Fiecare din noi vedem şi privim lumea cu alţi ochi. Începuse chiar să-mi placă chipul sau. Vorbeam vrute şi nevrute, doar privind un chip de om în tăcere. Chiar mi se păreau pasionante dezvăluirile lui. Încercam şi eu să-i vorbesc, dar fie că uneori nu mă asculta cu mare atenţie, fie că era prins cu problemele lui. Simţeam mereu că are ceva de ascuns...nu a fost aşa. Realitatea a fost alta...singurătatea mea luase sfârşit. Se stinsese pentru totdeauna.Ce se întâmplase cu mine nici eu nu ştiu? Se uita la mine şi mă uitam la el, ca la ceva divin...oare de ce? Sentimentul iubirii nu se poate descrie în cuvinte...ar fi de prisos.
Totul era sugerat sau exprimat printr-un joc de expresie al feţei, descopeream ceva nou, ceva ce nu mai fusese decât odată demult...demult.Îndemnul lui „hai să nu ne mai gândim la trecut!”suna aşa de bine...încât credeam că trăiesc un vis.
Chipul lui , astfel privit, adică în tăcere, începu să mă obsedeze. O forţă misterioasă mă tot chema spre acest chip necunoscut. M-ai chemat?! Binenţeles!, îmi răspunse c-am şovăielnic acest chip. Acum gândurile mele imi par mici, faţă de atunci....oare de ce?..a plecat şi nu ştiu când se va mai întoarce..e bărbat, nu?
Sufletul lui, mi se părea că nu avea hotarele bine definite....sau nu le vedeam eu bine conturul? Voi vedea ce se mai poate întâmpla?..povestea noastră nu aş vrea să se termine rău...ştiu că toate au un sâmbure de adevăr în ele. Poate mă mărit, dacă nu, trăiesc foarte bine şi aşa...uneori caracterul omului este atât de ascuns, încât se subînţelege că e liber pentru toate relele ce vor veni. Importantă va rămâne clipa când ne-am cunoscut. Ştim acum să descifrăm binele şi răul, ştim să aşteptăm, ştim că viaţa se va sfârşi cândva, dar nu ştim cum. O melodie ce ne-a unit şi poate care ne va despărţi, merită ascultată în fiecare zi...Deborah.
Totul era sugerat sau exprimat printr-un joc de expresie al feţei, descopeream ceva nou, ceva ce nu mai fusese decât odată demult...demult.Îndemnul lui „hai să nu ne mai gândim la trecut!”suna aşa de bine...încât credeam că trăiesc un vis.
Chipul lui , astfel privit, adică în tăcere, începu să mă obsedeze. O forţă misterioasă mă tot chema spre acest chip necunoscut. M-ai chemat?! Binenţeles!, îmi răspunse c-am şovăielnic acest chip. Acum gândurile mele imi par mici, faţă de atunci....oare de ce?..a plecat şi nu ştiu când se va mai întoarce..e bărbat, nu?
Sufletul lui, mi se părea că nu avea hotarele bine definite....sau nu le vedeam eu bine conturul? Voi vedea ce se mai poate întâmpla?..povestea noastră nu aş vrea să se termine rău...ştiu că toate au un sâmbure de adevăr în ele. Poate mă mărit, dacă nu, trăiesc foarte bine şi aşa...uneori caracterul omului este atât de ascuns, încât se subînţelege că e liber pentru toate relele ce vor veni. Importantă va rămâne clipa când ne-am cunoscut. Ştim acum să descifrăm binele şi răul, ştim să aşteptăm, ştim că viaţa se va sfârşi cândva, dar nu ştim cum. O melodie ce ne-a unit şi poate care ne va despărţi, merită ascultată în fiecare zi...Deborah.
