Voi face câteva destăinuiri însufleţite ale călătoriilor mele în străinătate, despre anecdote amuzante, comparaţii între obiceiurile grecilor şi ale românilor, între educaţia acestora şi unele principii morale.
Undeva, dincolo de tărâmul cunoaşterii urmează un tărâm necunoscut, dar cu ajutorul copiilor am reuşit să-l cunosc, cât de cât. Călătoria până în Grecia, mi se păruse fără sfârşit. Poate aşa se întâmplă cu toţi cei care călătoresc pentru prima data în străinătate... În seara aceea credeam că mă sufoc din cauya temperaturii mari ce clocotea tot oraşul. Degeaba au pus în funcţiune toate maşinăriile de purificare qa aerului, căci eu tot simţeam că mă sufoc. Am ieşit cu toţii la o terasă unde am servit şi cina, după care ne-am întors acasă. În seara aceea nu am reuşit să dorm deşi eram foarte obosită.
Cine se află în Atena ? Tot felul de naţii, care mai de care, mai colorate veniţi cu fel de fel de afaceri. Am avut noroc de fete care ştiau să traducă şi să vorbească atât greceşte cât şi englezeşte. Doar aşa poţi să te descurci printre ei, altfel nu ai ce căuta pe aici.
Am apreciat câteva edificii importante, precum şi staţiunile turistice care nici pe de parte nu seamănă cu ale noastre. iar briza apelor marine, m-a fascinat în cele trei săptămâni de şedere. Încet, încet ( siga, siga ) am reuşit să mă adaptez atât climei cât şi obiceiurilor de ,, iarba verde de acasă ,, - de limba noastră românească. De multe ori am zis că cei plecaţi în străinătate o duc MINUNAT... acuzându-l pe fratele meu, fiindcă nu l-a luat şi pe soţul meu cu el, atunci când a plecat din ţară.... Atunci nu-l înţelegeam, dar acum i-am dat dreptate. Nu poţi să îţi asumi garanţie pentru altul, dacă tu prezinţi o nesiguranţă.
,, Oare la ce am să visez în această seară ,, ? Mi-am zis în gând supărată de tot ce s-a întâmplat în legătură cu nunta ... M-am trezit a doua zi , mai vioaie și am plecat pe plajă ca să admir valurile mării și să mă prăjesc. Marea se întindea voioasă ân fața ochilor mei, sub soarele arzător de August, iar coasta ei îndepărtată încrețea orizontul cu contururile ei de un albastru topit în razele soarelui dogoritor.
Acum am reușit să cunosc mai bine o parte din rudele ginerelui, care mi s-au părut a fi de treabă și cred eu, ca nu m-am înșelat.
Curiozitatea de a cunoaște cât mai multe din tainele Greciei, este într-o continuă mișcare asemenea vieții însăși și sper în viitor ca se vor rezolva toate problemele. Ascunsul, te invită să descoperi cât mai multe din obiceiurile și tradițiile lor. Eliberată de toate obsesiile evenimentelor, am putut mai târziu să mă liniștesc.
Noutatea cu care venisem în contact și împletirea cu tradițiile și obiceiurile noastre, m-a pus puțin pe gânduri, dar mai târziu, rezultatul, n-a fost prea mult peste așteptări, e însă categoric promițător și invită la meditație. Știam câte ceva despre aceasă țară, dintr-o carte citită la întâmplare, de prin biblioteca mea, fără să fi visat vreodată că am să ajung să stau cu grecii la masă, să mă odihnesc în casa lor și să fac plajă pe malul Mării Ionice. Încrederea în valoarea magică a cuvintelor grecești, nu face exces de obiectivitate, de altfel tot așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor vecine.
Toți cei veniți sunt primiți cu brațele deschise, dacă reușesc într-un timp cât mai scurt să le învețe limba, dacă nu trebuie cât mai repede să plece din calea lor. Nu sunt oameni răi, dar nu există pădure fără uscături. Pot spune că fata mea a avut noroc, deoarece a intrat într-o familie primitoare. A reușit să își unească destinul cu acest om care, cred eu , că o va înțelege și o va iubi mult. este un om mereu vesel, deschis, muncitor, distractiv și cu personalitate. Singur și numai singur, pe răspunderea ta poți lua o hotărâre definmitivă în viață, așa cum e căsătoria. faptul că era cunoscut de mulți români, care lucrau pe acele meleaguri și din partea cărora primise cuvinte de laudă, personalitatea lui a căpătat proporții în ochii noștri. Avem un ginere cu care putem să ne mândrim. Într-un timp foarte scurt, Andreea s-a străduit să le învețe dialectul și așa a reușit să se căsătorească pe aceste meleaguri, cu cel ales și dăruit de bunul Dumnezeu. Eu nu am putut să mă opun, oricât de dureros mi-a fost sufletul când a plecat. Numai o mamă poate ști, ce e dorul de copii. Așa precum în cântecul Irinei Loghin, numita ” Doamna cântecului popular românesc ”. Același soare viu, strălucitor, albea și aici văzduhul albastru, încărcat de nori liniștiți și înalți. Imensele livezi de măslini, portocali, mandarini, mi-au creeat o imagine feerică de neuitat. Destinul fetei mele, nu a fost forțat și așa după cum preotul le-a zis ca sunt o pereche potrivită și că numai soarta și norocul a făcut ca ei să se întâlnească, cred și eu cu tărie că nimeni nu-i va despărți, dacă iubirea lor va persista în timp, tot așa ca și acum.
Pentru noi și urmașii noștri, viața omului va rămâne mereu o ” enigmă ” , neelucidată. În acest spațiu imaginar și necunoscut mie, viața și moartea, creația și iubirea se succed uneori, alternează într-un joc al compensațiilor și al echilibrului și ceea ce contează mai mult este iubirea dintre ei, care sper să rănână nelaterată, dacă nu se vor amesteca alții în viața lor. La mine așa s-a întâmplat și am fost nevoită să sufăr multe din cauza rudelor sale.
” Omul ” este acea ființă unică pe pâmînt care se deosebește de celelalte ființe prin ” gândire ”, dar câți oare o dovedesc? ” Familia ” este celula de bază în creșterea și educarea copiilor, dar câte familii o fac ? ” Părinții ” nu pot fi înlocuiți de societăți caritabile sau asistente maternale. Sufletul omului este plin de comori ascunse, bogății spirituale și culturale, așadar sufletul unei familii închegate, sunt ” părinții ” care nu au voie să greșească în fața copiilor. Omul la necaz spune multe lucruri urâte, care trec din vocabularul părinților la copil și te trezești peste ani, ca el copilul de altădată, îți vorbește urât și te întrebi .... de ce ?
” Iubirea sacralizează OMUL ”, dar dacă aceasta lipsește la unul dintre părinți, acei copii vor suferi în viitor. Săvârșirea dragostei prin iubire, exprimă bucuria de a trăi, de a comunica, de a da naștere la copii frumoși și sănătoși.
Această iubire ne îngăduie să schimbăm mângâierile ântr-o masă enormă de stimulși, cea ce-i fac pe oameni fericiți. Acești oameni se vor înțelege doar din priviri și nu folosind cuvinte vulgare și bătaia.
Toți ne-am fi dorit să fim fructul unei iubiri sincere, adevărate, care să ne facă fericiți în viitor. Credința în Dumnezeu ne poate salva uneori, de la depresie, izolare, moarte.
Noaptea se lăsase repede și peste tot se aprinseseră luminile, în zare se vedea marea albastră, iar sus pe cer stelele parcă înțepeniseră din cauza căldurii de peste zi. Începusem să-mi pun singură mai multe întrebări : ” Ce sunt eu ? Cum gândesc eu ? De ce mă aflu aici ? Uneori am impresia că nu sunt nimic ! ” A trecut vara aceasta și au venit sărbătorile de iarnă.
Toți așteptam cu nerăbdare, marea sărbătoare a Anului Nou. Pregătirile începuseră, pusesem pe masă toate bucatele pregătite, șampania și celelalte băuturi, așteptau parcă să fie degustate rând pe rând de către toți ai casei. Nimic nu mi se părea neobișnuit. După ce gustasem din toate, așteptam cu sufletul la gură desfacerea șampaniei, care trebuia turnată în paharele speciale, chiar la miezul nopții. Credeam că după ciocnirea acestora, voi auzi ca la noi, bubuiturile artificiilor ce se răspândeau în aer, ca niște fluturi. dar nu a fost să fie astfel. M-am blocat puțin și am încercat să-i pun fetei ” fel de fel de întrebări ” , despre obiceiurile lor.
Toți arătam în acele clipe așa după cum se obișnuia aproape în fiecare zi, expresii în așteptare, concentrate asupra farfuriilor și sticlelor de șampanie. Am avut atunci sentimentul că mă găsesc într-o casă obișnuită de la țară, ca pe vremuri la părinții mei, și nu într-o vilă așa de spațioasă. Acest sentiment, îmi amintea de felul cum erau luminate casele de la țară, când eu eram copil și lumina lumânărilor galbene m-a dus cu mintea la traiul greu, al acestor oameni, în urmă cu un secol. Lumina aceasta naturală, la care eu am învățat, n-o să-mi dispară niciodată din minte și voi spune mereu că acei oameni n-au murit, ci stau și ne veghează de undeva de acolo de sus.
Toată lumea ridica cupele și toți începuseră să se ducă de la unul la altul, să facă urări de bine în noul an ce urma să vină. Este adevărat că acest Nou An a fost unul mai fructuos din toate punctele de vedere, atât pe plan spiritual cât și pe plan material.
A sosit și momentul mult așteptat, derularea acestui eveniment important. ” CUNUNIA RELIGIOASĂ A COPIILOR MEI ” , eveniment care a trecut tot atât de repede după cum mi l-am dorit. Aici printre străini, nu putea-i tu să organizezi nunta lor. Așa că am lăsat să decurgă totul, după cum aveau să fie obiceiurile lor, fără să mă amestec prea mult. Ceea ce mi s-a părut destul de interesant, a fost faptul că mirele nu trebuia să o vadă pe mireasă în acea zi de Duminică, îmbrăcată în rochia ei de mireasă, decât doar la biserică. După ce fusese aranjată de Nașă și de coafeză, au pornit cu toții la Mănăstirea PANAGHIA , ( această Mănăstire este la 2 Km de vilă și este săpată în munte ), unde Mirele și rudele o așteptau cu nerăbdare...
Aici însoțită de tatăl ei a fost prezentată mirelui. Biserica și curtea erau pline de lume, de la cei mai tineri la cei mai bătrâni. Toți asistam la spectacolul acesta mirific ” CUNUNIA RELIGIOASĂ ” . Mirele o sorbea din ochi iar celelalte rude nu ezitau să spună într-una ” oreea!, oreea! ” ( ce frumoasă este ).
Slujba începuse și deci, după cum a lăst Dumnezeu, preotul împreună doar cu nașul le-a pus verighetele pe degete, cununiile pe cap și le-a dat să deguste din vinul pregătit de nași. Dulciurile le-au servit acasă timp de o săptămână cu toți cei apropiați. Appoi a început dansul ” ISAIA DĂNȚUIEȘTE ”, dar curios faptul că, numai nașul și preotul s-au prins în acest dans religios, alături de cei doi tineri. Apoi mireasa mică a împărțit tuturor orez și petale de trandafir ( din coșulețul ce îl avea pregătit ), ce au fost aruncate asupra acestora în timp ce dănțuiau.
A urmat apoi legarea celor două cununii din argint, ce au fost luate de pe capetele lor și date nașilor ca să le ducă acasă împreună cu cele două lumânări, deosebit de frumos împodobite ( acestea fiind în formă de veioze ), urmând a fi așezate în dormitorul tinerilor căsătoriți și schimbate lumânările cu becuri. Acest obicei mi s-a părut destul de interesant.
După predica ținută, le-a dăruit un cadou ( o icoană ), apoi au semnat niște documente ce rămân în arhiva Bisericii și au început urările din partea celor prezenți la acest eveniment. toată lumea ardea de nerăbdare să petreacă și să servească din bucatele pregătite pentru nuntă. Cu toții s-au urcat în mașinile cu care veniseră și s-au deplasatcătre restaurantul de la acea pensiune, aflată pe vârful altui munte ( la o distanță de 9 Km ).
Era foarte plăcut aici, răcoare din plin, muzică aleasă și nuntași pe măsură. Ceea ce nu mi-a plăcut, a fost faptul că, mâncarea a fost servită ca pe bandă rulantă ( una după alta ). Le era foame tuturor, dar și sărbătoarea le umplea inimile de bucurie și nu uitau să ureze atât părinților cât și mirilor, numai fericire, sănătate, copii frumoși și sănătoșiși tradiționala urare ” CASĂ DE PIATRĂ ”.
Eu ca soacră mică, împreună cu D-ra de onoare, Diana, le-am pus câte o floare românească în piept, ceea ce i-a mai înveselit puțin. Apoi a urmat tăierea tortului și după aceea, dansul ! După servirea tortului, mirii au trecut pe la fiecare invitat, să ciocnească o cupă cu șampanie și să le ofere dulciuri pregătite într-un material special legat cu o inimioară. După servirea șampaniei, parcă le dezlega la toți limbile și totul se transformase în exclamații vesle. Au deschis apoi dansul, mirele, mireasa și nașii, după care s-au prins în horele lor, cei dornici să-și dezmorțească picioarele. Toți au petrecut până în ziuă, când mireasa a fost dezobotată de voalul ei și împletită cu flori naturale, și u basma ca la noi. S-a jucat apoi dansul mirelui și a miresei și toată lumea și-a luat rămas bun, urându-le încă odată ” CASĂ DE PIATRĂ ” !
Când am ajuns acasă, am căzut toți secerați de oboseală, dar nu înainte de a ne holba puțin prin ” cadourile primite ” de la invitați și rudele apropiate. La noi sunt mai reținuți cu darurile și mai darnici cu banii.
Se încheiase deci și acest eveniment fericit și important, la care participasem pentru prma oară pe meleagurile Greciei.
După nuntă, am ieșit să ne plimbăm pe malul mării, să adulmecăm briza de dimineață și seară, sa-i vizităm pe ceilalți copii din Scala și tot așa până a venit și clipa despărțirii de cei dragi, fiind nevoiți să ne reîntoarcem pe meleagurile romanesti, rămânând însă cu amintiri extraordinar de frumoase.....
Zorba ( HD )
Zorba Dance Greece
Adriana Antoni - Iubirea mea
Maria Buză - Tu mă stii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu