Nu trece nimic peste iubirea de mama!

Pe mine m-a zămislit Dumnezeu să fiu ceea ce sunt şi să rămân mereu o mamă iubitoare de copii. Din acest motiv am întâmpinat multe greutăţi, peste care am ştiut să trec cu fruntea-n sus, deoarece nu am acceptat să fiu a cincea roată la căruţă.
Au fost zile când am plâns pe înfundate, fără ca cei din preajma mea, să-mi cunoască necazurile. Pierdută eram în multe gânduri fără a le destăinui cuiva. Mulţumită, voioasă şi fericită paream de cele mai multe ori. Amărîciunea sufletului nimeni nu mi-o cunoştea. Frumoasă a fost ziua destăinuirii sufleteşti, dar ce păcat că nu s-a sfârşit în voie bună, şi la despărţire inimile erau mai mult încleştate decât deschise.
Nu mă mirasem când întâlnirea noastră a fost să fie doar peste atâţea ani de chin. Mi se păruse natural şi firesc să împart cu el o suferinţă trasă la indigou. Aşadar, spiritul meu trăia în adevăr, alături de spiritul lui.
Sufletul meu mai avusese o existenţă, cândva- un destin pe care nu-l împlinise şi acum fusese nevoit să-l împlinească. Mă bucurasem până la lacrimi că acest destin mi se împlinise cu adevărat. Trăind în om, sufletul mai are o viaţă- pe care o începe atunci când omul doarme, în visul lui trudit, sau după moarte, când se urcă duhul la cer. Nimic nu poate trece peste iubirea de mamă şi iubirea de Dumnezeu!