vineri, 17 februarie 2012

Gânduri în noapte....

”Dacă oamenilor le-ar păsa cât de cât de suferinţa ce o lasă în urma lor, niciodată nu ar pricinui necazuri celor ce i-au iubit cu adevărat”.
...Mă chinuiam să adorm, învârtindu-mă când pe o parte , când pe cealaltă, dar somnul nu se lipea de mine nicicum. Tot ce am trăit mi se perinda în mintea mea, la fel ca ceaţa ce vine şi pleacă. Am zis că nu se mai face dimineaţă...dar timpul se scurgea picătură cu picătură fără să-i pese de gâdurile mele...albe sau negre...erau gânduri în noapte şi-atat.
De cele mai multe ori între închipuire şi realitate se ivesc goluri, care trebuiesc umplute cu ceva...altfel faptele rămân neîmplinite...suspendate undeva în aer.
Pentru prima dată mă neliniştea ceva, mă apasa prea tare...am cucerit un om prin luptă, trebuia să-l pierd tot prin luptă. Viaţa nu-i decât o luptă....luptă şi vei câştiga!
E de neînchipuit cum o femeie sau un bărbat nu-şi dă seama ca dragostea nu-i decât drumul ce duce la cucerire, după cum filozofia nu-i decât drumul la aflarea adevărului. De aici încolo, lupta se sfârşeşte şi urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut şi dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie.
Toate declaraţiile de dragoste făcute cu atâta patos..cândva..se duc pe apa sâmbetei şi încet încet îşi fac loc alte replici, pe care le cunoaşte-ţi foarte bine cu toţii..aceştia sunt oamenii..ce poţi să mai zici? Cu acest om nu am ştiut niciodată cum trebuie să mă port? Când vorbea destul de convingător, când era controversat...oare de ce?Toate cuvintele pe care le rostea erau doar nişte fotografii credincioase făcute în timp pentru mai multe femei. Ce-i drept, a fost foarte convingător în ceea ce spune şi face....încât vorba caldă, mi-a ţinut şi mie de cald în serile pustii.
Acum rătăcesc într-un labirint al poveştilor...va veni primăvara şi trezirea la o nouă viaţă va însufleţi rătacirea mea de peste an. Femeia pe care o visa s-o aibă lângă el se va transforma într-un ghiocel suav, ce a reuşit în final să-şi scoată capul din zăpadă. Lumina soarelui, o va călăuzi ce are de făcut în anul viitor.