Venise de pe-un drum de tara,
Ea o fata simpla,intr-o bluza-albastra.
Crezuse sarmana ca va fi pe veci,
educatoarea lor si-a noastra.
Dar n-a fost asa,cum si-a dorit..
Trecura multe veri si toamne,
De chin , de zbucium pana cand,
Gasise alinarea in taina cartii.
Voia sarmana ca sa para mereu ce nu era,
Cauta ceva ce nu a gasit in cel de langa ea.
Si intr-o zi se hotara sa plece de acasa,
Ea fata simpla, venita de la tara,
intr-o bluzita-albastra.
Cu toti copiii..si cu el, am vrut s-alung
lacrima mea amara.
Eu o fata simpla, si neincrezatoare, de la tara.
Cu ei am stat in serile pustii, in sezatori,
Cu ei am sadit ale mele ganduri, alti pomisori.
Poate in ochisorii lor voi ramane,
doar o melodie, o floare,un zambet,o poezie.
Ma vor pastra oare cu drag in inimile lor?
Doamne, nu ma lasa de dorul lor, ca sa mor!
