Rugăciune !

           

 Am făcut rugăciunea, și atunci mi-am dat seama că mă rugam, dar nu știam cui.... dar întotdeauna am știut că cineva acolo sus, totuși mă iubește.... deoarece trecusem prin multe cumpene ale vieții din care, scăpasem ca prin urechile acului. OARE, DE CE ? Să îndur tot ce aveam de îndurat sau pentru că trebuia să dau naștere, la două suflete pe care le-am iubit mai mult decaât pe mine !
            Să ne bucurăm, totuși cât mai existăm pe pământ de ceea ce ne este hărăzit. Mâine, poate va fi prea târziu... și totuși să sperăm să fie mult mai bine. Dezamăgirea trăită alături de această persoană, mă face să am din nou, REMUȘCĂRI ! Unii visează la o fericire absolută, iar alții o au fără să se gândească la ea. Acest fapt trebuie uneori supus...meditației. Poate am fost născută, doar pentru aiu ajuta pe alții mult mai necăjiți decât mine.pot să-i ghicesc dintr-o privire pe cei ce au nevoie de mine, dare la fel de bine îi simt când îmi vor răul. Uneori, cel mai bun prieten îți poate fi cel mai de temut dușman !
             Așa a fost în casa mea, soțul mi-a fost cel mai mare dușman. De cele mai multe ori încerc să îi iert și să merg mai departe, astfel să ne putem bucura împreună, de existența noastră în univers.
            Dacă eu, tu, el, ea, ar dispărea, ce s-ar alege de planeta aceasta ? de cele mai multe ori mă prefac că nu văd și nu aud nimic din ceea ce se vorbește despre mine, și astfel așa măsimt pe mine, pe alții și anii se deapănă alene, ca și firul de lână de pe ghemul bunicii !
            Am înțeles prea târziu de ce sunt nemulțumită. Dar este bine, că totuși am înțeles. Căutam ca, durerea sufletului să îmi fie alinată de cineva drag, dar sunt dezgustată de tot ce se întâmplă în jurul meu și totuși merg până la capătul tunelului, doar, doar, voi zări luminița de la capătul lui. Și nu am somn, deși este târziu, eu încă scriu. În serile de vară la țară, hoinăream prin pădure, prin lanurile cu porumb, printre salcâmii înfloriți și admiram natura vie, sorbind apa izvorului, chiar din pumnul meu mititel. Eu îmi simțeam toată carnea de pe mine tremurândă șiu mă loveam deseori, fără ca să simt acea durere trecătoare, poate pentru că mă născusem  acolo la țară, printre copiii săraci la fel ca și mine.
            Aș schimba acum toată durerea mea cu libertatea, fără să știu ce va urma. Aș schimba acest suflet rănit cu un vis neîmplinit care să mă ajute să continui ceea ce mi-am dorit ( să cânt oamenilor ).
            Sinceră cu mine însămi, mărturisesc tuturor că mă doare tot ce am trăit până acum, fără să am un sprijin REAL în preajma mea. Astăzi mă simt de parcă această uriașă mare de vise s-ar inneca în mine fără un început și fără un sfârșit. Am ajuns la concluzia că ” NOROCUL ” este ceva greu de realizat în viață, dacă nu îți este dat de către cel de sus. Și totuși aș schimba acum durerera, cu fericirea, fără să mă opresc la jumătatea drumului. Mă simt acum, ca și un fluviu ce ar izvorâ din mine și ar umple marea cu mii de suspine și regrete. Toate acestea, oare DE CE ? pe ntru CINE ? pentru CE ? Întrebări care vor rămâne  ” mereu ” fără răspuns, deoarece CĂSĂTORIA  este la fel ca și LOTERIA ? Oare unde se află ADEVĂRUL SUPREM ?
             Astăzi dacă aș putea schimba ceva, ar fi toată durerea mea. Am fost păcălită și am suferit multe lângă omul care nu m-a meritat. dar la ce mai pot astăzi, spera ? Aș schimba durerea dacă s-ar putea, mi-aș șterge lacrima și mi-aș aduce copiii înapoi acasă, acest lucru e MULT MAI GREU și durerea  iarăși, pentru a câta oară, MĂ APASĂ ?
              ... Dar de unde oare am plecat ? poate, de la acest SUFLET care se topește încet, încet lângă sufletele altora ce-și caută fericirea și nu o pot găsi aici pe pământ.  Acum sunt fericită că nu mai plâng ca la tinerețe și că pot uita mai ușor orice tristețe. Mă simt fericită că pot scrie despre sufletul meu nemângâiat de atâția ani.
             Dar totuși, mă întreb, oare pe cine interesează această poveste tristă și amară ?.... în marea aceasta de rău, prostie, ipocrizie, nesiguranță și îndoială, poate pentru un singurlucru, merită să trăiești, un singur lucru e NEÎNDOIELNIC, ferm ca și ” MOARTEA ” - ” DRAGOSTEA ”. Poate acesta este singurul medicament real care mai ÎNTREȚINE VIAȚA.
             Viețuiesc cu toate aceste amintiri neplăcute, cu toate aceste umbre străvezii lângă mine, iar eu pășesc înainte, tot așa cum Nicolae Labiș, pășea după tatăl său,vânătoarea vânătoarea foametei în Munții Carăați. nimeni nu știe că eu m-aș sufoca respirând alt văzduh, decât acesta în care m-am născut.Nu trebuie să fiu tristă dacă visurile au rămas doar la stadiul de VISE, iar eu nu am avut o altfel de viață, un altfel de soartă de la Bunul Nostru Dumnezeu. Poate cine știe ce s-ar mai fi întâmplat ? Am să visez în continuare, la alte vise noi și dulci, împodobite de mireasma SPERANȚEI !
            Am să tot scriu, dar ce aș putea să scriu pentru a putea uita tristețea ? Citesc până în noapte târziu, pînă la clipa cînd noaptea se liniștește și se transformă într-o atmosferă de basm.  Apoi îmi imaginez cum cineva pătrunde în cameara unde visez și scriu în același timp, și îmi alintă din belșug întreaga suferință.
           Adorm apoi cu gândul la deșertăciunea trupului și mă disprețuiesc. De aproape mi se părea adeseori că întrezăresc o față .... cunoscută ! În sufletul meu izvorâră atunci chemări uitate, din adolescență, din anii copilăriei. Aceste gânduri nu mai erau decât niște umbre în odăița mea rece !
           De ce, oare nu mi-am trăit tineretea și m-am căsătorit ? Cine e de vină ? Eu și numai eu, deoarece am crezut în vorbele goale ale acestui cretin. De ce acum confund risipirea tinereții cu viețuirea ei ? Întrebări fără răspuns... Niciodată nu voi izbutii să mă cunosc mai bine,  doresc un pic de fericire lângă cineva drag. Aceasta ar presupune niște sacrificii mari, și ar fi o suferință pentru alții. Sacrificiu contra sacrificiu.  Mă luminez deîndată și încerc să mă liniștesc, dar ideile se bat cap în cap,  se dușmănesc, se anulează apoi unele pe altele, fără a se ajunge la rezultatul dorit.
           Amintirile nu mă întristează, ci mă obosesc trupește. Unde oare s-a risipit sufletul meu ? Încerc  să fiu din nou, acea ființă sensibilă din anii tinereții... dfar nu cred că voi mai putea vreodată ca să fiu la fel... Acum am început prin a însemna starea mea sufletească, atât de nouă și de intensă, a nemulțumirii totale, prin ceea ce scriu, prin ceea ce gândesc, deși știu că drumul pe care l-am luat se va opri cândva într-un punct mort. Sper să nu mă rărăcesc de una singură până șa adânci bătrâneți.
           Într-o seară, petrecută mult mai riguros cu intimitatea mea, am aflat că prin lectură, cărțile te silesc să îți pierzi timpul mult mai inteligent....și doar atât, nu ai nimic de câștigat dacă nu ai școala vieții, dacă nu ai dragoste... Pe mine mă neliniștește acum noua viziune pe care o capăt despre tot ceea ce mă înconjoară și nu știu pentru cât timp o să fie așa. Iată cum mă simt: că sunt ridicată din mine însămi și sunt izbită cu capul de multe greutăți... și lăsată iar în suflet ca să le pot simții și să mă pot căli pentru altele ce vor veni. Presimt că întreaga mea viață lăuntrică va fi cunoscută de cititorii care îmi vor da dreptate dintr-un anumit punct de vedere, dar cu condiția să nu fie prea târziu. Cum, aș putea ajunge la Domnul ISUS ? Eu cred că numai prin credință, iubire și răbdare. Poate că truda mea va lămuri pe unii oameni, că nimic nu este întâmplător pe fața pământului !
          ... Acum e seară, e cald, se risipesc miresme proaspete de ploaie peste tot și natura parcă s-a trezit dintr-un somn lung, la fel ca și oamenii. Acum chiar nu mă mai gândesc la nimic, decât la bucuria ce ne-a trimis-o Dumnezeu din cer, pentru a nu suferi de foame și de sete. Când în jurul nostru este multă suferință, nu ne mai gândim doar la suferința noastră....ci a tuturora.
          Pe unii ne leagă ceierele, iar pe alții doar sufletele, pe unii doar interesele, pe alții doar iubirea. Cine știe ce viață voi îâncepe în aceste zile de toamnă, când eu mă simt atât de schimbată, uneori prea străină și ispitită de gândul că aș putea din nou să plâng, să alerg mai mult sau să râd cu gura până la urechi, bucurându-mă de fiecare ceas, de fiecare clipă a vieții și chiar să mă îndrăgostesc din nou.
         Experiențele ulterioare m-au învățat și ele să nu mă păcălesc pe mine însămi. Dar ele nu fac decât să mă decupeze dintr-o fotografie de mult uitată într-un album de familie. Eu nu pot fi un obiect, ci un lung proces de trăire personală într-o societate neînțeleasă de nimeni, dar furată de cei mai deștepți oameni care ne-au învățat la școală, cum trebuie să ne comportăm într-o societate plină de amărăciune.
         Viața fiecărui om e marcată demulte momente de așteptare. Unii așteaptă  să fie fericiți la o vârstă mai înaintată, punînd pe prim plan fericirea copiilor lor. Alții se grabesc să fie ei mai întâi fericiți ( la tinerețe ), și apoi copiii lor. Este foarte trist că și în privința mântuirii sufletului, omul așteaptă să o facă la o vârstă cât mai înaintată. Oare DE CE ? Poate așteptăm cu toții să avem mai mult timp liber... ceea ce nu este adevărat. Fiecare an din viață pare mai scurt decât cel ce a trecut. Totdeauna omul trebuie să-și închidă gura cât se poate pentru adevărul care pare sa fie doar o minciună. Degeaba îți dorești cu ardoare ceva, dacă nu după mult timp timp, apare și dezamăgirea. Eu cred că dragostea adevărată este una singură cea către ISUS:

                                                       Dragostea e divină, sfântă,

                                                       E când adânc te dăruiești

                                                       Celui ce în cer, există

                                                       Și peste vremi...aceeași ești.

                                                       El în cer pe toți ne-așteaptă,

                                                       Toți cu sufletul curat

                                                       Noi să mai urcăm o treaptă

                                                       Către sufletul lui drag.

                                                       Dragostea divină, sfântă,

                                                       De cel rău m-a apărat,

                                                       Cum să spun că nu există,

                                                       Când în suflet mi-a intrat.

           Care ar fi tratamentul ideal la toate cele care ne frământaă ? Eu nu cred că este unul singur, ci mai multe. Să ne lepădăm de toate prejudecățile și să ne purtăm cu ceilalți tot așa cum te-ai purta cu tine însu-ți, în momentele de singurătate. Lucrul cel mai important este să te simți bine în pielea ta ! Nu uita că nu există viață fără bucurie și tristețe. Dar e bine uneori să uiți de cele rele și să râzi cât poți din toată inima. Asta îți înfrumusețează chipul. Flirteazză de câte ori ai ocazia, căci e un joc care face bine, dar nu te destrăbăla. Relaxează-te cât poți, căci nu ți se va întâmpla nimic rău. Nu mai face fițe în fața unui bărbat, ci acceptă-l așa cum este., fiindcă n-ai să găsești altul mai breaz ca el, dacă bineînțeles l-ai iubit cândva și vrei să faci pasul spre căsătorie.

                                                       Ca o ființă urmărită,

                                                       Și mereu lovită eram,

                                                       Isus m-a scăpat de moarte,

                                                       Peste răni a pus balsam.

                                                       Dragoste divină, sfântă,

                                                       Mi-ai iertat orice păcat,

                                                       Viu cânta de fericire,

                                                       Toată viața, ne-ncetat.

                                                       EL în cer ne va deschide,

                                                       Poarta spre al LUI altar,

                                                       Și o mână ne va-ntinde,

                                                       Să pășim spre a LUI har.



        Paula Seling - Ave Maria