marți, 15 mai 2012

Ce este sacrificiul?

De multe ori, m-am sacrificat la maxim pentru alţii, de multe ori nu s-a meritat, dar am trecut cu vederea şi am reuşit să merg mai departe. Important este că am lasat ceva bun în urma mea. Am renunţat la toate avantajele pe care puteam să le am, doar ca să le fie lor un pic mai bine. Niciodată nu mi-am dorit o fericire cu forţa sau cu convenienţe. Dăruirea mea e atât de îndeplinită, încât pot să trăiesc iar pe picioarele mele, fără a striga mereu după ajutor, aşa cum procedează alte femei. Sunt fericită că-l pot iubi în taină, ca pe un prieten adevărat ce mi-a fost.Credeam la un momrnt dat că am pierdut respectul lui, dar dovada sacrificiului de a mă convinge să fim împreună, m-a consolat.
O femeie nu se simte iubită decât atunci când cel care a preferat să fie cu ea, stă o perioadă în penumbră.Viaţa este o încântare doar fără conflicte. Poate într-o zi va înţelege sacrificiile mele, eu le voi înţelege pe ale lui şi toată recunoştinţa se va revărsa ca un parfum de trandafiri sau tuberoze asupra noastră.

Şarpele

Am întâlnit un şarpe împodobit splendid,
În verdea lui armură cu stropi de-azur sub soare.
Se odihnea cuminte la margine de lume, pe-o cărare,
Şi-n pielea lui tot cerul se răsfrângea candid.

Părea că e acolo un giuvaier de vis,
Să-l iei ca din tezaur şi să-l înfingi la piept.
Am ridicat călcâiul. El m-a privit lin ,drept,
C-o grea făgăduinţă în ochiul lui deştept.