Un personaj dintr-o poveste neterminata...

           Sunt personajul principal al unei poveşti dureroase.. şi voi aştepta pe o bancă pe care nu va avea voie să se aşeze nimeni, cu excepţia unei singure persoane, care mi-a ascultat suferinţa mea, ce este aproape asemănătoare cu a lui. E tare greu să lupţi cu destinul. Un om ca tine, deprins să măsoare înţelesul şi efectele fiecărui cuvânt, atât în prezent cât şi în perspectiva trecerii timpului, e foarte afectat când vorbele îi sunt răstălmăcite, când soarta spuselor sale depinde de graba cu care o femeie ca mine închide şi deschide o uşă firavă. Mă uit la uşa aceea şi-mi spun că, iată, e posibil ca albul acela mat, va fi poate culoarea care, într-o fracţiune de secundă, îmi va lumina conştiinţa în ultimile clipe ale vieţii.
           Mi-e frică totuşi ca albul acela, în timp să nu se transforme în culoare şi ca apoi toate celelalte culori să se amestece într-un gri cu miros de dezinfectant, de fierbinţeală ce o simt acum în încheieturi, în pleoape, în suflet. Mă sperie temperatura aceasta care creşte şi descreşte în fiecare zi în carnea aceasta a mea, pe care aproape c-o credeam exceptată de la suferinţă. Mi-e groază de tot ce în sine, nu înseamnă nimic, dar continuă să se întâmple ceva din ce în ce tot mai neliniştitor... Aş vrea să-mi joc rolul până la capăt şi sa ies din el tot aşa după cum am şi intrat fără regrete, fără lacrimi, deoarece suferinţa pentru mine astăzi nu mai înseamnă nimic. Problema este, ce poate să însemne ea pentru celălalt suflet care-ţi explică relaxat sau înfuriat ceea ce ai de făcut cu viaţa ta. Lui nu-i plac cuvintele cu multe înţelesuri, nu-i plac persoanele care ar putea să-l supere şi nu voi şti ce reacţie va avea ? Mi-am dorit să am lângă mine un om ca el, care să mă sprijine ţn tot ceea ce fac, dar oare va mai avea răbdare ??