Ea păstră mâinile aproape de ale lui, aşa după cum sunt pe acest blog. Interiorul sufletelor noastre nimeni nu-l va cunoaşte, ci doar noi doi. Erau mâini albe şi îngrijite, mâini ce stăteau în aşteptare lângă ale lui, să-l ajute atunci când suferinţa, va cădea peste el. Mi-aş fi dorit din tot sufletul să-l pot ajuta, acum însă este târziu...mă va privi poate ca prin ceaţă..sau poate deloc.Mâinile lor, sufletele lor, inimile vor pluti pierdute pe apele trecutului lor atât de puţin îndepărtat, dar atât de bogat în amintiri...unele triste, altele frumoase.
Acesta era finalul unei frumoase poveşti de dragoste...cu o lovitură de gong, totul a luat sfârşit. Ne va podi pe amândoi lacrimile...dar acestea nu vor putea ţine loc de dragoste. Nu am să înţeleg niciodată, de ce a trebuit să ne întâlnim, tocmai acum?
