La adăpostul întunericului

Această fiinţă de treabă se supusese dinainte la orice neprevăzut al situaţiei noastre şi acum ştie bine să păstreze tăcerea amintirilor. Aş dori să te vizitez într-o bună zi, doar să vad dacă eşti cu adevărat fericit. Nu pot suporta, să ştiu că eşti nefericit...voi încerca să acopăr cu multă grijă toate rănile. Poate nu vei înţelege niciodată, ce ai însemnat pentru mine, şi poate nici nu vei pricepe că iubirea dintre noi nu a fost una întâmplătoare...din sacrificiu pentru mine va răsări mâine o floare cu petale parfumate,  şi vei fi atins în inimă de sensibilitatea acestei femei.

Casa suspinelor...

Omul era convins că n-o să poată nimeri să-i vindece rana din inimă cu un cuvânt sau două...de aceea a trecut la fapte. Oricât ar fi încercat să-mi dovedească, ceea ce voia, eram de neînduplecat. Câteva săptămâni se condamnase singur la post şi la rugăciune, o dovadă în plus că-i pasă de mine. Oamenii care au trecut prin multe greutăţi, ştiu să rabde cruzimi şi nedreptăţi. Ei ştiu doar atât, că pe lume există dragoste şi moarte.În aceste momente se iubeşte repede şi se poate muri tot la fel.
Eram fericită, când vedeam sacrificiul făcut pentru mine, dar şi mai nefericită când ştiam că nu poate fi mereu numai al meu. Eram sigură, că dacă mai continuam..sfârşitul avea să fie unul tragic de tot. Simţeam, că nu mai rămăsese în el nici un pic de forţă...şi prin cuvintele jignitoare ce mi le arunca la telefon, încerca să mă uite ..şi cu cât avea să fie mai pustiitoare furtuna, cu atât mai luminoasă i se părea minciuna cu care îşi lega acum sufletul, de cea pe care o gasise în aceste momente de tensiune. Adevărul este că stabilise motive serioase de om inteligent....prin mijloacele lui personale, căutând să mă înjosească cât mai mult.
O întrebare mă macină în continuare...de ce iubesc bărbaţii femeile?