Nu voi lăsa sufletul să bântuie prea tare inundat de melacolie, reverie, nostalgie. Mi-a fost greu să mă adun şi mai greu să mă desprind de amintirile trecutului. Ziua de 4 iunie mi-a redat sinele...mi s-a luat amintirea tristă şi mi-a readus iubirea. M-am întrebat de atâtea ori ce mi-aş dori cel mai mult şi mai mult să fiu. Acum răspunsul l-am aflat, nu mi-aş dori să fiu decât ceea ce sunt...om....femeie.
Războinicii mei vor avea arcuri de sfoară şi scuturi de carton iar pe cap coifuri de jurnal, de unde vor primi toată informaţia despre mine. Jocul acesta revelator, de copil smintit, prin care izbutisem să mă adun, aş vrea să-l regăsesc în orice faptă şi să mă stăpânesc cu mână sigură, în împrejurări grele, hotărâtoare pentru timpul ce îl voi mai avea de trăit. Cuvintele, prinse unul de altul, se făcuseră cerc, iar cercul se învârtise repede, incadescent şi din ce în ce mai repede în jurul frunţii mele. Mi s-a dus dorul, dus în surdină şi în adevăr fericit, pentru că uitasem cu desăvârşire tot ce se întâmplase urât în viaţa mea. Un gând răzleţ şi nebunesc mă trezise la realitate.
