duminică, 27 noiembrie 2011

Cateva plante miraculoase

Auzim tot mai des că plantele naturale fac multe minuni. In psihoterapia modernă, depresia, la fel ca și alte tulburări emotionale, nu mai este privita ca un inamic, care trebuie starpit cu orice preț și cu orice mijloace. Nu, depresia este considerată mai degrabă un semnal de alarmă, prin care psihicul nostru ne atrage atenția că ceva trebuie schimbat in viața noastră. Poate că trebuie sa ne înoim, să ne transformăm, pentru a putea merge mai departe. Ca atare, această afectiune nu este un inamic în sine, ci mai degrabă o lecție de viața, care-în măsura în care este înteleasă și depăsită-ne va face mult mai buni, mai compleți și aparent paradoxal, puțin mai fericiti decât inainte, cand ne consideram sănătoși. Astfel, tot mai mulți psihologi sunt de părere că medicamentele singure nu pot fi leacul depresiei, ele sunt capabile doar să atenueze suferinta, nu sa o și stârpească de tot. Oricât de greu este de crezut, orice tip de depresie, de la cea a persoanei care a ramas fara serviciu, la cea produsă de singurătate, de îmbătrănire, de boală sau de o decepție sentimentală, ascunde in ea, de fapt, un sănbure de fericire, de echilibru interior care se vrea, se cere imperios descoperit.Pentru a ajunge însă la aceste descoperiri interioare, este necesar să apelăm la câteva ajutoare, pe care le vom cunoaște in continuare.
Plantele sunt primul și cel mai la îndemână remediu contra depresiei. Efectul lor este uimitor de de puternic, mai ales pe termen mediu, ele fiind capabile să ne reducă suferința psihică și să ne dea astfel răgazul de a aborda și alte terapii....rugaciunea, respiratia, cura de teren.
Sunatoarea( Hy-pericum perforatum)- peste o sută de studii arată ca se ameliorează starea emoțională , eliminând starea de tristețe, de astenie, înviorează mintea si psihicul, elimină tulburarile de somn, mărește tonusul interior. Se face o cură de o lună cu capsule ce conțin extract si pulbere de sunătoare. Cate 2 capsule pe zi pauză 21 de zile.
O alta planta este Passiflora( Passiflora-incarnata)- este o plantă exotică, adusă din Amerca de Sud, unde florile sale sunt folosite în mod tradițional pentru efectele lor de echilibrare emoțională. Are o actiune blândă, dar puternică, principiile sale active influiențând un centru nervos de la nivelul creerului, centru responsabil de inducerea stărilor de relaxare. Este poate cel mai bun remediu în tratarea tulburărilor anxios-depresive, fiind eficientă și în alte afecțiuni. Aceste doua plante luate in cantitate moderată nu afectează spre deosebire de restul medicamentelor - capacitatea de concentrare si nici coordonarea motorie. Se gaseste la magazinele cu plante naturiste, sub forma de capsule din care se iau cate 2-3 pe zi.
Laptisorul de matcă face minuni , dă efecte rapide si femeilor care au un deficit de extrogen în organism. Astfel echilibrează si deficitul de calciu si magneziu . Zilnic consumat in amestec cu miere si propolis vindecă cancerul. Se consumă câte 2-3 lingurițe pe zi, timp de 45 de zile. Se face apoi o pauză de 2 săptămâni si se reia cura. Vă doresc însănătoșire grabnică!