luni, 1 august 2011

Am invatat s-aprind iar lumina


Acum invat s-aprind iar lumina...
Ce s-a stins candva din viata mea
Vad spatiul durerii intins spre vesnicie,
Spre tot ce-a fost si-am vrut acum sa fie.

Recent, m-am intors dintr-un scurt pelerinaj, pe la casa parinteasca si nu, numai. Am observat, ca toate au ramas la locul lor,...cu exceptia celor doi parinti ce-au plecat pe ultimul lor drum. M-am intalnit cu oameni dragi mie, dar si cu categoria cealalta(mai putin dragi).
Chemarea strabunilor sa-mi fi dat un impuls? Eu zic ca da, altfel nu as mai fi trecut pe acolo niciodata. Acum simt, cum aceasta chemare te face mult mai puternica, mai rabdatoare, mai constienta de realitatea vieii in care noi ne invartim zi de zi,la fel ca roata morii sau roata olarului.
Nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce se ascunde sub masca fiecarui om. Caracterul este mult mai rar decat inteligenta. Ce hidos mi s-a parut sa-ti barfesti prietenii fata de alti prieteni, sa te faci ca nu auzi ceea ce se barfeste despre tine, sa vezi si unele sentimente nobile duse pana la exagerare....
Daca Dumnezeu ne intelege, ne iubeste, ne asculta rugile, atunci ne va da fiecaruia dupa fapta sa. Noi nu avem alta obligatie decat pe cea de a ierta rautatea celor ce ne barfesc si de a-i proslavi pe cei ce merita.
Am varsat cateva lacrimi sincere, dupa ce-am citit cele doua carti minunate, primite in dar de la finii mei:"Chemarea strabunilor" si "Comuna Scobinti-Repere spatio temporale". Autorul acestor doua carti fiind chiar finul meu ,Hriscu Dumitru, profesor in orasul Harlau.
Ce relateaza in prima carte? Povesti adevarate, petrecute intr-un timp indepartat...din timpul razboiului, cu personaje reale din acest sat numit Sticlaria.
Aici satenii erau oameni harnici si gospodari, ce traiau in linistea desavarsita a timpului, pana cand venise razboiul. Toate ar fi fost bune si frumoase, daca nu s-ar fi abatut asupra lor cel de-al doilea razboi mondial, ce a adus dupa cum bine stim, numai suferinte,... seceta, foamete, boli, oameni mutilati pe viata.
Mi-a placut acest pasaj din carte: "Era o zi de duminica. Cerul plumburiu se pregatea sa cearna picuri de ploaie. Oamenii, care asteptau fiertura de la bucataria de campanie a armatei, se rugau ca Domnul sa faca o minune cereasca, si sa aduca ploaia cea mult asteptata(trei luni de seceta), ploaie izbavitoare pentru sufletele ostoite de valvataia apriga a parjolului razboiului. Vasile si Dumitru cautau sa nu se abata de la rand, de teama de a nu pierde si ultima farama de hrana. Ridicand ochii spre Sangeap(denumirea unui deal), vazura o mogaldeata, ce se poticnea la fiecare pas:
- Alt ciung, soseste in sat, pacatele mele, rosti indurerat Vasile...fara sa stie, ca acesta era chiar fratele lor Gheorghe...dat disparut in urma razboiului".

Aceasta carte cuprinde ma multe istorisiri: "Legenda Sangeapului"," La curtea din Harlau", "Poveste de Craciun","Roata norocului" si se incheie cu "Chemarea strabunilor".
In cea de-a doua carte este prezentata istoria comunei Scobinti, evidentiind aspectele importante ale dezvoltarii, locul asezarii in secolele involburate ale istoriei, traditii si obiceiuri pastrate cu sfintenie de acesti locuitori.
Lucrarea se prezinta si ca un ghid turistic pentru calatorii din tara si din strainatate, o harta a sufletului pentru cei plecati pe meleaguri straine, o aducere aminte pentru nemuritorii din sufletele noastre.