ştii că sunt o idioată, dar ce justificare are un om din timpurile noastre să mai lupte pentru o ideie? Poate una singură...să nu moară ca o idioată, făcută de un idiot.

duminică, 6 mai 2012

Ce-şi spun iubiţii?

Cele două cuvinte„TE IUBESC”, izvorăsc din ambele suflete dacă e iubire adevărată. Acum, da mă iubeşti, dar depinde cum mă iubeşti? Ca sarea în bucate, ca zahărul sau ca mierea? Cine nu cunoaşte povestea ”Sarea în bucate”, spune; ca mierea, ca zahărul, doar să scape mai repede de gura ei. Cel care o cunoaşte, este mai reţinut în declaraţii...până la urmă mănânci şi un sac de sare cu el...şi tot nu afli dacă te iubeşte cu adevărat. Ai fost un ”amor”..cât ai fost...apoi urmează alta...să fie oare dragostea lui pentru ILEANA?, LIVIA?, MARANDA?, CASANDRA?...
Greu de spus ce este în mintea bărbaţilor, paradisul în nici un caz nu există...cine crede că paradisul există, n-are decât să creadă..eu cred că-i doar o posibilitate....sau o mare prostie...
Să presupunem, că nu sunt posibilităţi de a rămâne cu cineva drag împreună şi ce urmează? ...O dezamăgire totală, un efort în plus de a supraveţui, o incertitudine despre viaţă. Cine lucrează doar pe interese, ala nu mierită: simpatia, iubirea, dăruirea, amintirea ta.
Este începutul lunii ”mai”, de-acum nimic n-o să ”mai ai ”să-mi dai sau să-ţi dau. Toate vor intra într-un con de umbră. Ţi-am lăsat doar impresia că eu nu ştiu mai nimic de tine, pentru nişte motive pe care nu ai cum să le bănuieşti. Voi rămâne eu cu ideile mele, tu cu nevestele tale...ADIO.

sâmbătă, 5 mai 2012

Deschide larg fereastra

Deschide larg fereastra...
Să-mi vezi toată durerea aceasta...
Ce pleacă acuma către tine, iubire
Fosta oare, această clipă fericire?

Coboară azi iubirea-mi toată într-un vers
Să-mi şteargă tot ce mai  era de şters....
Şă-mi risipească lacrima din sufletul atrofiat
Să-ţi amintească ţie, că nu te-am uitat.

Purtăm acum cu grijă-n suflet adieri
Ne amintim cu dor , de dragostea de ieri..
Cu dragoste te-ai dăruit, m-am dăruit,
Păcat! ..păcat!..că totul a luat sfârşit.


joi, 3 mai 2012

Timpul le va decide pe toate

A fost vina mea, că nu am ştiut să preţuiesc timpul meu? Dumnezeu ştie prin câte am trecut...şi va hotărâ ce am de făcut, sau ce va fi cu soarta mea.Cum aş fi putut eu schimba soarta hotărâtă până acum de Dumnezeu?
Am renunţat la o parte din viaţa mea, pentru viaţa altora, ca să le fie lor bine...mult mai bine.Tot ce am trăit, nu a fost nici vis , nici nălucire- toate acestea rămân la Dumnnezeu, pentru vecie, şi când voi pleca definitiv din viaţa aceasta, spre cea veşnică, le voi găsi acolo, Dumnezeu le ţine minte cel mai bine pe toate...iar cei ce se fac vinovaţi de a mea soartă vor plăti cu vârf şi îndesat. Dumnezeu nu uită şi i le va înapoia pe toate, după cum mierită fiecare....
Acum toată fiinţa mea tresaltă de bucurie, linişte interioară, dar în noaptea aceea , nu am putut să mă odihnesc...gânduri..gânduri,ce au venit şi acum au trecut. Oricât aş fi încercat eu să le opresc, ele tot îmi apăreau în faţă, ca nişte hoaţe de suflete.
Ce suntem noi oamenii?Nişte viermi, ce ne târâm pe pamânt, toţi cu mâinile şi sufletele pătate. Fiecare încearcăm să luptăm, ca să supraveţuim până la istovire. Icoana aceea, va hotărâ totul..şi spun cu inima pe suflet că nu-mi mai pare rău, pentru ceea ce a fost.
Ce grozăvie!, ce nelegiuire!..voiam să ştiu dacă cineva poate rămâne nealterat, imaculat, pe acest pământ.
Toate poveştile, au un sâmbure de adevăr în ele, îmi voi aminti cu drag de satul copilăriei mele...şi poate într-o zi voi scrie o carte. Acum nu mai am chef, nu mai am inspiraţie.....ai face bine omule să te odihneşti. Mâine va începe pentru tine, o nouă zi, o altă viaţă.

miercuri, 2 mai 2012

Plecarea

Plecarea ta, şi a mea,
E clipa ce toţi acum o ştie,
A fost frumos,un vis, o poezie,
Sau setea mare de o veşnicie.

Supărarea acuma a trecut,
Un ţipăt anunţă tăcerea ta,
Nu-mi pare rău, că eu te-am cunoscut,
Ai fost doar mângâierea mea.

Rămâne în urmă albastra pădure
Cu flori şi îngeri, cântec duios,
Durerea mă spulberă, mă răpune
Si totuşi, în cer, e mult mai frumos!

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Atenţie!

Decât să te învârţi mereu într-un cerc vicios, mai bine e să taci şi să ieşi la timpul potrivit.Nu trebuie să arătăm cu degetul slăbiciunile partenerului, deoarece într-o zi ţi se va întâmpla şi ţie acelaşi lucru. Este poate o competiţie pentru frustrarea ta şi o dovadă-n plus pentru cât mai iubit.
Am cunoscut recent un cuplu..ce n-ai fi zis că ei se vor despărţi vreodată..şi iată că ruptura lor s-a produs. Căsătoriţi erau şi iată că această căsătorie nu a ţinut, chiar dacă ei aveau 3 copii. Multe din marile iubiri sfârşesc astfel...cine este de condamnat?
Dar am cunoscut şi altfel de cupluri.....destul de fericite, ce au ştiut de la bun început, ce vor de la viaţă. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi mereu împreună, bucuria dezlănţuită, eliberarea de griji şi stres, toate acestea i-au făcut fericiţi până la adânci bâtrâneţe.
Cine nu vede în celălalt de la bun început, ceea  ce el caută, cu greu va găsi pe parcurs la alţi parteneri....atenţie! cu cine vă însoţiţi la un drum lung..şi de ce încercaţi să porniţi cu un astfel de om.

miercuri, 25 aprilie 2012

Prizoniera

Prizoniera, o piesă de teatru de Edouart Bourdet, înfăţişează o eroină plină de dragoste anormală. Nu ştiu de ce dragostea ei nu a fost una normală? Oare suferinţa ei din cauza dragostei s-a meritat?
Toate femeile se văd la un moment dat prizoniere în sufletul celui pe care l-a iubit, dar sentimentele nu pot fi reciproce..şi acest prizonierat nu-şi are rostul. Mai devreme sau mai târziu, intervine plictiseala şi cel în care ţi-ai pus speranţa, că te va iubi întodeauna, îţi va deveni cel mai aprig duşman.
O dată cu înaintarea în vârstă, îţi dai seama prin ce ai trecut, ce te aşteaptă de acum încolo şi nu poţi lua o decizie de una singură. Pe cine chemi în ajutor? Prima dată; copiii, apoi părinţii dacă mai trăiesc,,,,apoi fraţii dacă eşti în relaţii bune cu ei. Te sfătuieşti cu ei cât te sfătuieşti şi la sfârşit, tot tu, eşti cel ce iei decizia finală.
Dovada de solidaritate cu cel pe care l-ai cunoscut, trebuie să persiste în timp. Tu nu poţi fi privită de celalalt, ca fiind un bun personal....sau ca o umbrelă. Am să mă gândesc bine ce am de făcut, ca să nu regret mai târziu.
Să joci un rol pe un pat de bolnavă, să marchezi în acelaşi timp suferinţa morală şi durerea fizică este ceva supraomenesc. Este greu de gasit ceea ce tu cauţi de o viaţă-ntreagă, dar nu imposibil.

luni, 16 aprilie 2012

Ce spun ochii?

„Ochii sunt oglinda sufletului.”..dacă tu nu te poţi vedea în ei, atunci cu siguranţă nu vei fi în sufletul acelui om.
Mama m-a adus pe lume în această zi de aprilie(16). Toţi mi-au prezis un viitor fericit..dar fără o garanţie că voi fi mereu fericită. Garanţia am fost doar eu, la ceea ce am câştigat sau pierdut în viaţă. Uneori am oferit prea multe celor apropiaţi, alteori poate deloc. Recitesc ceea ce am scris până acum pe acest blog, făcut de un om cu un suflet mare şi nu-mi vine a crede că eu am scris....ce am câştigat de la viaţă?
O picătură de fericire într-un pahar plin cu venin, care acum s-a spulberat de tot....viaţa nu-i decât o roată.
Valurile vieţii vin şi trec precum norii de pe cer, zâmbet şi tristeţe...dar astăzi pot să spun cu mâna pe suflet că am fost destul de liniştită şi fericită. Parcă am renăscut..oare pentru a câta oare? Nu ştiu de ce simt o uşurare, cautând să-mi alung toate obsesiile, grijile, gândurile , lacrimile şi să mă regăsesc doar în sufletul unei singure fiinţe.M-am străduit să fiu o persoană destul de bună, prietenoasă, iubitoare, zâmbitoare...mai mult nu am ce arăta.
„NU PRIVIND SĂ DOBÂNDEŞTI, CI DOBÂNDINDU-ŢI S-O PRIVEŞTI”

duminică, 15 aprilie 2012

N-aş fi crezut!

N-aş fi crezut că te voi iubi
Vâzând tăcerea din ochii tăi
N-aş fi crezut, că mă voi îndrăgosti
Citindu-ţi doar chipul şi privirea.

N-aş fi crezut că dragoste poate fi:
tăcerea din ochii tăi,
tacerea din ochii mei,
tăcerea de pe buzele tale,
tacerea de pe buzele mele,

N-aş fi crezut că dragoste poate fi:
tacerea, durerea, speranţa....
Păcat că mâine vom îmbătrâni!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Oul roşu şi frumos,
De-nvierea lui Hristos,
Toţi românii îl cinstesc
Şi pe rând aşa rostesc:
Cu suflet curat..
Hristos a înviat!

vineri, 13 aprilie 2012

Risipitorii

Dacă tot suntem în vinerea mare, să aflăm cine sunt risipitorii.Înteresează oare pe cineva realitatea fenomenelor care ne stimulează spiritul? Toate cate se întâmplă şi toate câte ni se întâmplă nouă personal, se datorează unor personaje politice şi nu numai...numiţi „risipitori”. Aceste personaje avide după distracţii, călatorii în diferite colţuri ale lumii, bijuterii sau alte obiecte de lux, ne fac nouă viaţa un chin. Degeaba ne rugăm noi să avem de toate...dacă nu vom înţelege că suntem manipulaţi de aceşti „ risipitori”. Cine a distrus economia? Cine ne-a adus iar la sapa de lemn? Cine şi-a bătut joc de omenire?Aceste şocuri la care suntem astăzi supuşi, nu vin din cer sau de la cei de jos, ci de la aceste specimene ce ne conduc ţara.
Treziţi-vă oameni buni la realitate! Viaţa e una pe pământ, învaţă încet dar sigur cum trebuie s-o trăieşti!
Sunt dezgustată,de ceea ce vad la televizor şi plătesc ca fraera mii de lei, sunt indignată,de instabilitatea de pe intreaga planetă, sunt întristată, când vad zilnic, cum  sfârşeşte viaţa unor oameni, sunt oribilizată, de nunta ţiganilor expusă în public....sunt,.....sunt,...de ce toate aceste deziluzii?
Dacă nu ne vom trezi din această euforie, vom ajunge o ţară de drogaţi, de tâlhari(iuda), alcoolici, cămătari şi nu mai zic....deschide-ţi ochii mari în această VINERE MARE!

luni, 9 aprilie 2012

Discuţii în contradictoriu

Indiferent de problema ce o dezbatem, niciodată să nu lăsăm subiectul în suspans şi să nu lăsăm ca inimile noastre să se separe una de cealaltă, să nu rostim cuvinte ce ne-ar putea îndepărta(jignitoare), căci va veni o zi când distanţa va fi atât de mare, încât inimile noastre nu vor mai găsi drumull de întoarcere.
Adu viaţa în lumea din jurul tău.Dă-i culoare şi multă armonie!
Acum în prag de sărbători, să fiţi mai buni, îndurători şi răbdători!
Cuvântul bun mai seamănă-l odată şi ochii plini de lacrimi va da holda de sus binecuvântată.
Si dacă vezi că roada nu vrea să încolţească, o, nu descuraja! Ce-ai semănat odată cu multă trudă, va răsări poate cândva. Nu lasa timpul să treacă indiferent pe lângă tine.Clădeşte în sufletul tău un vis adevărat.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Ochii noştri plâng

Zidurile înalte la care speram să ajungem împreună, astazi se prăbuşesc..deoarece ne apăsau cu severitatea lor tristă. Acum că am trecut de „mijlocul drumului vieţii”..peste 50 de ani de existenţă, credeam că putem realiza multe împreună, dar m-am amăgit.Îl voi considera un călător prin viaţa mea, lângă care am cunoscut multe, un suflet masculin eminent. Am mers pe aceeaşi cărare şi mă simţeam ocrotită, dar acum simt că s-a întâmplat altceva...dacă voi afla adevărul poate va mai avea încă o şansă. Îmi doresc să facem Paştele împreună, ca să lămurim definitiv ce va urma să fie între noi doi. Nu se mai poate suferi separat....cine n-a cunoscut singurătatea , doresc nici să n-o cunoască. Urări de bine şi fericire tuturor prietenilor şi rudelor. Sfintele Paşti să ne facă mult mai buni, mai fericiţi, mai înţelegători, mai iubitori.

marți, 3 aprilie 2012

Viaţa de cuplu

Vedem zilnic ce presupune viaţa de cuplu. Câte amintiri îmi vin acum în minte...dar cea mai mare amintire va fi doar una singură. O voi păstra până ce voi intra în mormânt.Ce păcat că viaţa aceasta de cuplu n-a ţinut decât o vară. Cine a trăit înconjurat de familie, poate înţelege un suflet ca al meu. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru mine...şi poate nimic, absolut nimic pentru alţii. Copiii poate m-or înţelege.
Această viaţă  a ţinut puţină vreme, dar parcă aş fi trăit-o pentru toţi anii pierduţi. În acest timp s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum aş dori să rămână mereu. Să am un cult şi o tandreţe alcătuită doar din aceste amintiri frumoase. Un peisaj de vis, albastru, cu un orizont nemărginit pentru ceea ce este iubire adevărată.
„Un cuvânt mai mult sau mai puţin şi totul ar fi stricat ceea ce s-a clădit cu atâta trudă”

sâmbătă, 31 martie 2012

Ce e cu noi?

În fiecare zi ne dorim acelasi lucru....vorbim la telefon in acelasi moment...ce este cu noi?
Viata noastra pluteste pe un rau de munte cu mladieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale padurilor, cu întârzâieri neprevazute dar binevenite, cu gandul la bucuria drumului de mâine. Şi mai târziu, după câţiva ani, care vor trece ca un fulger, într-o lumina de toamnă, rece, sură, va pluti spre o prăpastie....
Asta e viata noastră, trecem în fiecare zi de la o stare la alta; ne supărăm, ne împăcăm, ne bucurăm sau ne întristăm.
Ca şi furtunile, care răscolesc numai faţa oceanului, pasiunile noastre au venit şi vor trece, dar adâncurile sufletului nimeni nu le va cunoaste cu adevarat, înafară de noi doi. Esenţa eternă a cunoasterii noastre va rămâne dragostea, care nu se va sfârşi când vor duşmanii. Când sunt singură, nedreptăţită, neajutorată, nefericită, mi se pare că cineva din umbră imi priveşte chipul meu şi cu grijă şi duioşie se gândeşte la mine.

vineri, 30 martie 2012

Despărţirea, a devenit astăzi un top model?

La ce te mai căsătoreşti? Indiferent de situaţie....ori că ai sau nu ai copii împreună cu persoana iubită, despărţirea tot se produce intr-o zi, dacă cel de lângă tine e absent la problemele tale. Ma îngrozesc, de tot ce văd astăzi, şi nu mai cred decât în mine. Îmi strâng ochii, îi apăs cu pumnul, ca să nu mai vad imaginile. Problemele se complică tot mai mult , de la o zi la alta. Am înţeles întodeauna problemele altora...iar pe ale mele le-am făcut nevăzute. E cu putinţă oare?
Mi-a spus cât de mult ţine la mine, dar oare el a înţeles cât de mult am ţinut eu la el? Poate a fost vorba doar de o scurtă prietenie, simpatie reciprocă..cuvântul „ţinut” poate a fost aruncat aşa ca o minge primejdioasă care ajunge în poarta celuilalt intr-un moment de neatenţie.Toate sentimentele se zvârcolesc astăzi ca şi-o viperă prinsă-n plasa vânătorului„căutătorului de venin”. Noaptea aceasta nu am putut dormi deloc...mă măcinau toate gândurile, toate sentimentele, a fost o noapte cu argintul pe mugurii pomilor....argintul imi va rămâne mereu în suflet, posibilitatea fericirii o voi exclude de astăzi.
....În infinitul acesta mă voi pierde intr-o zi şi nimeni niciodată nu va afla cât de mult am suferit. Nimănui nu-i va păsa de viaţa mea, ci doar mie. Hai să mergem repede, în faţa vântului de primăvară, să-l luăm în braţe, „să cucerim cu el tot universul”...atât a fost să fie.



miercuri, 28 martie 2012

Ce vreau să-mi fiu?


Vreau să-mi fiu, iubire-n veşnicie
Vreau să fiu a ta soţie.
Vreau să mă ocroteşti cu străşnicie
În viaţa care va să vie.

Vreau să mă păzeşti de lumea rea,
Vreau să-ţi dau iar, dragostea mea.
Vreau iubirea caldă-n adiere,
În tot ce mâine va fi o plăcere.

Vreau să mă găsesc în ceea ce eu sunt,
Vreau iubire-n suflet şi în cânt.
Vreau să nu mai simt durere,
În lumea care mâine piere.












Intrebări fără raspuns...

1. Câte milioane de minciuni ai spus în viaţa ta?
2. Câţi pupici ai oferit din dragoste?
3  Câte femei poate iubi un bârbat?
4. Câte sentimente curate le-a dâruit?
5. Ce fac bârbaţii cu o femeie pe care n-o pot cuceri?
6. Cum se numesc  cei care nu-şi pot respecta promisiunile?
7. Singura apropiere dintre suflete poate fi doar corpul?
8. Se poate păstra o relaţie de prietenie de la distanţă?
9. Care este cea mai mare durere când doi oameni se despart?

marți, 27 martie 2012

Un chip privit în tacere

Fiecare din noi vedem şi privim lumea cu alţi ochi. Începuse chiar să-mi placă chipul sau. Vorbeam vrute şi nevrute, doar privind un chip de om în tăcere. Chiar mi se păreau pasionante dezvăluirile lui. Încercam şi eu să-i vorbesc, dar fie că uneori nu mă asculta cu mare atenţie, fie că  era prins cu problemele lui. Simţeam mereu că are ceva de ascuns...nu a fost aşa. Realitatea a fost alta...singurătatea mea luase sfârşit. Se stinsese pentru totdeauna.Ce se întâmplase cu mine nici eu nu ştiu? Se uita la mine şi mă uitam la el, ca la ceva divin...oare de ce? Sentimentul iubirii nu se poate descrie în cuvinte...ar fi de prisos.
Totul era sugerat sau exprimat printr-un joc de expresie al feţei, descopeream ceva nou, ceva ce nu mai fusese decât odată demult...demult.Îndemnul lui „hai să nu ne mai gândim la trecut!”suna aşa de bine...încât credeam că trăiesc un vis.
Chipul lui , astfel privit, adică în tăcere, începu să mă obsedeze. O forţă misterioasă mă tot chema spre acest chip necunoscut. M-ai chemat?! Binenţeles!, îmi răspunse c-am şovăielnic acest chip. Acum gândurile mele imi par mici, faţă de atunci....oare de ce?..a plecat şi nu ştiu când se va mai întoarce..e bărbat, nu?
Sufletul lui, mi se părea că nu avea hotarele bine definite....sau nu le vedeam eu bine conturul? Voi vedea ce se mai poate întâmpla?..povestea noastră nu aş vrea să se termine rău...ştiu că toate au un sâmbure de adevăr în ele. Poate mă mărit, dacă nu, trăiesc foarte bine şi aşa...uneori caracterul omului este atât de ascuns, încât se subînţelege că e liber pentru toate relele ce vor veni. Importantă va rămâne clipa când ne-am cunoscut. Ştim acum să descifrăm binele şi răul, ştim să aşteptăm, ştim că viaţa se va sfârşi cândva, dar nu ştim cum. O melodie ce ne-a unit şi poate care ne va despărţi, merită ascultată în fiecare zi...Deborah.







marți, 20 martie 2012

Două mâini

Acest blog, a fost făcut de un om, pe care eu îl voi respecta până la sfârşitul vieţii mele. Spun aceste cuvinte deoarece cele două mâini cu adevărat reprezintă mâinile lor. Dacă se intitulează blogul „Frânturi de suflet rănit”, iar nu este întâmplător. De fapt, mâinile au întodeauna nevoie de protecţie, deoarece fără ele nu putem realiza mai nimic. Unele femei folosesc mănuşile, pentru o protecţie mai sigură. Dar ce mai este astăzi sigur pentru noi? Nimeni nu-ţi asigură nici o garanţie dar nici o protecţie. Ca să poţi rezista la toate câte se întâmplă peste noapte, trebuie să crezi în ceva. Eu am început să cred în acest bărbat şi în rugăciune. Sunt mulţi oameni indecişi în ceea ce spun şi ceea ce fac. Noi ştim sigur că nu există obstacole în calea iubirii noastre. Principalul nostru inamic, era poate neîncrederea. Acum sunt sigură că nu mai este..ştim bine când ne e bine şi când f. bine. Cineva, cândva, intr-o emisiune de radio, întreba dacă poate fi dragoste de la distanţă?...Dacă poţi avea deplină incredere într-un om?..Dacă  poţi fi sigură că te iubeşte?
Şi acum am să-i dau acest răspuns.Da, există cu siguranţă! Oare atunci când ne este greu de ce apelăm la Dumnezeu? Nu este o formă de dragoste, tot de la distanţă? Cine nu tinde către această perfecţiune în dragoste, se lasă prins în mlaştina mediocrităţii. Tot ce ne-am fi dorit să fie, se face ţăndări..şi nu mai avem încredere nici în noi.
La început amândoi eram singuri şi foarte siguri că „totul şi ceva în plus” trebuie să înceapă cu omul potrivit.  Acum uşile toate sunt deschise...spune tineretul de astăzi...o eroare de gândire şi punere în practică. Convingerea că trebuie mai des să-ţi schimbi iubiţii şi profesia, este parţial greşită. De vină este astăzi şi societatea în care noi trăim...aici se includ toţi indecişii. Cum se poate obţine totul şi ceva în plus? Cred eu că va mai dura ceva timp până să găsim echilibrul total de care avem nevoie, pentru tot restul vieţii noastre, pentru marile noastre sentimente ..care la început sunt aprinse ca un mănunchi de paie uscate şi care apoi se sting, şi nu ştii de ce? Întodeauna să credem că iubire există, dacă există şi încredere. Cu cât omul e mai tânăr, cu atăt crede că poate opta la nesfârşit între milioane de posibilităţi. Noi având totuşi o vârstă, credem că posibilităţile ne sunt limitate.
Recapitulând totul, aş spune că eu credeam că acest om, mă iubeşte aşa cum sunt...dar nu a fost adevărat. Ceva trebuie schimbat şi mă voi ţine de cuvânt...de aceea există atâtea obstacole în iubire..pe care la început ne facem că nu le vedem...dar cu timpul se fac mult mai vizibile. Tot eu credeam că acest om nu se va mai uita la nici o femeie, total greşit...ochii văd inima cere, dar nu ne potrivim cu oricine. Căsnicia reprezintă o provocare continuă..aşa că, ori te shimbi, ori te părăsesc..spun ambii parteneri. Când unul se face că nu aude ce spune celălalt, atunci căsnicia se destramă. Pierderea neîncrederii în celălalt duce la un comportament dur şi fiecare se gândeşte să aibă o altă relaţie. Multe din marile iubiri sfârşesc în acest fel. Cine nu vede şi laturile bune în celalalt, acesta nu iubeşte chiar de loc, acesta vede doar sexul. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi mereu împreună, bucuria dezlănţuită, dragostea, eliberarea de griji se datorează doar credinţei noastre în iubire. Fără un crez al nostru, fără idealism nu putem obţine posibilul în ceea ce ne dorim cu adevărat. Mâine este ziua lui de naştere şi nu pot decât să-i urez un sincer ”LA MULŢI ANI!”şi să aibă încredere că visul şi crezul lui se va împlini intr-o zi.

















luni, 19 martie 2012

Nu m-aştepta...

Nu m-aştepta să vin la tine..că nu voi veni...
Nu m-aştepta în văzul lumiii...să-ţi fiu crăiasă-n munţii tăi...
Nu m-aştepta pe drum de ţară....să apar aşa cum vrei tu....
Nu m-aştepta să-ţi dăruiesc izvorul ţie....lacrimile mele au secat...
Nu m-aştepta decăt în visurile tale de şoapte şi de cânt,
Dar dacă tu vei vrea să vii la mine...poţi oricând.