Când iubirea coboară în cuvânt, noi devenim speranţă , dor şi cânt. Conştiinţa acestei stări îmi conferă o ciudată întrebare. De ce iubesc numai femeile? Hm,...poate greşesc ..., când fac această afirmaţie, dar aş dori o confirmare doar din partea femeilor. Până atunci, am să vă spun că tot ce clădisem intre două sărutări se năruia peste noapte. Mulţi cred că dacă se victimizează...înşiruind toate necazurile lor, capătă mai multă încredere sau primeşte mai multă compătimire din partea cealaltă. Vorbea atât de cald şi de convingător, că nici o forţă nu ar fi putut să i se împotrivească.
Într-adevăr, cine s-ar fi încumetat să reziste acelui torent de simţiri dezlănţuite.....încercam mereu să-l privesc doar în ochi...şi după un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie. Era o minune dragostea şi viaţa nu mi se mai părea mohorâtă...ca pe vremurile triste. Ne povesteam vrute şi nevrute..., mereu avea ceva de povestit..unele triste altele cu haz. Nu mă interesa ineditul lor, ci felul cum acele fapte se reflectaseră în sufletu-i plin de disponibilităţi şi mai ales în atitudinea lui faţă de viaţă. L-am înţeles cât a fost de înţeles...acum rătăcim amândoi în presupuneri şi îndoieli ca intr-un labirint. Acum de ce nu mai dă nici un semn de viaţă? Ce uşor se răzgândesc bărbaţii, când le oferi numai sufletul...nici o veste din partea lui...mă evită sistematic....oare până când?
Nu mă ispitea deloc o nouă căsătorie...după una eşuată...a fost frumos aşa cum a fost...mai departe nu mai are rost. Această cunoaştere a fost o adevărată petrecere spirituală spre o nouă viaţă.
Mon âme a son secret, ma vie a son mystere.....când răscolesc clipele acestea care au ceva din adâncul nepătruns al firii, mă cutremur întodeauna de voluptate şi spaimă. Trăisem un eveniment hotărâtor din viaţa mea...mă simţeam altă femeie, cu alte gânduri, cu alte calităţi...cu alte speranţe...cu alte....cu alte....această spovedanie mi-a redat din nou echilibrul moral şi fericirea după care tânjisem atâţea ani.
” DRAGĂ CITITORULE, care-mi citești versurile, poate nu te vei plictisi ascultându-mi toate durerile și poate citindu-le măcar pentru o clipă, într-o zi îmi vei oferii a ta aripă. Să pot zbura cu tine pe vârfuri de munte, acolo unde dragostea mea se ascunde. Și-atunci ideea care va să-mi vină, reuși-va poate lângă mine să te țină. Și-abia atunci de-a pururea cu tine-n gând, găsi-voi pacea și liniștea, pe acest pămant. ” ( marianely - 07. noiembrie. 2010 )