luni, 14 mai 2012

Casa suspinelor...

Omul era convins că n-o să poată nimeri să-i vindece rana din inimă cu un cuvânt sau două...de aceea a trecut la fapte. Oricât ar fi încercat să-mi dovedească, ceea ce voia, eram de neînduplecat. Câteva săptămâni se condamnase singur la post şi la rugăciune, o dovadă în plus că-i pasă de mine. Oamenii care au trecut prin multe greutăţi, ştiu să rabde cruzimi şi nedreptăţi. Ei ştiu doar atât, că pe lume există dragoste şi moarte.În aceste momente se iubeşte repede şi se poate muri tot la fel.
Eram fericită, când vedeam sacrificiul făcut pentru mine, dar şi mai nefericită când ştiam că nu poate fi mereu numai al meu. Eram sigură, că dacă mai continuam..sfârşitul avea să fie unul tragic de tot. Simţeam, că nu mai rămăsese în el nici un pic de forţă...şi prin cuvintele jignitoare ce mi le arunca la telefon, încerca să mă uite ..şi cu cât avea să fie mai pustiitoare furtuna, cu atât mai luminoasă i se părea minciuna cu care îşi lega acum sufletul, de cea pe care o gasise în aceste momente de tensiune. Adevărul este că stabilise motive serioase de om inteligent....prin mijloacele lui personale, căutând să mă înjosească cât mai mult.
O întrebare mă macină în continuare...de ce iubesc bărbaţii femeile?

Niciun comentariu: