sâmbătă, 31 martie 2012

Ce e cu noi?

În fiecare zi ne dorim acelasi lucru....vorbim la telefon in acelasi moment...ce este cu noi?
Viata noastra pluteste pe un rau de munte cu mladieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale padurilor, cu întârzâieri neprevazute dar binevenite, cu gandul la bucuria drumului de mâine. Şi mai târziu, după câţiva ani, care vor trece ca un fulger, într-o lumina de toamnă, rece, sură, va pluti spre o prăpastie....
Asta e viata noastră, trecem în fiecare zi de la o stare la alta; ne supărăm, ne împăcăm, ne bucurăm sau ne întristăm.
Ca şi furtunile, care răscolesc numai faţa oceanului, pasiunile noastre au venit şi vor trece, dar adâncurile sufletului nimeni nu le va cunoaste cu adevarat, înafară de noi doi. Esenţa eternă a cunoasterii noastre va rămâne dragostea, care nu se va sfârşi când vor duşmanii. Când sunt singură, nedreptăţită, neajutorată, nefericită, mi se pare că cineva din umbră imi priveşte chipul meu şi cu grijă şi duioşie se gândeşte la mine.

vineri, 30 martie 2012

Despărţirea, a devenit astăzi un top model?

La ce te mai căsătoreşti? Indiferent de situaţie....ori că ai sau nu ai copii împreună cu persoana iubită, despărţirea tot se produce intr-o zi, dacă cel de lângă tine e absent la problemele tale. Ma îngrozesc, de tot ce văd astăzi, şi nu mai cred decât în mine. Îmi strâng ochii, îi apăs cu pumnul, ca să nu mai vad imaginile. Problemele se complică tot mai mult , de la o zi la alta. Am înţeles întodeauna problemele altora...iar pe ale mele le-am făcut nevăzute. E cu putinţă oare?
Mi-a spus cât de mult ţine la mine, dar oare el a înţeles cât de mult am ţinut eu la el? Poate a fost vorba doar de o scurtă prietenie, simpatie reciprocă..cuvântul „ţinut” poate a fost aruncat aşa ca o minge primejdioasă care ajunge în poarta celuilalt intr-un moment de neatenţie.Toate sentimentele se zvârcolesc astăzi ca şi-o viperă prinsă-n plasa vânătorului„căutătorului de venin”. Noaptea aceasta nu am putut dormi deloc...mă măcinau toate gândurile, toate sentimentele, a fost o noapte cu argintul pe mugurii pomilor....argintul imi va rămâne mereu în suflet, posibilitatea fericirii o voi exclude de astăzi.
....În infinitul acesta mă voi pierde intr-o zi şi nimeni niciodată nu va afla cât de mult am suferit. Nimănui nu-i va păsa de viaţa mea, ci doar mie. Hai să mergem repede, în faţa vântului de primăvară, să-l luăm în braţe, „să cucerim cu el tot universul”...atât a fost să fie.



miercuri, 28 martie 2012

Ce vreau să-mi fiu?


Vreau să-mi fiu, iubire-n veşnicie
Vreau să fiu a ta soţie.
Vreau să mă ocroteşti cu străşnicie
În viaţa care va să vie.

Vreau să mă păzeşti de lumea rea,
Vreau să-ţi dau iar, dragostea mea.
Vreau iubirea caldă-n adiere,
În tot ce mâine va fi o plăcere.

Vreau să mă găsesc în ceea ce eu sunt,
Vreau iubire-n suflet şi în cânt.
Vreau să nu mai simt durere,
În lumea care mâine piere.












Intrebări fără raspuns...

1. Câte milioane de minciuni ai spus în viaţa ta?
2. Câţi pupici ai oferit din dragoste?
3  Câte femei poate iubi un bârbat?
4. Câte sentimente curate le-a dâruit?
5. Ce fac bârbaţii cu o femeie pe care n-o pot cuceri?
6. Cum se numesc  cei care nu-şi pot respecta promisiunile?
7. Singura apropiere dintre suflete poate fi doar corpul?
8. Se poate păstra o relaţie de prietenie de la distanţă?
9. Care este cea mai mare durere când doi oameni se despart?

marți, 27 martie 2012

Un chip privit în tacere

Fiecare din noi vedem şi privim lumea cu alţi ochi. Începuse chiar să-mi placă chipul sau. Vorbeam vrute şi nevrute, doar privind un chip de om în tăcere. Chiar mi se păreau pasionante dezvăluirile lui. Încercam şi eu să-i vorbesc, dar fie că uneori nu mă asculta cu mare atenţie, fie că  era prins cu problemele lui. Simţeam mereu că are ceva de ascuns...nu a fost aşa. Realitatea a fost alta...singurătatea mea luase sfârşit. Se stinsese pentru totdeauna.Ce se întâmplase cu mine nici eu nu ştiu? Se uita la mine şi mă uitam la el, ca la ceva divin...oare de ce? Sentimentul iubirii nu se poate descrie în cuvinte...ar fi de prisos.
Totul era sugerat sau exprimat printr-un joc de expresie al feţei, descopeream ceva nou, ceva ce nu mai fusese decât odată demult...demult.Îndemnul lui „hai să nu ne mai gândim la trecut!”suna aşa de bine...încât credeam că trăiesc un vis.
Chipul lui , astfel privit, adică în tăcere, începu să mă obsedeze. O forţă misterioasă mă tot chema spre acest chip necunoscut. M-ai chemat?! Binenţeles!, îmi răspunse c-am şovăielnic acest chip. Acum gândurile mele imi par mici, faţă de atunci....oare de ce?..a plecat şi nu ştiu când se va mai întoarce..e bărbat, nu?
Sufletul lui, mi se părea că nu avea hotarele bine definite....sau nu le vedeam eu bine conturul? Voi vedea ce se mai poate întâmpla?..povestea noastră nu aş vrea să se termine rău...ştiu că toate au un sâmbure de adevăr în ele. Poate mă mărit, dacă nu, trăiesc foarte bine şi aşa...uneori caracterul omului este atât de ascuns, încât se subînţelege că e liber pentru toate relele ce vor veni. Importantă va rămâne clipa când ne-am cunoscut. Ştim acum să descifrăm binele şi răul, ştim să aşteptăm, ştim că viaţa se va sfârşi cândva, dar nu ştim cum. O melodie ce ne-a unit şi poate care ne va despărţi, merită ascultată în fiecare zi...Deborah.







marți, 20 martie 2012

Două mâini

Acest blog, a fost făcut de un om, pe care eu îl voi respecta până la sfârşitul vieţii mele. Spun aceste cuvinte deoarece cele două mâini cu adevărat reprezintă mâinile lor. Dacă se intitulează blogul „Frânturi de suflet rănit”, iar nu este întâmplător. De fapt, mâinile au întodeauna nevoie de protecţie, deoarece fără ele nu putem realiza mai nimic. Unele femei folosesc mănuşile, pentru o protecţie mai sigură. Dar ce mai este astăzi sigur pentru noi? Nimeni nu-ţi asigură nici o garanţie dar nici o protecţie. Ca să poţi rezista la toate câte se întâmplă peste noapte, trebuie să crezi în ceva. Eu am început să cred în acest bărbat şi în rugăciune. Sunt mulţi oameni indecişi în ceea ce spun şi ceea ce fac. Noi ştim sigur că nu există obstacole în calea iubirii noastre. Principalul nostru inamic, era poate neîncrederea. Acum sunt sigură că nu mai este..ştim bine când ne e bine şi când f. bine. Cineva, cândva, intr-o emisiune de radio, întreba dacă poate fi dragoste de la distanţă?...Dacă poţi avea deplină incredere într-un om?..Dacă  poţi fi sigură că te iubeşte?
Şi acum am să-i dau acest răspuns.Da, există cu siguranţă! Oare atunci când ne este greu de ce apelăm la Dumnezeu? Nu este o formă de dragoste, tot de la distanţă? Cine nu tinde către această perfecţiune în dragoste, se lasă prins în mlaştina mediocrităţii. Tot ce ne-am fi dorit să fie, se face ţăndări..şi nu mai avem încredere nici în noi.
La început amândoi eram singuri şi foarte siguri că „totul şi ceva în plus” trebuie să înceapă cu omul potrivit.  Acum uşile toate sunt deschise...spune tineretul de astăzi...o eroare de gândire şi punere în practică. Convingerea că trebuie mai des să-ţi schimbi iubiţii şi profesia, este parţial greşită. De vină este astăzi şi societatea în care noi trăim...aici se includ toţi indecişii. Cum se poate obţine totul şi ceva în plus? Cred eu că va mai dura ceva timp până să găsim echilibrul total de care avem nevoie, pentru tot restul vieţii noastre, pentru marile noastre sentimente ..care la început sunt aprinse ca un mănunchi de paie uscate şi care apoi se sting, şi nu ştii de ce? Întodeauna să credem că iubire există, dacă există şi încredere. Cu cât omul e mai tânăr, cu atăt crede că poate opta la nesfârşit între milioane de posibilităţi. Noi având totuşi o vârstă, credem că posibilităţile ne sunt limitate.
Recapitulând totul, aş spune că eu credeam că acest om, mă iubeşte aşa cum sunt...dar nu a fost adevărat. Ceva trebuie schimbat şi mă voi ţine de cuvânt...de aceea există atâtea obstacole în iubire..pe care la început ne facem că nu le vedem...dar cu timpul se fac mult mai vizibile. Tot eu credeam că acest om nu se va mai uita la nici o femeie, total greşit...ochii văd inima cere, dar nu ne potrivim cu oricine. Căsnicia reprezintă o provocare continuă..aşa că, ori te shimbi, ori te părăsesc..spun ambii parteneri. Când unul se face că nu aude ce spune celălalt, atunci căsnicia se destramă. Pierderea neîncrederii în celălalt duce la un comportament dur şi fiecare se gândeşte să aibă o altă relaţie. Multe din marile iubiri sfârşesc în acest fel. Cine nu vede şi laturile bune în celalalt, acesta nu iubeşte chiar de loc, acesta vede doar sexul. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi mereu împreună, bucuria dezlănţuită, dragostea, eliberarea de griji se datorează doar credinţei noastre în iubire. Fără un crez al nostru, fără idealism nu putem obţine posibilul în ceea ce ne dorim cu adevărat. Mâine este ziua lui de naştere şi nu pot decât să-i urez un sincer ”LA MULŢI ANI!”şi să aibă încredere că visul şi crezul lui se va împlini intr-o zi.

















luni, 19 martie 2012

Nu m-aştepta...

Nu m-aştepta să vin la tine..că nu voi veni...
Nu m-aştepta în văzul lumiii...să-ţi fiu crăiasă-n munţii tăi...
Nu m-aştepta pe drum de ţară....să apar aşa cum vrei tu....
Nu m-aştepta să-ţi dăruiesc izvorul ţie....lacrimile mele au secat...
Nu m-aştepta decăt în visurile tale de şoapte şi de cânt,
Dar dacă tu vei vrea să vii la mine...poţi oricând.

vineri, 9 martie 2012

Passion


Odată cu bucuria imensă de a trăi mai bine, izbucneşte şi durerea provocată de anumiţi factori. Asta îţi schimbă comportamentul. Te uiţi adesea intr-o oglindă? Dacă spui da...spune şi ceeea ce vezi şi ceea ce simţi? Să ne ferim întodeauna de incertitudini...care uneori se focalizează asupra defectelor şi nu asupra calităţilor noastre. Miza poate fi consideraţia faţă de tine...şi nu ceea ce cred alţii despre tine.
Femeile care pierd mult timp în faţa oglinzii, pentru a-şi verifica aparenţa, pentru a-şi corecta defectele considerate ruşinoase, aceste femei nu se iubesc aşa cum sunt date de la D-zeu. Aceste femei sunt copleşite de emoţii negative, de frica privitorilor, ceea ce duce la o boală psihică. Ele nu-şi pot iubi propriul fizic dar nici calităţile lor ascunse. Tirania frumuseţii este la fel de urâtă precum tirania complexelor. Şi este o capcană foarte periculoasă în care poţi cădea oricând. Asta îţi schimbă comportamentul şi-ţi poate atenua inteligenţa.
Devii la un moment dat artificial şi banal. Este greu de trăit cu gândul acesta de a fi mereu frumos...vine o vreme când trebuie să te obişnuieşti şi cu anii bătrâneţii. Secretul, este măsura pasiunii în tot ceea ce faci tu ca om şi nu ca o păpuşă idolarizată de alţii.

miercuri, 7 martie 2012

8 MARTIE- ziua cea mai frumoasă pentru femei

Faţa unei femei trece intr-o singură zi prin mai multe vârste. O femeie, care are 30 de ani e mult mai liniştită decât la 18 ani.Când are 40 de ani e puţin mai morocănoasă dar mai conştientă de consecinţele vieţii...la 50 de ani poate vibra de iubire dacă are lângă ea omul potrivit. Acum a scâpat de toate grijile mari...este independentâ şi nu se aruncă la voia întâmplării într-o nouă relaţie. Acum există acea prietenie „pasionat㔺i nu interesată.Stările sufleteşti fiind dezvoltate în cursul evoluţiei devin puncte luminoase acum la bătrâneţe.A trăi, este a  te  strecura prin toate legile naturii,  ca prin nişte curse complicate din care trebuie să ieşi cu brio. Nu te certa niciodată cu viaţa ta.Natura îşi urmează cursul cu aceeaşi fatalitate şi nepăsare în piatră, în arbore, în om, în toată materia. Dacă vrei să supraveţuieşti, trebuie să fii de trei ori femeie...acceptă-te aşa cum eşti!

Dar pentru mama mea


Primăvara astăzi m-a trimis
Ca să-ţi împlinesc un vis.
Visul de a fi iubită
Şi prin mine împlinită.

Sunt o mică floricică,
Harnică şi frumuşică.
Sunt o mică floricea,
Ruptă din aripa ta.

Azi din inima mea mare,
Îţi trimit această floare
Şi cu ea o-mbrăţişare
Dar şi-o caldă sărutare.

duminică, 4 martie 2012

Prietenia începe când tăcerea dintre doi oameni devine confortabilă

Să fie oare adevărat? Proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, nu rămâne niciodată mincinos. Deci, această reflecţie, presupune, în primul rând, sensul profund uman al prieteniei, acela de a fi alături de cineva nu doar atunci cât amiciţia este favorizată de nişte relaţii normale, de bunastare, ci şi atunci când celalalt se află în necazuri...aşa va trece mult mai uşor peste toate gândiurile şi necazurile ce-l macină. Dar ce ne facem când distanţa este aşa de mare? Un sfat bun, un ajutor cât de mic...contează mult pentru acesta. Numai atunci te poţi numi un adevărat prieten, când nu ai nimic să-ţi reproşezi, nici un gând ascuns, nici o intenţie rea faţă de celalalt.
Lucru cel mai scump e cinstea...când eşti prins cu mâţa-n sac, totul este terminat.Când ajungi să-ţi însuşeşti organic această atitudine, poţi privi deschis în ochii celorlalţi, aşa te impui şi în proprii tăi ochi, subliniind de fapt liniştea interioară, seninătatea şi demnitatea omului cinstit. Să-ţi respecţi întodeauna promisiunile făcute, să nu te ruşinezi de condiţia ta, aşa nu ţi poate reproşa nimic moral.


vineri, 2 martie 2012

Să nu ne amăgim, atunci când iubim

Amândoi eram siguri că”totul şi ceva în plus” începe cu omul potrivit.Însă nu la fel de siguri dacă omul de lângă noi era cu certitudine tovarăşul de drum de care aveam nevoie pentru tot restul vieţii noastre. Procedăm aşa, fiindcă e mai simplu...am plâns mult...dar mi-a trecut acum...multe relaţii sfârşesc prin acest mod. Adevărat, că te-am iubit mult, dar iubirea la care răspunzi nu este decât jumătate de iubire....restul e păstrată în secret. Dacă mă sărutai odată, primeai mult mai multe în locul acelei sărutări, acum, acum...s-a terminat totul...sufeream de rău de tine, înţelegi?E ceva care aduce cu o sfâşietoare nostalgie, dar e mai mult decât o nostalgie. Acest rău de dragoste, mă măcina încet, încet, îmi răvăşea toată fiinţa, îmi lua minţile...scriam ca să-mi consum toată energia, strigându-ţi dorul meu mistuitor, setea mea de tine, aşa cum făceai şi tu, la începutul dragostei noastre.
Cât aş fi dorit să ai nevoie să te pot ajuta cu ceva...să te îmbolnăveşti grav şi eu să te pot îngriji zi şi noapte....să nu mă mai pot deslipi de la căpătâiul tău....asta da dragoste....să te pot face bine cu dragostea mea toată. Acum mi-a trecut...nu mă mai las dusă de minciunile tale...nu mai vreau să plutesc în voia valurilor.
Acum simt cum m-a spintecat o durere groaznică, plâng cu toată fiinţa, dar voi reveni la starea de dinainte. De ce şi plânsul imi făcea un bine..găsisem un sâmbure de fericire chiar şi în lacrimi.
Cine te face să plângi nu merită nimic....mă cutremur toată şi gem de durere...dar cu siguranţă că imi va trece.

Dosar sentimental

Multe dintre iubiri sfârşesc prost..adică printr-o despărţire ..nimic nu e veşnic în viaţa aceasta. Cei doi iubiţi se transformă în nişte fiare...oare de ce? Cine nu vede laturile bune, fascinante intr-o relaţie chiar şi de scurtă durată, acela nu a iubit cu adevărat. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi împreună cu cel pe care ţi-l doreai atât de mult se transformă la un moment dat într-un dosar sentimental cu multe intrebări şi răspunsuri evazive. Nu ne potrivim cu oricine..şi cu cine crezi că te-ai potrivit...îţi devine cel mai aprig duşman...oare de ce?
Unii oameni vor să trăiască mult mai multe vieţi....nu le ajunge una singură...acest lucru nu-i deranjează deloc...e cea mai mare prostie, ştim bine, numai că nu vor să creadă sau să înţeleagă.
Când apare o fisură în dragoste, cine are de suferit? ..sexul?..., căsnicia?...copiii? Apar îndoielile, teama, frica de necunoscut?...ce trebuie să faci? Pierderea neîncrederii în persoana pe care ai întâlnit-o reprezintă o provocare continuă de subapreciere, şi aşa ne abatem de la drumul ce-l vedeam a fi un drum clădit cu suferinţă spre a fi împreună. Cine oare va purta vina acestei despărţiri? Dragostea a fost reciprocă oare? Cine va suferi cel mai mult? Prietenul conştientizează tragismul despărţirii, deoarece el l-a provocat, dar cu celalalt ce se poate întâmpla? Soţia se detaşase de mult de el cu mult timp în urmă, hotărând în sinea ei că el purta toată vina, aşa prefera să-şi continuie viaţa pe cont propriu. Asemenea lucruri nu pot fi niciodată amuzante....vrem să obţinem ”totul” şi ”totul ”se transformă în nimic.