luni, 22 noiembrie 2010

Responsabili pentru toate

          Suntem părinți și vom rămâne tot părinți
          Oricăte dureri de la copii noi vom avea.
          Chiar dacă uneori ne-au scos din minți
          Ajutor în toate, mereu noi le vom da.

                De s-ar întoarce roata vieții înapoi
                Ar fi o magică plăcere între noi.
                Tinerețea n-o  poți  întoarce niciodată
                Vom selecta ce-a fost frumos odată.

          Sufletul se duce-acuma spre visuri rătăcite
          Ce trebuiau atunci, de mult să fie împlinite
          Și inima  ne este iarași plină
          De-o sacră melodie, melancolică, divină.

                 Umbra ta și umbra mea, acuma parfumată,
                 Stau aproape de lumină prin prin muzică, cuvinte furișată,
                 Ca o nimfă pânditoare pe sub arbori desfrunziți
                 Ea va atrage lângă sânu-i cald, pe cei doi îndrăgostiți.

           Îndrăgostiți de tot ce-i bun și ideal, frumos,
           Va mai pica curând din păru-mi alb un fir pe jos.
           Suntem părinți și vom fi mâine și bunici
           De tot ce se întâmplă, astăzi, mâine...
      
                                   Ce poți Tu, Doamne, să mai zici ?




Lucian Drăgan - Doi părinți stau singurei


                                



        

Rugăciune !

           


 Am făcut rugăciunea, și atunci mi-am dat seama că mă rugam, dar nu știam cui.... dar întotdeauna am știut că cineva acolo sus, totuși mă iubește.... deoarece trecusem prin multe cumpene ale vieții din care, scăpasem ca prin urechile acului. OARE, DE CE ? Să îndur tot ce aveam de îndurat sau pentru că trebuia să dau naștere, la două suflete pe care le-am iubit mai mult decaât pe mine !
            Să ne bucurăm, totuși cât mai existăm pe pământ de ceea ce ne este hărăzit. Mâine, poate va fi prea târziu... și totuși să sperăm să fie mult mai bine. Dezamăgirea trăită alături de această persoană, mă face să am din nou, REMUȘCĂRI ! Unii visează la o fericire absolută, iar alții o au fără să se gândească la ea. Acest fapt trebuie uneori supus...meditației. Poate am fost născută, doar pentru aiu ajuta pe alții mult mai necăjiți decât mine.pot să-i ghicesc dintr-o privire pe cei ce au nevoie de mine, dare la fel de bine îi simt când îmi vor răul. Uneori, cel mai bun prieten îți poate fi cel mai de temut dușman !
             Așa a fost în casa mea, soțul mi-a fost cel mai mare dușman. De cele mai multe ori încerc să îi iert și să merg mai departe, astfel să ne putem bucura împreună, de existența noastră în univers.
            Dacă eu, tu, el, ea, ar dispărea, ce s-ar alege de planeta aceasta ? de cele mai multe ori mă prefac că nu văd și nu aud nimic din ceea ce se vorbește despre mine, și astfel așa măsimt pe mine, pe alții și anii se deapănă alene, ca și firul de lână de pe ghemul bunicii !
            Am înțeles prea târziu de ce sunt nemulțumită. Dar este bine, că totuși am înțeles. Căutam ca, durerea sufletului să îmi fie alinată de cineva drag, dar sunt dezgustată de tot ce se întâmplă în jurul meu și totuși merg până la capătul tunelului, doar, doar, voi zări luminița de la capătul lui. Și nu am somn, deși este târziu, eu încă scriu. În serile de vară la țară, hoinăream prin pădure, prin lanurile cu porumb, printre salcâmii înfloriți și admiram natura vie, sorbind apa izvorului, chiar din pumnul meu mititel. Eu îmi simțeam toată carnea de pe mine tremurândă șiu mă loveam deseori, fără ca să simt acea durere trecătoare, poate pentru că mă născusem  acolo la țară, printre copiii săraci la fel ca și mine.
            Aș schimba acum toată durerea mea cu libertatea, fără să știu ce va urma. Aș schimba acest suflet rănit cu un vis neîmplinit care să mă ajute să continui ceea ce mi-am dorit ( să cânt oamenilor ).
            Sinceră cu mine însămi, mărturisesc tuturor că mă doare tot ce am trăit până acum, fără să am un sprijin REAL în preajma mea. Astăzi mă simt de parcă această uriașă mare de vise s-ar inneca în mine fără un început și fără un sfârșit. Am ajuns la concluzia că ” NOROCUL ” este ceva greu de realizat în viață, dacă nu îți este dat de către cel de sus. Și totuși aș schimba acum durerera, cu fericirea, fără să mă opresc la jumătatea drumului. Mă simt acum, ca și un fluviu ce ar izvorâ din mine și ar umple marea cu mii de suspine și regrete. Toate acestea, oare DE CE ? pe ntru CINE ? pentru CE ? Întrebări care vor rămâne  ” mereu ” fără răspuns, deoarece CĂSĂTORIA  este la fel ca și LOTERIA ? Oare unde se află ADEVĂRUL SUPREM ?
             Astăzi dacă aș putea schimba ceva, ar fi toată durerea mea. Am fost păcălită și am suferit multe lângă omul care nu m-a meritat. dar la ce mai pot astăzi, spera ? Aș schimba durerea dacă s-ar putea, mi-aș șterge lacrima și mi-aș aduce copiii înapoi acasă, acest lucru e MULT MAI GREU și durerea  iarăși, pentru a câta oară, MĂ APASĂ ?
              ... Dar de unde oare am plecat ? poate, de la acest SUFLET care se topește încet, încet lângă sufletele altora ce-și caută fericirea și nu o pot găsi aici pe pământ.  Acum sunt fericită că nu mai plâng ca la tinerețe și că pot uita mai ușor orice tristețe. Mă simt fericită că pot scrie despre sufletul meu nemângâiat de atâția ani.
             Dar totuși, mă întreb, oare pe cine interesează această poveste tristă și amară ?.... în marea aceasta de rău, prostie, ipocrizie, nesiguranță și îndoială, poate pentru un singurlucru, merită să trăiești, un singur lucru e NEÎNDOIELNIC, ferm ca și ” MOARTEA ” - ” DRAGOSTEA ”. Poate acesta este singurul medicament real care mai ÎNTREȚINE VIAȚA.
             Viețuiesc cu toate aceste amintiri neplăcute, cu toate aceste umbre străvezii lângă mine, iar eu pășesc înainte, tot așa cum Nicolae Labiș, pășea după tatăl său,vânătoarea vânătoarea foametei în Munții Carăați. nimeni nu știe că eu m-aș sufoca respirând alt văzduh, decât acesta în care m-am născut.Nu trebuie să fiu tristă dacă visurile au rămas doar la stadiul de VISE, iar eu nu am avut o altfel de viață, un altfel de soartă de la Bunul Nostru Dumnezeu. Poate cine știe ce s-ar mai fi întâmplat ? Am să visez în continuare, la alte vise noi și dulci, împodobite de mireasma SPERANȚEI !
            Am să tot scriu, dar ce aș putea să scriu pentru a putea uita tristețea ? Citesc până în noapte târziu, pînă la clipa cînd noaptea se liniștește și se transformă într-o atmosferă de basm.  Apoi îmi imaginez cum cineva pătrunde în cameara unde visez și scriu în același timp, și îmi alintă din belșug întreaga suferință.
           Adorm apoi cu gândul la deșertăciunea trupului și mă disprețuiesc. De aproape mi se părea adeseori că întrezăresc o față .... cunoscută ! În sufletul meu izvorâră atunci chemări uitate, din adolescență, din anii copilăriei. Aceste gânduri nu mai erau decât niște umbre în odăița mea rece !
           De ce, oare nu mi-am trăit tineretea și m-am căsătorit ? Cine e de vină ? Eu și numai eu, deoarece am crezut în vorbele goale ale acestui cretin. De ce acum confund risipirea tinereții cu viețuirea ei ? Întrebări fără răspuns... Niciodată nu voi izbutii să mă cunosc mai bine,  doresc un pic de fericire lângă cineva drag. Aceasta ar presupune niște sacrificii mari, și ar fi o suferință pentru alții. Sacrificiu contra sacrificiu.  Mă luminez deîndată și încerc să mă liniștesc, dar ideile se bat cap în cap,  se dușmănesc, se anulează apoi unele pe altele, fără a se ajunge la rezultatul dorit.
           Amintirile nu mă întristează, ci mă obosesc trupește. Unde oare s-a risipit sufletul meu ? Încerc  să fiu din nou, acea ființă sensibilă din anii tinereții... dfar nu cred că voi mai putea vreodată ca să fiu la fel... Acum am început prin a însemna starea mea sufletească, atât de nouă și de intensă, a nemulțumirii totale, prin ceea ce scriu, prin ceea ce gândesc, deși știu că drumul pe care l-am luat se va opri cândva într-un punct mort. Sper să nu mă rărăcesc de una singură până șa adânci bătrâneți.
           Într-o seară, petrecută mult mai riguros cu intimitatea mea, am aflat că prin lectură, cărțile te silesc să îți pierzi timpul mult mai inteligent....și doar atât, nu ai nimic de câștigat dacă nu ai școala vieții, dacă nu ai dragoste... Pe mine mă neliniștește acum noua viziune pe care o capăt despre tot ceea ce mă înconjoară și nu știu pentru cât timp o să fie așa. Iată cum mă simt: că sunt ridicată din mine însămi și sunt izbită cu capul de multe greutăți... și lăsată iar în suflet ca să le pot simții și să mă pot căli pentru altele ce vor veni. Presimt că întreaga mea viață lăuntrică va fi cunoscută de cititorii care îmi vor da dreptate dintr-un anumit punct de vedere, dar cu condiția să nu fie prea târziu. Cum, aș putea ajunge la Domnul ISUS ? Eu cred că numai prin credință, iubire și răbdare. Poate că truda mea va lămuri pe unii oameni, că nimic nu este întâmplător pe fața pământului !
          ... Acum e seară, e cald, se risipesc miresme proaspete de ploaie peste tot și natura parcă s-a trezit dintr-un somn lung, la fel ca și oamenii. Acum chiar nu mă mai gândesc la nimic, decât la bucuria ce ne-a trimis-o Dumnezeu din cer, pentru a nu suferi de foame și de sete. Când în jurul nostru este multă suferință, nu ne mai gândim doar la suferința noastră....ci a tuturora.
          Pe unii ne leagă ceierele, iar pe alții doar sufletele, pe unii doar interesele, pe alții doar iubirea. Cine știe ce viață voi îâncepe în aceste zile de toamnă, când eu mă simt atât de schimbată, uneori prea străină și ispitită de gândul că aș putea din nou să plâng, să alerg mai mult sau să râd cu gura până la urechi, bucurându-mă de fiecare ceas, de fiecare clipă a vieții și chiar să mă îndrăgostesc din nou.
         Experiențele ulterioare m-au învățat și ele să nu mă păcălesc pe mine însămi. Dar ele nu fac decât să mă decupeze dintr-o fotografie de mult uitată într-un album de familie. Eu nu pot fi un obiect, ci un lung proces de trăire personală într-o societate neînțeleasă de nimeni, dar furată de cei mai deștepți oameni care ne-au învățat la școală, cum trebuie să ne comportăm într-o societate plină de amărăciune.
         Viața fiecărui om e marcată demulte momente de așteptare. Unii așteaptă  să fie fericiți la o vârstă mai înaintată, punînd pe prim plan fericirea copiilor lor. Alții se grabesc să fie ei mai întâi fericiți ( la tinerețe ), și apoi copiii lor. Este foarte trist că și în privința mântuirii sufletului, omul așteaptă să o facă la o vârstă cât mai înaintată. Oare DE CE ? Poate așteptăm cu toții să avem mai mult timp liber... ceea ce nu este adevărat. Fiecare an din viață pare mai scurt decât cel ce a trecut. Totdeauna omul trebuie să-și închidă gura cât se poate pentru adevărul care pare sa fie doar o minciună. Degeaba îți dorești cu ardoare ceva, dacă nu după mult timp timp, apare și dezamăgirea. Eu cred că dragostea adevărată este una singură cea către ISUS:

                                                       Dragostea e divină, sfântă,
                                                       E când adânc te dăruiești
                                                       Celui ce în cer, există
                                                       Și peste vremi...aceeași ești.

                                                       El în cer pe toți ne-așteaptă,
                                                       Toți cu sufletul curat
                                                       Noi să mai urcăm o treaptă
                                                       Către sufletul lui drag.

                                                       Dragostea divină, sfântă,
                                                       De cel rău m-a apărat,
                                                       Cum să spun că nu există,
                                                       Când în suflet mi-a intrat.

           Care ar fi tratamentul ideal la toate cele care ne frământaă ? Eu nu cred că este unul singur, ci mai multe. Să ne lepădăm de toate prejudecățile și să ne purtăm cu ceilalți tot așa cum te-ai purta cu tine însu-ți, în momentele de singurătate. Lucrul cel mai important este să te simți bine în pielea ta ! Nu uita că nu există viață fără bucurie și tristețe. Dar e bine uneori să uiți de cele rele și să râzi cât poți din toată inima. Asta îți înfrumusețează chipul. Flirteazză de câte ori ai ocazia, căci e un joc care face bine, dar nu te destrăbăla. Relaxează-te cât poți, căci nu ți se va întâmpla nimic rău. Nu mai face fițe în fața unui bărbat, ci acceptă-l așa cum este., fiindcă n-ai să găsești altul mai breaz ca el, dacă bineînțeles l-ai iubit cândva și vrei să faci pasul spre căsătorie.

                                                       Ca o ființă urmărită,
                                                       Și mereu lovită eram,
                                                       Isus m-a scăpat de moarte,
                                                       Peste răni a pus balsam.

                                                       Dragoste divină, sfântă,
                                                       Mi-ai iertat orice păcat,
                                                       Viu cânta de fericire,
                                                       Toată viața, ne-ncetat.

                                                       EL în cer ne va deschide,
                                                       Poarta spre al LUI altar,
                                                       Și o mână ne va-ntinde,
                                                       Să pășim spre a LUI har.


        Paula Seling - Ave Maria      






Undeva, dincolo de misterele cunoaşterii....



           Voi face câteva destăinuiri însufleţite ale călătoriilor mele în străinătate, despre anecdote amuzante, comparaţii între obiceiurile grecilor şi ale românilor, între educaţia acestora şi unele principii morale.
           Undeva, dincolo de tărâmul cunoaşterii urmează un tărâm necunoscut, dar cu ajutorul copiilor am reuşit să-l cunosc, cât de cât. Călătoria până în Grecia, mi se păruse fără sfârşit. Poate aşa se întâmplă cu toţi cei care călătoresc pentru prima data în străinătate... În seara aceea credeam că mă sufoc din cauya temperaturii mari ce clocotea tot oraşul. Degeaba au pus în funcţiune toate maşinăriile de purificare qa aerului, căci eu tot simţeam că mă sufoc. Am ieşit cu toţii la o terasă unde am servit şi cina, după care ne-am întors acasă. În seara aceea nu am reuşit să dorm deşi eram foarte obosită.
            Cine se află în Atena ? Tot felul de naţii, care mai de care, mai colorate veniţi cu fel de fel de afaceri. Am avut noroc de fete care ştiau să traducă şi să vorbească atât greceşte cât şi englezeşte. Doar aşa poţi să te descurci printre ei, altfel nu ai ce căuta pe aici.
            Am apreciat câteva edificii importante, precum şi staţiunile turistice care nici pe de parte nu seamănă cu ale noastre. iar briza apelor marine, m-a fascinat în cele trei săptămâni de şedere. Încet, încet ( siga, siga ) am reuşit să mă adaptez atât climei cât şi obiceiurilor de ,, iarba verde de acasă ,, - de limba noastră românească. De multe ori am zis că cei plecaţi în străinătate o duc MINUNAT... acuzându-l pe fratele meu, fiindcă nu l-a luat şi pe soţul meu cu el, atunci când a plecat din ţară.... Atunci nu-l înţelegeam, dar acum i-am dat dreptate. Nu poţi să îţi asumi garanţie pentru altul, dacă tu prezinţi o nesiguranţă.
        ,, Oare la ce am să visez în această seară ,, ?  Mi-am zis în gând supărată de tot ce s-a întâmplat în legătură cu nunta ... M-am trezit a doua zi , mai vioaie și am plecat pe plajă ca să admir valurile mării și să mă prăjesc. Marea se întindea voioasă ân fața ochilor mei, sub soarele arzător de August, iar coasta ei îndepărtată încrețea orizontul cu contururile ei de un albastru topit în razele soarelui dogoritor.
           Acum am reușit să cunosc mai bine o parte din rudele ginerelui, care mi s-au părut a fi de treabă și cred eu, ca nu m-am înșelat.
          Curiozitatea de a cunoaște cât mai multe din tainele Greciei, este într-o continuă mișcare asemenea vieții însăși și sper în viitor ca se vor rezolva toate problemele. Ascunsul, te invită să descoperi cât mai multe  din obiceiurile și tradițiile lor. Eliberată de toate obsesiile evenimentelor, am putut mai târziu să mă liniștesc.
          Noutatea cu care venisem în contact și împletirea cu tradițiile și obiceiurile noastre, m-a pus puțin pe gânduri, dar mai târziu, rezultatul, n-a fost prea mult peste așteptări, e însă categoric promițător și invită la meditație. Știam câte ceva despre aceasă țară, dintr-o carte citită la întâmplare, de prin biblioteca mea, fără să fi visat vreodată că am să ajung să stau cu grecii la masă, să mă odihnesc în casa lor și să fac plajă pe malul Mării Ionice. Încrederea în valoarea magică a cuvintelor grecești, nu face exces de obiectivitate, de altfel tot așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor vecine.
           Toți cei veniți sunt primiți cu brațele deschise, dacă reușesc într-un timp cât mai scurt să le învețe limba, dacă nu trebuie cât mai repede să plece din calea lor. Nu sunt oameni răi, dar nu există pădure fără uscături. Pot spune că fata mea a avut noroc, deoarece a intrat într-o familie primitoare. A reușit să își unească destinul cu acest om care, cred eu , că o va înțelege și o va iubi mult. este un om mereu vesel, deschis, muncitor, distractiv și cu personalitate. Singur și numai singur, pe răspunderea ta poți lua o hotărâre definmitivă în viață, așa cum e căsătoria. faptul că era cunoscut de mulți români, care lucrau pe acele meleaguri și din partea cărora primise cuvinte de laudă, personalitatea lui a căpătat proporții în ochii noștri. Avem un ginere cu care putem să ne mândrim. Într-un timp foarte scurt, Andreea s-a străduit să le învețe dialectul și așa a reușit să se căsătorească pe aceste meleaguri, cu cel ales și dăruit de bunul Dumnezeu. Eu nu am putut să mă opun, oricât de dureros mi-a fost sufletul când a plecat. Numai o mamă poate ști, ce e dorul de copii. Așa precum în cântecul Irinei Loghin, numita ” Doamna cântecului popular românesc ”. Același soare viu, strălucitor, albea și aici văzduhul albastru, încărcat de nori liniștiți și înalți. Imensele livezi de măslini, portocali, mandarini, mi-au creeat o imagine feerică de neuitat. Destinul fetei mele, nu a fost forțat și așa după cum preotul le-a zis ca sunt o pereche potrivită și că numai soarta și norocul a făcut ca ei să se întâlnească, cred și eu cu tărie că nimeni nu-i va despărți, dacă iubirea lor va persista în timp, tot așa ca și acum.
         Pentru noi și urmașii noștri, viața omului va rămâne mereu o ” enigmă ” , neelucidată. În acest spațiu imaginar și necunoscut mie, viața și moartea, creația și iubirea se succed uneori, alternează într-un joc al compensațiilor și al echilibrului și ceea ce contează mai mult este iubirea dintre ei, care sper să rănână nelaterată, dacă nu se vor amesteca alții în viața lor. La mine așa s-a întâmplat și am fost nevoită să sufăr multe din cauza rudelor sale.
         ” Omul ” este acea ființă unică pe pâmînt care se deosebește de celelalte ființe prin ” gândire ”, dar câți oare o dovedesc? ” Familia ” este celula de bază în creșterea și educarea copiilor, dar câte familii o fac ? ” Părinții ” nu pot fi înlocuiți de societăți caritabile sau asistente maternale. Sufletul omului este plin de comori ascunse, bogății spirituale și culturale, așadar sufletul unei familii închegate, sunt ” părinții ” care nu au voie să greșească în fața copiilor. Omul la necaz spune multe lucruri urâte, care trec din vocabularul părinților la copil și te trezești peste ani, ca el copilul de altădată, îți vorbește urât și te întrebi .... de ce ?
         ” Iubirea sacralizează OMUL ”, dar dacă aceasta lipsește la unul dintre părinți, acei copii vor suferi în viitor. Săvârșirea dragostei prin iubire, exprimă bucuria de a trăi, de a comunica, de a da naștere la copii frumoși și sănătoși.
         Această iubire ne îngăduie să schimbăm mângâierile ântr-o masă enormă de stimulși, cea ce-i fac pe oameni fericiți. Acești oameni se vor înțelege doar din priviri și nu folosind cuvinte vulgare și bătaia.
          Toți ne-am fi dorit să fim fructul unei iubiri sincere, adevărate, care să ne facă fericiți în viitor. Credința în Dumnezeu ne poate salva uneori, de la depresie, izolare, moarte.
          Noaptea se lăsase repede și peste tot se aprinseseră luminile, în zare se vedea marea albastră, iar sus pe cer stelele parcă înțepeniseră din cauza căldurii de peste zi. Începusem să-mi pun singură mai multe întrebări : ” Ce sunt eu ? Cum gândesc eu ? De ce mă aflu aici ? Uneori am impresia că nu sunt nimic ! ” A trecut vara aceasta și au venit sărbătorile de iarnă.
         Toți așteptam cu nerăbdare, marea sărbătoare a Anului Nou. Pregătirile începuseră, pusesem pe masă toate bucatele pregătite, șampania și celelalte băuturi, așteptau parcă să fie degustate rând pe rând de către toți ai casei. Nimic nu mi se părea neobișnuit. După ce gustasem din toate, așteptam cu sufletul la gură desfacerea șampaniei, care trebuia turnată în paharele speciale, chiar la miezul nopții. Credeam că după ciocnirea acestora, voi auzi ca la noi, bubuiturile artificiilor ce se răspândeau în aer, ca niște fluturi. dar nu a fost să fie astfel. M-am blocat puțin și am încercat să-i pun fetei ” fel de fel de întrebări ” , despre obiceiurile lor.
          Toți arătam în acele clipe așa după cum se obișnuia aproape în fiecare zi, expresii în așteptare, concentrate asupra farfuriilor și sticlelor de șampanie. Am avut atunci sentimentul că mă găsesc într-o casă obișnuită de la țară, ca pe vremuri la părinții mei, și nu într-o vilă așa de spațioasă. Acest sentiment, îmi amintea de felul cum erau luminate casele de la țară, când eu eram copil și lumina lumânărilor galbene m-a dus cu mintea la traiul greu, al acestor oameni, în urmă cu un secol. Lumina aceasta naturală, la care eu am învățat, n-o să-mi dispară niciodată din minte și voi spune mereu că acei oameni n-au murit, ci stau și ne veghează de undeva de acolo de sus.
          Toată lumea ridica cupele și toți începuseră să se ducă de la unul la altul, să facă urări de bine în noul an ce urma să vină. Este adevărat că acest Nou An a fost unul mai fructuos din toate punctele de vedere, atât pe plan spiritual cât și pe plan material.
         A sosit și momentul mult așteptat, derularea acestui eveniment important. ” CUNUNIA RELIGIOASĂ A COPIILOR MEI ” , eveniment care a trecut tot atât de repede după cum mi l-am dorit. Aici printre străini, nu putea-i tu să organizezi nunta lor. Așa că am lăsat să decurgă totul, după cum aveau să fie obiceiurile lor, fără să mă amestec prea mult. Ceea ce mi s-a părut destul de interesant, a fost faptul că mirele nu trebuia să o vadă pe mireasă în acea zi de Duminică, îmbrăcată în rochia ei de mireasă, decât doar la biserică. După ce fusese aranjată de Nașă și de coafeză, au pornit cu toții la Mănăstirea PANAGHIA , ( această Mănăstire este la 2 Km de vilă și este săpată în munte ), unde Mirele și rudele o așteptau cu nerăbdare...
         Aici însoțită de tatăl ei a fost prezentată mirelui. Biserica și curtea erau pline de lume, de la cei mai tineri la cei mai bătrâni. Toți asistam la spectacolul acesta mirific ” CUNUNIA RELIGIOASĂ ” . Mirele o sorbea din ochi iar celelalte rude nu ezitau să spună într-una ” oreea!, oreea! ” ( ce frumoasă este ).
         Slujba începuse și deci, după cum a lăst Dumnezeu, preotul împreună doar cu nașul le-a pus verighetele pe degete, cununiile pe cap și le-a dat să deguste din vinul pregătit de nași. Dulciurile le-au servit acasă timp de o săptămână cu toți cei apropiați. Appoi a început dansul ” ISAIA DĂNȚUIEȘTE ”, dar curios faptul că, numai nașul și preotul s-au prins în acest dans religios, alături de cei doi tineri. Apoi mireasa mică a împărțit tuturor orez și petale de trandafir ( din coșulețul ce îl avea pregătit ), ce au fost aruncate asupra acestora în timp ce dănțuiau.
         A urmat apoi legarea celor două cununii din argint, ce au fost luate de pe capetele lor și date nașilor ca să le ducă acasă împreună cu cele două lumânări, deosebit de frumos împodobite ( acestea fiind în formă de veioze ), urmând a fi așezate în dormitorul tinerilor căsătoriți și schimbate lumânările cu becuri. Acest obicei mi s-a părut destul de interesant.
        După predica ținută, le-a dăruit un cadou ( o icoană ), apoi au semnat niște documente ce rămân în arhiva Bisericii și au început urările din partea celor prezenți la acest eveniment. toată lumea ardea de nerăbdare să petreacă și să servească din bucatele pregătite pentru nuntă. Cu toții s-au urcat în mașinile cu care veniseră și s-au deplasatcătre restaurantul de la acea pensiune, aflată pe vârful altui munte ( la o distanță de 9 Km ).
        Era foarte plăcut aici, răcoare din plin, muzică aleasă și nuntași pe măsură. Ceea ce nu mi-a plăcut, a fost faptul că, mâncarea a fost servită ca pe bandă rulantă ( una după alta ). Le era foame tuturor, dar și sărbătoarea le umplea inimile de bucurie și nu uitau să ureze atât părinților cât și mirilor, numai fericire, sănătate, copii frumoși și sănătoșiși tradiționala urare  ” CASĂ DE PIATRĂ ”.
        Eu ca soacră mică, împreună cu D-ra de onoare, Diana, le-am pus câte o floare românească în piept, ceea ce i-a mai înveselit puțin. Apoi a urmat tăierea tortului și după aceea, dansul ! După servirea tortului, mirii au trecut pe la fiecare invitat, să ciocnească o cupă cu șampanie și să le ofere dulciuri pregătite într-un material special legat cu o inimioară. După servirea șampaniei, parcă le dezlega la toți limbile și totul se transformase în exclamații vesle. Au deschis apoi dansul, mirele, mireasa și nașii, după care s-au prins în horele lor, cei dornici să-și dezmorțească picioarele. Toți au petrecut până în ziuă, când mireasa a fost dezobotată de voalul ei și împletită cu flori naturale, și u basma ca la noi. S-a jucat apoi dansul mirelui și a miresei și toată lumea și-a luat rămas bun, urându-le încă odată ” CASĂ DE PIATRĂ ” !
       Când am ajuns acasă, am căzut toți secerați de oboseală, dar nu înainte de a ne holba puțin prin ” cadourile primite ” de la invitați și rudele apropiate. La noi sunt mai reținuți cu darurile și mai darnici cu banii.
       Se încheiase deci și acest eveniment fericit și important, la care participasem pentru prma oară pe meleagurile Greciei.
        După nuntă, am ieșit să ne plimbăm pe malul mării, să adulmecăm briza de dimineață și seară, sa-i vizităm pe ceilalți copii din Scala și tot așa până a venit și clipa despărțirii de cei dragi, fiind nevoiți să ne reîntoarcem pe meleagurile romanesti, rămânând însă cu amintiri extraordinar de frumoase.....

      



Zorba ( HD )




Zorba Dance Greece




Adriana Antoni - Iubirea mea





Maria Buză - Tu mă stii