A fost vina mea, că nu am ştiut să preţuiesc timpul meu? Dumnezeu ştie prin câte am trecut...şi va hotărâ ce am de făcut, sau ce va fi cu soarta mea.Cum aş fi putut eu schimba soarta hotărâtă până acum de Dumnezeu?
Am renunţat la o parte din viaţa mea, pentru viaţa altora, ca să le fie lor bine...mult mai bine.Tot ce am trăit, nu a fost nici vis , nici nălucire- toate acestea rămân la Dumnnezeu, pentru vecie, şi când voi pleca definitiv din viaţa aceasta, spre cea veşnică, le voi găsi acolo, Dumnezeu le ţine minte cel mai bine pe toate...iar cei ce se fac vinovaţi de a mea soartă vor plăti cu vârf şi îndesat. Dumnezeu nu uită şi i le va înapoia pe toate, după cum mierită fiecare....
Acum toată fiinţa mea tresaltă de bucurie, linişte interioară, dar în noaptea aceea , nu am putut să mă odihnesc...gânduri..gânduri,ce au venit şi acum au trecut. Oricât aş fi încercat eu să le opresc, ele tot îmi apăreau în faţă, ca nişte hoaţe de suflete.
Ce suntem noi oamenii?Nişte viermi, ce ne târâm pe pamânt, toţi cu mâinile şi sufletele pătate. Fiecare încearcăm să luptăm, ca să supraveţuim până la istovire. Icoana aceea, va hotărâ totul..şi spun cu inima pe suflet că nu-mi mai pare rău, pentru ceea ce a fost.
Ce grozăvie!, ce nelegiuire!..voiam să ştiu dacă cineva poate rămâne nealterat, imaculat, pe acest pământ.
Toate poveştile, au un sâmbure de adevăr în ele, îmi voi aminti cu drag de satul copilăriei mele...şi poate într-o zi voi scrie o carte. Acum nu mai am chef, nu mai am inspiraţie.....ai face bine omule să te odihneşti. Mâine va începe pentru tine, o nouă zi, o altă viaţă.
Am renunţat la o parte din viaţa mea, pentru viaţa altora, ca să le fie lor bine...mult mai bine.Tot ce am trăit, nu a fost nici vis , nici nălucire- toate acestea rămân la Dumnnezeu, pentru vecie, şi când voi pleca definitiv din viaţa aceasta, spre cea veşnică, le voi găsi acolo, Dumnezeu le ţine minte cel mai bine pe toate...iar cei ce se fac vinovaţi de a mea soartă vor plăti cu vârf şi îndesat. Dumnezeu nu uită şi i le va înapoia pe toate, după cum mierită fiecare....
Acum toată fiinţa mea tresaltă de bucurie, linişte interioară, dar în noaptea aceea , nu am putut să mă odihnesc...gânduri..gânduri,ce au venit şi acum au trecut. Oricât aş fi încercat eu să le opresc, ele tot îmi apăreau în faţă, ca nişte hoaţe de suflete.
Ce suntem noi oamenii?Nişte viermi, ce ne târâm pe pamânt, toţi cu mâinile şi sufletele pătate. Fiecare încearcăm să luptăm, ca să supraveţuim până la istovire. Icoana aceea, va hotărâ totul..şi spun cu inima pe suflet că nu-mi mai pare rău, pentru ceea ce a fost.
Ce grozăvie!, ce nelegiuire!..voiam să ştiu dacă cineva poate rămâne nealterat, imaculat, pe acest pământ.
Toate poveştile, au un sâmbure de adevăr în ele, îmi voi aminti cu drag de satul copilăriei mele...şi poate într-o zi voi scrie o carte. Acum nu mai am chef, nu mai am inspiraţie.....ai face bine omule să te odihneşti. Mâine va începe pentru tine, o nouă zi, o altă viaţă.
